Disperare cu camata

Camatari_top

Criza a transformat cămătăria într-o afacere a momentului * „Reţea cămătarilor” face tot mai multe victime în judeţ * Disperaţi, zeci de maramureşeni îşi pierd casele, maşinile, iar unii îşi riscă chiar viaţa * GAZETA de Maramureş vă prezintă mărturiile şocante ale unor oameni care ajung să piardă totul pentru un împrumut greşit.

Sorin. 30 de ani. Căsătorit, cu un copil. Nu deţine niciun bun. Sau, mai corect, nu mai deţine niciun bun. În urmă cu câteva luni a împrumutat 2.000 de Euro de la un cămătar. Datoria s-a transformat brusc însă în ...120.000 de Euro. După ameninţări şi încercări de intimidare, Sorin a fost bătut crunt. Apoi şi-a pierdut apartament şi maşina, un Mercedes. Soţia sa, în pragul naşterii a fost scoasă din casă, în toiul nopţii şi era cât pe ce să nască în stradă. Acum locuieşte la un frate de-al său şi a ajuns să fie internat la psihiatrie. Şi-a pierdut tzoată agoniseala de-o viaţă, dar cămătarul care l-a adus în pragul disperării e liber.

Sunt sute, mii de români de maramureşeni care au ajuns victimele flagelului cămătăriei. Astfel de ştiri sunt atât de dese, încât au devenit o banalitate.
Rar, foarte rar, grupările de cămătari ajung în arest, dar numai dacă sunt „garnisite” cu alte infracţiuni gen constituire de grup infracţional.
Odată cu criza economică, cămătăriaa devenit o afacere de aur, făcută la vedere. Cămătarii îşi racolează victimele prin anunţuri de mică publicitate, prin internet, sau direct pe stradă, sub ochii larg închişi ai autorităţilor. De altfel, flasgel e susţinut din umbră de o mână de oameni care, teoretic ar trebui să respecte legea: notari, poliţişti, magistraţi.
Mihai, unul dintre victimele acestei afaceri povesteşte că, din punctt de vedere legal, contractele sunt îmn aşa fel încheiate încât cei care împrumută nu au practic nicio scăpare. Din momentul în care ai luat banii ştii că eşti victimă sigură: „am împrumutat de un cămătar nişte bani. Dobânda era foarte mare, dar nu puteam lua suma de la bancă. Am girat cu casa şi am încheiat un contract la notar. Pe parcursul perioadei stabilite în contract am reuşit să rambursez o msare paerte din sumă. Când să dau tranşa finală, cămătarii nu au fost de găsit. I-am căutat peste tot, parcă au intrat în pământ. Apoi a expirat termenul şi mi-au dat 24 de ore să ies din casă. Dsegeaba le-am spus că am banii şi vreau să returnez împrumutul, au vrut banii. Am ieşit din casă şi am pierdut tot”.
Metoda e folosită se pare de mai toţi cămătarii. Maria, o altă maramureancă povesteşte că: „soţul meu a împrumutat 2.000 de Euro pe o perioadă de o lună. Fiindcă n-au vrut să ne dea banii fără granţie imobiliară, am girat cu apartamentul, care e trecut pe numele meu. Soţul meu a plecat în străinătate, şi după o lună, am venit eu să aduc banii. I-am căutat pe respectivii de nu ştiu câte ori, dar n-au fost de găsdit. În final, am reuşit să dau de ei, dar expirase termenul. Au spus că nu iau banii, că a expirat contractul şi că vor apartamentul. Norocul meu a fost că le-am spus că apartamentul e pe numele meu, nu a soţului şi eu n-am semnat nimic. Aşa, cu greu, am scăpat. Lr-am returnat banii, cu dobândă mare. Nu mai apelez niciodată la cămătari”.
În Sighet, s-a format o adevărată reţea de cămătărie în jurul micilor contrabandişti. De altfel, lunile trecute GAZETA a scris despre un caz uluitor: de la o datorie minoră, de câteva sute de lei, s-a ajuns la sechestrare. Cunoscătorii fenomenului povestesc că mulţi dintre micii contrabandişti împrumută sume sau marfă de la interlopii oraşului. Peste noapte, sumele de 2-300 de lei se transformă în 1-1.500-2.000 de lei. Şi, de frică oamenii sunt nevoiţi să le ramburseze.
Dacă nu, ştiu că sunt urmăriţi, hăituiţi, ameninţaţi sau bătuţi: „ăştia nenorocesc zeci de oameni. Le iau casele îi, bat, le distrug familiile. Mulţi ajung la nebuni. Nu se fac hârtii pentru sume mici, dar oamenii se tem. Frica e cea mai bună garanţie că îşi vor rambursa împrumuturile. Şi tot de frică, oamenii acceptă să plătească dobânzi fabuloase. De la 2-3 milioane de lei vechi, ajung să dea înapoi 10-15 milioane de lei vechi, peste noapte, că aşa vor ei. E o reţea care a luat case pe bandă rulantă. Sunt oameni care au relaţii peste tot, în poliţie, notariate, instituţii publice. Nu li se întâmplă niciodată nimic. Când e un scandal mai pleacă din oraş, dar revin şi nu se întâmplă nimic. Au terorizat oameni în aşa hal încât, fără contract la notar, au cedat casa de bună voie pentru că se temeau pentru viaţa lor şi a familiilor”.


Fără maşini!

Cămătari au ajuns să dea chiar şi împrumuturi şi consultanţă online. Regula e însă aceeaşi: nu se acceptă drept garanţi decât imobile. Nu maşini, nu telefoane, nu altceva. Motivul e simplu: câştigul e sigur. Omul plăteşte parţial şi împrumutul, rămâne şi fără casă.


Lagunele legislative
Cămătăria a înflorit şi din cauza lacunelor legislative. Abia în primăvară a fost iniţiat un proiect de lege care prevede pedepsa cu închisoarea de la 1 la 3 ani pentru persoanele neautorizate care dau bani cu dobândă. În lege se arată că: „prin camată se înţelege dobanda excesivă pe care o ia camatarul pentru sumele date cu împrumut. Prin cămătar se înţelege persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete. Darea de bani cu dobandă, ca îndeletnicire, de către o persoană fizică neautorizată, se pedepseşte cu închisoare de la un an la trei ani". Problema e că în justiţie e greu de demonstrat că cămătăria e o îndeletnicire şi nu a fost un împrumut izolat, aşa că, foarte puţini dintre cămătari ajung să fie condamnaţi în instanţă.
 
Ioana LUCĂCEL


Scorul actual:
3.2/5 Stele. (29 voturi)



Imagini:


Camatari_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania Cluj



Articol vizualizat de 1106 ori



Comentarii

iii a postat la 06-10-2010 09:14
sa moara toti imputiti de camatri la puscarie cu ei daca ar fi corecti macar dar nu sunt
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl