Un dosar pierdut

Mascat_top

După mai multe telefoane şi vizite la Curte, dosarul cu numărul 962/33/2010 s-a dovedit a fi de unul de importanţă naţională, a cărui dezvăluire ar putea periclita campionatul modial de fotbal sau stratul de ozon care protejează planeta contra radiaţiilor din cosmos. Este vorba de un caz de purtare abuzivă săvârşită de către ofiţerii Pintican Alin şi Balaş Adrian în detrimentul părţii vătămate Mureşan Radu Vadim. Nu mare lucru. Probabil ceva palme, câteva lovituri la pateu. Până la urmă o nimica toată. La modul în care operează poliţia română nimic nu pare neobişnit.

Am fost ca o minge de ping-pong între arhivă şi registratură, dar măcar am aflat că dosarul în cauză se află întradevăr în posesia organismelor competente, doar că, încă nu a sosit momentul ca acesta să fie dezvăluit presei. Expertul pentru informaţii publice, Adrian Dănilă, ne-a informat că rechizitoriul nu a fost prezentat încă inculpaţilor iar în cauză sunt prezente şi unele declaraţii ale martorilor sub acoperire care nu pot face obiectul unui demers jurnalistic. Acelaşi răspuns politicos l-am primit şi de la purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel ,judecătorul Ioana Claudia Ilieş cât şi de la judecătorul Carmen-Elena Georgică, din partea CSM-ului. Cum legea prevede că în momentul în care un agent de poliţie este trimis în judecată, acesta trebuie să fie suspendat din funcţie, am încercat să aflăm dacă  cei doi agenţi se mai prezintă la serviciu.
În acest sens, am luat legătura cu şeful BCCO, comisarul Horea Oltean, care ne-a explicat pe un ton foarte amabil că încă nu s-a luat măsura suspendării din funcţie în cazul celor doi poliţişti, dar că a fost iniţiată procedura în acest sens. Aceeaşi amabilitate cu care îi explici unui cerşetor că n-ai chef să-i dai bani, sau unui copil prost că barza aduce ţâncii pe calea aerului.


Exprimarea lui Nae Catavencu din “O scrisoare pierdută” cuprinde numeroase contradictii, greseli menite să demonstreze incultura, lipsa de logică şi o puternică dorinţă de parvenire: „Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire…”. Ei tot aşa, la 20 de ani după revoluţie, când legea impune suspendarea din funcţie a poliţiştilor trimişi în judecată, când se întocmesc proceduri pentru suspendare, se dau telefoane, lipseşte doar un mic detaliu. Nimeni nu a fost încă suspendat.


Ar fi interesant ca, în contextul alinierii sistemului juridic naţional la dreptul europeano-galactic, să putem acuza un câine anti-drog gradat de abuz în serviciu şi, conform legii, să se impună suspendarea acestuia din funcţie. Cum mai exact obligi un câine să nu mai adulmece în interes de serviciu sau să se scarpine, pe toată durata judecăţii?
Vorba marelui poet national George Eminescu: „câinele-i cel mai bun prieten al omului, că dă laba la comandă”

Oricum, orice ar zice profanii, dosarele secrete sunt cele mai interesante. Noi, jurnaliştii, tragem la ele ca molia la haine. Noroc că există naftalină.  În doar 50 de ani vom afla de fapt care a fost cu Omar Hayssam, sau dacă ăla micu de respira greu de la Roswell era sau nu extraterestru. Abia aştept să ies la pensie.
Andrei Tomoş

Scorul actual:
3.3/5 Stele. (33 voturi)



Imagini:


Mascat_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Investigatii Cluj



Articol vizualizat de 1961 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR