Vremea sinucişilor politici

Alexandru_lele_top

Vremea sinucişilor politici

Precipitarea evenimentelor din partidul de guvernământ a atins, în săptămânile de după alegerile locale, o asemenea viteză că nu mai contează decât fenomenul. Detaliile se perimează de la o oră la alta. Reporterii consemnează întâlniri neanunţate şi şedinţe neprogramate oficial ale membrilor marcanţi ai PSD, “sfaturi de taină” la ore neobişnuite, fie că sunt foarte matinale, fie că trec de miezul nopţii, în cele mai ciudate locaţii, cu iz conspirativ. Declaraţiile contradictorii şi comunicatele care se bat cap în cap dau măsura zăpăcelii actualei puteri politice. Deşi se susţine că rezolvarea crizei va fi impusă de la Cotroceni, unde s-ar afla “cheia” ei, Preşedintele Iliescu este cel mai derutat.

La vârsta sa, Ion Iliescu nu mai are răgaz să-şi schimbe discursul politic. I-au luat-o înainte şi ritmul tranziţiei interne, şi evoluţia neaşteptată a evenimentelor internaţionale. Este clar că a devenit o frână a acestora. Ceea ce nu este neaparat un lucru rău: astfel de ipostaze ale poticnelii sunt botezate de ideologii partizani cu numele de “consecvenţă politică”, “conservator întru salvarea  interesului naţional” sau “apărător înverşunat al cauzei celor mulţi” şi aduc voturi sigure. În orice sistem democratic este nevoie de o astfel de orientare politică. Susţinătorii ei au o problemă abia atunci când îi cade ambalajul mincinos, dar, în general, este prea târziu.     
Iliescu este în criză de timp şi pentru că i-au mai rămas prea puţine zile la Cotroceni. În numai câteva luni, va părăsi pupitrul puterii şi influentele sale pârghii. Pentru ceea ce trebuie să rezolve, intervalul s-a scurtat. Succesorul la Preşedenţia României nu mai depinde doar de opţiunea şi jocurile lui Iliescu. Frâiele, de care mai dispune pentru aşa puţin timp, vor fi preluate de altcineva, posibil ostil bătrânului bolşevic.
Planurile lui Iliescu au fost cel mai rău bulversate de rezultatele votului din iunie. Electoratul a ales în alt stil decât anticipaseră strategii PSD. Au uitat că în România totul este atipic, inclusiv reacţiile electorale. În realitate, Ion Iliescu este marele perdant al alegerilor locale. Este ameninţată jucărioara sa preferată, PSD, dar, în special, scenariul ieşirii lui triumfale din arena politică. Grija sa de căpătâi este, acum, să inoculeze ideea că a fost sancţionată o gestiune proastă şi abuzivă a unei moşteniri bune în fondul ei – pe care el ar fi predat-o curată şi onorabilă în 2000, când şi-a început ultimul mandat de Preşedinte al României. Pentru aceasta s-a declanşat acum furibunda vânătoare împotriva micilor buticari ai puterii, cărora li se cere să-şi pună cenuşă pe cap în piaţa publică pentru vini imaginare, care, de altfel, nici nu mai trebuie menţionate în “demisii”. Micii trepăduşi sunt oricând recuperabili, disciplinaţi şi pentru mobilizările viitoare. Suspansul ţine numai de maniera în care valul se va propaga spre vârful piramidei, pentru a lustrui partidul din visul iliescian.  
În esenţă, Ion Iliescu plănuise să revină într-un partid victorios, pe care anul 2005 să-l găsească la putere şi nu în opoziţie. Prevestirile sunt însă din ce în ce mai sumbre pentru acest cadru, singurul propice montării fastuosului scenariu al retragerii cu torţe. Pe lângă spectacolul pe care s-ar putea să-l rateze, Iliescu mai riscă să asiste şi la prăbuşirea propriului mit în timpul vieţii. Cine îi va mai sări eficient în apărare dacă nu va contola noua putere?  Coşmarul lui este purecarea trecutului său comunist şi participaţia cu relevanţă penală la evenimentele din decembrie 1989. De aici nervozitatea lui şi convulsiile din PSD.
Prea puternic legaţi într-o frăţie a răului, dar presaţi şi între noua conjunctură politică şi criza de timp, Iliescu nu poate face nimic fără complicitatea lui Năstase. Vor risca scindarea controlată a PSD înaintea alegerilor generale. Cei doi vor apela la această variantă de avarie pentru a evita un faliment politic anunţat cu suficienţă de prea multe voci şi pe prea multe canale.
Pentru un electorat, nu uitaţi!, cu răspunsuri atipice la stimuli, în vederea recâştigării Palatului Cotroceni se va merge pe varianta “victimizării” lui Adrian Năstase. Aparent va fi repudiat de Iliescu. “Emanciparea” sa de tătucul-ctitor va avea ceva eroic. Copilul “sacrificat” se va salva în extremis de fili-fagia iliesciană. Calităţile lui vor străluci într-o comparaţie permanentă cu bolşevicul pocăit. Partiduleţul care-l va însoţi va părea, prin această forţată antiteză, modern, orientat spre vest, curăţat de baroni. Au mijloacele materiale şi de media pentru a impune această imagine decapată. În faţa actualilor indicatori macroeconomici, pe care va bate monedă Năstase, actuala opoziţie nu poate face uitată ineficienţa guvernării 1997-2000. Şi apoi, acelaşi electorat imprevizibil este atras şi de combinaţii perverse: distribuţia segmentată a puterii. Să nu uităm că Adrian Năstase s-a mai pronunţat anul trecut pentru alegeri anticipate, simţind pericolul localelor. Tot pe cont propriu, a mai vrut să-şi dea demisia pentru a se prezenta neputincios în faţa camarilei de la Cotroceni. Creşterea lui reală ca om politic nu se va putea face decât pe seama îndepărtării de Iliescu. Ca jurist, ştie din noua ştiinţă a victimologiei că, sub valul de simpatie cu care înconjurăm victima, aceasta îşi face propriile jocuri interesate şi rareori este total inocentă. Simulând îndepărtarea lui de la putere, Iliescu îi va rezerva lui Năstase rolul victimei, singura în măsură să genereze un puseu de simpatie care să-l poarte pe Arogant spre Cotroceni. Apoi, prietenia se reînnoadă, iar promisiunile se respectă.

      Ar fi tragic pentru ţară dacă Iliescu şi Năstase vor reuşi cea mai mare manipulare pusă la cale după 1989. Vor avea curaj să o declanşeze? Ei mizează că există o viaţă după moarte până şi pentru falşii sinucişi politici.


Alexandru Lele

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (20 voturi)



Imagini:


Alexandru_lele_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania



Articol vizualizat de 408 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl