Am intrat in postul Craciunului...
Naşterea Domnului este o sărbătoare a speranţei. S-a împlinit promisiunea făcută poporului ales şi s-a născut Mesia, iar cei care suntem credincioşi, în aşteptarea marelui praznic, încercăm să postim. Momentan, atât în ţară, cât şi în exterior, suntem confruntaţi cu ştiri îngrijorătoare. În ţară, nici puterea şi nici opoziţia nu înţeleg că pentru a se ajunge la un minim consens trebuie să se renunţe la orgolii din care unele sunt cu adevărat stupide. Păstrearea doamnei Roberta Anastase la conducerea Camerei Deputaţilor este un eşec în viaţa politică asumat cu bună ştiinţă. Persistenţa în această poziţie duce la concluzia că, în speţă, “câştigătorul nu ia nimic”. Am repetat titlul unei cunoscute povestiri semnate de Hemingway. În consecinţă, concesii reciproce de ambele părţi sunt imperios necesare, alminteri moratoriul propus de Băsescu pentru legile ce condiţionează virarea următoarei rate a împrumutului, devine un simplu exerciţiu retoric.
Nici în Ţara Sfântă, conducătorii actuali ai Israelului nu mi se par mai înţelepţi ca cei de pe malul Dâmboviţei. Încăpăţânarea de a nu sista colonizarea cu evrei a Cisiordaniei, într-un demers menit a demonstra cine este mai puternic în zonă, reprezintă o politică păguboasă atât pe termen scurt cât şi pe o perioadă mai îndepărtată. A nu ţine seama de ce îţi spune o lume întreagă în această privinţă este o atitudine cel puţin absurdă. Statul evreiesc va trăi şi în viitor înconjurat de o lume arabă şi, în acest context, nu are nicio sansă să încerci a reconstitui întregul teritoriu biblic, cum doresc extremistii. Pe alte meridiane, ameninţarea teroristă se pare că s-a accentuat şi cu toate eforturile militare şi jertfele de sânge ale NATO (îndeosebi ale americanilor), talibanii şi adepţii lui Osama bin Laden continuuă să fie o ameninţare pentru întreaga lume civilizată.
Nu se poate contesta dreptul occidentalilor să se apere, dar dacă adepţii fundamentalismului, într-un număr din ce în ce mai mare, sunt gata să se angajeze în atacuri sinucigaşe, înseamnă că cei bogaţi au rămas extrem de îndatoraţi dezmoşteniţilor pământului şi, din acest motiv, lucrurile trebuie să se schimbe. Aşa fiind, este cert că reprimarea terorismului nu este o chestiune exclusiv militară sau a serviciilor speciale. Terorismul trebuie anihilat şi prin măsuri sociale şi economice coerente. Dacă în Irak, la atâţia ani de la înlăturarea lui Saddam Hussein, peste 50 de persoane sunt ucise şi alte sute rănite într-o biserică numai fiindcă sunt de religie creştină, înseamnă că unii au de ce să regrete sângeroasa dictatură. Astfel de evenimente pe timpul lui Hussein nu se puteau produce.
Apoi remarcăm că mai sunt state care cheltuiesc mai mult decât câştigă, deci în această situaţie nu se găsesc numai Grecia şi România. Mă gândesc la Irlanda, care nu cu mult timp în urmă era dată ca un exemplu de succes, reuşită care s-a dovedit extrem de fragilă încât Uniunea Europeană este bulverstă de ce se întâmplă acolo.
Revin la necazurile noastre. L-am auzit, nu de mult, pe domnul Boc la televizor. Am înţeles şi nu trebuia să mai insiste că în 2011, pentru salariile bugetarilor, nu sunt mai mult de 39 de miliarde de lei. Revenirea lefurilor la valori cât mai apropiate de cele anterioare reducerilor successive, depinde de puterea guvernanţilor de a comprima aparatul bugetar. Aceasta nu este o treabă uşoară sau, cum spunea chiar premierul, să nu uităm că în spatele cifrelor se găsesc oameni. Este tot atât de adevărat cu sunt multe canale prin care se face risipă în continuare şi unul din cele mai uzitate canale de risipă este sistemul licitaţiilor cu dedicaţie. Legile, oricât ar fi de bune, dacă nu se aplică ferm, nu reprezintă decât vânare de vânt.
Apropo de legi, hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus plata sumelor reduse în sectorul bugetar oricât de amplu ar fi motivate, reprezintă o altă formă de a ne afla în treabă. Această acţiune pe care o promovează atât liderii sindicali, cei foarte săraci, cât şi magistraţii, care încă nu s-au împăcat cu ideea că, până la urmă solidaritatea nu este o cerinţă valabilă pentru cei mulţi şi săraci, se gândesc că lor ar trebui să li se aplice alte reguli. De aceea, magistraţi au vrut ca ei să fie scutiţi de reduceri salariale, deşi retribuţiile lor - chiar micşorate - nu sunt prea mici. Acum, dacă hotărârile instaţelor de fond vor fi confirmate în recurs, vor începe şi procurorii şi judecătorii să figureze ca reclamanţi şi, pentru a acentuua presiunea, vor iniţia mişcări de protest, bătându-şi pur şi simplu joc de “justiţiabili”. Avem deja un precedent în acest sens unic în Europa. Amintesc cititorilor că, şi dacă se obţin astfel de hotărâri pentru plata salariilor neachitate, punerea lor în executare necesită o procedură lungă şi greoaie, deoarece debitorii sunt instituţii de drept public.
Un scriitor de limbă franceză, laureat al Premiului Goncourt în 2009 scria: “Vă cer să opriţi planeta, vreau să cobor, mi-e frică, nu mă simt în siguranţă, nu mai controlez nimic, am intrat în panică, nu mai ştiu încotro merge lumea şi ce fac oamenii. Din toate aceste motive vreau să cobor”. În pofida acestei disperări, cei care se gândesc nu numai la chestiuni pecuniare au o sanşă să ajungă la o stare de mai bine, deoarece încearcă să aplice perceptul din Cartea Cărţilor “omul nu trăieşte numai cu pâine”.
Cred că aceasta este una din principalele semnificaţii a sărbătorii de la sfârşitul anului pe care ar trebui să o marcăm oferindu-ne nu atât daruri cuantificabile bănesc, ci altele, mai puţin perisabile. Atunci, în pofida greutăţilor de tot felul vom fi mai buni, mai apropiaţi unii de alţii.
Nici în Ţara Sfântă, conducătorii actuali ai Israelului nu mi se par mai înţelepţi ca cei de pe malul Dâmboviţei. Încăpăţânarea de a nu sista colonizarea cu evrei a Cisiordaniei, într-un demers menit a demonstra cine este mai puternic în zonă, reprezintă o politică păguboasă atât pe termen scurt cât şi pe o perioadă mai îndepărtată. A nu ţine seama de ce îţi spune o lume întreagă în această privinţă este o atitudine cel puţin absurdă. Statul evreiesc va trăi şi în viitor înconjurat de o lume arabă şi, în acest context, nu are nicio sansă să încerci a reconstitui întregul teritoriu biblic, cum doresc extremistii. Pe alte meridiane, ameninţarea teroristă se pare că s-a accentuat şi cu toate eforturile militare şi jertfele de sânge ale NATO (îndeosebi ale americanilor), talibanii şi adepţii lui Osama bin Laden continuuă să fie o ameninţare pentru întreaga lume civilizată.
Nu se poate contesta dreptul occidentalilor să se apere, dar dacă adepţii fundamentalismului, într-un număr din ce în ce mai mare, sunt gata să se angajeze în atacuri sinucigaşe, înseamnă că cei bogaţi au rămas extrem de îndatoraţi dezmoşteniţilor pământului şi, din acest motiv, lucrurile trebuie să se schimbe. Aşa fiind, este cert că reprimarea terorismului nu este o chestiune exclusiv militară sau a serviciilor speciale. Terorismul trebuie anihilat şi prin măsuri sociale şi economice coerente. Dacă în Irak, la atâţia ani de la înlăturarea lui Saddam Hussein, peste 50 de persoane sunt ucise şi alte sute rănite într-o biserică numai fiindcă sunt de religie creştină, înseamnă că unii au de ce să regrete sângeroasa dictatură. Astfel de evenimente pe timpul lui Hussein nu se puteau produce.
Apoi remarcăm că mai sunt state care cheltuiesc mai mult decât câştigă, deci în această situaţie nu se găsesc numai Grecia şi România. Mă gândesc la Irlanda, care nu cu mult timp în urmă era dată ca un exemplu de succes, reuşită care s-a dovedit extrem de fragilă încât Uniunea Europeană este bulverstă de ce se întâmplă acolo.
Revin la necazurile noastre. L-am auzit, nu de mult, pe domnul Boc la televizor. Am înţeles şi nu trebuia să mai insiste că în 2011, pentru salariile bugetarilor, nu sunt mai mult de 39 de miliarde de lei. Revenirea lefurilor la valori cât mai apropiate de cele anterioare reducerilor successive, depinde de puterea guvernanţilor de a comprima aparatul bugetar. Aceasta nu este o treabă uşoară sau, cum spunea chiar premierul, să nu uităm că în spatele cifrelor se găsesc oameni. Este tot atât de adevărat cu sunt multe canale prin care se face risipă în continuare şi unul din cele mai uzitate canale de risipă este sistemul licitaţiilor cu dedicaţie. Legile, oricât ar fi de bune, dacă nu se aplică ferm, nu reprezintă decât vânare de vânt.
Apropo de legi, hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus plata sumelor reduse în sectorul bugetar oricât de amplu ar fi motivate, reprezintă o altă formă de a ne afla în treabă. Această acţiune pe care o promovează atât liderii sindicali, cei foarte săraci, cât şi magistraţii, care încă nu s-au împăcat cu ideea că, până la urmă solidaritatea nu este o cerinţă valabilă pentru cei mulţi şi săraci, se gândesc că lor ar trebui să li se aplice alte reguli. De aceea, magistraţi au vrut ca ei să fie scutiţi de reduceri salariale, deşi retribuţiile lor - chiar micşorate - nu sunt prea mici. Acum, dacă hotărârile instaţelor de fond vor fi confirmate în recurs, vor începe şi procurorii şi judecătorii să figureze ca reclamanţi şi, pentru a acentuua presiunea, vor iniţia mişcări de protest, bătându-şi pur şi simplu joc de “justiţiabili”. Avem deja un precedent în acest sens unic în Europa. Amintesc cititorilor că, şi dacă se obţin astfel de hotărâri pentru plata salariilor neachitate, punerea lor în executare necesită o procedură lungă şi greoaie, deoarece debitorii sunt instituţii de drept public.
Un scriitor de limbă franceză, laureat al Premiului Goncourt în 2009 scria: “Vă cer să opriţi planeta, vreau să cobor, mi-e frică, nu mă simt în siguranţă, nu mai controlez nimic, am intrat în panică, nu mai ştiu încotro merge lumea şi ce fac oamenii. Din toate aceste motive vreau să cobor”. În pofida acestei disperări, cei care se gândesc nu numai la chestiuni pecuniare au o sanşă să ajungă la o stare de mai bine, deoarece încearcă să aplice perceptul din Cartea Cărţilor “omul nu trăieşte numai cu pâine”.
Cred că aceasta este una din principalele semnificaţii a sărbătorii de la sfârşitul anului pe care ar trebui să o marcăm oferindu-ne nu atât daruri cuantificabile bănesc, ci altele, mai puţin perisabile. Atunci, în pofida greutăţilor de tot felul vom fi mai buni, mai apropiaţi unii de alţii.
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- ''Exista potential pentru zboruri gen Cluj – Napoca – New York'' publicat în data de 29-09-2008
- Mai multe locuri de munca si mai putini someri în Cluj publicat în data de 29-09-2008
- Alianta PSD-PC îsi spune cuvântul la Cluj publicat în data de 04-10-2008
- Un nou pericol pentru Cluj, “dumpingul social” publicat în data de 11-10-2008
- Locuinţele din Cluj se înmulţesc ca ciupercile după ploaie publicat în data de 11-10-2008
Articol vizualizat de 447 ori
Înapoi
Reportaje video
Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator
Un cameramam si-a filmat propria moarte
VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.