Mang, şef de cuib
După ce PSD-ul local a luat-o în barbă la locale, cu toate că încă spuma filialei bihorene încă stă bine, mersi, pe funcţii, deja se vehiculează alte schimbări. Conform unor ciripitoare din sânul pesedimii, un “comitet de iniţiativă” a cerut deja, la centru, numirea profesorului Ioan Mang ca lider al filialei. Mang s-a arătat singurul dispus să demisioneze ca efect al rezultatelor de la recentele alegeri, în care el a avut sarcina de a coordona campania electorală a lui Mihai Bar la Primărie. În fapt, toată campania lui Mişu, sfârşită în modul cel mai ruşinos, a fost gândită, coordonată şi plătită de firma ce vinde mixturi chimice pe post de sucuri naturale cu fructe pe etichetă. Mang e însă cel care trage acum ponoasele. Însă ideea ca Nelu Mang, poate singurul care până acum nu şi-a întinat numele prin presă, să fie şef peste şerpăria pesedistă din Bihor, e chiar mişto!
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 417 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.













Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.