Lady GaGa versus Ceauşescu


Cine e de păcat să arunce primul cu piatra. Aparent pare logic, căci până la urmă cine nu a păcătuit vreodată, cine are cunştiinţa curată. Numai unu copil sau unu nebun poate pretinde că nu a făcut niciodată niciun rău. Cu toate acestea, cine a citit „ De ce nu sunt creştin” de Bertrand Russell ştie că lucrurile nu sunt atât de simple. Cu riscul de a părea blasfemic, eu cred că cineva trebuia să fie primul care aruncă cu  piatra şi asta din mai multe motive. În primul rând, Maria Magdalena, această Lady Gaga a vremurilor de demult,  trebuia să fie conştientă de faptul că distruge familii şi că nimeni nu este mai presus de lege, mai precis de cutumă. Dacă privim dintr-un alt punt de vedere, cel fără de păcat, singurul care er fi avut justificarea de a da primul cu piatra ar fi în speţă, în mod ironic, chiar Isus. Cine altcineva avea procură specială pe pământ de a decide cine trăieşte şi cine moare, cine are dreptate şi cine nu. Asumându-şi rolul de Curte Supremă, Isus trebuia să aplice legea locală, legea forului, nu să intervină în mod arbitrar printr-o soluţie de scoatere de sub urmărirea penală a inculpatei. Mergând pe acest raţionament logic dar invalid, Isus, ar fi trebuit recuzat pe motiv că şi-a exprimat anterior punctul de vedere cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză prin influenţarea indirectă a martorilor şi a juraţilor.

Într-o altă speţă celebră, inculpatul, chiar dacă era in realaţii de prietenie, chiar de tovărăşie până la un anumit punct cu preşedintele completului, nu a beneficiat din partea acestuia de aceeaşi clemenţă, ajungănd într-n final, datorită sentimentelor de vinovăţie induse, la actul suprem de suicid. Este vorba despre Iuda, cel pe care îl hulim, îl urâm şi după care nimeni nu ar considera vreodată să îşi numească copilul. Până la urmă, dacă nu ar fi fost Iuda, cine îl mai vindea pe Isus, ca acesta să poată apoi să se jertfească pentru mântuirea noastră. Dcaă nu era el, trebuia inventat. Dar altul într-o ipostază mai bună de a trăda nu exista. Degeaba se trezea unul pe când Isus avea 60 de ani să îi facă o cheie, că poate Mântuitorul nu mai avea chef să se lase vândut, răstignit şi apoi înviat. Poate sunt cam prea blasfemic, dar ideea la care vreau să ajung este aceea că Iuda , făcând partea din anturajul intim al lui Isus (cei 12 apostoli n.r), avea rolul expres prevăzut în Codul Muncii al Creaţiei de a-l vinde printr-un sărut. Totuşi, cine se mai poate lăuda că are o nişă proprie, că a influenţat umanitatea atât de mult. De ce era nevoie ca el să fie adus în pragul sinuciderii? Nu cred că există un răspuns pertinent. După acelaşi patern, dar la o scară mult mai mică, s-a desfăşurat şi excecuţia celui mai iubit fiu al ţării noastre, Nicolae Ceauşescu.  Până la urmă cu ce a greşit şi el? A băut nişte vinuri scumpe, s-a împroprietărit cu nişte palate şi a mers de câteva ori cu elicopterul. Si ce? Oricine ai fi şi orice ar face, nimeni nu merită să fie procesat, condamnat şi executat la foc automat. Da chiar, de ce nu îl putem considera pe Ceauşescu un Iuda propriu al românilor, a cărui execuţie a fost sortită pentru a ne ierta de păcatele comunismului şi a ne aduce spre lumină, spre capitalism. Cel fără de păcat să dea primul cu comentariul.

Scorul actual:
3.4/5 Stele. (27 voturi)


Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Investigatii Cluj



Articol vizualizat de 561 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl