S-a lasat cortina pentru Jose Saramago
Jose Saramago a decedat în locuinţa sa, din insula spaniolă Lanzarote, din arhipelagul spaniol Canare. În ultimii săi ani, scriitorul a fost spitalizat de mai multe ori într-o clinică din apropierea casei. "A murit după o suferinţă îndelungată. Alături de el s-au aflat membri ai familiei. Şi-au luat rămas-bun în linişte, cu serenitate", anunţă pagina de doliu de pe blogul scriitorului.
O boală începută de câţiva ani
Încă din ianuarie 2008, soţia scriitorului, jurnalista Pilar del Rio, spunea că Jose Saramago începuse un tratament înpotriva cancerului. În principal medicaţia a constat în fizioterapie şi exerciţii de recuperare a masei musculare, datorită faptului că acesta a petrecut mult timp fără să facă mişcare. Scriitorul suferea mai de mult de cancer în fază incipientă. Soţia acestuia a mai amintit faptul că Saramago “a călătorit prin lume” cu o pneumonie care nu a fost diagnosticată la timp şi care, în timp s-a agravat.
Saramago locuia în Lanzarote din 1993, împreună cu soţia sa. Acesta s-a autoexilat în urma polemicii create în Portugalia de publicarea romanului "Evanghelia după Isus Cristos", cenzurat de autorităţi.
Jose Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, la Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1998, la 50 de ani de la debutul său scriitoricesc. Publicul din România l-a cunoscut prin seria de romane publicate de editura Polirom.
O mare de oameni l-au condus pe Jose Saramago pe ultimul drum
Trupul neînsufleţit al scriitorului Jose Saramago, care a murit la vârsta de 87 de ani după mai mulţi ani de boală, a fost transportat la Lisabona. Sicriul a fost însoţit, în avion, de soţia sa, rude şi prieteni, precum şi de ministrul portughez al Culturii şi de biograful scriitorului.
Peste 20.000 de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la scriitor, notează Agerpres. Când cortegiul funerar a ieşit de pe poarta Municipalităţii, oamenii au început să aplaude şi să scandeze “Mulţumim, Saramago!”. Reprezentanţii Fundaţiei “Jose Saramago” au declarat că trupul neînsufleţit al scriitorului va fi incinerat. Ulterior, cenuşa sa va fi împărţită: jumătate va fi dusă în satul natal al lui Saramago, Azinhaga, iar cealaltă jumătate va fi depusă la rădăcina unui măslin din grădina reşedinţei scriitorului de la Lanzarote, unde acesta şi-a petrecut ultimii 17 ani de viaţă.
“Dar nu s-a urcat la stele pentru că aparţinea pămîntului”
Debutul literar al scriitorului Jose Saramago, a avut loc în 1947 cu un volum de proză, pe care autorul l-a renegat mai târziu. A urmat o pauză de aproape 20 de ani, o absenţă pe care scriitorul a motivat-o spunând că “nu are nimic ce merită să fie spus”. După această pauză a revenit în atenţia publicului cu diverse proiecte literare, însă cel de-a doilea roman l-a început abia în 1977. În toată această perioadă a publicat poezie, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru şi traduceri.
Celebritatea internaţională i-a fost adusă o dată cu “Memorialul mănăstirii”, lansat în 1982 şi publicat de Polirom abia în 2007. Acest volum, alături de “Anul morţii lui Ricardo Reis” (1984) şi “Istoria asediului Lisabonei” (1989), formează seria narativă cu problematică istorică. Prin aceste volume Saramago a arătat o atenţie specială “originii şi identităţii portugheze”.
“Evanghelia după Isus Cristos” – romanul cel mai controversat al lui Saramago
Romanul care a stârnit cele mai mari polemici a fost lansat abia în 1991. Este vorba despre “Evanghelia după Isus Cristos” (Polirom, 2003), în care este reconstruită viaţa apocrifă a lui Isus. Divergenţele care au urmat acestui roman l-au determinat pe Jose Saramago, care se descria ateu, să se mute definitiv în Lancerote, în Insulele Canare, unde a şi încetat din viaţă.
“Evanghelia dupa Isus Cristos” a stârnit la apariţie puternice reacţii din partea Bisericii şi a provocat în mod indirect autoexilul autorului. Romanul reconstruieşte viaţa lui Isus şi se axează pe tema culpei şi a responsabilităţii. Deşi fusese înştiinţat că se pregătea masacrul inocenţilor, Iosif îşi salvează doar propriul copil şi este urmărit până la moarte de vina de a fi fost, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Inseparabil de Diavol, umbra şi acolitul său, Dumnezeu nu ezită să-şi sacrifice unicul fiu pentru a-şi satisface nemarginita sete de putere care, după sacrificiul lui Isus, va cere noi şi noi vărsări de sânge: martiri, victimele Inchiziţiei, multiplele asasinate din razboaiele religioase.
După experienţa cu “Evanghelia după Isus Cristos”, Jose Saramago a publicat seria de ficţiuni alegorice începută cu “Pluta de piatră” (1986), urmată de “Eseu despre orbire” (1995), “Toate numele” (1997), “Peştera” (2000), “Omul duplicat” (2002), “Eseu despre luciditate” (2004) şi “Intermitenţele morţii” (2005). Ultimul roman semnat de Jose Saramago este “Călătoria elefantului”, publicat în Portugalia în 2008 şi apărut în România în luna martie a acestui an.
Într-un interviu acordat Gazetei de Cluj, Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, declara următoarele:
Repoter: Dispariţia lui Jose Saramago este un fapt ce marchează întreaga lume culturală. Cum vă raportaţi dumneavoastră la moartea scriitorului?
Irina Petraş: Oricât de tare ne loveşte moartea cuiva, apropiat sau important în alt fel pentru noi, ea e naturală. Ştiinţa şi disciplina morţii, asumate fără ingrediente dogmatice, îi erau la îndemână lui Saramago. Tot aşa ideea că omul „moare fiindcă e viu” (vezi Intermitenţele morţii). Deşi autoexilat şi din cauza neînţelegerilor legate de luciditatea incomodă a cărţilor sale, cei 20 de mii de oameni care l-au însoţit la funeralii, plus decretarea doliului naţional răscumpără o parte din obtuzitatea contemporanilor săi.
Rep: Care este relaţia dumneavoastra cu opera lui Jose Saramago?
I.P.: José Saramago este scriitorul meu preferat, unul dintre cei zece la care pot reveni oricând sigură că voi mai afla ceva despre mine, despre om, despre lumea vorbelor lui. Pentru Memorialul de la Mafra (îi spun în continuare aşa, sub acest titlu l-am descoperit şi aşa rămâne pentru mine) îşi alegea un motto din Marguerite Yourcenar, recunoscând singur seducătorul amestec de erudiţie şi magie turnat în pagină. Ironia secondată de lirism se petrece la el în absenţa totală a inocenţei, dar şi prin mimarea inocenţei căreia îi sunt iertate indiscreţia şi impudoarea. Încărcătura barocă a frazei înlesneşte, în jocul ambiguităţii, accesul prin realitate la irealitate: „odată plăsmuite, istoriile ajung să fie mai adevărate decât întâmplările adevărate pe care le povestesc”. Acel aproape sfârşit, acea aproape rotunjire, acea mişcare inversă dinspre ficţiune înspre istorie, dinspre viitor spre prezent conferă cărţilor o sfâşiere continuă, frenetică. Pluta de piatră, Eseu despre orbire, Toate numele, Peştera, Anul morţii lui Ricardo Reis, Omul duplicat, Istoria asediului Lisabonei, Eseu despre luciditate, Călătoria elefantului sunt, pentru mine, cărţi fundamentale (cărora Mioara Caragea le-a dat o impecabilă haină românească). Prin intermediul lor se sugerează câteva dintre adevărurile esenţiale pe cale de a fi uitate: „Ochii creează diversitatea lumii şi făuresc minunile”, nici veşnicia nu e veşnică, relativitatea şi schimbarea sunt daruri omeneşti, dacă ar fi posibil ultimul cuvânt lumea ar fi pierdută în „negurime”. Nu există doar un început pentru lucruri şi pentru oameni, înaintea fiecărui început identificat mai există unul, „ceea ce n-are explicaţie, mai are niţel de aşteptat.” Omul trebuie să caute, să aleagă, să citească semnele cele mai neînsemnate. Viaţa este o lectură activă şi valorizantă şi numai de oameni depinde dacă vor trăi astăzi continuând apatic ziua de ieri sau vor şti să înceapă „de la rădăcină şi de la leagăn ziua cea nouă”.
Rep: Este cunoscut faptul că Evanghelia după Isus Cristos a fost cel mai controversat roman al scriitorului. Cum apreciaţi acest fapt?
I.P.: Evanghelia după Isus Cristos e o carte prea densă, prea mare, prea adâncă pentru minţile înguste sau îngustate de prejudecăţi. Umanizarea biografiei lui Isus Christos mi se pare cea mai adevărată şi mai înaltă recunoaştere a rolului său – direct ori indirect, real ori manipulat/ficţionat – în istoria ultimelor două milenii.
Sorana Ionăşanu
O boală începută de câţiva ani
Încă din ianuarie 2008, soţia scriitorului, jurnalista Pilar del Rio, spunea că Jose Saramago începuse un tratament înpotriva cancerului. În principal medicaţia a constat în fizioterapie şi exerciţii de recuperare a masei musculare, datorită faptului că acesta a petrecut mult timp fără să facă mişcare. Scriitorul suferea mai de mult de cancer în fază incipientă. Soţia acestuia a mai amintit faptul că Saramago “a călătorit prin lume” cu o pneumonie care nu a fost diagnosticată la timp şi care, în timp s-a agravat.
Saramago locuia în Lanzarote din 1993, împreună cu soţia sa. Acesta s-a autoexilat în urma polemicii create în Portugalia de publicarea romanului "Evanghelia după Isus Cristos", cenzurat de autorităţi.
Jose Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, la Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1998, la 50 de ani de la debutul său scriitoricesc. Publicul din România l-a cunoscut prin seria de romane publicate de editura Polirom.
O mare de oameni l-au condus pe Jose Saramago pe ultimul drum
Trupul neînsufleţit al scriitorului Jose Saramago, care a murit la vârsta de 87 de ani după mai mulţi ani de boală, a fost transportat la Lisabona. Sicriul a fost însoţit, în avion, de soţia sa, rude şi prieteni, precum şi de ministrul portughez al Culturii şi de biograful scriitorului.
Peste 20.000 de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la scriitor, notează Agerpres. Când cortegiul funerar a ieşit de pe poarta Municipalităţii, oamenii au început să aplaude şi să scandeze “Mulţumim, Saramago!”. Reprezentanţii Fundaţiei “Jose Saramago” au declarat că trupul neînsufleţit al scriitorului va fi incinerat. Ulterior, cenuşa sa va fi împărţită: jumătate va fi dusă în satul natal al lui Saramago, Azinhaga, iar cealaltă jumătate va fi depusă la rădăcina unui măslin din grădina reşedinţei scriitorului de la Lanzarote, unde acesta şi-a petrecut ultimii 17 ani de viaţă.
“Dar nu s-a urcat la stele pentru că aparţinea pămîntului”
Debutul literar al scriitorului Jose Saramago, a avut loc în 1947 cu un volum de proză, pe care autorul l-a renegat mai târziu. A urmat o pauză de aproape 20 de ani, o absenţă pe care scriitorul a motivat-o spunând că “nu are nimic ce merită să fie spus”. După această pauză a revenit în atenţia publicului cu diverse proiecte literare, însă cel de-a doilea roman l-a început abia în 1977. În toată această perioadă a publicat poezie, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru şi traduceri.
Celebritatea internaţională i-a fost adusă o dată cu “Memorialul mănăstirii”, lansat în 1982 şi publicat de Polirom abia în 2007. Acest volum, alături de “Anul morţii lui Ricardo Reis” (1984) şi “Istoria asediului Lisabonei” (1989), formează seria narativă cu problematică istorică. Prin aceste volume Saramago a arătat o atenţie specială “originii şi identităţii portugheze”.
“Evanghelia după Isus Cristos” – romanul cel mai controversat al lui Saramago
Romanul care a stârnit cele mai mari polemici a fost lansat abia în 1991. Este vorba despre “Evanghelia după Isus Cristos” (Polirom, 2003), în care este reconstruită viaţa apocrifă a lui Isus. Divergenţele care au urmat acestui roman l-au determinat pe Jose Saramago, care se descria ateu, să se mute definitiv în Lancerote, în Insulele Canare, unde a şi încetat din viaţă.
“Evanghelia dupa Isus Cristos” a stârnit la apariţie puternice reacţii din partea Bisericii şi a provocat în mod indirect autoexilul autorului. Romanul reconstruieşte viaţa lui Isus şi se axează pe tema culpei şi a responsabilităţii. Deşi fusese înştiinţat că se pregătea masacrul inocenţilor, Iosif îşi salvează doar propriul copil şi este urmărit până la moarte de vina de a fi fost, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Inseparabil de Diavol, umbra şi acolitul său, Dumnezeu nu ezită să-şi sacrifice unicul fiu pentru a-şi satisface nemarginita sete de putere care, după sacrificiul lui Isus, va cere noi şi noi vărsări de sânge: martiri, victimele Inchiziţiei, multiplele asasinate din razboaiele religioase.
După experienţa cu “Evanghelia după Isus Cristos”, Jose Saramago a publicat seria de ficţiuni alegorice începută cu “Pluta de piatră” (1986), urmată de “Eseu despre orbire” (1995), “Toate numele” (1997), “Peştera” (2000), “Omul duplicat” (2002), “Eseu despre luciditate” (2004) şi “Intermitenţele morţii” (2005). Ultimul roman semnat de Jose Saramago este “Călătoria elefantului”, publicat în Portugalia în 2008 şi apărut în România în luna martie a acestui an.
Într-un interviu acordat Gazetei de Cluj, Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, declara următoarele:
Repoter: Dispariţia lui Jose Saramago este un fapt ce marchează întreaga lume culturală. Cum vă raportaţi dumneavoastră la moartea scriitorului?
Irina Petraş: Oricât de tare ne loveşte moartea cuiva, apropiat sau important în alt fel pentru noi, ea e naturală. Ştiinţa şi disciplina morţii, asumate fără ingrediente dogmatice, îi erau la îndemână lui Saramago. Tot aşa ideea că omul „moare fiindcă e viu” (vezi Intermitenţele morţii). Deşi autoexilat şi din cauza neînţelegerilor legate de luciditatea incomodă a cărţilor sale, cei 20 de mii de oameni care l-au însoţit la funeralii, plus decretarea doliului naţional răscumpără o parte din obtuzitatea contemporanilor săi.
Rep: Care este relaţia dumneavoastra cu opera lui Jose Saramago?
I.P.: José Saramago este scriitorul meu preferat, unul dintre cei zece la care pot reveni oricând sigură că voi mai afla ceva despre mine, despre om, despre lumea vorbelor lui. Pentru Memorialul de la Mafra (îi spun în continuare aşa, sub acest titlu l-am descoperit şi aşa rămâne pentru mine) îşi alegea un motto din Marguerite Yourcenar, recunoscând singur seducătorul amestec de erudiţie şi magie turnat în pagină. Ironia secondată de lirism se petrece la el în absenţa totală a inocenţei, dar şi prin mimarea inocenţei căreia îi sunt iertate indiscreţia şi impudoarea. Încărcătura barocă a frazei înlesneşte, în jocul ambiguităţii, accesul prin realitate la irealitate: „odată plăsmuite, istoriile ajung să fie mai adevărate decât întâmplările adevărate pe care le povestesc”. Acel aproape sfârşit, acea aproape rotunjire, acea mişcare inversă dinspre ficţiune înspre istorie, dinspre viitor spre prezent conferă cărţilor o sfâşiere continuă, frenetică. Pluta de piatră, Eseu despre orbire, Toate numele, Peştera, Anul morţii lui Ricardo Reis, Omul duplicat, Istoria asediului Lisabonei, Eseu despre luciditate, Călătoria elefantului sunt, pentru mine, cărţi fundamentale (cărora Mioara Caragea le-a dat o impecabilă haină românească). Prin intermediul lor se sugerează câteva dintre adevărurile esenţiale pe cale de a fi uitate: „Ochii creează diversitatea lumii şi făuresc minunile”, nici veşnicia nu e veşnică, relativitatea şi schimbarea sunt daruri omeneşti, dacă ar fi posibil ultimul cuvânt lumea ar fi pierdută în „negurime”. Nu există doar un început pentru lucruri şi pentru oameni, înaintea fiecărui început identificat mai există unul, „ceea ce n-are explicaţie, mai are niţel de aşteptat.” Omul trebuie să caute, să aleagă, să citească semnele cele mai neînsemnate. Viaţa este o lectură activă şi valorizantă şi numai de oameni depinde dacă vor trăi astăzi continuând apatic ziua de ieri sau vor şti să înceapă „de la rădăcină şi de la leagăn ziua cea nouă”.
Rep: Este cunoscut faptul că Evanghelia după Isus Cristos a fost cel mai controversat roman al scriitorului. Cum apreciaţi acest fapt?
I.P.: Evanghelia după Isus Cristos e o carte prea densă, prea mare, prea adâncă pentru minţile înguste sau îngustate de prejudecăţi. Umanizarea biografiei lui Isus Christos mi se pare cea mai adevărată şi mai înaltă recunoaştere a rolului său – direct ori indirect, real ori manipulat/ficţionat – în istoria ultimelor două milenii.
Sorana Ionăşanu
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Portugalia legalizeaza casatoriile intre homosexuali publicat în data de 19-05-2010
- “Camasile rosii” din Thailanda se predau publicat în data de 19-05-2010
- Primarul Chisinaului, haituit de comunisti publicat în data de 28-07-2009
- Salariile monstruoase care merita diminuate. Superbugetarii de la UBB publicat în data de 14-05-2010
- Republica parlamentara sau prezidentiala publicat în data de 20-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 789 ori
Înapoi
Reportaje video
VEZI protestele de la Cluj-Napoca
Violentele de la Bucuresti
Trei barbati cu muschi
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii