În urmă cu trei sute şi ceva de ani, sighişoreanul Johannes Kelpius a devenit fondatorul masoneriei din America de Nord şi filosofia sa i-a influenţat decisiv pe fondatorii naţiunii americane, George Washington, Thomas Jefferson şi Benjamin Franklin, adepţi ai societăţii secrete iniţiate de emigrantul român. Astăzi, Kelpius este considerat primul guru al misticismului în SUA, e venerat de mulţi americani, s-au scris numeroase cărţi despre geniul lui. În România însă, nimeni nu a auzit de el, în afară de câţiva istorici iniţiaţi.


Mistic, muzician, scriitor, interesat de ocultism, botanică şi astronomie, Johannes Kelpius a ajuns la concluzia, alături de adepţii săi din “Society of the Woman in the Wilderness” că sfârşitul lumii se va petrece în 1694. Această credinţă, bazată pe o interpretare elaborată a unui pasaj din Biblie, spunea că Apocalipsa va sosi în acel an şi Kelpius a decis că locul cel mai bun pentru a aştepta este provincia Pennsylvania, de pe teritoriul viitoarelor State Unite ale Americii. Zona avea reputaţia de a fi extrem de tolerantă cu toate grupurile religioase şi cu cele liber-cugetătoare, fugite din lumea veche a Bătrânului Continent.
Kelpius şi adepţii săi au traversat Atlanticul şi au locuit în valea Wissahickon Creek, lângă Philadelphia, din 1694 până la moartea sighişoreanului, în 1708. Despre membrii grupului lui Kelpius se ştie că au trăit în mod obişnuit, deşi petreceau timp îndelungat în meditaţii, în peşteri şi încăperi create special pentru acest lucru.

Geniul din Sighişoara

S-a născut la Sighişoara, în 1673. După moartea tatălui său, Johannes Kelpius a părăsit Sighişoara, la îndemnul unor vechi prieteni de familie. A absolvit Universitatea din Altdorf, lângă Nurenburg. La vârsta de 16 ani avea deja o diplomă în teologie şi câteva lucrări publicate, inclusiv una în colaborare cu Johannes Fabricius. Student fiind, s-a simţit atras de curentul pietist, care era la bază o reacţie împotriva formalismului lutheranismului ortodox, dar totodată un concept ce includea numeroase idei şi practici ezoterice şi eretice desprinse din creştinism. În scurt timp, Kelpius a devenit un adept al lui Johann Jacob Zimmermann, un cunoscut matematician, astronom şi cleric, a cărui faimă a scăzut însă după ce predicţia sa, că sfârşitul lumii urma să vină în 1685, nu s-a împlinit. După moartea neaşteptată a lui Zimmerman, chiar înainte ca grupul format în jurul lui să plece spre Noua Lume (coloniile britanice din nordul continentului american), Kelpius a preluat postura de maestru, de lider.
Jurnalul de călătorie al lui Johannes a fost păstrat până în zilele noastre. Printre cei 40 de adepţi care s-au îmbarcat pe vasul Sarah Maria s-au numărat Heinrich Bernhard Koster, Daniel Falckner, and Johann Gottfried Seelig. După o lungă călătorie, ei au debarcat la Bohemia Landing, Maryland, şi şi-au continuat drumul, având ca ţintă clară Philadelphia. De acolo, s-au îndreptat spre Germantown, aşezându-se, în cele din urmă, în apropiere, la Wissahickon. Acolo şi-au construit o clădire spaţioasă pentru întâlnirile lor şi au început un program regulat de studiu şi meditaţie, în comuniune deplină cu natura, în aşteptarea sfârşitului lumii. Au creat însă şi o şcoală pentru copiii băştinaşilor din vecinătate, au făcut muncă în folosul comunităţii şi chiar şi-au pus la dispoziţie cunoştinţele medicale. Cea mai importantă caracteristică a grupului lui Kelpius era că toţi membrii lui erau literaţi, absolvenţi de universităţi europene, specializaţi în diverse domenii.

Moştenirea lui Kelpius

Johannes Kelpius a murit de tuberculoză, în 1708, la numai 35 de ani. Ulterior, la ani distanţă, a apărut informaţia că maestrul spunea mereu că moartea sa nu va fi una fizică şi că va fi aruncat într-o nouă existenţă. Din aceleaşi surse, rămase ascunse, a apărut informaţia-şoc că sighişoreanul a deţinut legendara “piatră filosofală”, acea substanţă care poate transforma metalul ieftin în aur, sau care aduce cu sine nemurirea. La cererea lui Kelpius, înainte de moarte cu câteva zile, “piatra filosofală” a fost aruncată în râul Schuylkill, din apropiere. Legenda spune că la atingerea apei, substanţa a produs o explozie puternică de lumină, lumină care s-a reflectat îndelung în oglinda râului.
Moştenirea literară lăsată de Kelpius este o colecţie de imnuri extrem de originale, un jurnal care include şi corespondenţa sa şi o carte de rugăciune şi meditaţie, “A Short, Easy, and Comprehensive Method of Prayer”, publicată pentru prima data în engleză în 1761 şi republicată, cel mai recent, în 1951.
Portretul pe care pictorul Christopher Witt i l-a realizat lui
Kelpius este primul portret în ulei realizat în coloniile britanice din America de Nord. Lucrarea poate fi admirată şi astăzi în biblioteca Historical Society of Pennsylvania, unde se află expuse şi jurnalul şi două colecţii de imnuri semnate de Kelpius.
Kelpius este recunoscut azi şi ca un muzician valoros, instrumentele aduse din Europa integrându-se perfect în armonia bisericii sale. El a fost, de asemenea, compozitor, fiind catalogat de multe ori de contemporaneitate ca primul compozitor din Pennsylvania, datorită imnurilor sale cântate. Textele au fost scrise de el, iar liniile melodice au fost împrumutate din mai multe cântece religioase germane. Toate traducerile în engleză ale operei lui Kelpius se datorează discipolului său, Christopher Witt, un englez care a emigrat peste Ocean şi a intrat în grupul misticilor. Se spune că Witt a fost cel care a construit prima orgă, deţinută în regim privat, din America de Nord.

România nu a auzit de Kelpius

Până la romanul destul de recent al lui Jonathan D. Scott, “Woman in the Wilderness”, Johannes Kelpius a fost pomenit doar în câteva rânduri în literatură. Aproape anonimul romancier George Lippard a făcut referire la "călugării din Wissahikon", în cartea sa “Trandafirul din Wissahikon”. John Greenleaf Whittier a împrumutat apoi una dintre nuvelele lui Lippard, bazată mai mult pe ce s-ar fi întâmplat dacă…decât pe ceea ce s-a întâmplat în realitate şi l-a inclus pe Kelpius în poemul său din 1872 Pennsylvania Pilgrim. În rest, numele sighişoreanului mai apare în câteva studii şi lucrări care se referă la ocultism, la masonerie.
Din păcate, România nu a prea auzit până astăzi de Johannes Kelpius.
În zilele noastre, o micuţă grotă făcută de mâna omului, într-un colţ al parcului Fairmount din Philadelphia, este considerată de mulţi ca fiind fosta celulă de meditaţie a tânărului Kelpius. Piatra încrustată de alături confirmă că sighişoreanul este primul maestru rosicrucian al Americii (Rosicrucianismul este teologia unei societăţi secrete a misticilor, având o doctrină construită pe adevăruri ezoterice ale unui trecut îndepărtat. A influenţat decisiv apariţia masoneriei, ai cărei membri de vază au fost, printre alţii, fondatorii naţiunii americane, George Washington, Thomas Jefferson şi Benjamin Franklin.)
În acelaşi timp, o organizaţie numită Kelpius Society promovează restaurarea comunităţii unice a ciudatului personaj.


Z.D.M