Hotel Continental, fantoma trecutului cultural

Hotel_continental_top

Fragmente de istorie

Hotelul New York, cunoscut sub numele de Hotel Continental din Cluj-Napoca a fost construit în stil eclectic la începutul secolului XX, sub îndrumarea arhitectului Pakey Lajos. Acesta a mai realizat şi soclul statuii lui Matei Corvin din Cluj, gardul de fier al Bisericii Sf. Mihail sau castelul contelui István Teleki din Dumbrăvioara, Mureş.
Iniţial pe locul actual a funcţionat hotelul Național, clădire clasicistă cu un singur etaj. Acesta a fost demolat în 1894, pe locul său fiind ridicat hotelul New York, clădire de colț eclectică. La parterul hotelului a funcționat mai mult de o jumătate de secol o cafenea frecventată de oameni de cultură şi de presă ai oraşului. Aici, Cezar Petrescu, Adrian Maniu şi Gib Mihăescu au înfiinţat în 1921, după ocupaţia maghiară, prima revistă românească de cultură clujeană, celebra „Gândirea”, care ulterior s-a mutat la Bucureşti. În jurul revistei s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele. Se presupune că la Hotel New York şi-ar fi baut ultima cafea premierul Octavian Goga în drum spre Ciucea. Unii spun că otrava ar fi fost pusă de către agenţii germani ai regelui Carol al II-lea, alţii susţin că ar fi fost chiar mâna soţiei sale, Veturia Goga.
În perioada chiar de dinaintea revoluţiei, era locul preferat de întâlnire al scriitorilor clujeni: Ion Mureşan, Ion Cocora, Petru Poantă, Augustin Buzura, D.R. Popescu, Aurel Ghurghianu, Victor Felea şi al staff-ului tehnic de la U Cluj. Continental este unul dintre locurile care a scris istoria literară a acestui oraş. Tot de la Hotel Continental au pornit revolta pentru libertate în 1989, Lucian Matiş şi Călin Nemeş. De la hotel şi până la spălătorie, de la club de afaceri şi până la sediul Gestapo în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, “Conti” a fost un martor al istoriei moderne a Clujului în diversele sale momente.


Un viitor nesigur
Cu un asemenea trecut interbelic, hotelul a continuat să fie un loc de întâlnire pentru oamenii de cultură ai oraşului şi în perioada cea mai dură a comunismului. La ora actuală însă, impozanta clădire se află acum, mai mult sau mai puţin în paragină, datorită lipsei de fonduri. Obiectivul impresionant din centrul Clujului a fost, vreme de câţiva ani, un mister pentru trecători, curioşii putând doar să îl admire din afară. În anul 2005 se părea că, în sfârşit, clădirii i se întrezărerea un viitor promiţător. Hotelul Continental, o emblemă din centrul Clujului, urma să devină un mini-mall, găzduind galerii comerciale de lux. În momentul de faţă, clădirea arată ca un imobil părăsit, chiar daca o serie de  investitori au achiziţionat-o în anul 2005. După achiziţionare, compania Ardeleana din Alba-Iulia, noul proprietar al fostului Hotel Continental, a căutat mai mulţi constructorii pentru lucrările de amenajare ale galeriilor comerciale de lux ale imobilului, investiţia estimată fiind de aproximativ 5,5 - 6 milioane de euro. Deşi dezvoltatorul a primit toate avizele necesare demarării lucrărilor de amenajare, imobilul este încă în paragină, şi nu prea sunt semne că situaţia s-ar schimba prea curând.
Planul prevedea ca vechile camere ale hotelului să fie demolate şi recondiţionate în aşa fel încât mai multe încăperi mici să devină spaţii pentru viitoarele magazine din centrul comercial. “La unele camere se vor da ziduri jos, pentru că astfel s-au făcut expertizele şi trebuie să avem spaţii mai mari pentru viitoarele magazine. Oricum, ca şi hotel era ineficient pentru zilele noastre, pentru că jos erau camere mari, iar băile erau pe hol. Dacă planul ar fi fost să reabilităm clădirea şi să îi păstrăm funcţia de hotel, tot ar fi trebuit să schimbăm aranjarea camerelor astfel încât să facem o baie pentru fiecare”, a explicat Daniel Boca, managing partner în cadrul firmei PM&Pertmaster, care se ocupă de restaurarea hotelului Continental. Cu un spaţiu mult mai mic decât marile malluri ale Clujului, de aproximativ 4-5 mii de metri pătraţi, „Galeriile New York” aveau misiunea să redea importanţa comercială a centrului oraşului şi să aducă un suflu de viaţă comerţului în centrul Clujului. Noua utilizare a spaţiului avea prevăzută următoarea structurare: subsol (spaţii comerciale, spaţii tehnice şi arii de depozitare), parter (restaurant, cafenea, spaţii comerciale şi sală de intrare către etajele superioare), mezanin (spaţii comerciale), primul etaj (spaţii comerciale şi birouri), al doilea etaj (spaţii comerciale şi birouri) şi mansarda (spaţii comerciale şi club-cafe).
Hotelul Continental din Cluj are o suprafaţă totală de aproximativ 7.200 mp (1.800 mp la sol, plus 4 niveluri), iar experţii imobiliari estimează că valoarea de piaţă a acestuia ar fi de circa 14 milioane de euro.
Înainte de a vinde hotelul în 2005, compania Continental Hotels a încercat mai multe variante de modernizare, însă niciuna nu a fost admisă de Comisia de Monumente Istorice. Compania din Alba-Iulia a preluat în mai 2005 hotelul din Cluj-Napoca, dar valoarea de vânzare a imobilului nu a fost făcută publică. Pentru a ne putea face o imagine cât mai clară despre ce implică renovarea şi administrarea unu hotel, este exemplificator efortul financiar pe care l-a depus lanţul hotelier pentru a reabilita hotelul Continental din Bucureşti. Ca acesta să poată deveni Grand Hotel Continental, au fost nevoie de mai bine de doi ani de lucrări şi o investiţie de mai bine de opt milioane de euro. Spre deosebire de verişorul din Calea Victorie, Hotel Continental Cluj pare să nu aibă acelaşi noroc, mai ales considerând evoluţia pieţei hoteliere, în perioada de criză financiară. Astfel, anul 2009 a fost cel mai prost an din istoria pieţei hoteliere, un an în care veniturile hotelierilor au scăzut cu peste 30 de procente față de 2008. Iar pentru anul în curs studiile arată că piaţa va înregistra în acest an o scadere de circa şase la sută, potrivit estimărilor companiilor de consultanţă în domeniu, cele mai afectate urmând să fie hotelurile de trei şi patru stele.
Andrei Tomoş




Scorul actual:
2.9/5 Stele. (36 voturi)



Imagini:


Hotel_continental_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj



Articol vizualizat de 2188 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6