Pensiile vechi si noi

Sedinta_guvern_top

S-a dat startul pentru noile legi ale cabinetului Boc. Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, de Camera Deputaţilor, cu 170 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri, în absenţa reprezentanţilor PSD şi PNL, după o dezbatere maraton în care parlamentarii care susţin Guvernul au reuşit să îşi impună amendamentele dorite.


După discuţii aprinse, care au durat peste zece ore, deputaţii au adoptat noua lege a pensiilor. Deşi Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au cerut ca legea să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, în România se va aplica abia din 2011. Noul act normativ reformează din temelii sistemul de pensii din România. Acesta majorează şi egalizează vârsta standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, elimină toate pensiile speciale, mai puţin pe cele ale magistraţilor, şi stabileşte un nou mod de indexare a pensiilor. După adoptare, actul normativ urmează să fie transmis preşedintelui spre promulgare.
Discuţiile asupra legii au fost marcate de controverse între putere şi reprezentanţii opoziţiei, un moment semnificativ fiind cel în care deputaţii s-au pronunţat asupra vârstei standard de pensionare. Premierul Emil Boc a participat doar la prima parte a dezbaterii, în timp ce Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a rămas în sală până la final. Acesta din urmă a declarat în cadrul dezbaterii că, dacă pensiile nu vor scădea în anul 2011, se va ajunge la un deficit de 3,12 miliarde de euro, deficit care nu trebuie să fie acoperit din împrumuturi.
În urma neînţelegerilor, membrii grupurilor PSD şi PNL au părăsit plenul Camerei, după ce amendamentele propuse de aceştia au fost respinse.

Femeile şi bărbaţii muncesc la egalitate

Camera Deputaţii a adoptat varianta iniţială aprobată de Senat, şi anume articolul 53 din proiectul de lege a pensiilor, potrivit căreia vârsta de pensionare va fi atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi de 65 de ani, potrivit Mediafax. Ei au respins astfel propunerea Comisiei de Muncă, potrivit căreia vârsta de pensionare pentru femei urma să fie de 63 de ani. Sindicatele au cerut ca vârsta de pensionare pentru femei să rămână 60 de ani, pe motiv că femeile muncesc în gospodărie şi îngrijesc copii. O altă variantă a fost cea prin care se solicita ca vârsta standard să scadă proporţional cu numărul de copii născuţi. Şi Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor s-a autosesizat şi a cerut ca femeile să iasă la pensie la 63 de ani. Plenul însă a rămas insensibil şi a decis că atât femeile, cât şi bărbaţii, să iasă la pensie la 65 de ani, cu 105 voturi "pentru", 82 "împotrivă" şi 9 abţineri. Votul final a fost dat după ce deputaţii au votat şi amendamentele respinse de comisie. Toate amendamentele au fost respinse din nou şi în plen.
Parlamentarii PSD şi cei ai PC au votat împotriva egalizării vârstei de pensionare.


Şi punctul de pensie dă bătăi de cap


Noua lege recalculează tot, inclusiv punctul de pensie. Discuţiile pe această temă au generat de asemenea, dezbateri aprinse. PSD a părăsit sala înaintea votului, cerând majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut lunar. Opoziţia a ţinut “cu dinţii” de amendamentul care prevedea ca punctul de pensie să fie 45% din salariul mediu. Cu toate acestea deputaţii au respins cu 40 de voturi "pentru", 114 "împotrivă" şi 6 abţineri, amendamentul PSD şi PNL.  În consecinţă, valoarea punctului de pensie se va stabili anual, prin legea bugetului, în funcţie de fondurile disponibile.
În prezent, valoarea punctului este de aproximativ 39,8% din salariul mediu folosit la fundamentarea bugetului, ceea ce înseamnă o pensie medie de 769 de lei.

O singur urmă de pensii speciale – pensiile magistraţilor


În cursul dezbaterilor, deputaţii au mai stabilit integrarea în sistemul unitar de pensii a cadrelor militare în activitate, a poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. 7.500 de români care au beneficiat ani la rând de pensii speciale din luna aceasta, prin decizia Guvernului, vor suferi un nou şoc.
“Între magistraţi şi ceilalţi e o diferenţă fundamentală. Ei au statut constituţional, ceilalţi au statut legal. Când ai statut legal, adică înfiinţat prin lege, chiar şi lege organică, poţi umbla la ele oricând. Prin lege ai înfiinţat, prin lege modifici, prin lege completezi şi tot prin lege poţi să şi desfiinţezi.” a invocat judecătorul Curţii Constituţionale, Ion Predescu.
“Toate pensiile se integrează într-un sistem unitar pentru că aşa este firesc. Impunem la bază principiul contributivităţii.” a declarat Emil Boc în cadrul dezbaterilor.
După doliu reducerilor, armata poate răsuflă liniştită. Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, susţine că pensiile militarilor sub 30 de milioane de lei vechi nu numai că nu se schimbă, dar ar putea creşte puţin.

Legea pensiei – Reforma statului român

Premierul Emil Boc opinează că Legea unitară a pensiilor, adoptată în Camera Deputaţilor, reprezintă un prim pas al reformei statului român în direcţia diminuării pe termen mediu şi lung a deficitelor la bugetul de pensii.
“Reforma pensiilor, care cuprinde cele două legi - Legea 119/ 2010 şi legea nou votată - aduce dreptatea în sistemul de pensii. Când spun dreptate mă refer la faptul că au fost eliminate pensiile de lux, în al doilea rând s-a impus principiul contributivităţii şi, în al treilea rând, prin mecanismele ei, legea asigură o susţinere a bugetelor de pensii pe termen mediu şi lung chiar dacă încă în anul următor importante sume de bani vor mai trebui transferate de la bugetul de stat la bugetul de pensii“, a explicat şeful Executivului.

Asigurări obligatorii pentru veniturile extra

De asemenea, persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe sau din contracte ori convenţii urmează să fie asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, a decis Camera Deputaţilor. Amendamentul prevede că în sistemul public de pensii urmează să fie asigurate obligatoriu persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, definite potrivit articolului 7 alin. 1, punctul 131 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu regularitate sau în mod ocazional.

Noi contribuabili la bugetul de pensii

Guvernului încearcă să salveze bugetul de pensii şi majorează numărului de contribuabili, prin lărgirea bazei de impozitare. Astfel, începând din acest an, autorităţile obligă mai multe categorii profesionale - persoane fizice autorizate, liber profesionişti sau cei care câştigă venituri pe baza contractelor de drepturi de autor sau a convenţiilor civile - să se asigure la bugetul de pensii şi să plătească contribuţii sociale, se arată în Monitorul Expres.

Ponta face apel la Curtea Constituţională

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că Partidul Social Democrat urmează să conteste Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constituţională, în termenul legal prevăzut, înainte de promulgare. PSD a refuzat să voteze Legea pensiilor pe care o găseşte “inacceptabilă”. Deputatul PSD, Ioan Cindrea, a declarat că un alt motiv pentru care PSD nu a votat legea este creşterea penalizărilor în cazul pensiilor anticipate de la 30% la 40%.
Nici sindicatele nu sunt de acord cu proiectul noua lege şi vor să solicite preşedintelui să nu o promulge. “Nu suntem de acord cu această formă a proiectului de lege şi cerem preşedintelui să nu o promulge, altfel o vom ataca în justiţie şi vom cere sprijin şi la Organizaţia Internaţională a Muncii şi la Confederaţia Europeană a Sindicatelor”, a precizat Liviu Apostoiu, vicepreşedintele Cartel Alfa.

Sorana Ionăşanu

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (21 voturi)



Imagini:


Sedinta_guvern_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern Romania Cluj



Articol vizualizat de 1205 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise Investigatii Sorin Apostu DNA tensiune turcia israel incasari facebook in scadere cersetori londra jocuri olimpice mihai razvan ungureanu aldo moro sondaj pnl emil boc marius nicoara uniunea europeana traian basescu marirea salariilor mihai razvan ungurean guvern demis motiune de cenzura curs euro crestere istorica somaj in crestere monica macovei demitere mihai razvan ungureanu mircea diaconu urmarit penal compania de apa aries editorial sabin ripan editorial adrian man victor ponta vladimir putin la kremlin crestere salariala moneda eruro grecia matei boila ovidiu ohanesian interviu valea timocului romani in serbia transnistria ion chirca iulia timosenko profit petrom proteste moscova bashar al assad gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea usl kelemen hunor mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani iesire din zona euro conferinta presa emil boc demisie ioan mang guvern victor ponta ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria interviu matei boila radu moldovan declaratii traian basescu minoritati romania serbia lucian bute tricolorul romaniei romexpo insolventa accident mortal politist omoara o adolescenta bataia in parlamentul european reabilitare termica fonduri europene campanie electorala atac usl