Promisiuni cu sau fără legăminte

Daniel_buda_top

În prag de campanie electorală pentru alegerile parlamentare, candidaţii clujeni ies la rampă cu fel şi fel de declaraţii pentru a-şi asigura un loc în Parlament

Deputatul Daniel Buda este gata să renunţe la mandat chiar după primii doi ani în cazul în care nu va reuşi să ducă la îndeplinire promisiunile făcute clujenilor

Ca el, însă, nimeni: „să renunţi înseamnă să te dai bătut” spun candidaţii clujeni

Deputatul PD-L, Daniel Buda candidat în colegiul 2 la alegerile parlamentare de anul acesta, a declarat la începutul săptămânii trecute că, pentru centurile ocolitoare, autostrada Transilvania şi spitalul regional de urgenţă, este gata să îşi dea demisia din Parlament în cazul în care va ajunge din nou deputat, dacă cele trei obiective nu vor fi măcar în parte realizate.

Buda, primul care pune mandatul jos

Deputatul Daniel Buda şi-a stabilit deja priorităţile pentru viitoarea legislatură şi este gata chiar să pună mandatul pe masă dacă nu va reuşi să ducă la îndeplinire măcar o parte din ceea ce şi-a propus. „Desigur, sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem, de care Clujul are nevoie, şi mă refer, în primul rând, la nevoia centurilor ocolitoare.  Numărul maşinilor a crescut foarte mult la Cluj în ultima perioadă, iar drumurile nu au pututt fi modernizate în acelaşi ritm. Când am fost la guvernare, noi am avut această preocupare a centurilor ocolitoare, am dat drumul la aceste proiecte, am asigurat finanţarea pentru început, dar pe urmă am fost scoşi de la guvernare şi, din păcate, ritmul acestor lucrări a fost foarte mult încetinit. În acelaşi timp, în perioada în care am fost noi la guvernare, autostrada Transilvania a cunoscut un ritm susţinut de lucrări. Pe urmă, după ieşirea noastră de la guvernare, din păcate, nu putem spune acelaşi lucru. Dacă până la mijlocul mandatului următor nu o să reuşesc să ating acei parametri pe care mi-i propun pentru anumite proiecte, adică finalizarea centurilor ocolitoare, finalizarea autostrăzii pe acest tronson, iar spitalul regional de urgenţă nu o să fie într-un stadiu avansat de lucrări, o să-mi pun mandatul pe masă, pentru că nu mai am niciun motiv să rămân în Parlament”, declara deputatul clujean la începutul săptămânii trecute. Printre alte priorităţi pe care Daniel Buda le are pentru judeţul cluj în cazul în care va ajunge din nou în parlament se numără readucerea sediului fiscal al marilor intreprinderi de la Bucureşti la Cluj.

Mate vrea în primii zece

Candidatul UDMR pentru mandatul de deputat din colegiul 10, Huedin, Mate Andras Levente şi-a trasat şi el în linii mari priorităţile pe care le va avea dacă va reuşi să ajungă din nou în Parlament. Mate nu se lasă însă descurajat de eşecuri şi spune că nu are bareme în ceea ce priveşte realizările viitoare în Camera Deputaţilor. „Activitatea de deputat este o activitate de diligenţă, de promovare de legi şi colateral de ajutare a regiunii din care probine parlamentarul. Voi încerca să realizez atât cât se poate realiza şi mă voi strădui să rămân ca şi până acum printre primii zece deputaţi ca şi activitate parlamentară. Am multe priorităţi, dar nerezolvarea lor nu va duce la demisia mea din parlament”, ne-a declarat deputatul UDMR. Printre priorităţile cu care Mate Andras Levente porneşte în cursa pentru un nou mandat de deputat se numără situaţia economică şi dezvoltarea regiunii, infrastructura judeţului, sprijinirea primăriilor din judeţ pentru atragerea de fonduri europene precum şi sprijinirea agriculturii în judeţ.

„Nu poţi promite demisia”


Fostul preşedinte al PNŢCD Cluj-Napoca, Horea Dan candidează acum în colegiul 2 Cluj: Mănăştur – Zorilor, dar alături de PNL. Dan spune că cine face promisiuni ferme din postura de candidat pentru un fotoliu de parlamentar este un mincinos, având în vedere că rezolvarea unei probleme din această postură depinde în primul rând de partidul aflat la guvernare şi de susţinerea de care candidatul respectiv beneficiază din partea acelui partid. „Nimeni nu poate promite ceva ferm în momentul în care ajunge parlamentar pentru că îndeplinirea unei astfel de promisiuni depinde de foarte mulţi factori. Nu poţi să faci ceva în calitatea ta de parlamentar din partea PNL pentru Cluj, dacă la guvernare se află alt partid care nu alocă fnduri pentru zona respectivă. În cazul în care niciunul dintre obiectivele mele nu vor fi atinse şi chiar voi simţi că am fost inutil ca deputat, probabil că nu voi mai candida peste patru ani, dar de demisie nici nu poate fi vorba”, ne-a declarat fostul preşedinte PNŢCD. În cazul în care va ajunge deputat, Dan are în plan transformarea cimitirului din Mănăştur într-o „oază de verdeaţă”, finanţarea sistemului educaţional şi reducerea drepturilor deputaţilor.

Uioreanu „nu se predă”

Deputatul PNL Horea Uioreanu, candidat în colegiul 5, Gherla spune că are multe priorităţi pentru Cluj, dar că nimic nu îl va face să renunţe la mandatul de deputat, dacă va fi ales din nou. „A depune mandatul înseamnă a te preda, iar eu sunt un luptător. Orice eşec mă întăreşte şi mă face să lupt şi mai mult pentru ceea ce îmi doresc”, spune Uioreanu. Autostrada Transilvania este şi pentru deputatul PNL o prioritate, atât pentru acest final de mandat cât şi pentru unul nou în cazul în care va fi ales. Totodată, Uioreanu spune că are în plan susţinerea infrastructurii şcolare atât în mediul rural cât şi în cel urban, susţinerea bisericilor, infrastructura în mediul rural şi orice proiect prin care mediul rural este interconectat la apă şi canalizare.

„Spectacol mare în politică”


Deputatul PSD Vasile Soporan candidează anul acesta pentru un nou mandat. De această dată de deputat de Câmpia Turzii, deoarece candidează în colegiul 7. Soporan este de părere că renunţarea nu rezolva problemele şi că, pentru ceea ce îşi propune pentru legislatura viitoare va lupta. „Din partea celor care spun că vor renunţa la mandat dacă nu îşi duc la indeplinire promisiunile electorale, eu cred că nu este decât teatru ieftin. Spectacolul este foarte mare în lumea politică”, ne-a declarat deputatul. Vasile Soporan are pentru un posibil nou mandat de deputat ca priorităţi infrastructura, atragerea în regiune de resurse financiare dinspre Uniunea Europeană dar şi de la Guvern, relansarea agriculturii şi promovarea produselor autohtone. În plus, deputatul are în plan echilibrarea resurselor financiare prin micşorarea decalajului între salarii. În acest sens, Soporan a a propus deja un proiect de lege pentru armonizarea salariilor care urmează să ajungă pe masa colegilor din parlament pentru dezbatere.

Struţocămila votului uninominal în România

Introducerea votului uninominal pentru alegerea parlamentarilor implică o mai mare responsabilizare a candidatului. Pe de o parte acesta primeşte votul de încredere al populaţiei, direct şi nu prin intermediul partidului, iar pe de altă parte candidatul face parte în continuare dintr-un partid politic, a cărui doctrină şi program politic trebuie respectate. Spre deosebire de vechiul sistem de vot, cel pe liste de partid, în  care formaţiunea politică era cea care trimitea “aleşii” în parlament, votul uninominal presupune lansarea de candidaţi cu notorietate, care să îşi câştige prin propriile fapte mandatul şi, în acelaşi timp să fie şi susţinuţi de partidul din care fac parte. Într-o reprezentare teritorială, personalizată practic se acordă un vot de încredere unui individ pe baza imaginii acestuia, a simpatiei de care se bucură, nu pentru măsurile promise, pentru că un parlamentar deşi poate iniţia legi, nu le poate trece prin parlament fără susţinerea unei majorităţi parlamentare.

Simona Curcian
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (47 voturi)



Imagini:


Daniel_buda_thumb Mate_andras_02_thumb Vasile_soporan_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern



Articol vizualizat de 830 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia