Boc nu vrea sa depolitizeze judecatorii CCR

Judecatori_in_rosu_top

Doi parlamentari au propus un proiect de lege prin care se urmareste depolitizarea membrilor Curtii Constitutionale a Romaniei. In acest moment, toti membrii Curtii Constitutionale sunt sustinuti politic, insusi presedintele acestui for legislativ, Augustin Zegreanu, fiind propus de Traian Basescu. La mijlocul acestei luni, Camera Deputatilor a aprobat, tacit, aceasta propunere, dar sansele pentru ca aceasta norma sa intre in vigoare sunt extrem de mici pentru ca, printr-un punct de vedere al guvernului, se recomanda respingerea propunerii. In acest moment, propunerea deputatilor Iulian Urban (PD-L) si Gabriel Mutu (PSD+PC) se afla la Senat, unde va fi adoptata sau respinsa.


Conform modului in care Curtea Constitutionala a judecat pana acum, acuzatiile ca aceasta instanta actioneaza la comanda politica au avut un suport demonstrabil. Spre exemplu, ultimul scandal generat de implicarea Curtii Constitutionale a fost cel in care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost tinut in stand-by pentru ca membrii acestei instante au trebuit sa judece doua contestatii depuse de reprezentanti PD-L. Asta nu inainte ca presedintele Traian Basescu sa ii atentioneze pe noii membri CSM ca ar fi trebuit sa mai astepte cu validarile functiilor pe care le-au castigat.
Conform proiectului adoptat de Camera Deputatilor, daca acest proiect de lege va fi adoptat si de Senat si promulgat de Traian Basescu, cei care vor dori sa candideze pentru Curtea Constitutionala vor trebui sa se conformeze urmatoarelor cerinte: “Candidaturile se depun la Comisia juridica de catre grupurile parlamentare ale Camerei Deputatilor  si Senatului. Fiecare candidat va depune „curriculum vitae” si actele doveditoare ca indeplineste conditiile prevazute de Constitutie, precum si o declaratie pe proprie raspundere ca nu a fost membru al vreunui partid politic. Candidatii vor fi audiati de comisie  si de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toti candidatii, prezentand in ce masura acestia indeplinesc cerintele prevazute de lege pentru ocuparea functiei de judecator la Curtea Constitutionala”, se arata in forma de proiect adoptata de Camera Deputatilor.
“Vocea” actualului Guvern, premierul Emic Boc, a recomandat respingerea acestui proiect prin faptul ca prevederea conform careia membrii Curtii Constitutionale sa nu fi activat politic este... neconstitutionala.
 
“Judecatorii curtii constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior. Prin urmare, fiind stabilite la nivel constitutional si nefiind prevazuta expres posibilitatea completarii acestor conditii prin lege organica, nu se pot adauga conditiilor expres prevazute alte conditii decat cele enumerate limitativ la art. 143 din Constitutia Romaniei, republicata. Orice prevedere legala prin care s-ar adauga cerinte in plus fata de cele prevazute de textul constitutional ar fi neconstitutionale. Chiar daca un asemenea impediment constitutional nu ar fi existat, o conditie ca cea propusa de initiatori nu s-ar putea impune decat cu referire la momentul depunerii candidaturii, nicidecum cu privire la intreaga perioada anterioara acestui moment din cariera persoanei candidate, atata vreme cat vorbim despre activitati sau calitati perfect legale, care nu au in sine nimic ilicit si care nu pot crea o prezumtie de vinovatie asupra acelei persoane”, arata documentul semnat de Boc.

Sefu’ poate!

Cu toate acestea, Emil Boc nu a avut aceeasi parere cand Traian Basescu a dorit sa fie modificata Constitutia Romaniei pentru a putea obtine un mandat prelungit. Conform specialistilor, prevederea propusa de cei doi parlamentari este una de bun simt si necesara pentru a scapa justitia de influentele politicului.
 
“Daca e sa ne aducem aminte, in urma cu cativa ani s-a mai umblat la Constitutie si atunci nu a fost nici o problema din partea Guvernului. Este de bun simt si perfect normal ca un judecator sa nu fie inregimentat politic, pentru ca nu “musti mana care te hraneste”. In prezent, toti membrii acestei Curti sunt sustinuti politic, incepand cu presedintele si pana la ultimul membru. Acesti oameni au fost numiti politic si, prin urmare, sunt mari sanse ca ei sa decida tot politic, in functie de interesele partidului din spate”, este de parere Avram L., jurist.
 
Pana in acest moment, prin Curtea Constitutionala au trecut si au fost adoptate o serie de legi asumate de actualul guvern, chiar daca ele au fost contestate. Magistratii Curtii Constitutionale au admis pachetele de legi de austeritate cum ar fi cele cuprinse in Legea Pensiilor, in legile privind salarizarea, Legea educatiei, etc. Actualul complet al Curtii Constitutionale este format din noua membri, iar majoritatea este formata din magistrati ai PD-L. Magistratul Petre Lazaroiu a fost numit la propunerea lui Traian Basescu, la fel si actualul presedinte al Curtii, Augustin Zegrean, el fiind si fost deputat PD-L. De asemenea, Mircea Stefan Minea a fost numit la propunerea PDL, la fel ca si Iulia Motoc. UDMR-ul l-a propus pe Puskas Valentin Zoltan, unul dintre fostii senatori ai acestui partid. Aspazia Cojocaru, Ion Predescu si Acsinte Gaspar au fost numiti la propunerea PSD, iar Tudorel Toader a fost numit de PNL.
Presedinte al CCR, judecatorul Augustin Zegrean a facut primii pasi in politica in sanul FSN, iar dupa aparitia Partidului Democrat a devenit membru al acestei formatiuni politice.
 
In perioada 1990 – 1992, pe atunci avocatul Augustin Zegrean a fost senator, ales pe lista FSN, vicepresedinte al Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constitutiei. A revenit in Parlament in legislatura 2004 – 2008 ca deputat, ales pe lista PD, si a ramas pana in iulie 2007 cand a fost ales ca judecator la Curtea Constitutionala, la propunerea lui Traian Basescu. In aceeasi legislatura 2004 – 2008, Zegrean a fost si membru al Comisiei juridice de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.
 
Zegrean s-a aflat in “vizorul” inspectorilor de la Agentia Nationala de Integritate (ANI). Conform ANI, in cazul lui au existat anumite indicii de nerespectare a anumitor norme de integritate. Mai precis, Augustin Zegrean era acuzat ca prin detinerea de actiuni la anumite societati comerciale era incompatibil cu functia sa de judecator. Legea interzice magistratilor sa fie actionari la societati comerciale. Conform ultimei sale declaratii de avere, postata pe site-ul CCR, el este actionar la SC RAAL Bistrita.

“Nu de putine ori, Curtea Constitutionala si-a asumat un rol de arbitru al vietii politice. Din acest punct de vedere, apreciem ca ar fi oportun ca judecatorii Curtii Constitutionale sa nu fi fost membri ai vreunui partid politic. (...) Dupa cum s-a dovedit in ultimii 18 ani de la functionarea Curtii Constitutionale din Romania, membrii acestui for care au facut parte in trecut din partide politice au fost stigmatizati, fiind etichetati santajabili de catre fostii colegi de partid in momentul luarii deciziilor importante”, isi motiveaza propunerea parlamentarii Gabriel Mutu si Iulian Urban.

Razvan Robu
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (29 voturi)



Imagini:


Judecatori_in_rosu_thumb Augustin_zegrean_thumb Iulian_urban_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern Investigatii



Articol vizualizat de 1128 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl