Avocatii clujeni ''fac legea'' în fotbal

9_top

Echipa reprezentativa de fotbal a avocatilor din România a câstigat locul sapte la campionatul mondial desfasurat în Spania. Din echipa fac parte sase avocati din cadrul Baroului Cluj. Competitia se desfasoara dupa toate regulile fotbalului modern.





Îmbracati în robe, cu vraful de dosare sub brat, alergând dintr-o sala în alta a tribunalului, avocatii apar în constiinta publica ca persoane care vegheaza la respectarea legii, doar în sala de judecata. Totusi, când sedintele din sala de tribunal se sfârsesc o parte din avocati schimba robele si servietele cu „adidasi” cu crampoane, tricouri si jambiere. Sase dintre avocatii din Baroul Cluj „fac legea” si pe terenul de fotbal, fiind membri ai echipei reprezentative de fotbal a avocatilor din România.   



 

Avocatii fotbalisti



În paralel cu campionatul European de fotbal din Austria si Elvetia, în perioada 30 mai – 8 iunie, avocati din toata lumea s-au întâlnit la Alicante în Spania unde s-a desfasurat a 14-a editie a Campionatul mondial de fotbal al avocatilor. România a fost reprezentata cu succes de catre o echipa formata din sapte clujeni, sase dintre ei fiind membri ai Baroului Cluj. Echipa României a reusit sa obtina o performanta remarcabila, situându-se la finele campionatului pe locul sapte din 54 de echipe. Calin Budisan, capitanul echipei României, avocat în cadrul Baroului Cluj a declarat ca performanta echipei nationale este cu atât mai remarcabila cu cât nivelul competitiei creste de la an la an. “Chiar daca este o competitie de amatori, acest turneu este luat în serios de catre toate echipele si se joaca “pe bune” ca într-o competitie dominata de profesionisti. Pot afirma ca aceasta competitie se ridica la nivelul Ligii a III-a si sunt si meciuri la nivelul meciurilor din Liga a II-a din fotbalul românesc. Asta în conditiile în care sunt si jucatori care trec de 35 de ani si care nu au jucat niciodata fotbal de performanta.  Totusi, sunt si o parte din avocatii prezenti la aceasta competitie care au fost jucatori de performanta, jucând ani buni în primele divizii de fotbal de la noi din tara”, a spus Budisan.  





Victorie!





Calin Budisan afirma ca prestatia României la acest campionat a fost mai mult decât satisfacatoare, toate echipele participante laudând jocul nationalei avocatilor din România. “La acest campionat sunt echipe care se comporta exact ca o formatie de profesionisti,  cu buget propriu, preparator fizic, antrenor principal si secund, medic. În faza grupelor am câstigat cu 8-0 cu echipa baroului din Osaka si am învins avocatii din Izmir cu 4-1. Apoi am pierdut cu echipa cu echipa baroului din Murcia (Spania) cu scorul de 2-0,  Cu sase puncte obtinute am acces de pe primul loc în urmatoarea faza a competitiei unde am învins in optimile de finala dupa loviturile de departajare echipa baroului din Ankara. În “sferturile de finala” am pierdut tot la loviturile de departajare meciul cu echipa avocatilor din  Napoli, ei învingându-ne cu scorul de 4-3. În penultimul meci din campionat am pierdut cu echipa din Milano cu scorul de 2-0, dar ne-am luat revansa în meciul pentru locurile 7-8, învingând cu scorul de 1-0 echipa baroului din Iaroslav, obtinând la finele campionatului locul sapte. Suntem multumiti de rezultatul obtinut. Echipa României este una extrem de valoroasa, putem afirma ca este cea mai puternica echipa dintre cele sarace. Luam foarte în serios aceste competitii. Facem antrenamente saptamânal, iar odata pe luna facem o reunire a lotului si disputam mai multe jocuri amicale de antrenament. Anul viitor vom participa la Campionatul European de fotbal de la Split, unde speram sa obtinem o performanta mult mai buna ca la acest campionat. Din cadrul Baroului Cluj au facut parte avocatii Calin Budisan, Herteg Radu, Pop Cosmin, Gavra Razvan, Sâsâeac Constantin si Zaharia Marius. Costurile de participare au fost acoperite în mare parte de catre jucatori. Totusi, am primit ajutor si de la Baroul Cluj si de la Uniunea Nationala a Barourilor carora le multumim pe aceasta cale”, a încheiat Budisan.  





Augustin Stanciu
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (54 voturi)



Imagini:


9_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Romania



Articol vizualizat de 2493 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Pensiune_side4
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6