Breb a devenit din „sat aproape medieval”, „sat regal” * Motivul? Prinţul Charles are aici o proprietate şi a devenit vecin cu un celebru paparazzo care a urmărit-o şi fotografiat-o în repetate rânduri pe Lady Di * Sătenii vorbesc că moştenitorul coroanei Marii Britanii a trăit experienţe inedite în satul lor * Se zice că un sătean plătit să-i administreze bunurile ar fi cheltuit toţi banii prinţului * Mai mult, familia regală pare urmărită de un soi de blestem. Unul dintre angajaţii prinţului s-a sinucis.   

Moştenitorul tronului Marii Britanii a devenit, în 2004, „maramureşean” prin adopţie! Prinţul Charles a cumpărat patru case în satul maramureşean Breb, din comuna Ocna Şugatag. De atunci, sătenii nu numai că s-au obişnuit cu vizite regale, fotografi şi ziarişti străini. Dar au învăţat să şi profite de pe urma lor. Sătenii vorbesc că cel mai cunoscut prinţ din lume ar fi fost „ţepuit” de un consătean de-al lor, care a dat de băut şi de mâncat la prieteni pe banii casei regale.

De sus, Brebul pare o palmă imensă, în mijlocul căreia, stă o biserică frumoasă, albă. Dacă cobori uliţa abruptă, ajungi într-un colţ uitat de lume, cu case vechi, din lemn şi străduţe labirintice. Nici prin gând nu ţi-ar trece că un astfel de sat e celebru în toată Europa şi face subiectul unor reportaje de primă pagină în ziare ca Daily Mail.
În urmă cu câţiva ani, pitoreasca localitate maramureşeană, a devenit, neoficial, „sat regal”. Motivul? Trustul „Mihai Eminescu”, o fundaţie din Marea Britanie patronată de Charles, prinţ de Wales, a decis să se implice în salvarea caselor vechi, din lemn. Din conducerea asociaţiei face parte o lungă listă de personalităţi Lord Norwich, Sir Steven Runciman, John Villiers, Patrick Leigh Fermor, etc., printre care s-a strecurat un singur român: prinţul Serban Cantacuzino. Trustul „Eminescu” este prezent în România din anii 90 şi a derulat proiecte care aveau ca scop salvarea de la dispariţie a satelor săseşti (Biertan, Viscri etc.), restaurarea Cetăţii din Sighişoara, ori revigorarea unor meserii dispărute. Apoi, Trustul Eminescu şi-a îndreptat atenţia asupra caselor vechi maramureşene, care au ajuns fie lemn de foc, fie marfă de export.
Trustul prinţului Charles a cumpărat patru case vechi maramureşene, care au fost mutate în Breb, pe o bucată de teren cumpărată de englezi pentru această acţiune.
Una din case a fost mobilată integral (cu mobilă, icoane şi textile salvate de William Blacker în anii 2001-2004) şi pregatita pentru oaspeti. Asta pentru ca, în mai 2004, vreme de două zile prinţul de Wales să vină “în casa sa” şi să ia masa acolo.
Ulterior, micul sătuc maramureşean a atras şi alte celebrităţi. Prinţul a devenit vecin cu un paparazzo care l-a urmărit pas cu pas ani buni. Fotograful Duncan Ridgley s-a mutat şi el  împreună cu familia, în urmă cu vreo cinci ani, în această localitate. Într-un articol publicat de Daily Mail, fotograful explica: „Am ales Maramureş după cinci luni de călătorit în Balcani. Nu este nicio crimă, iar oamenii sunt prietenoşi şi nu au o problemă cu străinii. Este cu adevărat ultima cultură rurală din Europa".
Fotograful a povestit însă că achiziţionarea casei nu a fost chiar floare la ureche: „Nimic nu are preţ. Nici măcar un sac cu ciment. Şi nimic nu este de vânzare, dar totul este de vânzare. Dacă vrei ceva, stai în prag până când apare bărbatul casei şi faci afaceri. Dar procesul poate fi îndelungat, pentru că trebuie stabilit cine este proprietarul - de obicei un stră-străbunic mort de mult timp - şi obţinută o decizie în instanţă pentru schimbarea numelui proprietarului, potrivit fotografului. Totul poate dura un an, în funcţie de eventualele obiecţii ale membrilor familiei.

Viaţa în “raiul de la Breb” pare la fel de complicată şi pentru prinţ. Sătenii povestesc că prinţul a început renovarea caselor şi achiziţionarea de obiecte vechi pentru dotarea lor. Aşa că a ales un sătean din vecini, căruia i-a „pompat” bani regulat. Pentru ca în final să descopere că banii nu au fost cheltuiţi conform înţelegerii, ci „sparţi” pe petreceri şi chefuri.
Deşi povestea a înflăcărat imaginaţia brebenilor, oamenii se feresc să vorbească direct despre ea, din două motive: ştiu că cel înşelat e ditamai prinţul Marii Britanii şi apoi, presupusul ţepar s-a stins curând din viaţă.
Sub protecţia anonimatului, lucrurile se schimbă însă. Un sătean care cunoaşte întreaga tărăşenie ne-a povestit că: „spune că s-a făcut dezastru pe acolo dar între timp a preluat cineva treaba şi a aranjat lucrurile cum trebuie să fie.
Ăla era bolnav şi era mai libertin felul lui de a fi iar un prieten i-a încredinţat administrarea clădirii. Cu bani serioşi. I-a lăsat bani serioşi. Dar n-a mai avut pe cine să ia la întrebări pentru că între timp omul a murit.
Omul a stricat banii, dar nu s-a făcut mare gălăgie datorită poziţiei sociale a prinţului. Dar şi-au dat seama că au greşit.
Din câte se spune, localnicul trebuia să-i administreze gospodăria, să mai construiască ceva, să adune lucruri vechi în casa veche maramureşenească. Pe când, acesta a făcut cu totul altceva. Un început de demers a existat într-adevăr dar apoi a lăsat totul aiurea. I-a lăsat bani şi pentru achiziţii şi pentru întreţinere, pentru tot.
Dar a folosit banii în interes personal. Prietenii au chefuit şi a rămas lucrul nefăcut. Au băut în cinstea englezilor”.

După scandal, s-a găsit un alt administrator pentru bunurile prinţului. Iar, la scurt timp, „ţepuitorul” s-a stins din viaţă. Sătenii povestesc că: „problema a fost remediată din mers că a preluat cineva toată tărăşenia şi acum se ocupă serios de ceea ce are de făcut.
Prinţul a ajuns la acest localnic pentru că avea o poziţie foarte bună în sat şi de-a lungul anilor toţi străinii care veneau se opreau la el. Încă de pe vremea lui Ceauşescu a fost bine văzut în sat. Casa lui era foarte bine aranjată, avea baie etc. Era văzut în sat ca un om de frunte. Dar o dată ce a îmbătrânit, s-a îmbolnăvit şi s-a deteriorat. Şi şi-a pierdut din capacităţile de gospodar cum era văzut înainte.
Pe considerentul că era o persoană bine văzută în sat, i s-a lăsat în administrare casa de vacanţă a prinţului. Îl chema Mihai.
Cam vreo doi ani a durat chestia asta. Vreo doi ani s-a lăfăit pe banii prinţului. El a venit ulterior şi când a văzut că nu s-a făcut nimic din ce se înţeleseseră a reziliat înţelegerea. Dar după vreo o lună, localnicul a murit. Prinţul nu mai avea cu cine vorbi pentru că omul era deja foarte bolnav”.
Sătenii povestesc că isprava a generat multă vâlvă şi amuzament în sat: „Oamenii din sat s-au amuzat copios că un consătean de-al lor a cheltuit banii prinţului. Nu se vorbeşte în sat de ce sume i-ar fi lăsat, dar vă daţi seama că înţelegerea a fost în aşa fel făcută iniţial încât să fie avantajoasă de ambele părţi”.

Dar, se pare că în afară de chefuri şi bârfe, prinţul n-a influenţat în mod deosebit viaţa oamenilor din Breb. Vasile Toporan, secretarul primăriei Ocna Şugatag spune că: „Asupra localnicilor n-are mare influenţă că prinţul are proprietăţi aici. Ei consideră că este un lucru firesc. Ei sunt marcaţi de cotidian nu de poveştile despre străini. Sigur că e ceva că prinţul şi-a luat proprietăţi în Breb numai că acest lucru nu-i influenţează pe localnici. După Revoluţie toată lumea venea cu ajutoare şi aşteptările lor sunt pe linia asta, nu că vai de mine ar fi încântaţi că sunt vecini cu prinţul. Asta n-are influenţă asupra lor”. Autorităţile locale spun că n-au auzit de „ţeapa” dată prinţului, dar spun că oamenii care au lucrat pentru moştenitorul tronului Marii Britanii au avut parte de întâmplări ciudate: „Acum vreo 3 ani a fost cineva care a lucrat pentru prinţ şi care s-a sinucis. Dar el era omul care se ocupa de muncă nu el era cel care manipula valori. Despre el nu se poate spune că ar fi cheltuit banii prinţului. Prinţul a avut un tip aici, unul William care se ocupa de tot ce însemna valori. Cetăţeanul respectiv nu era în măsură să cumpere obiecte vechi, am fost vecini şi pot să spun că nici nu ştia să aprecieze un obiect vechi. Era tipul de om doar cu munca fizică. Muncitorul acesta s-a sinucis din cauza unor probleme familiale, dar el se ocupa doar de munca grea, munca fizică. Dacă vorbiţi de Mihai, ăla e altul, şi ăla a murit. Îl chema  Mihai Tiran, zis şi Mihai a lui Gheorghe. La el a venit prima dată prinţul, cu ăsta povestea. Şi William, englezul ăla a fost găzduit tot la el. William era profesor şi din câte reţin parcă era băiatul unui membru al Camerei Lorzilor din Anglia. Acesta a fost însărcinat să supervizeze toată treaba de aici. Ăla a fost omul care l-a găzduit pe prinţ. Ăla era prea liniştit, nu avea copii, nu avea pentru ce să-l fure pe prinţ. Ăla avea tot ce-i trebuia, nu se poate spune că ar fi dus-o mai bine de când a venit prinţul pe aici. A fost un om muncitor care s-a ocupat cu hamuri pentru cai, era foarte bine văzut în sat şi nu avea nevoie să-l fure pe prinţ”.

Mai în glumă mai în seros, localnicii s-au gândit să-l facă pe prinţ cetăţean de onoare. Problema e că şi în acest domeniu există un soi de blestem. Cei care primesc titluil de cetăţean de onoare al comunei îşi pierd cam repede rangul şi funcţia.




„Prinţul are două poziţii în Breb. Una chiar în mijlocul satului cum urci spre Gutin spre Creasta Cocoşului şi ulterior a mai luat o proprietate. Sunt case vechi cu prispă, totul e aranjat pe stil maramureşean. Înăuntru e numai mobilier vechi. Are casă în Breb de vreo 4 – 5 ani, că el tot vine când sunt stânele. E întotdeauna însoţit de gărzi de corp. De când are prinţul case aici a crescut turismul în zonă pentru că vin mulţi străini să vadă locurile care l-au determinat pe prinţ să-şi ia proprietăţi. Între timp s-a mai stabilit aici un englez care face agricultură ecologică”, sătean din Breb.



Oaspeţi regali
Vasile Toporan, secretarul primăriei Ocna Şugatag spune că: „Şi neamurile prinţului mai vin pe aici. Dar toţi sunt oameni care nu ies în evidenţă, nu-i interesează să se dea vedete. Vin aici tocmai să se relaxeze pentru că sunt probabil destul în centrul atenţiei. Ei se simt în largul lor cu atât mai mult cu cât localnicii nu se entuziasmează că cine sunt ei. Poate le place tocmai pentru că aici sunt ca şi nişte anonimi. Oamenii din sat îi privesc ca pe oricare alţi străini, ca pe nişte simpli turişti. Iar pentru localnici străinii nu mai sunt demult ceva deosebit că s-au obişnuit să vină prin zonă multă lume”.

Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL

Imagini:

Alte articole pe aceeaşi temă

• România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
• România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
• Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
• Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
• Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008

Tag-uri

Romania DNA

Comentarii