Una din cele mai mari suferinte ale umanitatii din ultimele doua secole ar putea fi tratata cu succes
Cancerul, sau creșterea necontrolată a unui grup de celule, reprezintă o veritabilă încercare pentru medicii și omenii de știință din întreaga lume. Deși sau
investit milioane de dolari pe întreg mapamondul pentru a descoperi cauza cancerului și o modalitate de tratare, încă nu s-a găsit cauza acestui fenomen. Doar statistici ce pun în evidență o posibilă legătură între unele substanțe, prezente în alimente, expunerea prelungită la razele UltraViolete, fumatul, etc, și apariția cancerului.
Eforturi considerabile au fost realizate, de exemplu, în vederea producerii unui cip de titan de către firma MicroChips, înființată de către Santini și Robert Langer. Acesta conține 100 de microrezervoare care pot stoca medicamente și le pot elibera în corpul uman, la comandă. Avantajul acestui „cip” este că poate înlocui un an de injectări zilnice. Astfel, în locul injecțiilor se implantează, prin operație, acest cip în interiorul organismului uman. Apoi, printr-o comandă electronică, cipul eliberează o cantitate exactă de medicament în organism. În cazul cancerului acest dispozitiv se poate plasa lângă conglomeratul de celule cancerigene: tumoare cancerigenă. Se crede că această tehnologie poate fi de mare folos în tratamentul osteoporozei, diabetului și a cancerului, evitânduse fobiile și neplăcerile cauzate de către „ace”.
Totuși, pe lângă aceste încercări de ușurare a tratamentului aplicat cancerului, există o serie de studii realizate de către oncologul și chirurgul Dr. Ryke Geerd Hamer care oferă o rază de lumină și speranță. În cariera sa Dr. Ryke Geerd Hamer, lucrând cu peste 15000 de pacienți, a observat că la fiecare pacient ce suferea de cancer se puteau observa cu ajutorul razelor X „umbre” sau pete negre pe o anumită zonă a creierului. Astfel, fiecare pacient examinat prezenta pe lângă celulele cancerigene
dintr-o anumită parte a corpului, o anumită anomalie, sub forma unei pete negre, ce putea fi pusă în evidență prin razele X.
După ani de studiu în care a lucrat cu zeci de mii de pacienți, Dr. Ryke Geerd Hamer a putut relaționa tipul de cancer al pacienților cu o anumită zonă exactă a creierului ce fusese afectată. Astfel, a putut observa o constantă pe care mai târziu a denumit-o
Legea de Fier a Cancerului, care nici o dată nu este contrazisă. Prin urmare, a observat că unui anumit tip de cancer îi corespundea întotdeauna o „pată neagră” sau o „umbră” într-o anumită parte exactă a creierului și nu alta. Fiecare tip de cancer pare a fi
relaționat cu o anumită anomalie într-o zonă precisă a creierului, pe când alte tipuri de cancer par a fi relaționate cu alte zone a creierului.
Toate acestea indică ca și cauză a cancerului o dereglare a funcționării creierului într-o
anumită zonă a sa. Această dereglare pare să inducă un flux greșit de informație ce este trimis la celulele corpului, ceea ce duce la apariția cancerului. Dr. Hamer afirma în 1981 la Universitatea Tübingen că a cercetat cancerul la nivelul celulelor și la găsit în forma unei codări greșite a creierului.
Mai departe, prin analiza pacienților a observat că fiecare pacient suferise, fără excepție, o traumă de natură psihologică într-o perioadă cuprinsă între 1 an și 3 ani înainte de apariția primelor simptome ale cancerului. Prin urmare constanta generală pusă în evidență este că o traumă psihologică foarte puternică, sau Sindromul Dirk Hamer (DHS), suferită pe un fond de izolare emoțională în care emoțiile nu sunt împărtășite, ci ascunse de privirile celorlați, produce o dereglare la nivelul creierului,
care la rândul său induce o proliferare a celulelor cancerigene într-o anumită parte a corpului. Astfel, iese în evidență cum un tip de cancer este întotdeauna relaționat cu o traumă psihologică specifică, ce o declanșează, și cu prezența unor anomalii întro
anumită zonă specifică a creierului.
Tratamentul încercat de către Dr. Hamer constă în ședințe de psihoterapie în care atenția este îndreptată spre eliberarea emoțiilor negative și rezolvarea conflictelor emoționale survenite în urma unor traume psihologice. De asemenea orientarea pacienților spre împărtășirea emoțiilor și a suferințelor, spre ieșirea din „izolarea emoțională”. Acest tratament este suficient pentru ca zona afectată din creier să se refacă iar astfel tumorile cancerigene să se retragă. Există o perioadă de două
până la 3 luni necesare pentru o remisie completă, după ce conflictul emoțional a fost rezolvat complet.
Acum, în perioada de remisie există o serie de simptome neplăcute asociate cu retragerea cancerului, simptome ce pot fi confundate cu agravarea bolii.
Dr. Ryke Geerd Hamer a lucrat cu 100 de medici francezi ce au încercat să aplice teoria sa.
Aceștia au găsit exact același tip de corelații existente între traume psihologice, „petele negre” de pe creier și celulele cancerigene în organele corespunzătoare. Metoda principală de terapie a fost cea psihologică, urmărindu-se eliminarea emoțiilor negative acumulate, rezolvarea conflictului emoțional și deschiderea pacienților înspre comunicare, înspre ieșirea din izolarea emoțională. S-aa raportat o rată de
vindecare de 97%.
Prof. Psiho
prof.psiho@gmail.com
0726.538.091

Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Portugalia legalizeaza casatoriile intre homosexuali publicat în data de 19-05-2010
- “Camasile rosii” din Thailanda se predau publicat în data de 19-05-2010
- Primarul Chisinaului, haituit de comunisti publicat în data de 28-07-2009
- Salariile monstruoase care merita diminuate. Superbugetarii de la UBB publicat în data de 14-05-2010
- Republica parlamentara sau prezidentiala publicat în data de 20-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 915 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.

Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.