Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Bihor scot bani şi din piatră seacă

Euro_top

Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Bihor scot bani şi din piatră seacă

Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor a convocat joi, 5 februarie, o conferinţă de presă în care a fost prezentat raportul de activitate al instituţiei pe anul 2003.
Conform datelor prezentate de directorul general Ioan Mihaiu, DGFPCFS Bihor a încasat la bugetul de stat, bugetele locale şi fondurile speciale, impresionanta sumă de 17.692,5 miliarde lei, din care 10.884,4 miliarde la bugetul de stat, 3.789,5 miliarde la bugetele locale şi 3018,6 miliarde la fondurile de asigurări sociale. La sfârşitul lui 2003, realizările faţă de bugetul de stat au fost excedentare cu 5705,7 miliarde lei. Faţă de încasările din 2002, încasările aferente anului 2003 au fost mai mari cu 41%.
În 2003, angajaţii DGFPCFS au efectuat un un număr de 15.324 contribuabili (persoane fizice şi juridice), în urma cărora s-a stabilit un volum suplimentar de venituri în sumă de 784,5 miliarde lei. În calitate de reprezentanţi ai statului, juriştii instituţiei au participat la 3345 cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată şi au înaintat Parchetului şi organelor de poliţie un număr de 46 de dosare penale.
Dintr-un total de 3236 de cereri de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), au fost soluţionate 3026, suma restituită agenţilor economici ridicându-se la 1305,2 miliarde lei. Au fost respinse cereri vizând rambursarea TVA însumând 57 miliarde şi s-au efectuat compensări cu alte obligaţii faţă de buget în valoare de 191.4 miliarde lei. Prin executare silită, aferente debitelor restante faţă de buget, s-au emis 12.649 somaţii de plată pentru suma totală de 1488,9 miliarde. Au fost introduse 2432 de popriri pentru debite însumând 258,1 miliarde, iar prin aplicarea unui număr de 79 de sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorilor, au fost recuperate creanţe bugetare totalizând 1609,7 miliarde lei. S-au verificat 19.584 bilanţuri contabile, fiind aplicate 1014 amenzi pentru nedepunerea în termen a acestor documente.
Triate pe activităţile specifice al instituţiei, realizările Direcţiei Generale a Finanţelor demonstrează activitatea intensă şi eficientă a finanţiştilor bihoreni. Astfel, inspectorii şi comisarii Gărzii Financiare au efectuat acţiuni de control la 6909 agenţi economici. Aceste acţiuni au avut ca obiective principale veriifcarea modului de conducere a evidenţei tehnico-operative şi contabile, respectarea disciplinei fiscale şi valutare, a reglementărilor vamale, identificarea mărfurilor fără documente legale, respectarea prevederilor legale referitoare la marcarea şi comercializarea produselor alcoolice şi a ţigărilor, evidenţa documentelor legale asupra mijloacelor de transport, existenţa caselor de marcat fiscale, verificarea agenţilor economici ce-şi desfăşoară activitatea în zonele defavorizate, etc.
Angajaţii Direcţiei de Control Financiar Fiscal au efectuat acţiuni tematice de verificare la 3624 de contribuabili, vizând verificarea sesizărilor primite la Ministerului Finanţelor şi a Prefecturii Bihor, verificarea documentaţiei pentru eliberarea certificatelor de sarcini fiscale, soluţionarea cererilor pentru acordarea de facilităţi, legalitatea acordării subvenţiilor pentru închiderea minelor, respectarea prevederilor în vigoare privind repatrierea valutei, verificarea agenţilor economici care au înregistrat pierderi în prioada 2000-2003, etc.. În urma acestor acţiuni au fost atrase suplimentar la buget venituri însumând 463,3 miliarde lei.
Funcţionarii din cadrul Direcţiei Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului şi a unităţilor fiscale subordonate au verificat 4791 contribuabili (persoane fizice şi juridice), acţiunile efectuate concretizându-se în emiterea a 3418 certificate de cazier fiscal, stabilirea unor venituri suplimentare de 176 miliarde, soluţionarea cererilor de rambursare a TVA în valoare de 1305,2 miliarde, valorificarea unor bunuri confiscate în valoare de 8,5 miliarde, verificarea documentaţiilor pentru producerea şi comercializarea de băuturi alcoolice, tutun şi cafea pentru 3368 agenţi economici, eliberându-se 559 de autorizaţii, centralizarea şi verificarea celor 19.584 de bilanţuri contabile,, prelucrarea unui număr de 243.426 fişe fiscale privind impozitul pe venitul global şi a 84.105 declaraţii de impozit pe venit. Totodată, au fost emise un număr de 83.549 de decizii de impunere şi a fost restituită suma de 15,9 miliarde către contribuabili, reprezentând impozit pe venit achitat în plus.
Angajaţii Trezoreriei judeţului Bihor (director Liviu Iancu) au încasat, virat şi redistribuit venituri bugetare însumând 19.855 miliarde lei. Din emiterea de certificate de trezorerie către populaţie, în anul 2003 s-a încasat suma de 1506,5 miliarde lei.
În cursul anului trecut, din cele 3,222 miliarde lei aferente bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei, s-au achiziţionat 30 de calculatoare IB şi perifericele aferente (imprimante, copiatoare, etc), un autoturism „Daewoo Nubira” şi piese de mobilier strict necesare. Aceste rezultate, în buna tradiţie a anilor precedenţi, situează DGFPCFS Bihor între primele 4 direcţii judeţene la nivel naţional. Pentru anul în curs, finanţiştii conduşi de Ioan Mihaiu îşi propun rezultate şi mai bune în atragerea la buget a texelor şi impozitelor datorate statului.


Maria Bogdan
 

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (25 voturi)



Imagini:


Euro_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania



Articol vizualizat de 474 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl