Urmaşii campionilor mondial la dezbatere au nevoie de voi!

Pag_19_top

Cu toţii am auzit de Nicoleta Lupea şi Dan Cristea, campionii mondiali la dezbatere. S-ar părea că municipiul Cluj-Napoca îşi creează o tradiţie în acest domeniu, deoarece şi în acest an vom fi reprezentanţi la Campionatul Mondial de Dezbateri, dar de aceasta dată pentru elevi de liceu. Trei eleve de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă din Cluj-Napoca au fost selecţionate să participe la etapa mondială a concursului, însă au nevoie de fonduri pentru a participa la aceste concursuri. Gazeta de Cluj le sprijină în această iniţiativă şi îi invită şi pe cititorii ziarului să le sprijine pe aceste tinere care ar putea deveni o adevărată emblemă a culturalităţii clujene

„Mă numesc Oana Taloş, sunt elevă în clasa a 12-a la C.N. Emil Racoviţă din Cluj-Napoca, şi fac dezbateri academice de 4 ani, în cadrul Asociaţiei Române de Dezbatere, Oratorie şi Retorică (ARDOR).
Sunt în echipa de dezbateri cu două colege de şcoală, Ioana Georgescu şi Bianca Prunea”, aşa începea primul e-mail de la cele trei fete care vor participa la concursul mondial de dezbatere.

Cele trei eleve au nevoie de minim 2.800 de euro pentru a ajunge în ţara Lalelelor, fiecare participantă la concurs  are nevoie de 700 de euro. Dacă organizatorii le-au promis că le pot furniza aproximativ 600 de euro, restul sumei pentru a ajunge în Olanda depinde de voi.
“Am încercat să găsim sponsori la companii locale importante şi la firme de avocatura, însă criză financiară sau alte motive ne-au împiedecat să găsim ajutor”, este cel mai înduieşetoare declaraţie a Oanei Taloş.
Experienţa spune totul

În ultimii patru ani, cele trei fete au acumulat premii în diverse concursuri din domeniul dezbaterilor, atât naţionale cât şi internaţionale. Selectarea la Campionatul Mondial de Dezbateri pentru elevi IDEA Youth Forum pe baza competenţelor şi a experienţei câştigate de-a lungul timpului este un semn al Profesionalismul celor trei tinere

Din clasa a 9-a la nivel mondial


„Totul a pornit în clasa a 9-a când ne-am înscris la liceu şi ne-au făcut un meci demonstrativ doi antrenori. De atunci ne-a pasionat dezbaterile şi am participat la training-uri. În fiecare săptămână aveam întâlniri la clubul de dezbateri. Din toată clasa, câţi am participat la training-uri prima dată, am rămas doar câţiva. Astfel, am participat la concursuri, am avut rezultate din ce în ce mai bune şi ne-am înfrânt frica de a vorbi în public. Din cate le cunosc pe fete eram destul de timide la început şi ne era frică să vorbim în faţa unui public, iar acuma nu ne este frică să vorbim în faţa unui public de câteva sute de oameni”, a explicat pentru Gazeta de Cluj Oana Taloş, una dintre participantele la dezbatere.
Echipa, formată din Ioana Georgescu, Bianca Prunea şi Oana Taloş, toate eleve (acum foste eleve) ale Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca, s-a format în primăvara anului 2009, dar fiecare dintre noi a mai făcut dezbateri de-a lungul liceului.

Oana Taloş şi Ioana Georgescu au format o echipă încă din clasa a 9-a, când au participat la diverse campionate regionale şi interşcolare împreună cu alte persoane. În 2008 am câştigat locul I pe echipe la campionatul dintre echipele liceului Racoviţă, iar în vara lui 2008 am câştigat locul II pe echipe la Campionatul Regional, care a avut loc la Gilău, şi care ne-a garantat participarea la Campionatul Naţional de la Slanic Moldova.  Bianca Prunea a activat ca debater în alte echipe, de asemenea, şi a participat la diverse campionate. În 2007 a câştigat Campionatul Regional şi a luat locul III pe echipe la Campionatul Naţional de la Slănic Moldova şi locul I pe echipe mixate, la acelaşi campionat.
“Din martie 2009, noi trei formăm o echipă, când am participat la Concursul Naţional "Saint-George City of Debate", unde am luat locul I pe echipe”, a mărturisit Oana Taloş.


Tiberiu Hrihorciuc


Scorul actual:
3.4/5 Stele. (32 voturi)



Imagini:


Pag_19_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj



Articol vizualizat de 1095 ori



Comentarii

Lady Gaga a postat la 16-06-2010 05:29
Ce lady gaga ii gloabe
Dodo a postat la 16-06-2010 03:49
Ala care s-o semnat cu numele meu mai sus ii un ratat frustrat. Fetelor, multa bafta! Si sper ca cineva care citeste articolul si poate sa le ajute, sa o faca.
Dodo a postat la 16-06-2010 01:47
Cam slab articolul, nu va meritati banii.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia