Fotbal şi politică




Fotbal şi politică. Asta am mâncat pe pâine în ultimele săptămâni. Suntem după două evenimente majore: alegerile pentru desemnarea autorităţilor publice locale şi campionatul European de Fotbal din Portugalia. Săptămâni la rând, i-au umărit pe Năstase, Băsescu sau Bar la concurenţă cu vedete mai vechi (Figo, Zidane) sau mai noi (Cristiano Ronaldo, Baros, Dooney) ale fotbalului adevărat.

Fotbal şi politică. Două preocupări extrem de dragi românilor. Pentru că la fotbal şi politică, oricine se pricepe, nu?
Dincolo de faptul că sunt fenome sociale cu impact extraordinar– deciziile politice ne afectează viaţa de zi cu zi, la fel ca şi prestaţia echipei favorite – asemănările dintre cele două merg mult mai departe.

În primul rând, atât fotbalul, cât şi politica sunt componente de neînlocuit ale societăţii-spectacol. Urmărim meciurile la TV, la fel cum stăm să-i vedem pe politicienii noştri cum taie panglici sau ies la rampă cu discursuri sforăitoare.

Fotbalul şi politica sunt două fenomene ce-şi comportă un paradox chiar în esenţa lor. Pe de o parte, ele nasc solidarităţi ce nu pot fi imaginate în alte situaţii – ţii cu echipa favorită, dansezi hora bucurei pe stradă cu toţi necunoscuţii, votezi pentru partidul preferat, îl ajuţi pe colegul din oragnizaţie. Pe de altă parte însă, la fel de uşor nasc şi adversităţi. Dacă eşti pesedist, ai o aversiune organică faţă de pedişti. La fel, dacă ţii cu Steaua nu-i poţi „suporta” pe dinamovişti!

Atât fotbalul, cât şi politica sunt două jocuri cu sumă zero. La un meci cu miză, la fel ca şi în alegeri, Cineva trebuie întotdeauna să câştige şi Cineva pierde mereu. Rezultatul de egalitate nu mulţumeşte pe nimeni. Transferând în zona simbolicului, este bătălia dintre Bine şi Rău, între băieţii frumoşi şi deştepţi (adică NOI) şi între cei urâţi şi proşti (EI).

Şi dacă tot suntem la câştiguri, atât fotbalul, cât şi politica se aseamănă şi  prin sumele astronomice ce se vehiculează în jurul lor. Cum poţi face bani în România contemporană? Fie te apuci de fotbal, fie intri în politică. „-Eu vreau să mă fac fotbalist! - Eu vreau să mă fac senator!”, visează puştanii zilelor noastre. Nimeni nu mai vrea să ajungă medic (la ce salarii au, nici nu e de mirare), dar nici măcar astronaut! Fotbalul şi politica sunt două domenii unde toţi vor să ajungă sau „să se ajungă”!

Fotbalul şi politica se susţin reciproc. Se vede şi în preocuparea a tot mai multor politicieni de se implica în fotbal. Este profitabil, mai ales elctoral, să stai pe lângă o echipă, să fi pe stadion pentru că numai aşa poţi câştiga nişte voturi în plus. Unii îşi contruiesc întreaga carieră politică mizând pe capitalul de simpatie strâns din viaţa fotbalistică. Pentru politicieni dă bine să se implice în sport, la fel cum pentru fotbalişti este profitabil să susţină un partid sau un candidat. Avem politicieni-fotbalişti, la fel cum avem fotbalişti-politicieni. Nu mai este mult până când Hagi îşi va anunţa candidatura la vreo funcţie importantă în stat. Gigi Becali a făcut-o deja. La fel celebrul Secheleriu de la Bacău şi-a denumit stadionul oraşului după chipul şi numele său!

Fotbalul şi politica sunt fenomene care stârnesc pasiuni, descătuşează emoţii, sentimente. Nu poţi rămâne pasiv la un meci de fotbal, la fel cum nu poţi trece peste prestaţia politicienilor. „Ai văzut ce gol a dat Zidane? Da’ ce i-a mai zis-o Filip lui Bar la talk-show-ul de ieri seară!”, sunt replici ce au ajuns să facă parte din viaţa noastră cotidiană.
La fotbal şi politică nu poţi rămâne pasiv. Există desigur şi categoria celor care nu au fost încă „virsusaţi”. Ferice de ei!

Victor PAPP

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (20 voturi)


Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania Sorin Apostu



Articol vizualizat de 369 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl