Ion Gherciuoiu: Un judecator trebuie sa lucreze nu numai cu mintea, ci si cu sufletul, pentru ca hotaraste soarta unui om
„Se discută dacă adevărul este relativ sau absolut, adevărul este cel pe care îl constată cu propriile lor simţuri oamenii. Adevărul este nu atât în teorie cât în practică . Un singur adevăr este indubitabil. Viaţa şi moartea.”, a declarat într-un interviu pentru Gazeta de Cluj fostul magistrat Ion Ghercioiu
Reporter: Aţi fost judecător timp de 32 de ani, există vreo diferenţă între judecătorul de atunci şi cel de acum?
Ion Ghercioiu: O idee este valabilă pentru toate timpurile. Când intram în şedinţa de judecată concentrarea mea se îndrepta asupra unui singur obiect, şi anume dosarul. Mai precis dosarul şi omul implicat în încălcarea legii. Pe mine nu mă impresiona foarte mult rechizitoriul procurorului, cine a săvîrşit infracţiunea cutare şi obligaţia de a mă uita în text pentru a vedea ce pedeapsă este prevăzută. Nu. Gîndurile mele se îndreptau atunci spre fiinţa aceea umană care îşi va schimba domiciliul, îşi va schimba destinul. Şi nu numai că el îşi va schimba destinul, dar produce o dramă celor pe care îi părăseşte. Adică apropiaţiilor lui, în viaţa acelora se produce o dramă, o tulburare psihică, care nu poate fi măsurată în niciun fel. Pe mine ca judecător nu mă interesa politicul sau ce spune cutare secretar de partid. Un judecător trebuie să lucreze nu numai cu mintea, ci şi cu sufletul, pentru că hotărăşte soarta unui om.
Rep: Mai mereu auzim în zilele noastre de cazuri de corupţie la nivelul magistraţilor. Sunt aceştia mai uşor coruptibili decât înainte?
I.G : Ştiţi ce sentiment are judecătorul. Sentimentul că la el se uită toţi, că pe el îl urmăresc toţi. Că la el se gîndesc nu numai infractorii, ci şi cei apropiaţi lui. Are sentimentul acesta de teamă, că pe el ar putea să îl descopere. Eu de exemplu nu aveam contact cu nimeni din afară şi nici nu am simţit vreodată nevoia. Singurii mei interlocutori au fost familia şi cei apropiaţi mie. Într-o discuţie avută cu actualul premier Emil Boc, i-am spus că profesia izolează. A te dedica în exclusivitate profesiei înseamnă a te izola, o înstrăinare, o rupere de real, de ceea ce este adevărat. Cultura apropie oamenii, le dă posibilitatea de deschidere faţă de ceea ce este plăcut şi frumos. Este foarte important ca cel care deţine puterea să nu privească pe ceilalţi de sus. Conducătorul este supus unor mari pericole. Amorul propriu, orgoliile exacerbate, “cine mi-s” cu alte cuvinte. Un general american, în clipa în care ia conducerea unei unităţi, primul gând pe care îl are este care este primul om pe care îl poate ajuta.
Rep: Aţi condamnat vreodată pe cineva, pe bună dreptate, dar apoi să aveţi regrete apoi?
I.G: Nici în timpul carierei de judecător şi nici după pensionare nu am primit nicio scrisoare de ameninţare, nici un telefon prin care să mi se reproşeze ceva. Dimpotrivă, atunci cînd am pronunţat nişte hotărâri de achitare am fost ameninţat realmente de organul de urmărire penală cu următoarea formulă : Aţi pactizat cu organul represiv burghezo-moşiresc. O să ne întâlnim la cadrele Ministerului de Interne. Acest proces a avut loc la Deva în 1955 şi erau implicaţi în proces 29 de inculpaţi, foşti comisari, arestaţi timp de 8 ani şi nejudecaţi. Nouă au fost achitaţi de orice penalitate, şapte au fost condamnaţi la cinci ani cu decretul de graţiere, iar restul la pedepse în raport de vinovăţie. Când eram la instanţa de recurs, şapte avocaţi din Deva au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Braşov la pedepse între 3 şi 10 ani închisoare pentru că au trimis un memoriu ministrului justiţiei de atunci, prin care reproşau că „legiuitorul este boşorog”, pentru că nu le permitea să susţină recursul la instanţa ierarhic superioară. Ca judecător de recurs am studiat toată jurisprudenţa europeană în materie şi nu am găsit niciun precedent care să justifice această condamnare. Judecătorii de fond au considerat că această scrisoare este o uneltire împotriva ordinii sociale, de stat. Au fost achitaţi de orice penalitate. Astăzi judecătorii se confruntă însă cu alte probleme. Volumul mare de dosare, câte 30-40 pe rol, actele normative încâlcite, susceptibile de interpretare, sunt doar câteva dintre acestea. Aici se adaugă şi lipsa cronică de personal, aproape jumătate din posturile de judecători fiind neocupate.
Justiţia se confruntă însă şi cu o practică judiciară neunitară în aceeaşi materie. Expresia „Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă” fiind valabilă pe deplin.
Rep: Consideraţi că avem un sistem juridic european, care face parte din marea familie europeană?
I.G: Magistraţii clujeni, cel puţin la nivelul Curţii de Apel, au întâlniri frecvente cu omologii lor din Franţa, din Italia. Legistaţia românească se înscrie în totalitate în conceptul acesta de justiţie europeană. Instituţiile de drept românesc sunt asemănătoare cu cele din statele din Uniunea Europeană. Cu ocazia aderării, au fost adeptate instituţii de drept principiilor dreptului european.
Rep: Este arhicunoscut faptul că procesele durează prea mult. Ce ar trebuzi făcut pentru a grăbi lucrurile puţin, pentru a respecta principiul celerităţii? Reflectă normele juridice actuale realitatea românească?
I.G: Orice proces penal sau civil trebuie să producă un efect educativ-preventiv. Orice amânare, orice întârziere în judecarea unui proces ştirbeşte prestigiul şi autoritatea nu numai a judecătorului, ci şi a instanţei din care face parte. În justiţie trebuie să opereze şi să fie respectat principiul celebrităţii, al operativităţii. Referitor la normele juridice, practica Guvernului de a emite ordonanţe este nefericită şi periculoasă. O ordonanţă poate să aibă lacune, şi, pentru evitarea lor, trebuie mereu adus în discuţie Parlamentului, el este organul legislativ, el conferă putere. În perioadele în care Parlamentul este în vacanţă, este deseori să se emită acte. Pot să apară diverse situaţii şi atunci Guvernul, ca organ administrativ intervine. Dar toate ordonanţele trebuie aprobate de Parlament.
Rep: Ce părere aveţi despre noul val de judecători, poate acesta schimba ceva?
I.G: Eu am încredere în magistraţii tineri, chiar dacă ei produc cele mai multe erori , neavând experienţă. Există magistraţi foarte buni, foarte bine pregătiţi profesional şi de o onestitate indiscutabilă. Au un spirit viu, activ şi uneori de introspecţie. Ei se conduc după principiul „viaţa este aici şi acum, să ne gândim nu atât la trecut şi viitor, ci la prezent”. Problemele actuale pretind rezolvarea cea mai urgentă, operativă. Sunt şi judecători care au o inimă mare, şi care vibrează în litera şi spiritul legii. Eu port o admiraţie deosebită pentru aceşti magistraţi. Detest însă magistratul superficial, care frunzăreşte, este imprudent, nu împărtăşeşte nicio altă opinie. Vreau să amintesc ce spunea juristul Vintilă Dongoroz. El spunea că îmi place roba aceasta, magistratul trebuie să poarte o robă. Dar şi roba aceasta este o haină neagră şi lungă şi impresionează. Dar important este cine poartă această robă, ei sunt factorii de decizie în justiţie. Ei nu trebuie să fie încruntaţi tot timpul, trebuie să mai şi zâmbească din când în când şi ar face foarte bine dacă ar strecura şi câte o glumă. „Te-ai împiedicat când nu trebuie”.
Rep: Problema expulzării rromilor din Franţa stârneşte cotroverse şi creează un precedent periculos. Cum comentaţi situaţia din perspectiva drepturilor fundamentale ale omului.
I.G: Articolul 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului interzice orice imixtiune brutală, agresivă în viata privată a unei persoane şi a familiei sale. Horărârea luată de Franţa a trezit reacţii adverse pentru că cetăţeanul are drept de preemţiune, are dreptul să trăiască acolo unde el doreşte şi nu acolo unde îi impune altul. Această măsură este motivată pe siguranţa naţională. Persoana împotriva căruia s-a luat această măsură de expulzare are dreptul la o procedură contradictorie. Să se poată adresa unui organ independent şi competent. Partea care a luat măsurea este obligată să prezinte probe care să arate că măsura este necesară, că altfel ar fi afectată siguranţa naţională. În Polonia de exemplu, CEDO a condamnat statul polonez pentru că autorităţile au arestat o mamă în faţa fetiţei sale de 10 ani. CEDO motivează că astfel statul a stricat imaginea mamei în faţa ficei sale. A face justiţie nu este un lucru uşor. A vorbi despre justiţie înseamă a vorbi despre adevăr. Toţi se bat petru adevăr. Procurorul spune că adevărul este partea lui, avocatul aşisderea. Adevărul este peste tot, spunea Nicolae Iorga, şi este recunoscut numai de acela care îl caută. Se discută dacă adevărul este relativ sau absolut, adevărul este cel pe care îl constată cu propriile lor simţuri oamenii. Adevărul este nu atât în teorie cât în practică . Un singur adevăr este indubitabil. Viaţa şi moartea.
Sabin Ripan
Reporter: Aţi fost judecător timp de 32 de ani, există vreo diferenţă între judecătorul de atunci şi cel de acum?
Ion Ghercioiu: O idee este valabilă pentru toate timpurile. Când intram în şedinţa de judecată concentrarea mea se îndrepta asupra unui singur obiect, şi anume dosarul. Mai precis dosarul şi omul implicat în încălcarea legii. Pe mine nu mă impresiona foarte mult rechizitoriul procurorului, cine a săvîrşit infracţiunea cutare şi obligaţia de a mă uita în text pentru a vedea ce pedeapsă este prevăzută. Nu. Gîndurile mele se îndreptau atunci spre fiinţa aceea umană care îşi va schimba domiciliul, îşi va schimba destinul. Şi nu numai că el îşi va schimba destinul, dar produce o dramă celor pe care îi părăseşte. Adică apropiaţiilor lui, în viaţa acelora se produce o dramă, o tulburare psihică, care nu poate fi măsurată în niciun fel. Pe mine ca judecător nu mă interesa politicul sau ce spune cutare secretar de partid. Un judecător trebuie să lucreze nu numai cu mintea, ci şi cu sufletul, pentru că hotărăşte soarta unui om.
Rep: Mai mereu auzim în zilele noastre de cazuri de corupţie la nivelul magistraţilor. Sunt aceştia mai uşor coruptibili decât înainte?
I.G : Ştiţi ce sentiment are judecătorul. Sentimentul că la el se uită toţi, că pe el îl urmăresc toţi. Că la el se gîndesc nu numai infractorii, ci şi cei apropiaţi lui. Are sentimentul acesta de teamă, că pe el ar putea să îl descopere. Eu de exemplu nu aveam contact cu nimeni din afară şi nici nu am simţit vreodată nevoia. Singurii mei interlocutori au fost familia şi cei apropiaţi mie. Într-o discuţie avută cu actualul premier Emil Boc, i-am spus că profesia izolează. A te dedica în exclusivitate profesiei înseamnă a te izola, o înstrăinare, o rupere de real, de ceea ce este adevărat. Cultura apropie oamenii, le dă posibilitatea de deschidere faţă de ceea ce este plăcut şi frumos. Este foarte important ca cel care deţine puterea să nu privească pe ceilalţi de sus. Conducătorul este supus unor mari pericole. Amorul propriu, orgoliile exacerbate, “cine mi-s” cu alte cuvinte. Un general american, în clipa în care ia conducerea unei unităţi, primul gând pe care îl are este care este primul om pe care îl poate ajuta.
Rep: Aţi condamnat vreodată pe cineva, pe bună dreptate, dar apoi să aveţi regrete apoi?
I.G: Nici în timpul carierei de judecător şi nici după pensionare nu am primit nicio scrisoare de ameninţare, nici un telefon prin care să mi se reproşeze ceva. Dimpotrivă, atunci cînd am pronunţat nişte hotărâri de achitare am fost ameninţat realmente de organul de urmărire penală cu următoarea formulă : Aţi pactizat cu organul represiv burghezo-moşiresc. O să ne întâlnim la cadrele Ministerului de Interne. Acest proces a avut loc la Deva în 1955 şi erau implicaţi în proces 29 de inculpaţi, foşti comisari, arestaţi timp de 8 ani şi nejudecaţi. Nouă au fost achitaţi de orice penalitate, şapte au fost condamnaţi la cinci ani cu decretul de graţiere, iar restul la pedepse în raport de vinovăţie. Când eram la instanţa de recurs, şapte avocaţi din Deva au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Braşov la pedepse între 3 şi 10 ani închisoare pentru că au trimis un memoriu ministrului justiţiei de atunci, prin care reproşau că „legiuitorul este boşorog”, pentru că nu le permitea să susţină recursul la instanţa ierarhic superioară. Ca judecător de recurs am studiat toată jurisprudenţa europeană în materie şi nu am găsit niciun precedent care să justifice această condamnare. Judecătorii de fond au considerat că această scrisoare este o uneltire împotriva ordinii sociale, de stat. Au fost achitaţi de orice penalitate. Astăzi judecătorii se confruntă însă cu alte probleme. Volumul mare de dosare, câte 30-40 pe rol, actele normative încâlcite, susceptibile de interpretare, sunt doar câteva dintre acestea. Aici se adaugă şi lipsa cronică de personal, aproape jumătate din posturile de judecători fiind neocupate.
Justiţia se confruntă însă şi cu o practică judiciară neunitară în aceeaşi materie. Expresia „Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă” fiind valabilă pe deplin.
Rep: Consideraţi că avem un sistem juridic european, care face parte din marea familie europeană?
I.G: Magistraţii clujeni, cel puţin la nivelul Curţii de Apel, au întâlniri frecvente cu omologii lor din Franţa, din Italia. Legistaţia românească se înscrie în totalitate în conceptul acesta de justiţie europeană. Instituţiile de drept românesc sunt asemănătoare cu cele din statele din Uniunea Europeană. Cu ocazia aderării, au fost adeptate instituţii de drept principiilor dreptului european.
Rep: Este arhicunoscut faptul că procesele durează prea mult. Ce ar trebuzi făcut pentru a grăbi lucrurile puţin, pentru a respecta principiul celerităţii? Reflectă normele juridice actuale realitatea românească?
I.G: Orice proces penal sau civil trebuie să producă un efect educativ-preventiv. Orice amânare, orice întârziere în judecarea unui proces ştirbeşte prestigiul şi autoritatea nu numai a judecătorului, ci şi a instanţei din care face parte. În justiţie trebuie să opereze şi să fie respectat principiul celebrităţii, al operativităţii. Referitor la normele juridice, practica Guvernului de a emite ordonanţe este nefericită şi periculoasă. O ordonanţă poate să aibă lacune, şi, pentru evitarea lor, trebuie mereu adus în discuţie Parlamentului, el este organul legislativ, el conferă putere. În perioadele în care Parlamentul este în vacanţă, este deseori să se emită acte. Pot să apară diverse situaţii şi atunci Guvernul, ca organ administrativ intervine. Dar toate ordonanţele trebuie aprobate de Parlament.
Rep: Ce părere aveţi despre noul val de judecători, poate acesta schimba ceva?
I.G: Eu am încredere în magistraţii tineri, chiar dacă ei produc cele mai multe erori , neavând experienţă. Există magistraţi foarte buni, foarte bine pregătiţi profesional şi de o onestitate indiscutabilă. Au un spirit viu, activ şi uneori de introspecţie. Ei se conduc după principiul „viaţa este aici şi acum, să ne gândim nu atât la trecut şi viitor, ci la prezent”. Problemele actuale pretind rezolvarea cea mai urgentă, operativă. Sunt şi judecători care au o inimă mare, şi care vibrează în litera şi spiritul legii. Eu port o admiraţie deosebită pentru aceşti magistraţi. Detest însă magistratul superficial, care frunzăreşte, este imprudent, nu împărtăşeşte nicio altă opinie. Vreau să amintesc ce spunea juristul Vintilă Dongoroz. El spunea că îmi place roba aceasta, magistratul trebuie să poarte o robă. Dar şi roba aceasta este o haină neagră şi lungă şi impresionează. Dar important este cine poartă această robă, ei sunt factorii de decizie în justiţie. Ei nu trebuie să fie încruntaţi tot timpul, trebuie să mai şi zâmbească din când în când şi ar face foarte bine dacă ar strecura şi câte o glumă. „Te-ai împiedicat când nu trebuie”.
Rep: Problema expulzării rromilor din Franţa stârneşte cotroverse şi creează un precedent periculos. Cum comentaţi situaţia din perspectiva drepturilor fundamentale ale omului.
I.G: Articolul 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului interzice orice imixtiune brutală, agresivă în viata privată a unei persoane şi a familiei sale. Horărârea luată de Franţa a trezit reacţii adverse pentru că cetăţeanul are drept de preemţiune, are dreptul să trăiască acolo unde el doreşte şi nu acolo unde îi impune altul. Această măsură este motivată pe siguranţa naţională. Persoana împotriva căruia s-a luat această măsură de expulzare are dreptul la o procedură contradictorie. Să se poată adresa unui organ independent şi competent. Partea care a luat măsurea este obligată să prezinte probe care să arate că măsura este necesară, că altfel ar fi afectată siguranţa naţională. În Polonia de exemplu, CEDO a condamnat statul polonez pentru că autorităţile au arestat o mamă în faţa fetiţei sale de 10 ani. CEDO motivează că astfel statul a stricat imaginea mamei în faţa ficei sale. A face justiţie nu este un lucru uşor. A vorbi despre justiţie înseamă a vorbi despre adevăr. Toţi se bat petru adevăr. Procurorul spune că adevărul este partea lui, avocatul aşisderea. Adevărul este peste tot, spunea Nicolae Iorga, şi este recunoscut numai de acela care îl caută. Se discută dacă adevărul este relativ sau absolut, adevărul este cel pe care îl constată cu propriile lor simţuri oamenii. Adevărul este nu atât în teorie cât în practică . Un singur adevăr este indubitabil. Viaţa şi moartea.
Sabin Ripan
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- ''Exista potential pentru zboruri gen Cluj – Napoca – New York'' publicat în data de 29-09-2008
- Mai multe locuri de munca si mai putini someri în Cluj publicat în data de 29-09-2008
- Alianta PSD-PC îsi spune cuvântul la Cluj publicat în data de 04-10-2008
- Un nou pericol pentru Cluj, “dumpingul social” publicat în data de 11-10-2008
- Locuinţele din Cluj se înmulţesc ca ciupercile după ploaie publicat în data de 11-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 735 ori
Înapoi
Reportaje video
VEZI protestele de la Cluj-Napoca
Violentele de la Bucuresti
Trei barbati cu muschi
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii