Doctoranzii clujeni: cercetare pe burta goala

Studenti_1_top



Doctoranzii clujeni ajunsi in strainatate reclama faptul ca Universitatea „Babes-Bolyai” nu le-a mai trimis bursa doctorala in valoare de circa 1.800 de lei/luna de cateva luni. Pe de alta parte, reprezentantii UBB spun ca Universitatea isi plateste bursele, chiar daca banii care ar fi trebuit sa ajunga de la Ministerul Educatiei nu au mai sosit. La randul lor, reprezentantii cabinetului ministerial al ministrului Daniel Funeriu spun ca intarzierile au loc din cauza cererilor prea numeroase de rambursare. Mai mult, majoritatea doctoranzilor sunt nemultumiti ca la contractul semnat pentru obtinerea bursei, ei au fost obligati sa gireze cu casele parintilor, pe cand autoritatile nu s-au obligat cu nimic in caz de nerespectare a clauzelor privitoare la contractul de bursa doctorala.


Toti doctoranzii de la UBB si Universitatea Tehnica Cluj-Napoca spun ca nu si-au mai vazut vazut bursele doctorale de cel putin trei luni de zile, in situatia in care majoritatea dintre ei sunt plecati sa faca proiecte de cercetare in afara tarii si singurul mijloc prin care se intretineau era aceasta bursa finantata de Uniunea Europeana prin intermediul POSDRU. Pe de alta parte, reprezentantii biroului de presa din cadrul UBB au declarat ca Universitatea a virat in conturile doctoranzilor bursele, chiar daca banii de la minister nu au ajuns. Aceleasi surse arata ca UBB-ul a cheltuit din fonduri proprii peste 16 milioane de lei exclusiv pentru bursele doctorale, dar ca este posibil ca uneori sa se fi mai inregistrat intarzieri. Reprezentantii Ministerului Educatiei spun ca intarzierile la plata acestor burse se datoreaza numarului mare de cereri de rambursare, astfel ca volumul prea mare de munca cauzeaza aceste intarzieri. “Pentru contractele de finantare aprobate in cadrul cererilor de propuneri de proiecte de “Burse doctorale” in anii 2008,2009, 2010 din cadrul Domeniului Major de Interventie 1.5 al POSDRU 2007-2013, au fost acordate prefinantari si rambursari, situatiile fiind diferite de la un proiect la altul. Pentru realizarea unor plati conforme cu legislatia in vigoare, Organismul Intermediar (OIPOSDRU)-MECTS, institutie cu functii delegate de gestiune, adreseaza beneficiarilor-universitatilor solicitari in vederea clarificarii propunerilor din cererea de rambursare transmisa de catre acestia. Plata efectiva a rambursarii de catre AMPOSDRU MMFPS depinde si de volumul acestor solicitari de clarificari. OIPOSDRU-MECTS intreprinde toate demersurile necesare pentru grabirea procesului de rambursare in vederea respectarii termenelor contractuale si a cresterii absorbtiei Fondului Social European, acestea constituind prioritati in cadrul activitatii acestei institutii”, arata o adresa “stufoasa” emisa de cabinetul ministrului educatiei, Daniel Funeriu. La un asa raspuns “kafkian” al Ministerului Educatiei, opinia generala a doctoranzilor clujeni ramasi fara bani in strainatate s-a “inflamat”.

Doctoranzii mor de foame

„Cand am semnat pentru bursele acestea au fost niste clauze pe care am crezut ca si le asuma cele doua parti contractante, nu doar noi. Stiu cazuri disperate in care din aprilie anul trecut nu si-a mai primit bursa, iar contractul semnat iti interzice sa te angajezi ca sa te intretii. Eu sunt un caz mai “fericit” pentru ca doar de trei luni nu am mai vazut bursa. Dar chiria in Roma trebuie sa o platesc, trebuie sa ma intretin si toate astea fara sa ma angajez ca sunt amenintata cu pierderea bursei. Pai ce munca de cercetare se asteapta sa fac cand bataia de joc se duce la adresa traiului de zi cu zi!?”, spune o doctoranta in anul III la Istorie, care studiaza la Roma.
Un alt caz este al lui Tiberiu C., doctorant in economie la Paris care, la fel, de trei luni nu si-a mai primit bursa doctorala. “Eu chiar fac cercetari de piata si pe care in tara nu le-as fi putut face. Nu am vicii, nu consum alcool, nu fumez, nu merg la chefuri, in general sunt un tip linistit si nu mi se poate imputa ca am venit aici sa fac plimbari sau mai stiu eu ce le trece prin cap celor de la UBB sau din minister. Chiar fac studii de piata aici care ar putea fi aplicate in tara. Mi-am indeplinit inca din anul I de doctorat o parte din obligatii. Am inceput sa lucrez la lucrare si acum este aproape finalizata. Am publicat studii de specialitate si articole in reviste cotate ISI, dar nu pot supravietui doar cu apa si aer in Paris. Plus ca mi-am epuizat economiile si am facut si datorii si mi-e rusine sa apelez la parinti pentru ca am venit aici cu o bursa, nu pe banii lor. A fost un contract semnat intre mine si Stat, eu mi-am respectat obligatiile, Statul, nu. Si unii mai au pretentia sa venim in tara sa implementam ce am invatat aici! Pentru cine?!”. Conform unor informatii din cadrul UBB, acest program de burse doctorale va genera o “avalansa” de aparitii editoriale in revistele de specialitate cotate ISI, iar articolele publicate vor avea si referinta universitatilor din tara. Cu alte cuvinte, doctoranzii remunerati prin aceste burse fac in cativa ani ceea ce doctorii universitatilor romanesti trebuiau sa faca pana acum. Acest lucru poate fi observat cu usurinta daca sunt analizate CV-urile managerilor de proiecte si a indrumatorilor doctoranzilor si a postdoctoranzilor. In mod normal, CV-urile lor ar trebui sa contina “indicele Hirsch” catalogat cu minim 10, adica o evaluare a ultimilor 15 ani de activitate in care sa fie evidentiate minim 10 lucrari publicate,  iar fiecare lucrare sa fie citata de minim 10 ori.

Studii pe contracte imobiliare

O alta hiba a contractului doctoral este faptul ca cei care s-au calificat pentru aceste burse au fost pusi sa semneze un contract-cadru prin care doctoranzii trebuie sa fie girati, printr-o declaratie notariala, cu un bun imobil care sa acopere suma primita de doctorant pe parcursul celor trei ani de bursa. Daca doctorantul nu isi respecta clauzele contractuale privitoare la publicarea articolelor in reviste cotate ISI sau la depunerea lucrarii doctorale, persoana care a girat poate fi executata.
“Asta este o alta magarie a ministerului fata de noi. E vorba, ca peste tot, de birocratie si de proasta intelegere a legilor. Aceste contracte doctorale si postdoctorale sunt ilegale. Doctorandul sau studentul postdoctorand este in primul rand salariat, asa cum se mentioneaza clar si in Legea Educatiei Nationale. Daca un salariat nu isi indeplineste atributiile de serviciu, la un moment dat, este concediat. Nu vine nimeni sa ii ceara retroactiv salariul primit, asa cum s-au gandit sa faca rectorii in privinta doctoranzilor. Avem art. 164  alineat 1 care spune ca studentii-doctoranzi sunt incadrati de catre IOSUD sau oricare dintre membrii IOSUD ca asistenti de cercetare sau asistenti universitari, pe perioada determinata. Apoi, studentul-doctorand poate desfasura activitati didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, in limita a 4-6 ore conventionale didactice pe saptamana. Angajatorul isi ia masurile de precautie prin care sa controleze activitatea salariatilor, inclusiv a doctoranzilor, nicidecum nu-i obliga sa gireze salariile primite cu bunuri imobiliare. Suntem unici in Europa cu acest gen de masuri”, spune Lavinia, doctoranta la Drept Comercial.




BOX
Doctorand de moda veche
“Eu am luat un doctorat in strainatate si in cei 5 ani am avut mai multe milestone-uri: examene, referate, rapoarte de cercetare, rapoarte de activitate; printre altele a trebuit sa prezint o lucrare care sa aiba structura unei sectiuni de carte. In fiecare dintre aceste etape puteam pierde bursa. In primii doi ani chiar a fost un soi de cernere: doi din echipa initiala s-au pierdut; unul a abandonat din proprie initiativa, iar celuilalt i s-a explicat ca nu se ridica la nivelul solicitarilor. Nu ni s-a cerut nici un fel de garantie si nu am auzit sa se ceara despagubiri celor care au intrerupt programul. In legatura cu articolele ISI: nu stiu cate conferinte, congrese sau reviste cotate ISI sunt in Romania. Pentru ca a publica un articol de asemenea standard este nevoie, pe langa calitatea ideii in sine, de cel putin alte doua lucruri:  suportul indrumatorului de cercetare si prestanta stiintifica a ultimului nume din lista, adica al coordonatorului cercetarii. De asemenea, sunt necesari banii alocati pentru publicare: toate articolele publicate, inclusiv deplasarile au fost finantate cu cel putin 50% (uneori si integral) din fondul de doctorat”, Maria Sofronie, doctor in horticultura din anul 2003.

Razvan Robu

Scorul actual:
3.5/5 Stele. (22 voturi)



Imagini:


Studenti_1_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern Cluj



Articol vizualizat de 1330 ori



Comentarii

POSDRU a postat la 23-12-2011 21:32
Stati linistiti stimati doctoranzi, proiectele POSDRU ale UBB nu au fost elaborate sa luati voi bursa, ci pt a asigura "glorie" academica conducerii si o sursa de venituri pt o parte din personalul universitatii. In plus, echipele de manageri de proiect si prorectori si profesori implicati in aministrarea acestor proiecte POSDRU nu numai ca sunt platiti bine, dar sunt platiti la timp, si in plus beneficiaza de numeroase deplasari in strainatate, cu diurne serioase, avioane, cazari la hoteluri prin Viena, Bruxelles, Atena, Barcelona, etc... Asa ca...studiati mai departe, UBB are grija de voi
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl