Reporter.: D-le Varga Attila, când aţi aflat faptul că sunteţi premiant al Academiei Române şi ce anume reprezintă pt. Dvs. această prestigioasă distincţie primită din partea celui mai înalt for de cultură al ţării?
Varga Attila: Vestea decernării Premiului „George Bariţiu” al Academiei Române mi-a parvenit cam cu o săptămână înaintea evenimentului propriu-zis, ce a avut loc în Aula Magna a Academiei Române, pe data de 16 decembrie anul în curs. Legat de importanţa acestei distincţii, în mod cert, ea înseamnă enorm de mult pentru mine, din mai multe puncte de vedere. În ceea ce priveşte cariera mea de tânăr cercetător, ea înseamnă un simbolic „Bun venit” din partea celui mai înalt for de cultură al ţării în rândurile celor care fac cercetare de performanţă. Acest fapt, fireşte, mă obligă şi mai mult de acum încolo în sfera domeniului meu de activitate. În planul muncii mele de cercetare, distincţia mai sus menţionată nu înseamnă nicidecum sfârşitul unui drum, ci continuarea celui deja existent. Primind un asemenea imbold din partea Academiei Române mi-am întărit şi mai mult convingerea că istoria francmasoneriei nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată un domeniu periferic de investigaţie, din ignoranţă catalogat de unii drept „temă exotică” sau „pierdere de vreme”. Aceasta mai ales în condiţiile în care istoria fracmasoneriei, prin valorificarea preţioaselor sale surse sale de arhivă, va deschide cu siguranţă, în anii următori, orizonturi nebănuite pentru cercetarea istorică din România. Finalmente, pentru viaţa mea personală, premiul „George Bariţiu” a reprezentat bucuria de a fi reuşit să scriu în sufletele celor dragi un crâmpei de istorie. Am avut alături de mine, la eveniment, câteva persoane care, în anii ce s-au scurs de la susţinerea tezei de doctorat şi până în clipa prezentă, nu au încetat să creadă în mine şi în munca mea. Le mulţumesc, astfel, părinţilor mei, Ştefan şi Maria, fratelui meu Zoltán Varga, dar şi Corinei Ştefan, redactor de primă mână la prestigioasa enciclopedie elveţiană „Who’s Who”, de la care am reînvăţat zilnic faptul că, oricât de greu ar fi în viaţă şi oricât de mult te-ar obstrucţiona unii, trebuie să ai tăria să crezi în bunul Dumnezeu şi în tine, pentru a continua să mergi, zilnic, pe drumul spre marile tale împliniri. Acelaşi gând, de profundă recunoştinţă, îl îndrept spre Sorin Mitu, şeful Catedrei de Istorie Modernă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cel care mi-a publicat şi prefaţat cartea şi, nu în ultimul rând, spre academicianul Camil Mureşanu de la a cărui eleganţă ştiinţifică şi măiestrie oratorică am putut învăţa atâtea de-a lungul anilor.
Rep.: Pentru care dintre cele 20 de volume, pe care v-aţi pus numele de-a lungul timpului, aţi primit premiul Academiei Române? Toate se referă la francmasoneria maghiară din spaţiul românesc?
V.A.: Sub nicio formă! Am scris, până acum, două cărţi despre francmasonerie. Prima dintre ele este cea legată de „Biserică, Stat şi Franc-masonerie în Banat şi Ungaria (1848-1889)”, carte publicată la Editura Argonaut din Cluj, în două volume, respectiv monografia lojii masonice „Unio” din Cluj, ce a apărut anul acesta, la editura mai sus menţionată. Dacă bunul Dumnezeu îmi ajută, în cursul anului următor voi tipări un volum despre „Francmasoneria maghiară în secolul XX. Jászi Oszkár şi loja radicală Martinovics”, respectiv monografia lojii masonice „Lumină şi Adevăr” din Reşiţa. Premiul Academiei Române mi-a fost acordat pentru cartea editată în două volume „Biserică, Stat şi Franc-masonerie în Banat şi Ungaria (1848-1889)”.
Rep.: În câteva cuvinte, ce ne puteţi spune despre ea? Din câte cunosc, de la revoluţia din 1989 şi până acum, Academia Română nu a mai premiat vreo carte despre Francmasonerie ...
V.A.: Aşa cum bine ştiţi şi Dvs., până la căderea regimului de tristă amintire, istoria francmasoneriei în spaţiul românesc a fost o temă de cercetare totalmente interzisă. În anii regimului comunist, era o sinucidere curată să te pui să scrii lucrări consistente despre francmasonerie sau societăţi secrete, mai ales în condiţiile în care riscul de a deveni „duşmanul poporului” care unelteşte contra partidului era foarte mare.     Vă spuneam şi în rândurile trecute, în istoriografia românească, deschizătorii de drumuri în acest domeniu de investigaţie sunt istoricii Horea Nestorescu-Bălceşti şi Academicianul Dan Berindei. Date fiind vremurile de atunci, ceea ce au realizat, graţie contribuţiilor aduse, a fost mai mult decât extraordinar! Ei au avut în vedere însă francmasoneria românească. Sfera mea de interes vizează francmasoneria maghiară din spaţiul românesc, respectiv lojile masonice ardelene şi bănăţene. După ştiinţa mea, singura lucrare consistentă, care atinge într-un mod profesionist acest din urmă aspect, este cea a lui Abafi Lajos, Geschichte der Freimaurerei in Osterreich-Ungarn, Budapesta, 1890. Cu alte cuvinte, din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, nu s-a mai apropiat nimeni de sursele de arhivă inedite pentru a scrie vreo carte, în mai multe volume, despre lojile masonice ardelene şi bănăţene. Din păcate – vă rog permiteţi-mi să o spun – Abafi Lajos nu a luat niciun premiu al vreunei Academii, deşi, din punctul meu de vedere, merita de 100 de ori mai mult decât mine! Am reuşit, de curând, să descopăr arhiva cu care a lucrat acest remarcabil istoric al francmasoneriei, ce investiga atelierele din perioada Dualismului Austro-Ungar, şi pot să vă deconspir faptul că sunt realmente impresionat de comorile arhivistice găsite, dar şi onorat pentru că pot să-i continui munca! În ceea ce priveşte cartea mea, care a fost premiată, am ales să-mi îndrept atenţia asupra celor trei actori majori de pe scena publică maghiară a vremii, adică Biserica, Statul şi Francmasoneria în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, dar fără intenţia de a-i prezenta în antiteză. Nu am intenţionat nici să judec cu vehemenţă, nici să pun etichete, cu atât mai puţin să dau verdicte definitive. Perioada pe care am analizat-o este una cu totul aparte în istoria Ungariei când cei trei actori mai sus amintiţi au cunoscut momentul lor de glorie. Ca urmare a încheierii Dualismului Austro-Ungar, Austria a adus Ungaria în concertul puterilor europene, episcopia romano-catolică de Cenad a cunoscut perioada de maximă înflorire sub păstorirea prelatului Alexander Bonnaz, iar francmasoneria maghiară, la rândul ei, şi-a realizat mult dorita sa unitate.
Rep.: Care credeţi că au fost atuurile Dvs. care v-au adus acest important premiu?
V.A.: Nu aş putea să vă răspund precis la această întrebare. Cei de la Academia Română ar fi mai în măsură să o facă. Aş vrea doar să vă spun că, indiferent de rezultat, părerea mea vis-a-vis de cărţile pe care trebuie să le scriem ar fi rămas aceiaşi. Adică eu chiar cred că ceea ce scriem, trebuie să fie nu doar pentru un cerc restrâns, ci şi pentru marea masă a cititorilor noştri. Pentru ei trebuie să fim deosebit de interesanţi, iar paginile noastre să fie uşor de urmărit. Dacă cucerim publicul prin originalitate, cucerim, de fapt, o lume.
 
Rep.: Ce planuri editoriale mai aveţi în viitorul apropiat?
 V.A.: Voi definitiva alături de Academicianul Dan Berindei proiectul privind emigraţia româno-maghiară şi francmasoneria post 1848, dar, până atunci, deocamdată, o să încerc să mă bucur de sărbătorile de iarnă, fapt pentru care vă doresc şi Dvs. multă sănătate, bucurii în noul an şi, din  toată inima, un Crăciun fericit!



BOX Cine e Varga Attila?
“Sunt specialist în domeniul istorie modernă şi mă ocup, în general, de istoria bisericii catolice şi de momentul 1848 în Banat, Transilvania şi Ungaria. Mi-am elaborat teza de doctorat pe o temă consacrată istoriei bisericii romano-catolice din Banat, în a doua parte a veacului al XIX-lea, iar,  spre finalul elaborării tezei, am reuşit să ajung la arhiva franc-masoneriei maghiare de la Budapesta, fapt pentru care am diversificat tema de cercetare. Ea nu s-a mai rezumat doar la istoria bisericii catolice din Banat, ci s-a raportat la ideea de Biserică, Stat şi Franc-masonerie în Banat şi Ungaria în perioada 1848-1889. Am ajuns, deci, la concluzia că istoria bisericii trebuie privită în relaţie cu diferiţi factori de putere, precum statul sau chiar cu anumite societăţi secrete, printre care se încadrează şi franc-masoneria. Punctul de pornire al acestui gen de cercetare a fost, prin urmare, teza de doctorat. Am decis să continui pe această latură, considerând că ea este o abordare inedită care, în istoriografia noastră, din păcate, nu s-a mai făcut. Să fiu bine înţeles, avem deja nume celebre care au scris foarte bine despre franc-masonerie, nume consacrate precum: Dan Berindei, Emilian Dobrescu, Radu Comănescu, Tudor Sălăgean şi,  fireşte,  deja cunoscutul Horia-Nestorescu Bălceşti, care a şi fost pionierul, respectiv părintele acestui gen de cercetări în România. Eu doar continui ceea ce alţii au început, cu mult înainte. Demersul meu vizează franc-masoneria maghiară din Banat, Transilvania şi Ungaria şi cred că este o completare utilă şi necesară. În ceea ce priveşte cartea, ea se încadrează – îmi place să cred- printre primele monografii de lojă masonică ardeleană, scrisă în limba română. Despre atelierele maghiare din acest spaţiu, din păcate, nu s-au mai scris, recent, lucrări consistente”, se autodedescrie Varga Attila.
 
Tiberiu Hrihorciuc

Imagini:

Alte articole pe aceeaşi temă

• PSD si PDL raman in coalitie publicat în data de 03-08-2009
• PSD Cluj, pentru guvernare cu PD-L, dar fără UDMR publicat în data de 14-12-2008
• Elena Udrea: Boc, Blaga sau Stolojan în fruntea unui Guvern PD-L publicat în data de 19-10-2008
• Guvernarea PD-L şi PSD, aşteptată cu speranţă de UE publicat în data de 14-12-2008
• Cele mai multe Primarii castigate de PD-L publicat în data de 16-10-2008

Tag-uri

PDL

Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.