Motto: „Start Spreadin/The news/I’m leavin’ today/I want to be/A part of it/New York, New York…” (Frank Sinatra)                                                                                                                                    
Dedic acest articol, întâi de toate, D-nei Doina Gecse-Borgovan, de la Radio Cluj, căreia am avut onoarea să-i ofer un interviu în legătură cu o istorie mai „inedită” a Hotelului „Continental” din Cluj-Napoca. De asemenea, acelaşi gând de stimă şi de profundă gratitudine este rezervat şi tuturor celor peste 1500 de conştiinţe din „oraşul comoară”, semnatare ale unei importante petiţii. Este imperativul ce are menirea de a sensibiliza autorităţile competente, dar şi pe toţi cei în măsură să facă, odată, ceva pentru a nu lăsa, tocmai în inima Transilvaniei, să se vadă că un vechi simbol, pe lângă care oamenii trec zilnic, nu mai reprezintă nimic altceva decât metafora jalnică, frustrantă şi dezolantă a unei Românii post-decembriste, abandonată în debusolare, neputinţă, dar, mai ales, în ruină totală. Îmi amintesc despre unul din înţelepţii antichităţii care, trecând la un moment dat pe lângă un templu abandonat, a început să spună, zâmbind amarnic: „Mă mir, perete, că nu ai căzut în ruină, deşi suporţi atâtea prostii ale celor care le-au făcut...” Culmea este că, de multe ori, nu ai nevoie să recurgi la aberaţii pentru a dărâma „temple”, e suficient să abandonezi prin superficialitate şi comoditate vechi simboluri ca să împlineşti o dureroasă profeţie: un popor sau o naţiune atunci începe să îmbătrânească cu adevărat când ea înseşi, prin propria-i ignoranţă şi delăsare, îşi îngroapă simbolurile...îşi nimiceşte „zeii”. M-am oprit, zilele trecute, în faţa plăcuţei comemorative plasată pe unul din pereţii laterali ai fostului Hotel „Continental”  -„New York” odinioară- şi am mai recitit o dată, cu nostalgie, textul care aminteşte că, în acel edificiu, nume mari din cultura românească precum Cezar Petrescu şi D.I. Cucu au fondat, în anul 1921, celebra revistă „Gândirea” care, în anul următor, s-a mutat la Bucureşti, preluând-o apoi Nichifor Crainic. Este prima revistă românească de cultură din Clujul interbelic în jurul căreia s-a conturat curentul ideologic al gândirismului, respectiv al tradiţionalismului ai cărui membrii au polemizat cu moderniştii de la „Sburătorul” conduşi de Eugen Lovinescu. Puţină lume ştie însă că această dezbatere din cultura românească dintre vechi şi nou, dintre modern şi tradiţional a avut un precedent masonic în viaţa politică a Ungariei din perioada fostului dualism austro-ungar. Altfel spus, arhitectul fostului Hotel „New York”, pe nume Pákey Lajos, a fost membru marcant al lojii „Unio” din Cluj, iar clădirea sus amintitului hotel este mai mult decât un simbol...Este o punte trainică dintre elitele a două culturi diferite, română şi maghiară, care, în ciuda divergenţelor provocate de diferite contexte ale istoriei, s-au regăsit, între altele, pe „baricadele” tradiţonalismului, încercând să combată, la diferite intervale de timp, formele fără fond împrumutate fără discernământ din Occident. De fapt, încă din anul 1900, membrii lojii „Unio” au susţinut cu entuziasm celebrul program intitulat „Teze şi înţelegeri” prin care pledau, în interiorul propriei loji, pentru o continuă îmbogăţire a valorilor morale şi spirituale ale naţiunii. Nu odată şi în discursurile atelierului, masoni maghiari celebri din Cluj precum: Teleki Lajos, Apáthy István, Haller Károly sau Maestrul Venerabil al lojii Deáky Albert au accentuat că: „nu e destul că masoneria stă în slujba oamenilor, dacă nu stă şi în slujba naţiunii (...) căci, până la urmă, motorul puternic al funcţionării masoneriei trebuie să fie dragostea de ţară”. Atacul virulent pe care membrii lojii „Unio”, laolaltă cu cei care li s-au alăturat din alte loji maghiare (consideraţi drept „tradiţionalişti”), l-au îndreptat contra lui Jászi Oszkár, maestrul venerabil al lojii „Martinovics” din Budapesta („moderniştii”) avea la fundament nu doar o problemă legată de orientarea postbelică a destinelor Ungariei, cât mai ales una privind căile oportune pentru continuarea procesului de modernizare a societăţii în marele ei ansamblu. A fost, de fapt, „polemica secolului” pentru elitele masonice maghiare din preajma primei conflagraţii mondiale. Membrii lojii „Unio” şi susţinătorii lor nu vedeau cu ochi buni Occidentul ca fiind model demn de urmat. Şi aceasta pentru că, din punctul lor de vedere, Ungaria urmase şi în trecut un curs propriu de evoluţie şi de dezvoltare şi tot la fel – credeau ei – că trebuie să facă şi în viitor, pentru că „în multe privinţe noi suntem cei care putem oferi un model Vestului”. Prin urmare, în opinia elitelor masonice clujene, tot ceea ce propunea Jászi Oszkár şi adepţii săi nu erau altceva decât tentative rigide de a adopta în Ungaria forme străine fără fundament şi nesănătoase pentru realităţile economice, sociale şi politice ale ţării. În viziunea „moderniştilor”, din cenuşa provocată de marea conflagraţie mondială, o lume nouă trebuie să se nască în Europa pe ruinele feudalismului şi plutocraţiei, o lume care, spune el, în interiorul statelor, să se fundamenteaze pe democraţie politică şi naţională”. Mai mult, din punctul lor de vedere, Noua Europă pacificată şi unită nu se putea naşte atâta vreme cât, pe continent, „nu se respiră aerul libertăţii”, adică nu se asigură libertate culturală, democraţie politică şi, mai ales, egalitate naţională. Chiar şi în paginile ziarului masonic „Világ”, Jászi Oszkár reia adesea această pledoarie, militând, în paralel, şi pentru autodeterminare, democraţie, drept universal de vot, reforma învăţământului, reforma administraţiei, respectarea drepturilor naţionalităţilor. În fapt, Jászi Oszkár propune în cuvântările sale trasarea unei noi „geopolitici a monarhiei”, reorganizată pe baze federale, cu autonomii lărgite, în care „popoarele vorbitoare sau nevorbitoare de maghiară” să poată convieţui laolaltă, „fiecare să decidă în comitatul, oraşul sau satul lui ce limbă să vorbească, iar pieţele de desfacere să rămână şi pe mai departe în comun”. Cu alte cuvinte, o diversitate într-o mare unitate a unei noi ordini („Uj rend”). Povestea detaliată a „noii ordini” nu o mai spun decât documentele inedite de arhivă şi pereţii hotelului „New York”, unde „tradiţionaliştii maghiari” s-au întâlnit nu o dată. Acolo unde, odinioară, se făcea, cu elan şi pasiune, cultură... o cultură superioară, de referinţă azi sau, dimpotrivă, se reflecta la evoluţia ulterioară a unui imperiu şi a unei naţiuni deopotrivă, acum pare că declinul şi ruina şi-au intrat cu nesimţire în drepturi. Mai rău, perspectiva mall-ului, simbol al unui timp în care globalizarea a declarat război statului naţiune şi vechilor valori, ne face să ne gândim, cu groază, la faptul că „vremea eleganţei regilor” şi a aristocraţilor de bon ton -care sorbeau tacticos din cafeaua servită elegant în salonului unui hotel cochet din centrul unui oraş simbol- a apus demult. Mai mult, Hotel „Conti” pare victima colaterală a unei fatalităţi „obişnuite”, a unui „război” simbolic dus în surdină între două lumi: „vechea lume” şi „noua lume” în urma căruia este „pueril” să te mai întrebi cine va câştiga până la urmă. Este „războiul” care, sub cupola timpului ce se scurge cu viteza gândului, pare să facă din „vremea eleganţei regilor”, cu simbolurile sale specifice, nişte banale imagini „retro” şterse din neglijenţă cu un simplu...click. Să ne resemnăm, oare, în faţa „cursului firesc” al delăsării altora sau, pur şi simplu, să trecem, şi de această dată, pragul speranţei?! Până la urmă, vreme trece, vreme vine...iar, în vâltoarea ei, dacă păstrăm în suflet simboluri frumoase precum Hotel „Conti”, merită să spunem: “I want to be/A part of it/”. Întotdeauna merită…

Varga Attila

Imagini:

Alte articole pe aceeaşi temă

• Seful DNA asteapta dorinta Presedintelui publicat în data de 12-01-2012
• Agentia de Cadastru ajunge la Udrea publicat în data de 26-01-2012
• Tribunalul i-a dat 2,3 mil euro unui clujean publicat în data de 09-02-2012
• Oltean: Grupul de la Cluj s-a apropiat de PDL, marginalizat de PSD, şi am vrea sa-l avem alaturi publicat în data de 13-09-2009
• La Cluj, politaii si procurorii ii iarta pe “baietii buni” publicat în data de 22-05-2011

Tag-uri

DNA

Comentarii