Slovacia se revolta cu riscul de a incalca drepturile europene

Imgrobert_fico1_top

Tensiunile dintre Slovacia şi Ungaria sunt pe departe de a lua sfârşit. Deasupra relaţiilor dintre cele două ţări planează un singur cuvânt: deteriorare. Analiştii politici apreciază că incidentele în materie de intoleranţă naţională dintre statele amintite s-au înmulţit mai ales după schimbările produse în parlamentul slovac, guvernat după principii excesiv de naţionaliste.


Slovacia susţine intenţia de a retrage cetăţenia persoanelor care solicită şi paşaport ungar

Legea referitoare la dubla cetăţenie face din Slovacia un butoi de pulbere. Priorităţile Ungariei cu privire la dubla cetăţenie pentru maghiarii din ţările limitrofe par a fi îngreunate de politica naţionalistă a ţării vecine. Bratislava a ameninţat că va retrage cetăţenia slovacă persoanelor care solicită paşaport ungar.

Toate aceste decizii vin după ce partidul FIDESZ, câştigătorul alegerilor legislativelor din Ungaria, a depus un proiect privind acordarea cetăţeniei ungare etnicilor maghiari din ţările vecine, relatează publicaţia EUObserver. Proiectele lui Viktor Orban, cel aflat la şefia FIDESZ, se pare că au reaprins scânteile dintre Bratislava şi Budapesta. Raporturile dintre ţări erau şi aşa destul de fragile încă dinaintea veştilor ungare, pe fondul unor ostilităţi mai vechi care au iritat Uniunea Europeană.  
În anul 2008 la o conferinţa de presă, premierul slovac Robert Fico a acuzat Budapesta de “export de fascism” şi i-a cerut să pună capăt acţiunilor organizaţiilor extremiste de tipul “Gărzii Ungare”. Gyurcsany, actualmente fost prim-ministru al Ungariei, a apreciat, la rândul său, că naţionalismul a devenit o caracteristică a politicii slovace.

Viktor Orban a provocat reacţii vii în Slovacia, când a afirmat că principalul interes al alegerilor europene va fi de a şti câţi euro-deputaţi va reprezenta ansamblul ungurilor care trăiesc în bazinul Carpaţilor, afirmând de asemenea că va susţine cererile de autonomie ale ungurilor stabiliţi de cealaltă parte a frontierei, informează Presseurop.

La ora actuală în Slovacia trăiesc aproximativ 520.000 de maghiari,  10 la sută din populaţia ţării. Timp de peste un mileniu, până la încheierea primului război mondial, o mare parte din Slovacia a aparţinut Ungariei. Guvern Fidesz tratează subiectul cu atenţie. Problemele sunt vechi, într-atât de vechi încât fac trimitere la Tratatul de la Trianon, semnat la Versailles, prin care Ungaria a pierdut o mare parte din teritoriu.


Slovacia se simte ameninţată

Robert Fico, premierul slovac, vizibil iritat de situaţie, a afirmat că va propune o nouă lege prin care să fie retrasă cetăţenia slovacă oricărei persoane care solicită şi cetăţenia ungară. Potrivit experţilor juridici, o astfel de lege ar contraveni dreptului european. Aceste afirmaţii vin în contextul în care după cum se ştie campania electorală din Slovacia este pe ultima sută de metri, alegerile fiind prevăzute pentru data de 12 iunie. Formaţiunea sa politică, SMER, nu îşi poate permite să piardă voturi în faţa celor de dreapta din Partidul Naţional Slovac.

Slovacia şi-a rechemat săptămâna trecută ambasadorul din Ungaria pentru consultări, după ce Budapesta a anunţat că vrea să relaxeze regimul acordării cetăţeniei pentru etnicii maghiari care trăiesc în afara ţării calificând proiectul noului Guvern de la Budapesta drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Ungaria, Austria şi Slovenia, ţări cu care se învecinează Ungaria, nu au reacţionat vizibil la propunerea FIDESZ. România, Croaţia şi Serbia permit la nivel oficial dubla cetăţenie. Ucraina o interzice, însă această interdicţie legală este ignorată masiv, fără aplicarea de sancţiuni. O proporţie de 80-90 la sută din membrii Parlamentului ucrainean deţin un al doilea paşaport, informează Jurnalul.ro


Legea patriotismului - fanatismul slovac

Jan Slota, fondator şi preşedintele Partidului Naţional Slovac, este cunoscut pentru declaraţiile sale împotriva ungurilor şi a rromilor. Drapelul naţional este arborat în fiecare clasă, potrivit legii. De asemenea, sunt afişate versurile imnului şi Preambulul Constituţiei. Mai mult, imnul naţional este difuzat în deschiderea tuturor şedinţelor de Guvern şi Parlament, iar fiecare funcţionar trebui să depună un jurământ de fidelitate ţării, pentru a impulsiona “mândria naţională”.


Sorana IONĂŞANU

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (37 voturi)



Imagini:


Imgrobert_fico1_thumb Budapest-parliament_thumb Parlamentul_slovac_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

DNA



Articol vizualizat de 598 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Pensiune_side4
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6