Costurile unui BAC cu promovabilitatea de 98% ( Un BAC promovat 98% )
Fiecare vară are farmecul ei, emoţiile şi răsfăţul ei : emoţii pentru cei care dau examene – teste naţionale, bacalaureat sau pur şi simplu sesiune… răsfăţul vine abia pe urmă şi ar trebui să vină pentru toţi.
Anul acesta, statisticile au anunţat cifre destul de îngrijorătoare în ceea ce priveşte promovabilitatea la BAC pe ţară :20% din candidaţi nu au reuşit să promoveze. Au propus cei din minister subiecte prea dificile sau candidaţii din acest an au tratat cu indiferenţă acest examen, că tot n-au ce face cu “hârtia” la cules căpşuni în Spania? Sunt întrebări pe care, inevitabil, ţi le pui ca om care a trecut prin acest examen şi care va mai treca prin copii şi nepoţi…
În timp ce statistica la nivel naţional nu spune lucruri lăudabile despre acest subiect, Bihorul iese în faţă cu un procent apropiat de perfecţiune. Măi, să fie! Te loveşte subit mândria regionalăşi-ţi spui “măcar la învăţat putem sta cu fruntea sus în faţa unei ţări întregi”. O fi în Bihor ceva în aer, de I-a lovit pe toţi conştiinţa răspunderii taman în faţa examenului de maturitate.
Scormonind puţin pe firul “istoriei” aflăm că şi în ceilalţi ani procentul de promovabilitate al bihorenilor s-a învârtit cam tot pe acolo şi eşti gata-gata să accepţi că te-a binecuvântat Dumnezeu să te naşti într-o zonă geografică cu minţi sănătoase, asciţite şi responsabile.
Lăsând gluma la o parte hai să aruncăm o privire în culisele acestei stări de fapt, cu care nu avem reţineri să ieşim în faţă.
Toată lumea ştie, aşa cum toată lumea se preface a nu şti, că pentru acest examen părinţii candidaţilor pun în joc nişte sume , aşa numiţii “bani de protocol”. Aceşti bani trebuie să asigure masa şi eventual transportul membrilor comisiei de examinare, că doar n-o să vină profesorul cu pâinea şi cu apa de acasă şi acestea să-l ţină 12 ore, cât ţine uneori o zi de examinare sau de corectare. Problema e gândită prost şi bieţii părinţi, îngroziţi la gândul că odraslele lor vor fi examinate funcţie de foamea sau setea sau somnul examinatorului, se fac luntre şi punte să-I asigure acestuia un climat optim de muncă. Şi-atunci cum îi explicit bietului candidat care se uită cu jind la apa sau cafeaua sau fructele de pe masa la care i se hotărăşte soarta, cum să-I explicit că locul lui e între cei respinşi, ce, el n-a dat bani la fel ca toţi ceilalţi? Cine ar putea să-i dea un răspuns logic?
Legat de examenul oral, în sistem circulă o “deviză”: “Lasă-i să trecă de oral că tot nu vor face faţă la scris”. Dincolo de lipsa de logică, falsul silogism ascunde un dublu compromis: Să treacă la oral, deşi nu sunt bine pregătiţi şi să laşi să se aleagă la scris bobul de neghină pentru că acolo şansele sunt, oricum mai mari, să ciupească ceva de ici de colo pentru un cinci. Asta în ceea ce-I priveşte pe elevii care stau undeva în preajma liniei de demarcaţie între promovaţi şi respinşi.
Există, însă şi o altă categorie de candidaţi, cei care au la BAC evoluţii spectaculoase la oral, acei elevi care iau în masă note cuprinse între 8 şi 10 ; spun în masă, adică toată clasa sau toată şcoala, în funcţie de puterea de influenţă şi de “convingere” a celui care stă în apropierea comisiei. E cazul şcolilor care se apropie de vârful ierarhiei. Cum se ajunge la această performanţă? Fie printr-o intervenţie prin viu grai fie strecurând comisiei o listă cu note prezumtive… asta aşa, ca să nu se răstoarne ierarhia celor patru ani de liceu.
Anul acesta, statisticile au anunţat cifre destul de îngrijorătoare în ceea ce priveşte promovabilitatea la BAC pe ţară :20% din candidaţi nu au reuşit să promoveze. Au propus cei din minister subiecte prea dificile sau candidaţii din acest an au tratat cu indiferenţă acest examen, că tot n-au ce face cu “hârtia” la cules căpşuni în Spania? Sunt întrebări pe care, inevitabil, ţi le pui ca om care a trecut prin acest examen şi care va mai treca prin copii şi nepoţi…
În timp ce statistica la nivel naţional nu spune lucruri lăudabile despre acest subiect, Bihorul iese în faţă cu un procent apropiat de perfecţiune. Măi, să fie! Te loveşte subit mândria regionalăşi-ţi spui “măcar la învăţat putem sta cu fruntea sus în faţa unei ţări întregi”. O fi în Bihor ceva în aer, de I-a lovit pe toţi conştiinţa răspunderii taman în faţa examenului de maturitate.
Scormonind puţin pe firul “istoriei” aflăm că şi în ceilalţi ani procentul de promovabilitate al bihorenilor s-a învârtit cam tot pe acolo şi eşti gata-gata să accepţi că te-a binecuvântat Dumnezeu să te naşti într-o zonă geografică cu minţi sănătoase, asciţite şi responsabile.
Lăsând gluma la o parte hai să aruncăm o privire în culisele acestei stări de fapt, cu care nu avem reţineri să ieşim în faţă.
Toată lumea ştie, aşa cum toată lumea se preface a nu şti, că pentru acest examen părinţii candidaţilor pun în joc nişte sume , aşa numiţii “bani de protocol”. Aceşti bani trebuie să asigure masa şi eventual transportul membrilor comisiei de examinare, că doar n-o să vină profesorul cu pâinea şi cu apa de acasă şi acestea să-l ţină 12 ore, cât ţine uneori o zi de examinare sau de corectare. Problema e gândită prost şi bieţii părinţi, îngroziţi la gândul că odraslele lor vor fi examinate funcţie de foamea sau setea sau somnul examinatorului, se fac luntre şi punte să-I asigure acestuia un climat optim de muncă. Şi-atunci cum îi explicit bietului candidat care se uită cu jind la apa sau cafeaua sau fructele de pe masa la care i se hotărăşte soarta, cum să-I explicit că locul lui e între cei respinşi, ce, el n-a dat bani la fel ca toţi ceilalţi? Cine ar putea să-i dea un răspuns logic?
Legat de examenul oral, în sistem circulă o “deviză”: “Lasă-i să trecă de oral că tot nu vor face faţă la scris”. Dincolo de lipsa de logică, falsul silogism ascunde un dublu compromis: Să treacă la oral, deşi nu sunt bine pregătiţi şi să laşi să se aleagă la scris bobul de neghină pentru că acolo şansele sunt, oricum mai mari, să ciupească ceva de ici de colo pentru un cinci. Asta în ceea ce-I priveşte pe elevii care stau undeva în preajma liniei de demarcaţie între promovaţi şi respinşi.
Există, însă şi o altă categorie de candidaţi, cei care au la BAC evoluţii spectaculoase la oral, acei elevi care iau în masă note cuprinse între 8 şi 10 ; spun în masă, adică toată clasa sau toată şcoala, în funcţie de puterea de influenţă şi de “convingere” a celui care stă în apropierea comisiei. E cazul şcolilor care se apropie de vârful ierarhiei. Cum se ajunge la această performanţă? Fie printr-o intervenţie prin viu grai fie strecurând comisiei o listă cu note prezumtive… asta aşa, ca să nu se răstoarne ierarhia celor patru ani de liceu.
Ierarhia însă, cu toată “grija” directorilor sau a profesorilor diriginţi, se răstoarnă oricum, uneori scandalos, la examenul scris.
Aici grija şi responsabilitatea nu mai cade decât rareori în seama profesorilor corectori. Aceştia n-au decât să pună pe ceea ce s-a scris în lucrări, fără să-şi pună, dacă se poate, prea multe întrebări. Şi dacă elevul candidat a avut “inspiraţia” genială să resolve problema la matematică exact ca în baremul venit de la minister, care-I problema corectorului că răspunsul e greşit? Aşa scrie în barem aşa scrie în lucrare profesorul corrector punctează cum crede de cuviinţă, că doar n-o fi el mai deştept de cât cei care au făcut subiectele şi baremul şi regulamentul…
Ce te faci însă atunci când un professor “generos” (şi cu ceva minusuri la codul deontologic) rezolvă în grabă subiectele şi le strecoară în sala de exame sub privirile absente ale supraveghetorilor care, fie au ieşit la o ţigară, fie au intrat subit în transă , “motivaţi” temeinic de atenţia şi grija părinţilor care I-au întâmpinat de la poartă “călduros”. Din cauza vitezei sau a unor lacune mai mici sau mai mari, răspunsul e dictat greşit şi elevul, nutind o încredere oarbă în dascălul său de patru ani, pune de o parte ce a încercat să resolve singur, uneori chiar bine, graţie meditaţiilor în care părinţii au investit serios în ultimul an, le lasă toate la o parte şi toarnă pe hârtie răspunsul eronat al profesorului “generos” care nu-l lasă la greu….Acesta va roşi puţin (sau deloc) sub privirile pline de reproş ale elevului care pe răspunsurile dictate va lua un 5 sau un 6 mult sub aşteptări.
Din tot acest spectacol grotesc, s-ar zice că toată lumea are ceva de câştigat: Supraveghetorii îşi iau senini “motivaţia” tăcerii cu care pleacă mai uşuraţi de griji în concediu, Proful “binevoitor” îşi are şi el partea lui de “motivaţie”, başca reputaţia de amic pe care te poţi baza, unde mai pui eternul corigent care printr-un joc fantastic de împrejurări trece BAC-ul cu 7-8, medie la care n-a visat în viaţa lui, dar cu care poate în sfârşit să le dea peste nas colegilor tocilari: “la ce vă foloseşte c-aţi învăţat 12 ani? Aţi luat mai puţin decât mine la BAC, unde mai pui că eu m-am şi distrat?”Să spună cineva că n-are dreptate…să-I văd argumentele…”sic transit…”
În tot acest peisaj cosmopolit ,I pestriţ mai există o categorie de candidaţi, mă tem din ce în ce mai rari, care au învăţat timp de patru ani, au fost mereu printre primii, dar neîncrezători în forţele proprii, acceptă să scrie ceea ce se dictează unei săli întregi, că doar “toţi sunt de familie bună” (sau nu?) Bacu are pentru ei aspectul cel mai dramatic.Pentru că profesorul ăla corrector, oricât ar fi el de onest şi de înţelegător şi de dispus să corecteze “în favoarea elevului”, tot se satură şi se pierde cu firea când citeşte şi a 25-a lucrare Xerox, cu aceleaşi exemple, cu aceleaşi virgule, cu aceleaşi paranteze şi ghilimele şi uneori…inepţii; or fi tocit ei, candidaţii, dar nici chiar aşa: nici măcar la scrisoare (subiectul II la română scris) unde se cerea creativitate, să nu fi imaginat o sală întreagă de elevi două chestii diferite, ţine de paranormal.
Şi-atunci e firesc, copilul nu va înţelege de ce , deşi a scris cu virguliţe tot ce I s-a dictat şi deşi tata a suportat din buzunarul propriu o grămadă de cheltuieli pentru “onor” comisia de examen, lucrarea lui, totuşi n-a fost notată cu 10… De-aia pentru că nu putea să ia toată sala 10, în schimb au luat toţi nota 9,80, pentru că toţi au fost la fel de buni, nu I-a deosebit nici o virgulă.
Justificările părinţilor şi ale profesorilor diriginţi uneori, cei care sunt regizorii din umbră ai acestei stări de fapt, sunt, culmea, întemeiate: copilul are nevoie de medie mare pentru admitere, a avut profesori suplinitori, sau nepregătiţi, sau iresponsabili, sau incapabili să-I stăpânească, sau pur şi simplu din varii motive lis-a schimbat profesorul la aceeaşi materie de mai multe ori în acelaşi an. Concluzia e unanimă:”Nu-s copiii de vină”. Suntem de accord, dar cine e de vină?!
Acestea fiind datele problemei, îl înţeleg perfect şi nu-I pot da o soluţie profesorului care deunăzi se-ntreba cu năduf: ”Cum o să-I mai pot privi în ochi pe elevii mei? Cum o să le explic de elevul corigent 4 ani a luat notă mai mare decât cele premiant? Şi cum o să mai motivez generaţiile care vin să înveţe oră de oră? (când oricum la bac se va găsi un “amic” “binevoitor” să le dicteze răspunsurile la toţi, numai pix să ai, să le scrii şi să fi apucat în 12 ani să înveţi să scrii după dictare).
Una peste alta, pentru asemenea subiecte, nenea Iancu ne-ar invidia, se vede treaba că şi la capitolul educaţie, viaţa copiilor noştri bate literatura.
Ca o ironie amară a unei lumi cu susul în jos, vom încheia cu un fapt divers, vai! dureros de real, petrecut într-o urbe bihoreană la acest bac, care, indifferent de premise, are, totuşi, promovabilitatea de aproape 100%.
La examenul oral de limba şi literature română, “catindatul”se prezintă, trage un billet şi se aşează frumuşel în bancă, fără să uite să zâmbească degajat şi uşor complice, colegilor din sală. Nici măcar nu aruncă o privire pe biletul de examen, care cuprinde şi un text la prima vedere de comentat – nu e pentru el. Stă linişti în bancă, aşteptând să-I vină rândul, liniştit, pentru că pe”lista pentru conservarea ierarhiilor” el are nota 10, prezumtivă, e drept, dar oricum, s-a oboist destul să vină până aici…şi aşteaptă, deci…să I se pună nota “comandată” în timp ce pe hol, tatăl lui stânge călduros mâna directorului, răsuflând uşurat: “Bine c-am trecut şi de hopul ăsta…”
Aici grija şi responsabilitatea nu mai cade decât rareori în seama profesorilor corectori. Aceştia n-au decât să pună pe ceea ce s-a scris în lucrări, fără să-şi pună, dacă se poate, prea multe întrebări. Şi dacă elevul candidat a avut “inspiraţia” genială să resolve problema la matematică exact ca în baremul venit de la minister, care-I problema corectorului că răspunsul e greşit? Aşa scrie în barem aşa scrie în lucrare profesorul corrector punctează cum crede de cuviinţă, că doar n-o fi el mai deştept de cât cei care au făcut subiectele şi baremul şi regulamentul…
Ce te faci însă atunci când un professor “generos” (şi cu ceva minusuri la codul deontologic) rezolvă în grabă subiectele şi le strecoară în sala de exame sub privirile absente ale supraveghetorilor care, fie au ieşit la o ţigară, fie au intrat subit în transă , “motivaţi” temeinic de atenţia şi grija părinţilor care I-au întâmpinat de la poartă “călduros”. Din cauza vitezei sau a unor lacune mai mici sau mai mari, răspunsul e dictat greşit şi elevul, nutind o încredere oarbă în dascălul său de patru ani, pune de o parte ce a încercat să resolve singur, uneori chiar bine, graţie meditaţiilor în care părinţii au investit serios în ultimul an, le lasă toate la o parte şi toarnă pe hârtie răspunsul eronat al profesorului “generos” care nu-l lasă la greu….Acesta va roşi puţin (sau deloc) sub privirile pline de reproş ale elevului care pe răspunsurile dictate va lua un 5 sau un 6 mult sub aşteptări.
Din tot acest spectacol grotesc, s-ar zice că toată lumea are ceva de câştigat: Supraveghetorii îşi iau senini “motivaţia” tăcerii cu care pleacă mai uşuraţi de griji în concediu, Proful “binevoitor” îşi are şi el partea lui de “motivaţie”, başca reputaţia de amic pe care te poţi baza, unde mai pui eternul corigent care printr-un joc fantastic de împrejurări trece BAC-ul cu 7-8, medie la care n-a visat în viaţa lui, dar cu care poate în sfârşit să le dea peste nas colegilor tocilari: “la ce vă foloseşte c-aţi învăţat 12 ani? Aţi luat mai puţin decât mine la BAC, unde mai pui că eu m-am şi distrat?”Să spună cineva că n-are dreptate…să-I văd argumentele…”sic transit…”
În tot acest peisaj cosmopolit ,I pestriţ mai există o categorie de candidaţi, mă tem din ce în ce mai rari, care au învăţat timp de patru ani, au fost mereu printre primii, dar neîncrezători în forţele proprii, acceptă să scrie ceea ce se dictează unei săli întregi, că doar “toţi sunt de familie bună” (sau nu?) Bacu are pentru ei aspectul cel mai dramatic.Pentru că profesorul ăla corrector, oricât ar fi el de onest şi de înţelegător şi de dispus să corecteze “în favoarea elevului”, tot se satură şi se pierde cu firea când citeşte şi a 25-a lucrare Xerox, cu aceleaşi exemple, cu aceleaşi virgule, cu aceleaşi paranteze şi ghilimele şi uneori…inepţii; or fi tocit ei, candidaţii, dar nici chiar aşa: nici măcar la scrisoare (subiectul II la română scris) unde se cerea creativitate, să nu fi imaginat o sală întreagă de elevi două chestii diferite, ţine de paranormal.
Şi-atunci e firesc, copilul nu va înţelege de ce , deşi a scris cu virguliţe tot ce I s-a dictat şi deşi tata a suportat din buzunarul propriu o grămadă de cheltuieli pentru “onor” comisia de examen, lucrarea lui, totuşi n-a fost notată cu 10… De-aia pentru că nu putea să ia toată sala 10, în schimb au luat toţi nota 9,80, pentru că toţi au fost la fel de buni, nu I-a deosebit nici o virgulă.
Justificările părinţilor şi ale profesorilor diriginţi uneori, cei care sunt regizorii din umbră ai acestei stări de fapt, sunt, culmea, întemeiate: copilul are nevoie de medie mare pentru admitere, a avut profesori suplinitori, sau nepregătiţi, sau iresponsabili, sau incapabili să-I stăpânească, sau pur şi simplu din varii motive lis-a schimbat profesorul la aceeaşi materie de mai multe ori în acelaşi an. Concluzia e unanimă:”Nu-s copiii de vină”. Suntem de accord, dar cine e de vină?!
Acestea fiind datele problemei, îl înţeleg perfect şi nu-I pot da o soluţie profesorului care deunăzi se-ntreba cu năduf: ”Cum o să-I mai pot privi în ochi pe elevii mei? Cum o să le explic de elevul corigent 4 ani a luat notă mai mare decât cele premiant? Şi cum o să mai motivez generaţiile care vin să înveţe oră de oră? (când oricum la bac se va găsi un “amic” “binevoitor” să le dicteze răspunsurile la toţi, numai pix să ai, să le scrii şi să fi apucat în 12 ani să înveţi să scrii după dictare).
Una peste alta, pentru asemenea subiecte, nenea Iancu ne-ar invidia, se vede treaba că şi la capitolul educaţie, viaţa copiilor noştri bate literatura.
Ca o ironie amară a unei lumi cu susul în jos, vom încheia cu un fapt divers, vai! dureros de real, petrecut într-o urbe bihoreană la acest bac, care, indifferent de premise, are, totuşi, promovabilitatea de aproape 100%.
La examenul oral de limba şi literature română, “catindatul”se prezintă, trage un billet şi se aşează frumuşel în bancă, fără să uite să zâmbească degajat şi uşor complice, colegilor din sală. Nici măcar nu aruncă o privire pe biletul de examen, care cuprinde şi un text la prima vedere de comentat – nu e pentru el. Stă linişti în bancă, aşteptând să-I vină rândul, liniştit, pentru că pe”lista pentru conservarea ierarhiilor” el are nota 10, prezumtivă, e drept, dar oricum, s-a oboist destul să vină până aici…şi aşteaptă, deci…să I se pună nota “comandată” în timp ce pe hol, tatăl lui stânge călduros mâna directorului, răsuflând uşurat: “Bine c-am trecut şi de hopul ăsta…”
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 428 ori
Înapoi
Reportaje video
Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator
Un cameramam si-a filmat propria moarte
VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.