POVESTIRI DESPRE DOMNUL K. (2)
POVESTIRI DESPRE DOMNUL K. (2)
Cum ajunge domnul K. preşedinte de bancă
Cînd scrii despre domnul K. ai surpriza ca toată lumea să îl recunoască. Mai exact spus, fiecare descoperă în domnul K. cîte un domn K. din frumosul nostru oraş de pe Criş. Bineînţeles, fiecare dintre cei care au făcut arheologie textuală era convins că e vorba de un alt domn K. Nici nu mi-aş fi închipuit că pot fi atîţia domni K. în Oradea. Cel mai simpatic apel primit a fost de la un individ cu umor, cu ironie (lucru rar!) şi cu poziţie socială deductibilă din dimensiunea diagonalei televizorului pe care îl aveţi în casă, ce s-a prezentat, simplu: „La telefon domnul K.”.
Dar să vedem cum poate ajunge domnul K. preşedinte, să zicem. Pentru început, simplu preşedinte de bancă. N-are nici un rost să tragi sforile ca să-l numeşti pe domnul K. staroste peste o instituţie bancară falimentară. „Rolex”-ul său de trei dolari nu s-ar simţi în largul lui nici în fruntea unei bănci de pe care statul român nu şi-a luat încă mîna de tot. În timpul mult visatei privatizări pot apărea controale cînd ţi-e lumea mai dragă, controale care l-ar putea deranja pe domnul K. de la masă, taman cînd înfige graţios trei degete în borcanul cu caviar, de la o partidă de vînătoare (cine nu iubeşte vînătoarea de cîţiva ani încoace?) ori dintr-o discuţie intimă cu secretara, căreia tocmai îi demonstra cu lumina stinsă ce ceas „fosforitic” are. (V-aţi întrebat vreodată de ce toate discuţiile dintre domnul K. şi secretară sunt musai intime?) Aşa că se alege o bancă pe picioarele ei, promiţătoare, a cărei seriozitate se bazează pe afaceri stabile. Ce afaceri mai sunt stabile în lumea asta plină de instabilitate? Cele cu droguri, cu curve, cu petrol şi cu armament scos pe şest din ţară. În consecinţă, alegi o bancă nu prea mare, nici prea mică, dar care să aibă legătură cu unul dintre aceste domenii.
Mă veţi întreba: de ce ţine neapărat domnul K. să ajungă preşedinte de bancă? Şi: cine e interesat să-l ajute pe domnul K. să ajungă preşedinte de bancă? Răspunsul e simplu şi pur: cei care au nevoie ca domnul K. să aprobe ca prostul – ca prostul fericit, ce-i drept –, împrumuturi de zeci de miliarde pe care banca nu le va mai vedea în veci înapoi. Dar cine are nevoie de împrumuturi de zeci de miliarde?
Să zicem că în oraşul nostru, atît de liniştit, atît de occidental, că în judeţul nostru, atît de harnic, că în Ardealul nostru, atît de cinstit, că în ţara noastră, atît de locuită de români şi de rîvnită de străini, există o firmă mare, mare, dar nu aşa, ci chiar mare, dom’le, condusă de un alt domn K. Şi pentru ca domnul acesta K. – plin de bani, de putere, de ziare, radiouri, televiziuni în faşă şi alte animale domestice care cresc pe lîngă casa investitorului particular – să nu fie confundat cu alţi domni K. mult mai amărîţi, i s-a spus, cu respect tremurat, domnul K.2 (LA P{TRAAAAAAAT). Domnul K.2 e o îngemănare de contraste: o parte a lui e dură, încrîncenată, vede profituri şi în somn, e antialcoolică şi se lasă fotografiată numai din faţă; cealaltă latură a domnului K.2 e mult mai poetică, se îmbată pe ascuns cu oamenii de cultură, lăcrimează din te miri ce şi din cînd în cînd îşi urăşte latura pusă pe căpătuială cu orice preţ. Dimineaţa, cînd aburii alcoolului au trecut, domnul K + K redevine domnul K.2.
Aşa că, avînd sprijinul domnului K.2, care a specificat, brutal: „Bă, dacă vreţi să fac afaceri cu voi îl numiţi pe domnul K. şef”, domnul K. a ajuns preşedinte de bancă. Sunt sigur că bănuiţi deja că, pentru momentul în care a fost investit, pe lîngă şampanie sponsorizată, fursecuri, măsline şi telemea cu aracet, domnul K. şi-a adus cu sine nevasta (încă vag stînjenită, dar pregătită să se adaptaze noii condiţii sociale), soacra, cei doi copii, douăzeci şi unu de vecini, unsprezece prieteni şi nouă colegi de partid, încît sediul băncii arăta ca holul teatrului orădean înaintea unei reprezentaţii date de actori veniţi din Bucureşti. Bănuiţi şi că domnul K.2 n-a fost prezent. Tocmai în acele clipe socotea cam cu cît s-ar putea alege din noua afacere.
Doar mama domnului K., proaspăt uns preşedinte de bancă, atunci sosită de la ţară, după cîteva ceasuri petrecute într-un autobus hîrbuit, nedumerită de înghesuiala în care nimerise, înfricoşată că oarecine i-ar putea fura cele cîteva mii de lei înnodate în batistă, ţărancă de bun simţ dar cu mentalitate învechită, întreba aproape plîngînd:
— Ce se dă, maică, aici, de-i atîta popor? Se dă ceva ieftin, ce se dă, maică, spuneţi-mi şi mie ce se dă?
Domnul K.2 nu-i va răspunde niciodată la întrebarea asta. Cel mult va reuşi, delicat, să-i descleşteze degetele cu care strîngea, speriată, batista în care-şi înnodase bancnotele pentru întors acasă. Cu banii astfel obţinuţi, domnul K.2 e tot mai aproape de Uniunea Europeană. Şi, oricum, ţăranul român merge pe jos de secole.
Cum ajunge domnul K. preşedinte de bancă
Cînd scrii despre domnul K. ai surpriza ca toată lumea să îl recunoască. Mai exact spus, fiecare descoperă în domnul K. cîte un domn K. din frumosul nostru oraş de pe Criş. Bineînţeles, fiecare dintre cei care au făcut arheologie textuală era convins că e vorba de un alt domn K. Nici nu mi-aş fi închipuit că pot fi atîţia domni K. în Oradea. Cel mai simpatic apel primit a fost de la un individ cu umor, cu ironie (lucru rar!) şi cu poziţie socială deductibilă din dimensiunea diagonalei televizorului pe care îl aveţi în casă, ce s-a prezentat, simplu: „La telefon domnul K.”.
Dar să vedem cum poate ajunge domnul K. preşedinte, să zicem. Pentru început, simplu preşedinte de bancă. N-are nici un rost să tragi sforile ca să-l numeşti pe domnul K. staroste peste o instituţie bancară falimentară. „Rolex”-ul său de trei dolari nu s-ar simţi în largul lui nici în fruntea unei bănci de pe care statul român nu şi-a luat încă mîna de tot. În timpul mult visatei privatizări pot apărea controale cînd ţi-e lumea mai dragă, controale care l-ar putea deranja pe domnul K. de la masă, taman cînd înfige graţios trei degete în borcanul cu caviar, de la o partidă de vînătoare (cine nu iubeşte vînătoarea de cîţiva ani încoace?) ori dintr-o discuţie intimă cu secretara, căreia tocmai îi demonstra cu lumina stinsă ce ceas „fosforitic” are. (V-aţi întrebat vreodată de ce toate discuţiile dintre domnul K. şi secretară sunt musai intime?) Aşa că se alege o bancă pe picioarele ei, promiţătoare, a cărei seriozitate se bazează pe afaceri stabile. Ce afaceri mai sunt stabile în lumea asta plină de instabilitate? Cele cu droguri, cu curve, cu petrol şi cu armament scos pe şest din ţară. În consecinţă, alegi o bancă nu prea mare, nici prea mică, dar care să aibă legătură cu unul dintre aceste domenii.
Mă veţi întreba: de ce ţine neapărat domnul K. să ajungă preşedinte de bancă? Şi: cine e interesat să-l ajute pe domnul K. să ajungă preşedinte de bancă? Răspunsul e simplu şi pur: cei care au nevoie ca domnul K. să aprobe ca prostul – ca prostul fericit, ce-i drept –, împrumuturi de zeci de miliarde pe care banca nu le va mai vedea în veci înapoi. Dar cine are nevoie de împrumuturi de zeci de miliarde?
Să zicem că în oraşul nostru, atît de liniştit, atît de occidental, că în judeţul nostru, atît de harnic, că în Ardealul nostru, atît de cinstit, că în ţara noastră, atît de locuită de români şi de rîvnită de străini, există o firmă mare, mare, dar nu aşa, ci chiar mare, dom’le, condusă de un alt domn K. Şi pentru ca domnul acesta K. – plin de bani, de putere, de ziare, radiouri, televiziuni în faşă şi alte animale domestice care cresc pe lîngă casa investitorului particular – să nu fie confundat cu alţi domni K. mult mai amărîţi, i s-a spus, cu respect tremurat, domnul K.2 (LA P{TRAAAAAAAT). Domnul K.2 e o îngemănare de contraste: o parte a lui e dură, încrîncenată, vede profituri şi în somn, e antialcoolică şi se lasă fotografiată numai din faţă; cealaltă latură a domnului K.2 e mult mai poetică, se îmbată pe ascuns cu oamenii de cultură, lăcrimează din te miri ce şi din cînd în cînd îşi urăşte latura pusă pe căpătuială cu orice preţ. Dimineaţa, cînd aburii alcoolului au trecut, domnul K + K redevine domnul K.2.
Aşa că, avînd sprijinul domnului K.2, care a specificat, brutal: „Bă, dacă vreţi să fac afaceri cu voi îl numiţi pe domnul K. şef”, domnul K. a ajuns preşedinte de bancă. Sunt sigur că bănuiţi deja că, pentru momentul în care a fost investit, pe lîngă şampanie sponsorizată, fursecuri, măsline şi telemea cu aracet, domnul K. şi-a adus cu sine nevasta (încă vag stînjenită, dar pregătită să se adaptaze noii condiţii sociale), soacra, cei doi copii, douăzeci şi unu de vecini, unsprezece prieteni şi nouă colegi de partid, încît sediul băncii arăta ca holul teatrului orădean înaintea unei reprezentaţii date de actori veniţi din Bucureşti. Bănuiţi şi că domnul K.2 n-a fost prezent. Tocmai în acele clipe socotea cam cu cît s-ar putea alege din noua afacere.
Doar mama domnului K., proaspăt uns preşedinte de bancă, atunci sosită de la ţară, după cîteva ceasuri petrecute într-un autobus hîrbuit, nedumerită de înghesuiala în care nimerise, înfricoşată că oarecine i-ar putea fura cele cîteva mii de lei înnodate în batistă, ţărancă de bun simţ dar cu mentalitate învechită, întreba aproape plîngînd:
— Ce se dă, maică, aici, de-i atîta popor? Se dă ceva ieftin, ce se dă, maică, spuneţi-mi şi mie ce se dă?
Domnul K.2 nu-i va răspunde niciodată la întrebarea asta. Cel mult va reuşi, delicat, să-i descleşteze degetele cu care strîngea, speriată, batista în care-şi înnodase bancnotele pentru întors acasă. Cu banii astfel obţinuţi, domnul K.2 e tot mai aproape de Uniunea Europeană. Şi, oricum, ţăranul român merge pe jos de secole.
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 344 ori
Înapoi
Reportaje video
Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator
Un cameramam si-a filmat propria moarte
VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.