Un plus pentru Compania de Apă „Arieş” Turda

Alexandru_sabau-mare_top

După un demers anevoios, implementarea serviciului de apă şi canalizare, asigurată prin „Compania de Apă Arieş” este recunoscută drept model în plan naţional. Acest lucru a fost confirmat în cadrul conferinţei naţionale din 22 martie, chiar de Ziua Mondială a Apei.
Evenimentul a avut loc la Bucureşti şi a reunit nume importante din partea instituţiilor responsabile cu problemele de mediu, printre care însuşi ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Borbely Laszlo. Scopul întâlnirii a fost analizarea rezultatelor obţinute de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare în Implementarea Programului Operaţional Sectorial „Mediu” (POS Mediu), dar şi a problemelor întâmpinate şi a modalităţilor de rezolvare identificate. Directorul Companiei de Apă „Arieş”, Alexandru Sabău a fost unul dintre invitaţii importanţi, fiind chemat să prezinte ca model demersul deloc uşor ce survine în urma obţinerii fondurilor pentru modernizarea şi gestionarea eficientă a serviciului de apă-canal. De fapt, finanţarea a fost doar primul pas parcurs de reprezentanţii comunităţilor incluse în Asociaţia Apa Văii Arieşului. Sabău le-a descris participanţilor greutăţile prin care turdenii au trecut în implementarea acestui proiect, care are o valoare de peste 80 de milioane de euro, populaţia beneficiară urmând a fi de 134.101 locuitori, după ce toate componentele vor fi active. Ministrul László BORBÉLY a susţinut că Programul POS Mediu a fost apreciat de către Comisia Europeană ca cel mai bine structurat program de mediu din Uniunea Europeană şi că „în 2010, ministerul intenţionează să încheie contracte de 2,5 miliarde euro. Aceasta ar conduce la o suma totală a contractelor de 3,8 miliarde euro. Până în prezent, există 11 contracte încheiate pentru sectorul de apă/apă uzată şi 4 pentru sectorul managementului deşeurilor”. Urmându-se exemplul Companiei de Apă „Arieş”, în cadrul evenimentului a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, cu o valoarea eligibilă de 83.251.651 Euro, din care 64.076.715 Euro finanţare nerambursabilă din Fondul European de Coeziune. Proiectul va fi implementat de către Operatorul Regional de Apă, S.C AQUABIS S.A. Lansat în iulie 2007, POS Mediu a fost primul program operaţional din Uniunea Europeană cu proiecte majore (de peste 25 de milioane de Euro) aprobate pentru perioada 2007-2013. POS Mediu are acum 16 proiecte majore aprobate de către CE. Tot de Ziua Mondială a Apei, România a raportat Comisiei Europene, alături de celelalte state membre, Planurile de Management şi rezultatele elaborării Planului Naţional de Management al bazinelor hidrografice, pentru apele de suprafaţă şi apele din subteran. Aceste Planuri conţin programul de măsuri de bază pentru îmbunătăţirea calităţii apelor, dar şi cele suplimentare, necesare pentru acele corpuri de apă care prezintă risc să nu atingă obiectivele de mediu până în 2015.
S.C. COMPANIA DE APĂ ARIEŞ S.A. a fost înfiinţată 2007, ca operator al serviciilor de apă şi canalizare în zona Turda – Câmpia Turzii. Este persoană juridică română înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni şi este deţinută în totalitate de autorităţile locale ale zonei. Conform actului constitutiv, principalele activităţi ale companiei sunt: “captarea, tratarea şi distribuţia apei”. Printre activităţile secundare se numără construcţii hidrotehnice, lucrări de instalaţii tehnico-sanitare, transporturi prin conducte, colectarea şi tratarea apelor uzate.
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (26 voturi)



Imagini:


Alexandru_sabau-mare_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania



Articol vizualizat de 1279 ori



Comentarii

cristina a postat la 08-12-2010 21:52
as ruga sa va educati angajatii inspecial sefii de echipa sa vorbeasca cu oamenii
Lucian a postat la 10-04-2010 00:19
V-as ruga sa afsati si data publicarii/postarii articolelor pe site! Afisarea datei 'articolelor pe aceeasi tema' nu ma ajuta prea mult!
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Pensiune_side4
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6