KFC deschide restaurant în fostul sediu CEC de pe Iuliu Maniu

Sediul_cec_3_top

În urma licitaţiei pentru atribuirea unor contracte de închiriere a câtorva spaţii din municipiu, pe harta centrului ar putea apărea două restaurante noi. Este vorba de un fast food al reţelei KFC, în fostul sediu al CEC de pe strada Iuliu Maniu, şi de un restaurant cu specific internaţional, pe strada Horea, în locaţia fostului Roland Garros. Pe prima locaţie concurenţa a fost cea mai intensă, de aceasta fiind interesată şi firma care administrează librăriile Cărtureşti.

Marţi, 26 iulie, au fost deschise ofertele depuse în vederea atribuirii contractelor de închiriere a spaţiilor cu altă destinaţie aflate în proprietatea Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Pornindu-se de la oferta cea mai bună pentru fiecare dintre spaţiile scoase la concurs, s-a organizat o licitaţie cu strigare. ”Valoarea totală lunară pe care aceste spaţii o vor aduce ca venituri la bugetul local este de 84.619,04 lei. Potrivit HCL 265/2011 pentru a putea semna contractele de închiriere a spaţiilor cu altă destinaţie, câştigătorii licitaţiei trebuie să facă dovada plăţii unei garanţii lichide în echivalentul a 6 luni de chirie”, arată comunicatul remis de Primărie. O serie de spaţii nu au avut nici o ofertă, urmând ca acestea să fie din nou scoase la licitaţie, în aceeaşi formulă, la 15 august. Contractele se vor încheia pe o perioadă de cinci ani.

Fast Food într-o clădire istorică

Spaţiul de pe strada Iuliu Maniu nr. 1, fostul sediu al Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), care stă gol de ani de zile, a fost cel pe care s-a dat bătaia cea mai strânsă. Câştigătoare a fost desemnată firma US Food Network, cea care administrează lanţul de restaurante KFC, din care există deja în Cluj-Napoca două unităţi: la Iulius Mall şi la Polus Center. Unitatea are front la stradă şi este compusă din două niveluri: subsol şi parter, pe 535 mp. Companiile care au depus oferte pentru acest spaţiu au fost Direct Client Services, US Food Network şi Transilvania Development. Prima dintre acestea este societatea care administrează librăriile-ceainării Cărtureşti, singura de acest tip fiind locată în Cluj-Napoca în cadrul Iulius Mall. Transilvania Development, firmă cu activitate în domeniul serviciilor de cazare şi alimentaţie, în prezent administrator al hotelului City Plaza, a depus oferte atât pentru locaţia Iuliu Maniu 1, cât şi pentru Horea nr.2, unde, în locul fostului Roland Garos, va înfiinţa până la urmă un restaurant cu specific internaţional.
În urma etapei cu strigare, spaţiul a fost adjudecat de US Food Network la preţul de 88 lei/mp/lună. ”În prezent, suntem la nivel de proceduri legale. Urmează apoi proiectarea, avizele şi altele”, a declarat Cristina Tudor, responsabilul de relaţii publice al KFC. Acelaşi lucru a declarat şi directorul general al US Food Network, Călin Ionescu, citatd e citynews.ro.“Nu putem sa estimăm o dată. Deocamdată, suntem la nivel de proceduri legale. Trebuie să vedem dacă nu sunt contestaţii, apoi vreo şase luni probabil va dura proiectarea şi avizele. E o clădire istorică. Clădirea este nelocuită de 11 ani. Probabil va trebuie schimbat totul şi va trebui să lucram chiar şi la structură”, a declarat Ionescu. Jumătate din suma pe care municipalitatea o va realiza lunar din chirii va proveni de la operatorul KFC.

Pregătiri pentru turiştii din toamnă


Transilvania Development nu a rămas cu ochii în soare, fiindu-i adjudecat contractul de închiriere pentru locaţia de pe Horea, cu 63 lei/mp/lună. ”Vrem să facem pe Horea, în locul fostului local Roland Garros, un restaurat cu specific internaţional, elegant şi cu preţuri accesibile. Sperăm să-l terminăm până la startul ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Comedy, pentru a-l include în circuitul de festival”, a declarat Sorin Dan, reprezentantul firmei. Cei de la Transilvania Development s-ar putea vedea nevoiţi să accepte o serie de condiţii impuse de municipalitate. “Aţi fost singurul ofertant. Depinde de dumneavoastră, dacă semnaţi contractul în forma aprobată de Consiliul Local. Am înţeles că aţi avut ceva obiecţiuni la contract, aşa că trebuie să decideţi cum rămâne în final”, a precizat preşedintele comisiei de licitaţie, viceprimarul Radu Moisin.
Pentru spaţiul de pe Calea Floreşti nr. 75-77 au fost depuse două oferte. ABC Amalia şi Ramiram, ambele active în domeniul comerţ cu amănuntul au concurat pentru spaţiul care va fi închiriat de Ramiram cu 60 lei/mp/lună pentru deschiderea unui magazin alimentar. Aceeaşi firmă, tot pentru amenajarea unui magazin alimentar, şi-a adjudecat spaţiul de pe Horea nr. 6, cu 50 lei/mp/lună. Pentru Bolyai nr. 4 a depus ofertă o singură firmă, Van 3 Construct, care a câştigat contractul de închiriere la valoarea de 35 lei/mp/lună, obiectul de activitate al firmei fiind prestări servicii.

Diana Gabor






Scorul actual:
3.1/5 Stele. (17 voturi)



Imagini:


Sediul_cec_3_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Alin Tise



Articol vizualizat de 643 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl