McLaren îşi propune să umilească Veyron GrandSport

Mercedes-benz-slr-mclaren_top

McLaren se pregăteşte să lanseze un nou model care să umilească cea mai rapidă maşină de pe şosea, Bugatti Veyron SuperSport. Noul vârf de gamă este cunoscut sub numele de cod “Mega Mac” şi va fi lansat pe piaţă în 2014.
Viitorul bolid McLaren va fi “mai mare, mai nervos şi mai funcţional" decât actualul MP4-12C, dar vor exista şi asemănări între cele două modele.
Autoturismul va beneficia de sisteme aerodinamice active, care includ spoilere faţă şi spate ce pot fi acţionate în funcţie de situaţie, şi un sistem de frânare similar cu cel de pe MP4-12C.
Habitaclul va fi ceva mai generos, iar elementele luxoase vor fi reduse la minim. Va exista chiar şi un loc de depozitare a bagajelor, în spatele scaunelor din spate.
McLaren Mega Mac va fi propulsat de un V8 twin-turbo de 5.0 litri, care va dezvolta 799 CP. Puterea maximă va fi livrată la 7.500 rotaţii pe minut prin intermediul unei transmisii Graziano cu dublu ambreiaj şi şapte rapoarte.
Potrivit unor calcule preliminare realizate de McLaren, hypercarul ar trebui să realizeze sprintul 0-100/km în 2,8 secunde, 0-160 km/h în 5,5 secunde şi 0-320 km/h în doar 20 de secunde.
Deşi timpul necesar accelerării de la 0 la 100 km/h este mai mare decât timpul obţinut de Veyron SuperSport, Mega Mac va eclipsa modelul Bugatti la sprintul 0-320 km/h.
McLaren Mega Mac va fi produs în doar 500 de unităţi, la un preţ estimativ de 400.000-450.000 euro.

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (21 voturi)



Imagini:


Mercedes-benz-slr-mclaren_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Alin Tise



Articol vizualizat de 892 ori



Comentarii

asdfasdf a postat la 28-03-2012 17:15
NASHBAR BIKE BRO TRANSPORT COVER - WATERPROOF BICYCLE COVERS,WATERPROOF BICYCLE SADDLE COVER

,,212 VIP BY CAROLINA HERRERA EAU DE TOILETTE SPRAY FOR MEN- 3.4 OUNCE - CAROLINA HERRERA CHIC PERFUME,CAROLINA HERRERA CHIC PRECIO

,,CHARME D- AMOUR EAU DE PARFUM - ELECTRONIC BABY BOOK,ELECTRONIC BOARD BOOKS

,,BETTY DAIN STYLISH DESIGN MOLD RESISTANT SHOWER CAP- THE FASHIONISTA COLLECTION- -DIVA- - SHOWER CAPS WHOLESALE,SHOWER CAPS WITH SHAMPOO

,,DOVE BEAUTY BAR- WHITE- 4 BARS - IRISH SPRING SOAP BAR,ITALIAN SOAP BARS

,,DOVE BEAUTY BAR- EXFOLIATING- 4.20 OZ. BARS- 4 COUNT - NATURAL SOAP MAKING SUPPLIES,NATURAL SOAP PRODUCT

,,BETTY DAIN STYLISH DESIGN MOLD RESISTANT SHOWER CAP- THE FASHIONISTA COLLECTION- -SASSY STRIPES- - SHOWER CAP WITH SHAMPOO,SHOWER CAPS

,,AVEENO POSITIVELY NOURISHING AVEENO SMOOTHING BODY WASH- POMEGRANATE + RICE- 16 OUNCES - WHAT IS THE BEST MEN S BODY WASH,WHAT IS THE BEST MOISTURIZING BODY WASH

,,BETTY DAIN STYLISH DESIGN MOLD RESISTANT SHOWER CAP- THE HIPSTER COLLECTION- -HIPPIE CHICK- - SHOWER RAILS,SHOWER ROD

,,ECOTOOLS BAMBOO BRISTLE BATH BRUSH - BATH SEA SPONGE,BATH SEA SPONGES

,,AVEENO FRAGRANCE FREE SOOTHING BATH TREATMENT- 8-COUNT - FRAGRANCE FREE LIPSTICK,FRAGRANCE FREE LIQUID HAND SOAP

,,NEUTROGENA BODY CLEAR BODY WASH- PINK GRAPEFRUIT- 8.5 OUNCES - NEUTROGENA CLEANSING,NEUTROGENA CLEAR

,,NIOXIN DIAMAX INNOVATIVE TREATMENT FOR THINNING HAIR 3.38 OZ / 100 ML NIACINAMID - THINNING SIDES,TREATMENT FOR FINE HAIR

,,ECOTOOLS BAMBOO EYE BRUSH SET- 6 PIECE - EYESHADOW BRUSHES,EYESHADOW BRUSHES SET

,,PROGAINE VOLUMIZING SHAMPOO- 12-OUNCE BOTTLE - VOLUMIZING HAIR POWDER,VOLUMIZING HAIR PRODUCT

,,GARNIER SKIN RENEW MIRACLE SKIN PERFECTOR B.B. CREAM- LIGHT AND MEDIUM- 2.5 FLUID OUNCE - SKIN79 BB CREAM REVIEW,SKIN79 DERMARX BB CREAM

,,REVITALASH ADVANCED EYELASH CONDITIONER- 0.118 FLUID OUNCE - LOWER LASHES,LOWER LASHES FALSE

,,2 BOTTLES OBAGI NU-DERM STEP 3 CLEAR - NU CARE PRODUCTS,NU DERM

,,NEUTROGENA NORWEGIAN FORMULA HAND CREAM- FRAGRANCE-FREE- 2 OUNCE (PACK OF 2) - FACE CREAM WITH VITAMIN K,FACE CREAMS

,,MASH 13PC STUDIO PRO MAKEUP MAKE UP COSMETIC BRUSH SET KIT W/ LEATHER CASE - FOR EYE SHADOW- BLUSH- CONCEALER- ETC - TRAVEL MAKE UP BRUSH SET,TRAVEL MAKE UP BRUSHES

,,NEUTROGENA MAKEUP REMOVER CLEANSING TOWELETTES- REFILL PACK- 25 COUNT - BEST WET WIPES,BESTE MAKE UP
marian a postat la 23-08-2011 03:52
Cei de la McLaren au avut intotdeauna masini bune, insa nu stiu daca noul model il va depasi in viteza pe Bugatti Veyron SuperSport. Asigurare CASCO
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl