Concediul de maternitate şi inconstanţa politicilor sociale
Lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte politicile publice în România este cel mai vizibilă în ultimii ani, de când criza economică a impus reducerea cheltuielilor sociale pentru echilibrarea bugetului de stat. În ceea ce priveşte protecţia familiei şi a copilului, legile s-au schimbat cum a bătut vântul. Fie avem nevoie de mai mulţi bani la buget şi tăiem o alocaţie, o indemnizaţie, ce se mai poate, fie dorim să încurajăm natalitatea de frica declinului demografic şi le dăm bani femeilor să stea acasă să propăşească noua generaţie de plătitori de contribuţii sociale.
Introdus de comunişti, modificat imediat după revoluţie şi de cine mai ştie câte ori după 2000, concediul de maternitate ar trebui să fie unul dintre criteriile pe care familiile îl iau în considerare atunci când aduc copii pe lume. În confuzia generală a ultimilor ani, cei doi ani de concediu nu numai că nu-i mai încurajează pe tineri să aibă copii, ci îi determină să aştepte până se liniştesc apele sau să se mute cu totul peste hotare.
Reducerea în sine a concediului de maternitate, diferitele variante de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi alte beneficii pe care Guvernul mai doreşte să le reducă nu sunt o problemă în sine atâta timp cât sunt bine gândite. Suntem într-adevăr printre puţinele ţări din Uniune care mai au concediu maternal atât de lung, iar oferirea unor beneficii mamelor care aleg să se întoarcă mai devreme la muncă s-ar putea dovedi pe termen lung o idee bună pentru economia românească. Deşi este ideal ca până la doi ani copilul să stea cu mama, s-a dovedit ştiinţific că mamele care lucrează nu aduc nici un fel de daune celor mici.
Problema este această inconstanţă a sprijinului pe care familiile se pot aştepta să îl primească din partea statului. De peste 20 de ani femeile din România şi-au gândit viaţa profesională şi de familie în jurul unor constante, printre care şi concediul maternal de doi ani. Acestea s-au obişnuit ca, pe baza salariului anterior şi a perioadei pe care au contribuit la fondul de asigurări sociale, să beneficieze de un sprijin financiar pentru a-şi creşte copiii. Ultimele variante ale legii au fost gândite pentru a promova natalitatea în familiile cu posibilitatea de a aduce pe lume şi de a creşte cetăţeni „de calitate”, în sensul că le pot oferi educaţia şi condiţiile de a deveni o nouă generaţie de plătitori de taxe care să alimenteze sistemul de pensii de tipul „pay as you go”. În aceste familii pot fi probabil întâlnite cele mai multe femeile care chiar doresc să se întoarcă la muncă după şase luni sau un an.
Această neo-liberalizare a maternităţii poate fi benefică pentru sistemul economic, dar pentru cel social devine problematică. Încă nu avem suficiente creşe şi nici suficienţi cetăţeni cu venituri destul de mari pentru a angaja o bonă. Nu există nici măcar suficiente locuri de muncă pentru a le re-integra pe toate mamele care încă mai au copii mici acasă. Sau pe taţi. Iar problema declinului demografic este evidentă când ne uităm la prăpastia lângă care stă sistemul de pensii.
Elaborarea unor politici coerente pentru sprijinirea familiei nu este un lucru ale cărui efecte să devină vizibile mâine. Însă experienţa ultimilor ani şi a ţărilor cu populaţie deja îmbătrânită ar trebui să fie un indiciu pentru Guvern. Pentru noi generaţii de cetăţeni „de calitate”, deciziile de astăzi ale părinţilor lor, determinate de posibilităţile oferite de stat, sunt esenţiale. Poate că încurajarea mamelor să se întoarcă la muncă nu este o tragedie, dar nesiguranţa zilei de mâine nu a încurajat pe nimeni să facă planuri de viitor, cu atât mai puţin copii.
Diana Gabor
Introdus de comunişti, modificat imediat după revoluţie şi de cine mai ştie câte ori după 2000, concediul de maternitate ar trebui să fie unul dintre criteriile pe care familiile îl iau în considerare atunci când aduc copii pe lume. În confuzia generală a ultimilor ani, cei doi ani de concediu nu numai că nu-i mai încurajează pe tineri să aibă copii, ci îi determină să aştepte până se liniştesc apele sau să se mute cu totul peste hotare.
Reducerea în sine a concediului de maternitate, diferitele variante de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi alte beneficii pe care Guvernul mai doreşte să le reducă nu sunt o problemă în sine atâta timp cât sunt bine gândite. Suntem într-adevăr printre puţinele ţări din Uniune care mai au concediu maternal atât de lung, iar oferirea unor beneficii mamelor care aleg să se întoarcă mai devreme la muncă s-ar putea dovedi pe termen lung o idee bună pentru economia românească. Deşi este ideal ca până la doi ani copilul să stea cu mama, s-a dovedit ştiinţific că mamele care lucrează nu aduc nici un fel de daune celor mici.
Problema este această inconstanţă a sprijinului pe care familiile se pot aştepta să îl primească din partea statului. De peste 20 de ani femeile din România şi-au gândit viaţa profesională şi de familie în jurul unor constante, printre care şi concediul maternal de doi ani. Acestea s-au obişnuit ca, pe baza salariului anterior şi a perioadei pe care au contribuit la fondul de asigurări sociale, să beneficieze de un sprijin financiar pentru a-şi creşte copiii. Ultimele variante ale legii au fost gândite pentru a promova natalitatea în familiile cu posibilitatea de a aduce pe lume şi de a creşte cetăţeni „de calitate”, în sensul că le pot oferi educaţia şi condiţiile de a deveni o nouă generaţie de plătitori de taxe care să alimenteze sistemul de pensii de tipul „pay as you go”. În aceste familii pot fi probabil întâlnite cele mai multe femeile care chiar doresc să se întoarcă la muncă după şase luni sau un an.
Această neo-liberalizare a maternităţii poate fi benefică pentru sistemul economic, dar pentru cel social devine problematică. Încă nu avem suficiente creşe şi nici suficienţi cetăţeni cu venituri destul de mari pentru a angaja o bonă. Nu există nici măcar suficiente locuri de muncă pentru a le re-integra pe toate mamele care încă mai au copii mici acasă. Sau pe taţi. Iar problema declinului demografic este evidentă când ne uităm la prăpastia lângă care stă sistemul de pensii.
Elaborarea unor politici coerente pentru sprijinirea familiei nu este un lucru ale cărui efecte să devină vizibile mâine. Însă experienţa ultimilor ani şi a ţărilor cu populaţie deja îmbătrânită ar trebui să fie un indiciu pentru Guvern. Pentru noi generaţii de cetăţeni „de calitate”, deciziile de astăzi ale părinţilor lor, determinate de posibilităţile oferite de stat, sunt esenţiale. Poate că încurajarea mamelor să se întoarcă la muncă nu este o tragedie, dar nesiguranţa zilei de mâine nu a încurajat pe nimeni să facă planuri de viitor, cu atât mai puţin copii.
Diana Gabor
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- ''Exista potential pentru zboruri gen Cluj – Napoca – New York'' publicat în data de 29-09-2008
- Mai multe locuri de munca si mai putini someri în Cluj publicat în data de 29-09-2008
- Alianta PSD-PC îsi spune cuvântul la Cluj publicat în data de 04-10-2008
- Un nou pericol pentru Cluj, “dumpingul social” publicat în data de 11-10-2008
- Locuinţele din Cluj se înmulţesc ca ciupercile după ploaie publicat în data de 11-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 773 ori
Înapoi
Reportaje video
Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator
Un cameramam si-a filmat propria moarte
VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.