Romania va avea o populatie de 15 milioane in 2050

Oameni_pe_strada_3_top

Experţii în demografie preconizează că România va ajunge la o populaţie de 15,5 milioane de locuitori până în 2050, pierzând, astfel, 6 milioane de locuitori în următorii 40 de ani. Conferinţa internaţională „Populaţia din Europa Centrală în timpul primei tranziţii demografice” a reunit experţi din întreaga Europă în care specialiştii au tras un semnal de alarmă faţă de scăderile demografice din Europa Centrală, dar şi despre întreaga Europă.



“Specialiştii străini şi români prezenţi la conferinţa „Populaţia din Europa Centrală în timpul primei tranziţii demografice” au vizat deschiderea unor transformări care au avut loc în privinţa studiului comportamentului demografic în spaţiulul Europei Centrale în particular, dar şi la nivelul întregii Europe în general. În ultimele două secole au existat probleme cu familiile cu 1 şi 2 copii, dar şi familiilor care nu mai doresc să aducă pe lume copii. Este o problemă gravă pe termen lung în legătură cu ţările implicate şi desigur şi România trebuie să gândească politicile publice adecvate.
La conferinţa, „Populaţia din Europa Centrală în timpul primei tranziţii demografice s-a vorbit despre populaţia din Europa Centrală începând cu sec XIX şi până în prezent. Subiectul este unul important nu numai pentru oamenii de ştiinţă, dar şi pentru dizidenţii din sfera spaţiilor menţionate.

Au fost abordate teme privind natalitatea, fertilitatea. Printre alte probleme care au fost în atenţia specialiştilor se numără subiectele migraţiei şi a bisericii, dar şi cum migraţia poate să fie un criteriu de refacere şi de a ajunge la un echilibru în privinţa numărului de locuitori. Perspectiva bisericii privind fundamentele ei creştine, propovăduieşte fertilitatea. Biserica s-a implicat şi poate să reprezinte, în viitor, un promotor al revigorării natalităţii.

România a revenit în elita mondială


În afară de conferinţa în sine a avut loc şi reuniunea postului de conducere a Comisiei internaţionale de demografie istorică, unde România a revenit, din august 2010, în conducere, după ce aproape 40 de ani nu a mai contat şi nu a mai făcut parte la nivel de vârf. Important pentru că această reuniune, au fost schiţate principalele direcţii de activitate pentru următorii patru ani. Am fost aleşi pe o perioadă de patru ani până la Congresul Mondial din China 2015. În cadrul acestei conferinţe s-a creat programul pe viitor.

Am fost sprijiniţi financiar de RMGC, Fundaţia “Concordia Transilvania” şi de Fundaţia Austriacă pentru Ştiinţe, încât lucrările şi apoi excursia pe care am organizat-o în zona Apusenilor au îndeplinit toate condiţiile pentru a dezvolta o manifestare bine organizată, o manifestare de ţinută. Pentru România, pentru Cluj-Napoca , pentru Academia Română, pentru Universitatea “Babeş-Bolyai” şi implicarea în organizare a fost un lucru potrivit.

Măsurile aşteptate de România

Noi nu am formulat propuneri pentru creşterea numărului populaţiei. În nume personal şi în calitatea pe care o am la Comisia naţională pentru populaţie, aş spune că sunt câteva lucruri la îndemână, pe care Statul român ar trebui să le ia, respectiv: un sistem de alocaţii familiale şi de îndemnizaţii pentru naşterea primului, al doilea şi a mai multor copii care să fie accesate progresiv. Nu ar fi ceva neobişnuit să ofere la mai mulţi copii mai mulţi bani.
O mai mare deschidere către forţa de muncă pentru părinţii care doresc să întrerupă activitatea productivă şi să se dedice creşterii copiilor.
Este nevoie de o creşterea, în general, a sistemului de viaţă, care ar fi o condiţie care mai necesită comentarii şi explicaţii. Contextul economic a fost profound defavorabil creşterii numărului de locuitori, a unei natalităţi sporite şi a unei fertilităţi care să fie măcar la nivelul de înlocuire a generaţiilor.

În Comisia naţională din care fac parte eu şi domnul profesor Traian Rotariu, încă din 2006, s-a prognozat evoluţia populaţiei României şi vreau să vă spun că în următorii 40 de ani, dacă lucrurile nu se modifică radical, populaţia României va scădea până la 15,5 milioane de locuitori. S-ar putea să pierdem 6 milioane de cetăţeni şi acest lucru are multe implicaţii economice, dar şi ca membru al Uniunii Europene.
Paralel cu prognoza pe care a făcut-o Comisia Naţională, fondul ONU pentru populaţie au făcut şi ei o asemenea simulare a lor şi le-a dat tot această cifră. În 2050 vor fi 15,5 milioane. Este clar că măsuri imediate trebuiesc luate pentru că se impun şi măcar în ceasul al 12-lea ar trebui să deschidem ochii şi să acţionăm.

Şi ţările din jurul României, foste comuniste, se confruntă cu această scădere a populaţiei ca urmare a scăderii numărului de căsătorii şi naşteri care se produc. Dar la ţări precum Cehia sau Polonia s-a ajuns, momentan, la o stabilizare. La noi, trendul este negativ din 1993 încoace. De atunci se nasc mai puţini copii şi mor mai mulţi. La noi, declinul continuă pentru că contextul economico-social este defavorabil raportat la ţările din jurul României”, a declarat Ionică Bolovan, responsabilul conferinţei.


Diferenţe între România şi ţările înconjurătoare

“Am avut o comunicare în cadrul Conferinţei. Comunicarea mea a fost pe tema, în special, a tranziţiei demografice pe zona est-europeană.
În general, se susţinea că tranziţia demografică s-a încheiat după anii 90, iar la noi au fost măsurile lui Ceauşescu cu privire la refacerea natalităţii din 1966-1967. La noi, în România, Ungaria, Bulgaria , Polonia, s-a terminat acest proces în anii 1960, iar în ţările vest-europene în jurul anilor 1930.”, a declarat Traian Rotariu, şeful catedrei de Sociologie din cadrul UBB.

Tiberiu Hrihorciuc
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (15 voturi)



Imagini:


Oameni_pe_strada_3_thumb Ioan_bolovan_thumb Traian_rotariu_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Alin Tise Romania



Articol vizualizat de 858 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl