Reporter: În timp ce la noi guvernul cedează suveranitatea naţională prin adoptarea Legii Educației în care limba şi istoria română dispare din şcolile maghiare iar Ţinutul Secuiesc este recunoscut de facto de către Ministerul Turismului, Ungaria îşi protejează interesele naţionale prin legea unităţii tuturor maghiarilor. Credeţi că noi suntem mai puţin patrioţi sau pur şi simplu mult mai nepăsători?

Tudor Salagean: Marele istoric Henri Pirenne spunea despre maghiari că sunt „cea mai mare dintre micile naţiuni ale Europei”, formulă care reflectă o realitate istorică imposibil de contestat. Ungaria este, într-adevăr, recunoscută pentru consecvenţa cu care a acţionat în ultimii 90 de ani pentru conservarea moştenirii sale istorice, protejarea identităţii conaţionalilor aflaţi în afara graniţelor sale statale, impunerea şi susţinerea a diverse concepte şi forme de autonomie. Ungaria a promovat această politică, fără abatere, de-a lungul tuturor regimurilor prin care a trecut, inclusiv a aceluia comunist, iar o politică promovată cu o asemenea consecvenţă nu putea să nu producă rezultate. Politica românească în domeniu, privită în durata lungă, a suferit de aceeaşi lipsă de consecvenţă care ne-a fost întotdeauna caracteristică. În perioada comunistă statul român a abandonat aproape cu totul comunităţile româneşti din afara graniţelor, iar revirimentul înregistrat după 1990, neînsoţit de strategii de acţiune coerente, nu a reuşit să producă realizări de substanţă. Este adevărat, însă, că în cazul maghiarilor există o solidaritate reală, o conştiinţă a apartenenţei culturale la naţiunea maghiară care este prezentă la cea mai mare parte a reprezentanţilor acestei naţii şi care îi crează, dealtfel, forţa de exprimare. În cazul comunităţilor româneşti situaţia este mai problematică, pentru că o parte a acestora nu au făcut niciodată parte din statul român modern, iar altele au reprezentat doar segmente periferice, lipsite de forţă de expresie, ale naţiunii române.    


Rep: Presedintele Forumului Civic al Romanilor (FCR) din Harghita, prof. dr. Ioan Lacatusu s-a arătat impotriva organizarii la Versailles a festivitatii maghiare de comemorare dedicata implinirii a 90 de ani de la semnarea “dictatului” de la Trianon. Dânsul susţine că aceasta comemorare, care va avea loc in data de 4 iunie, cu aprobarea autoritatilor franceze, reprezinta o manifestare de proportii impotriva romanilor. Vă aliaţi opiniei dânsului sau consideraţi că nu ar trebui să avem motive de îngrijorare?

T S: Noi, românii, ne aşteptăm probabil ca Franţa să fie o veşnică susţinătoare implacabilă a prevederilor Conferinţei de Pace de la Paris, şi avem tendinţa de intra în panică atunci când lucrurile nu se mai întâmplă aşa cum ne aşteptăm. Cu siguranţă, o asemenea manifestare nu ar fi putut fi organizată în epoca Micii Înţelegeri, dar acum, în 2010, lucrurile trebuie privite în alt context. Sunt însă ferm convins că autorităţile franceze nu ar autoriza niciodată o manifestare care ar pune în pericol stabilitatea Europei, aşa că, din punctul meu de vedere, nu cred că există motive serioase de îngrijorare.    

Rep: Credeţi că este laudabilă iniţiativa legislativă de la Budapesta prin care se propune dubla cetatenie pentru maghiarii de peste granite sau este doar o manevră de imagine, menită să distragă atenţia ungurilor de la problemele economice şi sociale cu care se confruntă ţara?
Ar trebui să acordăm şi noi cetăţenia română macedono-vlahilor de exemplu?

T S: Legea referitoare la obţinerea cetăţeniei maghiare, adoptată de Adunarea Naţională din Budapesta la 26 mai, oferă celor două milioane de maghiari care locuiesc în afara graniţelor Ungariei posibilitatea de a obţine statutul mai degrabă simbolic de cetăţeni maghiari, fără însă a beneficia automat, de exemplu, de dreptul de vot. Rămâne însă de văzut câţi dintre cetăţenii etnici maghiari ai României vor dori să obţină, în actualele condiţii, statutul de cetăţeni maghiari. Această lege ar putea deveni foarte interesantă în eventualitatea în care modificările ei ulterioare vor acorda dreptul de vot comunităţilor din diaspora, care, prin amploarea lor, vor putea influenţa în mod semnificativ rezultatele alegerilor din Ungaria. Această problemă a dreptului de vot ar putea crea, în timp, situaţii problematice, devenind o posibilă sursă de tensiuni. În ce priveşte acordarea unui statut similar membrilor comunităţilor româneşti din afara graniţelor, legea adoptată în Ungaria va putea reprezenta un motiv de inspiraţie. Nu ştiu dacă neapărat în primul rând în cazul vlahilor de la sud de Dunăre, cât mai degrabă în cazul Ucrainei, şi asta dintr-un motiv foarte evident: de vreme ce membrii comunităţilor maghiare de acolo intră sub incidenţa legii cetăţeniei din Ungaria, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla cu membrii comunităţilor româneşti de acolo faţă de o ofertă similară din partea României.  

Rep: Dacă propunerea Fidesz de a declara ziua de 4 iunie, când se va comemora “pierderea” Ungariei Mari, drept Ziua Unitatii Nationale va fi aprobată, cel mai probabil aceasta va deveni o a doua zi natională. Cum credeţi că vor evolua relaţiile româno-maghiare din Transilvania de acum încolo, ţinând cont de contextul istoric şi cultural al acestei regiuni.

T S: Faptul că aniversarea Trianonului este oficializată de Ungaria abia acum, în 2010, nu înseamnă că manifestări legate de data de 4 iunie nu au avut loc, an de an, şi până acum. Asemenea manifestări nu reprezintă în nici un caz o noutate, şi din acest motiv nu cred că introducerea acestei sărbători va aduce, în sine, o modificare de substanţă a relaţiilor interetnice din Transilvania.

Rep: În timp ce o parte din presa franceză publica ,cu mult amuzament, salutul românescu cu mâna întinsă, în Ungaria extrema deaptă câştiga cele mai multe voturi de la epoca nazistă încoace. Este posibil ca pe viitorul scurt  salutul maghiar să fie facut cu mâna dreapta în timp ce stai drept şi cu palma dreaptă?

T S: Nu cred că există un pericol real ca în Ungaria să fie instaurat în viitorul previzibil şi în contextul european actual un regim de extremă dreaptă. Dacă un asemenea lucru s-ar întâmpla totuşi, el ar aduce probabil o nouă dramă istorică pentru Ungaria şi pentru comunităţile maghiare din ţările vecine acesteia, pentru că ar avea drept consecinţă anularea unei mari părţi a realizărilor obţinute prin aplicarea unor strategii politice raţionale.   

Rep: Cea mai mare comunitate din România este şi cea mai bine reprezentată, făcând parte chiar din actuala coaliţe de guvernare. În Cluj-Napoca au nume de străzi, teatru, aproape toate clădirile din centru şi locuri bugetate la universităţile de stat. Mai nou au şi învăţământ în limba maternă. Care este viitorul? Am putea la un moment dat să schimbăm “escu”-ul prezidenţial cu un sufix maghiar?

T S: În sistemul politic actual, în care preşedintele României este ales prin votul direct al cetăţenilor ţării, o asemenea ipoteză nu are cum să fie decât absurdă. Ne-am putea imagina o astfel de posibilitate teoretică doar în condiţiile în care România ar deveni o republică parlamentară, cu un preşedinte ales de membrii Parlamentului, dar nici măcar în acest caz ipoteza unui preşedinte etnic maghiar nu este foarte plauzibilă. Pe de altă parte, trebuie să admitem cu toţii că prestaţia demnitarilor maghiari, în toate guvernele din care aceştia au făcut parte, a fost una mai mult decât rezonabilă, şi chiar prestaţia aleşilor locali ai UDMR se situează, pe ansamblu, peste media organizaţiilor politice româneşti. Participările UDMR la guvernare au reprezentat, cu siguranţă, un câştig pentru sistemul politic democratic din România.   

Rep: La data de 4 iunie se anunţă proteste din partea maghiarilor în faţa ambasadelor statelor participante la dictatul de la Trianon. Cât de tare va agita apele acest posibil eveniment şi cum ar trebui să reacţionăm noi ca transilvăneni iubitori de pace şi linişte.

T S: Relaţiile româno-maghiare îşi pot continua evoluţia pozitivă doar pe calea dialogului şi a acceptărilor valorilor celuilalt. Putem accepta cu toţii că Trianonul a fost pentru Ungaria o dramă, cu atât mai uşor cu cât el a reprezentat pentru România un succes. Tratatul de la Trianon a fost, pentru Ungaria istorică, o dramă, această dramă fiind însă provocată de o jumătate de secol de abuzuri comise de statul ungar împotriva cetăţenilor săi de alte etnii între anii 1867-1918. Trebuie să recunoaştem însă că nici România interbelică nu a dus o politică cu mult mai prietenoasă faţă de cetăţenii săi minoritari, iar consecinţele s-au văzut, parţial, în vara anului 1940. Prin urmare, meditând la împrejurările în care s-a produs destrămarea Ungariei istorice, ca rezultat al erorilor comise de guvernanţii săi de atunci, putem folosi manifestările din data de 4 iunie pentru a reflecta asupra necesităţii de a evita comiterea unor greşeli similare astăzi.    

Sabin Ripan