Cum încearcă Nicoară să îl înlăture pe Uioreanu

Marius_nicoara_top

Diferenţe mari în sondajele proprii, atacuri sub centură şi manevre machiavelice. Cam aşa a reuşit şi speră în continuare să reuşească Marius Nicoară să-şi asigure continuitatea în partid, călcând pe colegii de partid care i-au fost alături. “Gazeta de Cluj” vă prezintă în continuare modul în care Nicoară încearcă să îl înlăture pe Horea Uioreanu şi pe Andrei Marga.




Lui Marius Nicoară îi este frică să piardă preşedenţia PNL Cluj. Acesta calcă totul în picioare, chiar şi pe unul dintre puţinii liberali care mai şi muncesc şi care mai are cel puţin o minimă şansă să câştige ceva în Cluj. Este vorba despre Horea Uioreanu, cel care, mulţi ani, i-a ţinut spatele, ajutându-l pe Nicoară în bătăliile interne ale PNL Cluj. De reamintit faptul că Marius Nicoară ştie să se lupte doar cu colegii de partid şi ştie să-i elimine doar prin mijloace neortodoxe, arătându-şi valoare pe scena politică clujeană. Horea Uioreanu l-a sprijinit şi l-a ajutat, datorită lui Marius Nicoară reuşind să preia preşedenţia PNL, schimbându-l la acea vreme pe Anton Ionescu.

A fost alături de Nicoară în bătăliile pe care acesta le-a dus cu Mircea Chertes, cât şi cu generaţia tânără, Adi Popa, Ovidiu Păun, Tudor Puşcaş, care cu această ocazie au fost înlăturaţi din partid. Tot Uioreanu i-a fost alături lui Nicoară chiar şi în lupta dintre Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu, Nicoară fiind unul dintre apropiaţii fostului premier. Uioreanu şi-a arătat loialitatea şi când Nicoară se bătea pentru preşedenţia Consiliului Judeţean, atunci când Alin Tişe a câştigat, cel numit de către Nicoară „ţigan”, „păunel” şi „incapabil să facă copii”.

După mica sinteză a ultimilor 10 ani din PNL Cluj prezentată mai sus, se vede că, de fiecare dată, Horea Uioreanu a fost alături de Marius Nicoară, „senatorul porno”. Bineînţeles, după cum îl cunosc prietenii, Nicoară nu a ţinut niciodată cont de toate sacrificiile făcute pentru el de Uioreanu şi nu numai şi, de fiecare dată când s-a ivit ocazia, l-a executat pe acesta sau l-a scos drept ţap ispăşitor.

În anii când Anton Ionescu a fost schimbat, Marius Nicoară a fost acelaşi leneş, cum îl ştie lumea, generaţia de la acea vreme desemnându-l pe Horea Uioreanu în locul lui Anton Ionescu, dar „senatorul porno” a reuşit să-i cumpere pe Liviu Radu, Vali Naumescu, cel despre care se spune că a fost cumpărat cu un grătar, alegându-se cu porecla „Grătărel”. Atunci a fost pentru prima dată când Marius Nicoară l-a scos din joc pe Horea Uioreanu.

Ulterior, în lupta dintre el şi Mircea Chertes, a reuşit, la fel, să-i facă pe cei doi să se certe, ba chiar să ajungă la ameninţări cu cuţitul, Nicoară aliniindu-i, pe de-o parte, pe Mircea Cherteş şi, pe de alta, pe Horea Uioreanu. Cea de-a treia oară Nicoară a reuşit să şi-l facă aliat pe Horea Uioreanu în lupta cu generaţia tânără, alimentându-l tot timpul cu ideea că acea echipă îi vrea „scalpul”, iar celor tineri spunându-le că nu are ce să facă pentru a-i sprijini, deoarece Horea Uioreanu nu îi are la suflet. Mai mult, a reuşit să îi facă duşmani, în mod gratuit, pe Uioreanu şi pe Arpad Paszkany, în realitate Horea Uioreanu neavând nimic de împărţit cu finanţatorul CFR.


În lupta dintre C.P.Tăriceanu şi Crin Antonescu, datorită încăpăţânării lui Marius Nicoară de a merge pe mâna lui Tăriceanu, PNL Cluj a pierdut orice legătură cu Biroul Naţional, neprimind nicio funcţie în acesta. La alegerile PNL Cluj-Napoca din 2009, Marius Nicoară l-a mai înţepat încă o dată pe Horea Uioreanu, promovându-l preşedinte la municipiu pe Adrian Oros, venit abia de un an în partid şi care, până la acel moment, nu se remarcase cu nimic. La congresul din 2010, în lupta dintre Crin Antonescu şi Ludovic Orban, Marius Nicoară l-a înjunghiat încă o dată pe colegul său de partid, după ce Biroul Judeţean Cluj a votat, ca şi propunere pentru Biroul Naţional, pe Horea Uioreanu, care muncise foarte mult în acea perioadă, făcându-şi campanie de imagine în presa naţională. La faţa locului Nicoară l-a scos din joc şi candidând el, din mila Noricăi Nicolai. Un lucru aparent normal, dacă luăm în considerare faptul că Marius Nicoară a susţinut-o pe Norica Nicolai pentru funcţia de senator de Cluj, în detrimentul lui Andrei Marga. Tot astfel, reamintim cititorilor faptul că aceiaşi Norica Nicolai şi Horea Uioreanu au fost cei care i-au negociat funcţia de preşedinte lui Ncioară, după ce acesta a fugit din sediul UDMR.

Chiar şi în prezent, Marius Nicoară îl „lucră” pe la spate pe Uioreanu, dovadă fiind sondajele făcute de cel poreclit „schimbătorul de roţi”, Liviu Miclăuş, prin firma unui prieten de-al lui din domeniul transporturilor. Este vorba despre aceleaşi sondaje care sunt plătite şi băgate pe gât lui David Ciceo, pe vremea când Nicoară era încă preşedintele CJ.

În cadrul ultimelor sondaje făcute de către această firmă, Horea Uioreanu a fost batjocorit de către Marius Nicoară, în primul sondaj, cel de acum aproximativ şase luni, Uioreanu fiind dat cu 8%, pe când în acea vreme avea către 18-19%, Nicoară fiind cotat la 25%, în timp ce nu depăşea mai mult de 20%. Interesant este faptul că, din surse PDL, se vehiculează cifra de 26% în dreptul numelui lui Uioreanu, o cifră mult mai mare decât cea a sondajelor comandate de către PNL.Contactat telefonic, Horea Uioreanu s-a arătat încrezător în şansele sale la Consiliul Judeţean, sugerând că cifra propusă de către PDL nu ar fi una eronată. „ Eu cred că mă situez bine, chiar dacă nu vă pot da un procent. Cel mai bun sondaj va fi cel făcut la urne”, a declarat acesta.


În cel de-al doilea sondaj dat publicităţii, Marius Nicoară a făcut-o lată din nou, scăzându-l pe Uioreanu de la 26% la 17%, umflându-şi sondajul, arătând că el are 30%, neavând de unde să crească, considerând că în ultimii trei ani nu s-a remarcat cu nimic, în afară de faptul că s-a uitat la filme porno în Parlament, în timp ce se vota Legea pensiilor.

Din contră, Marius Nicoară l-a pus şi pe cunoscutul rector Andrei Marga în acel sondaj la o cotă de notorietate mult sub propria persoană, chiar dacă acesta din urmă a reuşit să o aducă la Cluj pe Angela Merkel, însemnând că Nicoară ar fi trebuit să îl aducă pe Bill Clinton, de care îl leagă multe.

Chiar dacă el s-a decis să candideze la Primărie şi Horea Uioreanu la Consiliul Judeţean, Marius Nicoară îl atacă în continuare pe acesta din urmă, Nicoară stând după Andrei Marga, care va candida pentru fotoliul de primar, acţionând împotriva lui Uioreanu.

În realitate, marea frică a lui Marius Nicoară nu este că nu va candida la Primăria Cluj sau la CJ, ci că îşi poate pierde funcţia de preşedinte în detrimentul lui Andrei Marga sau, de ce nu?, a lui Horea Uioreanu. Într-o asemenea ipostază, el nemaiputând să facă listele de consilieri locali şi judeţeni, de deputaţi sau senatori, sau să se implice în deconcentratele din care senatorul porno să îşi mai poată să scoată ceva bani, considerând marile datorii pe care le are.


Andrei Tomoş

Scorul actual:
3.4/5 Stele. (27 voturi)



Imagini:


Marius_nicoara_thumb Horea_uioreanu_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

PDL DNA



Articol vizualizat de 955 ori



Comentarii

asdfsadf a postat la 28-03-2012 17:18
PYPES EXHAUST HVH13S 3- DIAMETER STAINLESS STEEL UNIVERSAL EXHAUST HANGER - PYPESEXHAUST,PYTHON 3 EXHAUST PIPES

,,MONSTER ENERGY DRINK OFFICIALLY LICENSED FOX RC TINSEL TOWN MEN-S FLEXFIT SPORTS WEAR HAT W/ FREE BF HEART STICKER BUNDLE - BLACK / SMALL/MEDIUM - MONSTER HAT,MONSTER HATS

,,NOCO IGD200HP GREY 200 AMP HIGH-PERFORMANCE BATTERY ISOLATOR - SCOOTER BATTERY,SEAL LEAD ACID BATTERIES

,,DOWCO 50002-02 GUARDIAN WEATHERALL PLUS BLACK MEDIUM MOTORCYCLE COVER - TOPEAK BIKE COVER,TOPEAK BIKE RAIN COVER

,,DOWCO 50003-02 GUARDIAN WEATHERALL PLUS BLACK LARGE MOTORCYCLE COVER - ULTRAGARD MOTORCYCLE COVER,ULTRAGUARD MOTORCYCLE COVER

,,ZANHEADGEAR BLACK NYLON BALACLAVA - GAMES FOR BOYS,GAMES FOR BOYS ACTION GAMES

,,DOWCO 50004-02 GUARDIAN WEATHERALL PLUS BLACK X-LARGE MOTORCYCLE COVER - MOTORCYCLE SHELTER,MOTORCYCLE SHELTERS

,,ZANHEADGEAR WOODLAND CAMOUFLAGE NEOPRENE FACE MASK - MASQUE NEOPRENE SKI,MASQUE NEOPRENE SKULL

,,ZANHEADGEAR NEOPRENE SKULL FACE MASK (BLACK/WHITE) - BLACK SKULL MASK,BLACKHEAD FACIAL MASK

,,PIONEER CDIU201V / CD-IU201V / CD-IU201V IPOD/IPHONE USB INTERFACE CABLE FOR AVH-P4400BH - HIGH POWER USB WIRELESS ADAPTER,HIGH POWER WIRELESS USB ADAPTER

,,MICROBYPASS PARKING BRAKE OVERRIDE BYPASS FOR PIONEER - E READER BEST,E READER BOOK

,,LG MARQUEE ANDROID SMARTPHONE WITH CAR CHARGER (BOOST MOBILE) - NO CONTRACTS CELL PHONES,NO CONTRACTS PHONES

,,DISPLAYPORT TO DVI VIDEO ADAPTER CONVERTER - MINI DISPLAYPORT TO DISPLAY PORT,MINI DISPLAYPORT TO DISPLAYPORT

,,BRACKETRON UCH-101-BL UNIVERSAL CUP-IT II MOUNT WITH GRIP-IT FOR GPS - GARMIN NUVI 265WT REVIEWS,GARMIN NUVI 265WT TRAFFIC

,,BRACKETRON PHV-200-BL GRIP-IT MOBILE DEVICE HOLDER (BLACK) - MP3 PLAYERS FOR KIDS,MP3 PLAYERS MOBILE

,,ARKON GN047 REMOVABLE SWIVEL AIR VENT MOUNT FOR GARMIN NUVI GPS - BEST GARMIN MAPS,BEST GARMIN NAVIGATION

,,PIONEER AVH-P4400BH 2-DIN MULTIMEDIA DVD RECEIVER WITH 7- WIDESCREEN TOUCH PANEL DISPLAY- BUILT-IN BLUETOOTH- AND HD RADIO™ TUNER - 2 DIN CAR RADIO,2 DIN CAR STEREO

,,COBRA CPI 480 400-WATT 12-VOLT DC TO 120-VOLT AC POWER INVERTER WITH 5-VOLT USB OUTPUT - BEST SOLAR INVERTERS,BEST SOLAR PANEL

,,ZIPPEESHADE SUNROOF SHADE FOR MINI COOPER- CLUBMAN COUNTRYMAN (ALL YEARS) - USED AUTOS FOR SALE ONLINE,USED AUTOS SALE

,,BRICA STAY-ON SUNSHADE - FABRIC SUN SHADES,FAST CAR COVER

,,1999-2008 BLUE FORD MUSTANG KEYLESS ENTRY REMOTE KEY FOB W/ FREE DIY PROGRAMMING INSTRUCTIONS WWR GUIDE - SECURITY CAR,SECURITY CAR SYSTEM
Danciu a postat la 09-06-2011 02:34
Nu d-ul Nicoara trebuie sa-l inlature pe Uioreanu. Acesta trebuie ca din initiativa proprie sa-si dea demisia din conducerea PNL, pentru ca este un opotunist de prima clasa. Si un comportament de mahalagiu. In schimb d-ul Nicoara este un mare domn, fata de Uioreanu.
nicu a postat la 08-06-2011 16:40
Cei 2 PNL-isti sunt demni de tot dispretul. TUSEA SI JUNGHIUL.
Dabija a postat la 07-06-2011 02:46
Habar nu aveti ce vorbiti, scoateti fumigene doar, doar o sa vedet pnl - ul pe butuci, cu uioreanu la presedintia lui. Ma intreb, totusi, de unde atata simpatie pentru Uioreanu, asa dintr-o data... suspect... sau va plateste Paszkany pentru astfel de aberatii ??!!
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl