Minciună, haos sau incompetenţă?

Isj_bihor_top

La capacitate, nume fictive pentru copii de bani gata
Ancheta publicată de GAZETA de Oradea despre haosul creat în repartiţia candidaţilor la recentul examen de admitere în liceu pe baza “repartiţiei computerizate” a stârnit revolta părinţilor şi a candidaţilor după ce s-a constat că s-a modificat “clasamentul” de la o zi la alta, după criterii pe care oficialii ISJ nu au putut să le explice. În primele zile ale săptămânii trecute, ca urmare a dezvăluirilor noastre, zeci de părinţi au luat cu asalt sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, solicitând explicaţii conducerii instituţiei. Care conducere, spre ruşinea ei, s-a baricadat pur şi simplu în birouri, refuzând orice dialog cu cei nemulţumiţi.
Misterul codului “4”
Reporterii noştri au demarat investigaţia după ce un grup de părinţi ne-au semnalat mai multe aspecte care, susţin ei, îi îndreptăţeşte să creadă că un anumit număr de locuri la cele mai bune licee şi şcoli din judeţ sunt “rezervate” pentru odraslele clientelei politice a conducerii pesediste a ISJ Bihor printr-un subterfugiu “electronic” care viciază grav rezultatele examenului şi ordinea pe liste.
Pe site-ul www.isj.bh.edu.ro. puteau fi vizualizate tabelele conţinând listele cu mediile obţinute de participanţii la examenul de capacitate. Părinţii care ne-au contactat au remarcat că, în mod ciudat, elevii care au codul “4”, spre deosebire de ceilalţi candidaţi, nu aveau specificate, cu excepţia numelui şi a mediei obţinute la admitere, celelalte date corespunzătoare rubricilor existente, respectiv iniţiala tatălui, codul de provenienţă, şcoala de provenienţă şi media notelor obţinute în ultimii 4 ani, iar prenumele acestora, în loc să fie trecute în rubrica rezervată acestui scop, ca în cazul celorlalţi elevi, apărea împreună cu numele de familie.

Părinţii se întrebau neliniştiţi de ce lipseşte media ultimilor 4 ani “candidaţilor-fantomă”, ţinând cont de faptul că ea contează în calcularea mediei de admitere, care se obţine prin însumarea mediei obţinute la examen cu cea a anilor de gimnaziu.

 

Repartizări cu surprize

 

După ce inspectorul şef Ioan Chelemen a încercat să ne convingă că nu e nici o neregulă, am accesat site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru a compara lista candidaţilor bihoreni cu cea a Inspectoratului şi a verifica dacă totul e în regulă. Însă, surpriză! De pe listă lipsea tocmai ocupantul primei poziţii, cu media 9.97, Bot Silvia, pe care nu am mai regăsit-o nicăieri! Şi lanţul neregulilor a continuat, pe măsură ce comparam ordinea de pe lista ISJ Bihor, varianta a II-a, de pe cele câteva pagini oferite de Ioan Chelemen şi ceea ce găseam acum pe site-ul MEC.
Spre suprinderea noastră, nimic din ce era iniţial pe site-ul ISJ Bihor nu mai corespundea cu noul “clasament”.
Semnalându-i situaţia lui Ioan Chelemen, acesta a dat dispoziţii să fie blocat site-ul ISJ Bihor, pe care, cu toate eforturile noastre, nu l-am putut accesa joi şi vineri, respectiv în datele de 7 şi 8 iulie. Iar explicaţii plauzibile pentru haosul creat nu am primit.
Lanţul ciudăţeniilor
După deblocarea site-ului Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, pe care l-am accesat în 9 iulie, am avut surpriza să constatăm că nimic din susţinerile inspectorului şef Ioan Chelemen nu îşi mai aveau suport. Însă, în loc să verifice neregulile semnalate şi să dispună efectuarea unei anchete interne pentru identificarea vinovaţilor şi remedierea situaţiei, Ioan Chelemen lansează acuze.
În ciuda faptului că dl Chelemen ne-a acuzat că noi şi nu instituţia pe care o reprezinză suntem cei care dezinformăm opinia publică, ne permitem să mai facem unele observaţii care ar trebui să dea de gândit atât candidaţilor, părinţilor cât şi celor a căror îndatorire este să vegheze la respectarea legalităţii şi corectitudinii în învăţământul românesc, respectiv la repartizarea în unităţile de învăşământ a candidaţilor de la examenul de capacitate.
Spre exemplu, pe site-ul ISJ Cluj, dar şi pe altor judeţe, după cum prevăd şi normativele în vigoare, sunt afişate rubricile conţinând numele şi prenumele candidatului, incluzând iniţiala tatălui, media la testele naţionale (Medcap), nota obţinută la limba română, la matematică, şcoala de provenienţă, codul acesteia, media de absolvire a celor patru ani de liceu (Medabs) şi media finală, obţinută prin cumularea mediei obţinute la testul de capacitate cu media celor patru ani de gimnaziu şi împărţirea la doi (Medfin).
Pe site-ul ISJ Bihor însă, nu mai apare media de absolvire a celor 4 ani de gimnaziu şi multe din codurile unităţilor de provenienţă ale candidaţilor.
Apăruţi din neant
Conform ultimei liste de pe site-ul ISJ Bihor, afişată vineri, 9 iulie, candidatul Matei Anca Elena, care iniţial fusese pe locul 35, cu media 9.83, în varianta a II-a era pe locul 36, iar la repartizarea computerizată făcută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, apare pe locul… 13 (!!!). Alt candidat, Tebies Andrei Vlad, care pe prima listă, cu media 9.62, de pe locul 152, în varianta a II-a apare pe locul 151, iar la repartizarea computerizată a MEC apare pe locul 128, cu media 9.66 (!!!). O medie mărită cu 4 sutimi. Din lipsă de timp, am comparat doar primele 160 de poziţii. Însă există şi alte “ciudăţenii”: de exemplu, doar până la poziţia a 162-a, 10 candidaţi care nu figurează pe site-ul ISJ Bihor nici măcar în varianta finală, sunt prezente pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Am solicitat conducerii ISJ Bihor să ne explice situaţia candidaţilor Gâlceavă Raluca-Maria, GRI Suplacu de Barcău, (locul 21, cu media de admitere 9.89), David D.Dana (Şcoala cu clasele I-VIII Salonta, media 9.86. poziţia 31), Lung I. Manuela-Ioana (Şcoala cu clasele I-VIII Salonta, cu media 9.85, poziţia 35), Navay L. Olga, (Şcoala cu clasele I-VIII Balc, cu media 9.76, poziţia 62), Herpuţ T. Bogdan George Ioan (Şcoala cu clasele I-VIII Salonta, cu media 9.75, poziţia 67), Orban E. Yvette Anna (Şcoala cu clasele I-VIII Suplacu de barcău, cu media 9.73, poziţia 83), Caraba I. Mădălina (Şcoala cu clasele I-VIII Suplacu de Barcău, cu media 9.70, poziţia 99), berce V. Adriana Vasilica (Şcoala cu clasele I-VIII Salonta, media 9.68, poziţia 110), Turlacu I. Andrei Viorel (Şcoala cu clasele I-VIIIi Aleşd, cu media 9.67, poziţia 114), Navay L. Nora (Şcoala cu clasele I-VIII Balc, media 9.67, poziţia 121), Costruţ D. Corina Elena (GRI Suplacu de Barcău, cu media 9.67, poziţia 123), Kenez M. Emese Katalin, (Şcoala cu clasele I-VIII Salonta, cu media 9.67, poziţia 124), Szekely G. Magdolna, (Şcoala cu clasele I-VIII Balc, poziţia 129). De asemenea, lista ISJ Bihor nu corespunde deloc, la nici o poziţie, cu cea a MEC.

“Ne întrebăm care e lista valabilă; cea a ISJ Bihor sau cea a ministrului?! În mod normal, acestea ar trebui să fie identice. De ce sunt diferenţe atât de mari în ierarhia de pe liste şi de ce există aceste anomalii şi aceşti intruşi?”– se întreabă părinţii revoltaţi.

Pentru a lămuri această situaţie, ne-am adresat din nou inspectorului şef al ISJ Bihor, Ioan Chelemen. De această dată, dl Chelemen a refuzat orice dialog cu reporterii noştri, acuzându-ne că “aţi dezinformat opinia publică”, “aţi denigrat Inspectoratul”, etc.. După o discuţie cu conducerea ziarului, şeful Învăţământului bihorean a revenit la sentimente mai bune şi se părea că lucruile se vor clarifica. Dl Chelemen a solicitat lista cu candidaţii care nu se regăsesc pe site-ul ISJ Bihor, dar apar pe cel al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, promiţând că va oferi explicaţii convingătoare pentru fiecare situaţie.

Însă în loc de explicaţii punctuale şi  convingătoare la neregulile sesizate, Ioan Chelemen a organizat o conferinţă de presă la care nu ne-a invitat şi în cadrul căreia s-a lansat într-un atac furibund împotriva autorului articolului din numărul precedent al GAZETEI, într-un limbaj inadmisibil pentru un pedagog.

Florin Cuc

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (22 voturi)



Imagini:


Isj_bihor_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania Investigatii



Articol vizualizat de 920 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl