Cine pupa poala popii Tokes?
Se aude că doamna Tokes, nevasta europarlamentarului cu acelaşi nume, s-a săturat să tot audă despre popa reformat că se dedulceşte la domnişoare prin Strasbourg şi Bruxelles. Şi cum umblă vorba că năravul alesului e imposibil de stăvilit, iar la Parlamentul European îşi duce al doilea mandat, biata femeie a şi pierdut şirul bârfelor. Dar ajunsă la capătul puterilor, doamna Tokes a trimis o scrisoare onorabilului for şi l-a pârât pe europarlamentar că nu-i stau bine ochii în cap, prin urmare aduce atingere adunării. N-am aflat detalii despre conţinut, cert este că Laszlo Tokes, simbolul revoluţiei, a devenit subiect de glume pe-acolo. Când nu este invidiat pentru lipiciul teribil pe care-l are la sexul slab. Mai umblă vorba ca la orizont se pune de-un divorţ înaintea Domnului. Istenem! (pagina preluată de de la Agenţia de Investigaţii Media, agentia.org)
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 568 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.














Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.