Pagube semnificative in urma inundatiilor din judetul Cluj
Deşi victimele inundaţiilor din judeţul Cluj vor fi despăgubite de Guvern, pagubele estimate de cei de la Prefectură se ridică la peste 50 de milioane de lei. Au fost inundate hectare de teren cultivat, iar inundaţiile au făcut două victime. Lucrările de amenajare hidrotehnică efectuate de firme care ridică semne de întrebare nu sunt în acest context un motiv pentru care clujenii să stea liniştiţi în contextual unui nou val de precipitaţii.
Victimele inundaţiilor din luna iunie din Cluj vor fi despăgubite de Cxecutiv. Guvernul a aprobat reconstrucţia investiţiile pentru materialele de reconstrucţie a caselor distruse de inundaţii în luna iunie. Familiile celor două persoane care şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii iunie în Huedin şi Apahida vor primi câte 5.000 de lei despăgubire, potrivit unei Hotărâri de Guvern. Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale va acorda despăgubirile familiilor femeii de 84 de ani din Apahida şi a tânărului de 23 din Călăţele care au fost victimele inundaţiilor din judeţul Cluj.
Pagube semnificative în urma inundaţiilor din judeţ
În urma inundaţiilor din judeţul Cluj, 13 case au fost distruse şi 33 de persoane au fost evacuate. În comunele Sic şi Borşa au fost inundate câte cinci case. În Sic casele au fost distruse din cauza unei alunecări de teren, potrivit unei evidenţe a Instrituţiei Prefectului Cluj către Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cele 15 persoane care locuiau aici au fost evacuate şi locuiesc la rude, iar în comuna Borşa, localitatea Giula, au fost evacuate şapte persoane. Trei case din Ciurila şi Poieni au fost inundate şi sunt în pericol de surpare.
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cluj a estimate că pagubele înregistrate în urma ploilor abundente şi a căderilor de grindină din iunie se ridică la 5.771.650 lei. Au fost afectate un total de 5176,61 de hectare de diferite culture, cea mai mare suprafaţă, de 1.000 de hectare, distrusă de precipitaţii fiind la Dăbâca. Cele mai afectate au fost culturile de porumb şi grâu, cu o suprafaţă totală de 1350,1, respectiv 815,5 de hectare, în valoare de 1.129.944, respectiv 944.790 de lei. De asemenea, au fost distruse 1.146,08 hectare de fânaţe, în valoare de 142.288 de lei.
Instituţia Prefectului Judeţului Cluj a remis raportul final ce cuprinde evaluările pagubelor înregistrate la nivelul judeţului Cluj, în urma inundaţiilor din luna iunie 2010. Echipele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au finalizat (după deplasările în teren în fiecare locaţie) şi au prezentat, pe capitole, pagubele raportate de comitetele locale, şi evaluările întocmite. Raportul pagubelor din judeţul Cluj a fost prezentat de către Prefectul Florin Stamatian şi parlamentarilor clujeni, invitaţi la o întâlnire cu autorităţile judeţene.
Peste 50 de milioane de lei irosiţi de inundaţii
Potrivit datelor centralizate până astăzi, în judeţul Cluj au fost afectate de inundaţii 65 de unităţi administrativ-teritoriale, iar totalul pagubelor a fost apreciat la 56,2 milioane de lei.
Astfel, valoarea pagubelor înregistrate la locuinţe şi anexe gospodăreşti afectate este de 2,8 milioane lei, drumuri judeţene şi elemente de infrastructură 24,4 milioane lei, sectoare de drumuri naţionale 1 milion lei, elemente de infrastructurî pe cursuri de apă 1,1 milioane lei. Valoarea culturilor agricole afectate se ridică potrivit evaluărilor la 5,7 milioane lei, infrastructurî îmbunătăţiri funciare 2,8 milioane lei, iar elementele de infrastructură ale drumurilor comunale afectate este de peste 17,5 milioane lei. Inundaţiile au provocat pagube în şi infrastructura feroviară de 0,8 milioane lei.
În cele 65 de unităţi administrativ teritoriale, au fost afectate de inundaţii 603 locuinţe, 1.062 anexe gospodăreşti, 5176 de hectare de culturi agricole şi terenuri, din care au fost asigurate aproape 970 de hectare. Potrivit informării ce va fi transmisă Guvernului României şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, vor fi necesare în judeţ 11 lucrări de combatere a eroziunii solului în nouă comune şi municipiul Cluj-Napoca, lucrări hidrotehnice şi refaceri de drumuri, poduri şi podeţe, iar 12 case au fost total distruse şi familiile evacuate de către autorităţile locale.
Cele mai afectate localităţi sunt Călăţele (12.9 milioane lei), Huedin (7,21 milioane lei), Apahida (5,3 milioane lei), Borşa (4,54 milioane lei), Jucu (2,61 milioane lei), Cojocna (2,59 milioane lei), Căianu (2,2 milioane lei), Dăbâca (2,1 milioane lei), Poieni (1,3 milioane lei), Chinteni (1,16 milioane lei), Sic (1,13 milioane lei), Iclod (1,09 milioane lei) şi Sânpaul (1,04 milioane lei).
Inundaţiile au afectat 20 de drumuri judeţene şi şase podeţe, multe dintre acestea având nevoie de reparaţii. În total, pe drumurile judeţene s-a acţionat cu de 31 de utilaje (buldoexcavatoare, excavatoare, două macarale, autogredere, încărcătoare, cilindri compactori, un trailer), 21 de autobasculante, trei autospeciale şi aproximativ 60 de muncitori.
Centrul Agro Transilvania din Dezmir a fost de asemenea puternic lovit de inundaţii. Fiind construit în vale, viiturile de pe versanţi s-au oprit chiar pe locul pieţei de legume şi fructe. “A fost o situaţie de forţă majoră. Practic, în 15 minute s-a umplut de apă. Cei care vindeau aici au pierdut o parte din produse şi s-au ales cu pagube, dar nu are nimeni ce să facă acum. Apa a venit foarte repede. Într-o oră sau două speram să avem curent şi atunci o să reintre lucrurile în normal. Va mai trebui apoi să scoatem noroiul de pe suprafaţa de vânzare”, a declarat directorul Agro Transilvania, Emil Luca. Din cauza inundaţiilor, Târgul de Vară care trebuia să se desfăşoare la Agro Transilvania a fost amânat pentru o dată care încă nu a fost stabilită.
Amenajari sub semnul întrebării
Gazeta de Cluj a solicitat informaţii Administraţiei de Apă Someş-Tisa în legătură cu amenajările hidrotehnice şi consolidările făcute în ultimii doi ani în judeţul Cluj şi firmele care au executat aceste lucrări. Instituţia ne-a furnizat o listă de cinci lucrări efectuate în Cluj, printre care amenajarea pentru apărare împotriva inundaţiilor provocate de râul Someşul Mic pe sectorul Cluj-Napoca Dej de către firma Socot S.A. Firma este una specalizată în construcţii hidrotehnice, drumuri, alimentări cu apă, construcţii civile şi construcţii de baraje, iar clienţii sîi sunt firme importante pe plan local şi naţional.
O altă firmă care a efectuat lucrări prin contracte acordate prin licitaţie public este Apasco S.A. aceştia au realizat amenajarea râului Someşul Mic în Cluj-napoca şi amenajarea Văii Ocnei în Dej. Apasco S.A.este o firmă specializată în construcţii hidrotehnice, ale cărei contracte au ridicat întrebări în trecut. Directorul general al firmei, Sterian Marian, a fost audiat de către procurorii Secţiei a II-a din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în legătură cu anumite contracte de construcţii hidrotehnice încheiate în trecut. Ministerul Mediului a trimis PNA o sesizare care vizeaza contractele atribuite în perioada 2000-2004 de MMGA, prin Administraţia Naţională "Apele Române", unui număr de patru firme - una de proiectare şi alte trei de execuţie - specializate în lucrări de gospodărire a apelor. În sesizarea MMGA se face referire la Aquaproiect, APASCO SA din Mâneciu, Repcon SA din Oradea şi SOCOT SA Târgu Mureş.
Nici firma Bella Consulting Construction, care a realizat reprofilarea Văii Salca din Dej nu este străină de contestaţii când vine vorba de contractele de amenajare hidrotehnică.Execuţia amenajării râului Bicaz şi consolidarea podului Dandu au fost câştigate de o firmă concurentă, iar societatea Bella Consulting Construction a contestat licitaţia. Dumitru Pop, directorul societăţii specializate în construcţiile hidrotehnice, spune că a fost neîndreptăţit, pierzând licitaţia în urma unor manevre de culise. Patronul a fost nemulţumit că membrii comisiei nu i-au luat în considerare o adeverinţă care atestă faptul că poate participa la licitaţie, fiind deţinător de certificat ISO, iar acest lucru l-a lipsit de punctele ce l-ar fi plasat pe primul loc.
Diana Gabor

Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 1161 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.

Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.