Nemeş nu prinde RAI 1!
Popa Nemeş, cel uns cu toate alifiile, celebru pentru că şi-a exprimat convingerea că o mână (sau chiar alt mădular) bărbătească la locul şi timpul potrivit face cât zece femei, în urmă cu vreo două săptămâni, a făcut o adevărată demonstraţie patriarhală în faţa credincioşilor. Prea bogat pentru a intra în rai, după cum zic unii, Nemeş, după slujba de mai bine de două ceasuri ţinută în soarele torid, i-a obligat pe bieţii enoriaşi care făcuseră greşeala să dea pe la biserică în acea nefastă duminică, să stea încă jumătate de ceas în arşiţă, doar pentru a se lăuda cu numeroasa lui famillie, băgată în afaceri până-n gât. Ba, culmea tupeului, slujitorul Domnului i-a silit pe cei prezenţi să-i cânte „La mulţi ani” uneia din fetele sale, care tocmai împlinea o vârstă oarecare, cu toate că unii începuseră să dea ochii pestre cap de toropeală. De atunci, unii enoriaşi se feresc să mai calce pe la biserică, de teamă că, cine ştie, data viitoare vor trebui să suporte alte suplicii.
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 477 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.













Comentarii