Aici sunt deputatii dumneavoastra!

Mircia_giurgiu__petru_calian_top

„Gazeta de Cluj” vă prezintă deputaţii aleşi în colegiile uninominale din Cluj şi activitatea lor în Parlament. Unii dintre aceştia au fost foarte activi, cu sute de iniţiative legislative la activ, alţii abia dacă au avut interpelări în Cameră. Aflaţi cine sunt deputaţii aleşi de clujeni şi care sunt proiectele de lege susţinute de aceştia, precum şi care promisiuni electorale şi le-au îndeplinit unii dintre ei.

„Gazeta de Cluj” şi-a propus să prezinte clujenilor activitatea celor care îi reprezintă în Parlamentul României şi care, probabil, le vor cere din nou votul în 2012. În acest sens, am solicitat informaţii privitoare la relaţiile acestora cu electoratul clujean, în speţă prin organizarea de conferinţe de presă, dar şi activitatea politică, exprimată în numărul de interpelări în Parlament, precum şi iniţiativele legislative. În plus, le-am cerut să ne scrie despre promisiunile electorale pe care le-au îndeplinit.
Din cei zece deputaţi clujeni, doar trei au răspuns solicitărilor noastre. Este vorba de Petru Călian, Horea Uioreanu şi Mate Andras Levente. În cazul celorlalţi, am fost nevoiţi să ne limităm la a vă prezenta datele disponibile pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, care înregistrează luările de cuvânt şi propunerile legislative, dar publică şi CV-urile fiecărui deputat. Deputaţii PDL sunt, de departe, cei mai activi, cu o medie de aproape 120 de luări de cuvânt şi peste 100 de propuneri legislative. Colegii lor înregistrează cifre mai scăzute, cei mai puţin activi la acest capitol fiind partenerii lor de guvernare de la UDMR.

Deputaţii PDL: fără număr

Mircia Giurgiu, cel mai activ dintre deputaţii clujeni, s-a născut la Râşca şi şi-a început cariera politică în cadrul Partidului România Mare, cu care a intrat în Parlament în 2004. Acesta a fost tipograf timp de mai bine de 20 de ani şi, între 1997 şi 2004, a fost unul dintre liderii sindicali din ramura sa de activitate. Giurgiu este licenţiat al Universităţii “Babeş-Bolyai” şi doctorand la Universitatea de Ştiinţe Agricole. Şi în perioada 2004-2008 a fost unul dintre cei mai prolifici deputaţi, cu 242 de luări de cuvânt şi 206 proiecte legislative. După 2008, de când este deputat PDL, Mircia Giurgiu a devenit membru al Comisiei pentru agricultură a Camerei şi al Comisiei de anchetă pentru irigaţii. Proiectele de lege pe care le-a iniţiat sau susţinut în acest mandat, 257 până în prezent, se referă la înfiinţarea ANI, la Legea Salarizării Unitare, reforma din domeniul sănătăţii, proiectul pentru instituirea Zilei Mamei şi Zilei Tatălui, modificarea legii privitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi multe altele. Mircia Giurgiu a fost ales în colegiul uninominal 1 Cluj-Napoca, ce cuprinde o parte din cartierul Mănăştur plus cartierul Grigorescu.
Colegul său de partid, ales în colegiul 2 (Zorilor şi cealaltă parte a cartierului Mănăştur), se menţine şi el în topul celor mai vizibili deputaţi clujeni, fiind preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Daniel Buda are şi o activitate profesională şi academică bogată. Doctor în filosofie al Universităţii „Babeş-Bolyai” cu teza “Raporturile Parlamentului cu principalele instituţii ale statului”, predă ştiinţe politice la aceeaşi universitate. Buda este notar din 2007, până când a activat ca avocat, fiind şi absolvent al Facultăţii de Drept. Acesta este preşedintele organizaţiei judeţene Cluj a PDL, partid din care face parte de când a intrat în politică. Dintre cele 46 de propuneri legislative ale lui Daniel Buda menţionăm reforma din domeniul sănătăţii, asigurarea calităţii educaţiei, protecţia consumatorului sau angajarea în mediul privat a persoanelor pensionate anticipat.

Lista de promisiuni îndeplinite

Petru Călian este singurul deputat PDL care a răspuns solicitării „Gazetei de Cluj”. Călian este membru în Comisia pentru finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, unde a fost ales în două mandate, prima dată cu PRM, de unde s-a mutat la PC, iar a doua oară cu PDL. Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii “Dimitrie Cantemir”, Petru Călian este, din 1995, patronul firmei producătoare de mobilă Modena. Deputatul ne-a comunicat că a organizat 17 conferinţe de presă în cadrul acestui mandat şi a înaintat sau semnat 71 de proiecte de lege privitoare la: „măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de reţele de transport şi distribuţie energie electrică concretizată în Legea 210/2010, statutul aleşilor locali, modificarea şi completarea Legii administraţiei publice, statutul chiriaşilor, statutul judecătorilor şi procurorilor, exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi altele, comune sau nu cu ale colegilor săi. Promisiunile electorale pe care consideră că le-a îndeplinit se referă la sprijinirea IMM-urilor, crearea unei legislaţii clare prin care agenţii economici şi persoanele fizice să fie protejate în momentul în care se hotărăsc să contracteze un credit bancar, revizuirea legislaţiei cu privire la fondurile de investiţii, atragerea de sume de la bugetul de stat pentru biserici, şcoli şi alte instituţii locale, protecţia familiei şi a copilului, sprijinirea mamelor studente cu vârsta de până la 23 de ani în vederea creşterii copilului, atragerea de fonduri pentru continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania, atragerea de fonduri pentru finalizarea lucrărilor la centurile ocolitoare, precum şi alocarea unor sume de bani pentru repararea şi întreţinerea drumurilor judeţene. Petru Călian a fost ales în colegiul uninominal 3, ce cuprinde o secţiune din cartierul Mărăşti şi cartierul Gheorgheni.
Al patrulea deputat PDL de Cluj este Adrian Gurzău, ales în colegiul uninominal 4, care acoperă o parte din cartierul Mărăşti. În cifre, Gurzău este unul dintre deputaţii cu mai puţină iniţiativă. Acesta a fost ales în 2000 pentru un mandat în Camera Deputaţilor, candidând din partea PD şi în 2008 din partea PDL. Este vicepreşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, fiind absolvent al Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca. Este unul dintre iniţiatorii propunerii legislative pentru introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, cea pentru modificarea Codului Fiscal, pentru sprijinirea persoanelor care doresc să cumpere o casă nouă sau pentru sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

PNL: lobby pentru infrastructură

Unul dintre deputaţii care au răspuns solicitării „Gazetei de Cluj”, Horea Uioreanu, este alesul locuitorilor din colegiul 5 (Gherla şi satele din împrejurimi) din partea PNL. Acesta este preşedintele comisiei permanente a Camerei Deputaţilor pentru relaţia cu UNESCO. Uioreanu este absolvent de Geologie la UBB, având şi “multiple calificări în domeniul financiar-bancar şi al asigurărilor” (potrivit propriului CV), fiind şi membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi vicepreşedinte al BT Asigurări. Este membru PNL din 1990, fiind consilier local între 1996 şi 2004. Din 2004 ocupă scaunul de parlamentar.
În răspunsul la solicitarea noastră, Horea Uioreanu a precizat că a organizat câte o conferinţă de presă în fiecare săptămână, dar a emis şi communicate de presă şi a apărut în emisiuni radio şi TV. “Desigur, activitatea unui parlamentar nu se măsoară în numărul de conferinţe de presă, comunicate sau apariţii media, dar cred că televiziunile centrale lansează invitaţii la emisiuni acelor parlamentari care au demonstrat că au ceva de spus şi care îşi pot argumenta declaraţiile. Mai sunt importante cele câteva sute de audienţe pe care le-am acordat, unele la biroul parlamentar, majoritatea în teritoriu, în comunele din colegiul meu”, a declarat Uioreanu.
Deputatul ne-a menţionat câteva dintre proiectele de lege pe care le-a iniţiat de-a lungul acestui mandat: “Sunt autor sau coautor al unui număr de 44 de iniţiative legislative. Unele au fost aprobate deja, altele au fost respinse, nefiind pe placul puterii portocalii, majoritatea se află în diferite stadii ale dezbaterii parlamentare. Aş aminti aici trei proiecte de lege, aflate acum la Senat, privind educaţia, respectiv învăţământul superior, statutul cadrului didactic şi învăţământul preuniversitar. Alte proiecte au vizat modificări ale legislaţiei privind drepturile pensionarilor, codul fiscal, piaţa de capital, regimul juridic al plantelor etnobotanice”.
În ceea ce priveşte promisiunile electorale, Horea Uioreanu consideră că a reuşit să o îndeplinească pe cea mai importantă, “aceea că voi reprezenta în Parlament toţi locuitorii din colegiul meu şi pe cei care m-au votat şi pe ceilalţi”. Acesta menţionează şi lobby-ul făcut pentru atragerea de fonduri pentru diferite programe de infrastructură: banii pentru centura de ocolire a municipiului Gherla, cei pentru modernizarea Liceului „Petru Maior” din Gherla, pentru spitalele din judeţ, fonduri pentru asigurarea funcţionalităţii pentru majoritatea primăriilor şi a parohiilor din colegiu.
Colegul său din PNL, Virgil Pop, este unul dintre deputaţii clujeni cu cele mai puţine iniţiative legislative. În mandatul curent, acesta a depus doar 16 proiecte, printre care statutul personalului didactic, alte legi privind diferite niveluri de învăţământ, proiectul de lege referitor la înfiinţarea ANI, modificarea Codului Fiscal, dar şi un proiect referitor la interzicerea cultivării organismelor modificate genetic. Virgil Pop este membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Candidatul ales în colegiul 8 (Turda şi împrejurimile) a fost arestat în 2008 pentru trafic de influenţă, însă nu a fost condamnat, iar la începutul acestei luni a fost ales preşedinte al organizaţiei PNL Turda.

Foşti şi actuali social-democraţi

Vasile Soporan, fost membru al PSD, a trecut în noiembrie 2009 în rândul independenţilor, fiind unul dintre fondatorii celui mai tânăr partid din Parlament, Uniunea Naţională pentru Progresul României. Vasile Soporan a fost deputat şi în mandatul 2004-2008 din partea PSD, în care a iniţiat 40 de propuneri legislative. În mandatul actual, Vasile Soporan a iniţiat doar jumătate din acest număr, proiectele de lege pe care le susţine fiind referitoare la transportul şi distribuirea energiei electrice, regimul juridic al drumurilor, sistemul public de pensii şi alte asigurări sociale, modificarea alocaţiei pentru copii, măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi instituirea unei indemnizaţii sociale minime pentru persoanele în vârstă care nu au nici un venit. Vasile Soporan are doctoratul în ştiinţa şi ingineria materialelor la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, unde a şi predat înainte de a ocupa, între 2000 şi 2004, scaunul de prefect al judeţului Cluj.
Părăsit de colegul său de partid, Cornel Itu a rămas singurul social-democrat din rândul deputaţilor clujeni. Parlamentar ales în cicumscripţia electorală din zona Dej pe listele alianţei PSD-PC de la ultimul scrutin legislativ, Itu ocupă de câţiva ani funcţia de preşedinte al PSD Dej. Numele lui Cornel Itu a fost legat de falimentul combinatului de celuloză şi hârtie “Someş-Dej”, care are relaţii comerciale cu societatea Mecsom la care este director general şi administrator. Cornel Itu este de profesie inginer, cu diplomă de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, după absolvirea căreia a lucrat câţiva ani la combinatul “Someş-Dej”. Membru PSD din 1996, Itu a ocupat din partea acestui partid scaunul de consilier local între 2000-2004 şi cel de consilier judeţean până în 2008, când a fost votat deputat. Printre proiectele la care este înregistrat ca iniţiator se numără proiectul de lege privitor la unele măsuri din domeniul muncii şi asigurărilor sociale, modificarea Codului Fiscal şi a Codului Muncii, sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă sau protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

UDMR: mai slăbuţ cu cifrele

Deputaţii UDMR înregistrează cele mai mici cifre la capitolul activitate parlamentară. Cu toate acestea, unul dintre parlamentarii maghiari a răspuns solicitării „Gazeta de Cluj” de a oferi informaţii suplimentare despre activitatea sa politică. Mate Andras Levente practică avocatura din 1999, a fost consilier local al municipiului Cluj-Napoca între 2000 şi 2004 când a fost ales deputat UDMR, reales în 2008. „Aşa cum probabil se cunoaşte, activitatea unui deputat se împarte în activitatea din Bucureşti, activitatea din plenul Camerei Deputaţilor şi activitatea în comisii. De asemenea, este importantă şi activitatea în grupurile parlamentare. O altă activitate a parlamentarului este activitatea din teritoriu. Cum bine se cunoaşte, chiar dacă am fost ales doar în colegiul Huedin, am Biroul Parlamentar din Huedin şi Biroul Parlamentar din Cluj Napoca, unde în mod regulat ţin audienţe. (...)
Relaţia mea cu presa o consider una normală, reprezentanţii media fiind primiţi ori de câte ori a fost nevoie sau au solicitat o întâlnire cu mine la Biroul Parlamentar din Cluj-Napoca”, ne-a declarat Mate în legătură cu relaţiile sale cu presa şi audienţele cu alegătorii. Iniţiativele legislative ale lui Mate Andras Levente sunt referitoare la legea voluntariatului, protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, combaterea violenţei în familie sau legea audiovizualului.
Palfi Mozes Zoltan are doar 11 iniţitive legislative şi o luare de cuvânt în Camera Deputaţilor. Parlamentar UDMR ales în colegiul uninominal 9 care cuprinde comunele de munte, Palfi este specialist în meteorologie. Între 1996 şi 2008 a fost consilier judeţean Cluj, în ultimul mandat fiind viceprimarul acestui consiliu. Printre iniţiativele legislative semnate de Palfi se numără legea privind dezvoltarea regională, Statutul poliţistului, reforma sănătăţii sau reorganizarea unor instituţii pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, pentru respectarea contractului cadrul cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Diana Gabor
Scorul actual:
3.5/5 Stele. (45 voturi)



Imagini:


Mircia_giurgiu__petru_calian_thumb Horea_uioreanu_thumb Mircia_giurgiu_thumb Petru_calian_thumb Mate_andras_levente_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

PDL DNA



Articol vizualizat de 1334 ori



Comentarii

vizionarul a postat la 26-02-2011 18:35
MIRCEA. Candideaza la primarie. Dar nu portocaliu. Clujenii vor sa scape de moldoveanul pripasit.Lumea te apreciaza.
gabriel nicolae teodorescu a postat la 26-02-2011 05:16
semnati si promovati petitia impotriva noului Cod al Muncii!!! http://www.petitieonline.ro/petitie/spune_nu_formei_actuale_a_codului_al _muncii_si_hotararii_guvernului_boc_pentru_promovarea_si_asumarea_raspunderii_guvernului_in_regim_de_urgenta_prin_ordonanta-p12197050.html SEMNATI PETITIA AICI http://www.petitieonline.ro/petitie/semneaza/spune_nu_formei_actuale_a_c odului_al_muncii_si_hotararii_guvernului_boc_pentru_promovarea_si_asumarea_raspunderii_guvernului_in_regim_de_urgenta_prin_ordonanta-p12197050.html ... pt a anula demersul in forta al guvernului Boc prin OUG cu care ne-a obisnuit... trebuie sa strangem mai mult de 105.000 semnaturi pt ca legea sa-si urmeze calea legala - dezbaterea in Parlament!!! ... nu am incredere nici in opozitie si nici in sindicate!!!
madeira a postat la 26-02-2011 02:39
Mai . Esti cam anagramat azi. In 2012 sa votezi cu Bercea Mondialu ca te mulezi pe principiul lui. Si poate stai capra lui Apostu. Dracu stie cei cu tine.
sa furam bine a postat la 26-02-2011 00:30
vreau galeti faina zahar ulei dar nu stau capra ca pachidermele imbecile care au numarat voturile si sau pisat pe optiunea nostra la BEC
mondialu a postat la 24-02-2011 18:30
GAZETA.CIND VERIFICATI AVEREA LUI GURZAU?
pentaconta a postat la 24-02-2011 01:38
Gasca corupta din PD cu frustrati de 1,50m BOC, BUDA,TISE,GURZAU si imaculatul la halat STAMATIAN au dimensiunea pe care o merita si ca oameni.
bobo a postat la 23-02-2011 18:52
Mai raspopitule. Ce ai cu mercedesul lui Gurzau? Sa stii ca de ddoua zile nul mai are. La ascus.Si apartamentul din blocul beyfin nu atse la lui ci al sotiei.
ciurila a postat la 22-02-2011 20:51
Gazeta!!! De ce nu-i solicitati lui Calian raportul despre fenomenul prostituiei la care a lucrat atitea nopti in pat? Oricum el mai are un raport, dar numai cu poze ale fetelor din hotelul la care a stat in Bucuresti. Dar nu l-a facut el ci altii!!! Toate la timpul lor.
gicu gansca a postat la 22-02-2011 20:40
Mircea Giurgiu este singurul care merita.Pacat ca s-a colorat portocaliu. Ii recomand sa candideze la primaria Cluj.Poate scapam de Apostu care este nereprezentativ pentru Transilvania.Jos cu diletantii portocalii din primarie.
ghebos a postat la 22-02-2011 20:12
Clujeni. Sa mincati pixuri, pelerine, pungi si cizme portocalii pina va vine mintea la cap.
vamesul a postat la 22-02-2011 04:25
Tara este treptat vandut-a FMI-ului iar deputatii PD-L isi rup costumele in BMW X5-Petru Calian si Mercedes S500 cu motor de 5000 pe benzina-Adrian Gurzau.Este un semn ca iesim din "CRIZA"................, rusine sa le fie!!!
capra a postat la 21-02-2011 16:09
Lui popa Gurzau ii lipseste din declatia de avere un amarit de Mercedes S 500. O fi pe numele bunicii?
un om a postat la 21-02-2011 15:15
Ce mai face dosarul de escrocherie a lui Gurzau cu locomotivele? Le stie popa pe toate numai ca belgianul caruia i-a tras teapa nu se lasa
sobaru 2 a postat la 20-02-2011 19:33
Si in acest timp, de stat la gura sobei, contrctele lui Pantelimon curg, la fel si comisioanele lui Buda...iar centura Clujului va ajunge la 1 miliard de euro.Brava Gazeta de cluj
alcantara a postat la 20-02-2011 19:03
MA TOT INTREB CUM ISI FACE CALIAN TIMP SA SE GUDURE PE LINGA CONDUCEREA PD, SI SA ALERGE LA BARUL DE STREAPTIS SA-SI TERMINE LUCRAREA DE CERCETARE LA FATA LOCULUI,PRIVIND PROSTITUTIA PARLAMENTARILOR!!! Multe diplome si doctorate luate dupa anul1990. cRED CA DACA II INTREBI TITLUL LUCRARII DE DIPLOMA...HABAR NU AU.
raspopitu a postat la 20-02-2011 18:40
Iata cum un preot, Adrian Gurzau, se pricepe la gaze,la finante,la...toate. Doar este PD ist.Ba mai poarta si pistol. Ca sa-si apere Mecedesul S 500 cumparat din salariul de parlamentar? Alo ANI !
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl