Potrivit legii în baza căreia funcţionează, SRI este obligat să vegheze asupra siguranţei naţionale. Unul dintre principalele pericole care pândesc siguranţa naţională este corupţia instituţionalizată, fapt remarcat şi de oficialităţile americane şi europene. Dacă SRI protejează persoane corupte – prevenindu-le că sunt în atenţia presei şi a autorităţilor – înseamnă că cel mai important serviciu de informaţii al ţării acţionează împotriva intereselor României. Acesta este cazul scandalului Eugen Butur, director al Direcţiei Regionale Vamale (DRV) Iaşi, scandal declanşat la cotidianul ZIUA de Iaşi. Butur, care se recomandă drept „vărul lui Timofte”, a fost prevenit de către SRI, în urma interceptării ilegale a telefoanelor ziariştilor, că se pregăteşte dezvăluirea actelor sale de corupţie. Aflaţi din GAZETA de Cluj natura relaţiilor dintre Radu Timofte şi Eugen Butur.

Povestea de la Iaşi este tipică pentru jocurile la care se pretează SRI. În seara zilei de 9 iunie 2003, la orele 19.00, Cătălin Harnagea, fostul şef al Serviciilor de Informaţii Externe, în prezent membru al Consiliului Naţional Interimar al Partidului Acţiunea Populară (unde coordonator este fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu) l-a contactat telefonic pe directorul general al ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu. Harnagea l-a rugat pe Stănescu să ia legătura cu şefii ediţiei locale a ziarului (ZIUA de Iaşi) pentru a le fi descrisă situaţia din Moldova întrucât intenţionau să susţină o conferinţă de presă.
Directorul ZIUA a fost de acord, menţionând că redacţia ediţiei locale a ziarului a publicat mai multe anchete importante, între care şi una legată de şeful Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, Eugen Butur. Harnagea şi Mugur Ciuvică, fost consilier al lui Emil Constantinescu, au purces spre Iaşi, unde s-au întâlnit la sediul redacţiei cu Florin Asimionesei, directorul ediţiei. Asimionesei le-a relatat celor doi că există o înregistrare pe suport magnetic din care rezultă, fără echivoc, că Butur a solicitat mită unui om de afaceri din Republica Moldova şi că o copie a acestei înregistrări se află în posesia SRI. Discuţia a avut loc a doua zi , la orele 23.00, în birou aflându-se numai cei trei.

SRI, complice la corupţie?
În dimineaţa zilei de 11 iunie, Cătălin Harnagea a fost contactat telefonic de către Nini Săpunaru, membru marcant al PNL, deputat de Vrancea şi fost director general al Vămilor. Săpunaru s-a interesat de cazul Butur şi de intenţiile Acţiunii Populare de a face dezvăluiri pe această temă. El a declarat că ştia de acest caz chiar de la… Eugen Butur. Deci, în dimineaţa zilei de 11 iunie, Butur cunoştea cu precizie ceea ce se discutase în redacţia unui ziar, dar şi conţinutul convorbirilor telefonice dintre Sorin Roşca Stănescu şi Florin Asimionesei, pe de altă parte. Aceasta înseamnă fie că SRI interceptează ilegal convorbirile telefonice, fie că a montat tehnică de ascultare în redacţia ziarului. Chiar dacă interceptările ar fi fost făcute legal (deşi ziariştii nu pot fi suspectaţi de activităţi care să afecteze siguranţa naţională), dezvăluirea conţinutului convorbirilor către Eugen Butur este, la rândul ei, ilegală. Mai mult, fiind vorba de investigaţii jurnalistice pe tema unor acte de corupţie ale şefului vămilor din Moldova, gestul comis de SRI înseamnă complicitate cu un posibil infractor.

„Verii”
Să vedem care este natura relaţiilor dintre Eugen Butur şi Radu Timofte, directorul SRI. În primul rând, cei doi sunt din acelaşi leat. Cei doi „veri” se cunosc din tinereţea lor cazonă. Butur, născut în 1950, în satul Cutca, comuna Sânmărtin din judeţul Cluj, a absolvit liceul Petru Maior din Gherla şi Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie de la Sibiu. El a fost coleg de promoţie (1975) cu Radu Timofte şi cu generalul Ilie Martin, adjunct al şefului SRI (şi, în timpul liber, finul lui Timofte), care are „raza medie de acţiune”în Moldova.
În 1979, în calitate de comandant de companie la regimentul mecanizat de Iaşi, Butur a fost recrutat de Direcţia a IV-a Informaţii Militare. A fost promovat în funcţia de locţiitor al şefului Biroului Contrainformaţii Militare al Brigăzii de Grăniceri Iaşi (unitate care acoperă toată graniţa de nord şi de est, de la Sighet la Tulcea). În acelaşi timp, comandant al batalionului de grăniceri din Rădăuţi era nimeni altul decât Radu Timofte. În ecuaţia securistă a vremii mai intră doi ofiţeri,Viorel Mândrilă şi Mircea Burgheaua. Viorel Mândrilă, şef de stat major al Batalionului, a ajuns ulterior ofiţer CI la divizia Dej, apoi la Şimleu, pentru a se întoarce în Moldova, la Bacău, pe funcţia de şef al Contrainformaţiilor, unde a fost uns la intervenţia Alexandrinei Găinuşă, prim-secretarul PCR Bacău. În 1988, Mândrilă, un deosebit de bun şi de nădejde prieten al soţiei lui Timofte (originară din satul valea Ursului, judeţul Iaşi), a ajuns ofiţer DIE, şef adjunct la UM 0195 (Contrainformaţii militare externe), al cărei şef era generalul Ioan Moţ. Mircea Burgheaua, CI-istul Batalionului unde activa actualul şef al SRI, era şi el un (foarte, sau extrem, dup caz) apropiat al soţiei lui Timofte.

Timofte a căzut la Baraj
Pe felie se pare că a intrat şi spionajul sovietic. Conform unor surse care au activat în contrainformaţiile militare, secretarul PCR al Batalionului, Radu Todoroiu, împreună cu câţiva ofiţeri români recrutaţi de GRU din anturajul lui Timofte, i-ar fi înscenat şefului Punctului Control Trecere Frontieră (PCTF) Vicşani, Mârza, o delapidare, în scopul compromiterii lui. Sovieticii erau interesaţi să penetreze informativ batalioanele de grăniceri şi trupele de securitate active pe graniţa de nord şi est, mai ales după discursul autonomist al lui Ceauşescu din august 1968, în care condamna invadarea Cehoslovaciei. Revenind, conform aceloraşi surse, Mircea Burgheaua a avut dosarul de urmărire informativă a lui radu Timofte, dosar întocmit în problema B (Barajul – contrainformaţii militare ţări socialiste), chestie raportată şefului său, Eugen Butur. Butur, însă, în loc să trimită dosarul „mai sus”, l-a prevenit pe Timofte că este „în atenţia CI”. Ca fapt divers, sora lui Timofte a uitat să se întoarcă din Occident, situaţie în care, înainte de 1989, Timofte ar fi trebuit trecut imediat în rezervă. Ca atare, Burgheaua şi Mândrilă au propus trecerea în rezervă a lui Timofte, propunere aprobată de Ioan Coman, pe atunci ministru al Apărării (inculpat în lotul Timişoara). În acel moment a intervenit Butur, care a propus menţinerea căpitanului Timofte în Armată, în compartimentele neoperative (DLEN – Direcţia Lucrări în Economia Naţională), unde activau colegii săi de ideologie, generalii Nicolau Militaru, Vasile Ionel etc., implicaţi în dosarele Corbii, militar sovietic (GRU). Astfel, Timofte nu se putea simţi decât obligat ca, la rândul lui, să-l protejeze pe Eugen Butur.

Contraserviciul
După Revoluţie, toţi cei implicaţi pe verticală în dosarul Timofte au ieşit din scenă în mod suspect. Burgheaua a fost trecut în rezervă, iar Mândrilă a fost numit adjunct la UM 0215 (Unitatea de protecţie informativă a Ministerului de Interne, desfiinţată în 1998 din cauză că făcea poliţie politică şi reînfiinţată în scurt timp sub numele de UM 0962). Mândrilă a fost reîncadrat de către Gelu Voican Voiculescu şi a murit de cancer (au murit cam mulţi ofiţeri superiori de această boală specifică domeniului, inclusiv generalului Moţ). După 1990, Butur a fost promovat la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor (actualmente al Trupei Terestre), ca şef al Secţiei Operaţii Speciale, şi promovat în grad, la excepţional. Timofte a devenit, în aceeaşi perioadă, preşedinte al Comisiei de Apărare, Siguranţă şi Ordine Publică din Camera Deputaţilor şi om de casă al lui Ion Iliescu. Secretarul Comisiei era Vasile Matei, ex-deputat clujean din partea PUNR, care a fost demis din Comisia de Siguranţă Naţională, în urma unor investigaţii personale efectuate la Iaşi în cazul Timofte. Surse avizate din PUNR susţin că Matei ar fi ajuns prea aproape de presupusele legături ale lui Timofte cu marele frate de la Răsărit, dar informaţiile sunt neconfirmate. Butur, la recomandarea lui Timofte, a trecut în rezervă, pe bază de ordonanţă, şi a fost sprijinit pentru intrarea în cariera de vameş. El a fost promovat suspect de rapid, de la şef de birou vamal la PCTF Ungheni, până la funcţia de şef al Direcţiei Regionale Vamale Iaşi pe care o ocupă din 1996.  

Mucles!
Actualul şef al SRI a mai fost obiectul unor investigaţii privind presupusa lui colaborare cu spionaj sovietic. Liberalul George Şerban, fost membru în comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, a susţinut că senatorul PDSR Radu Timofte se afla, înainte de 1989 în atenţia unei subunităţi operative de contraspionaj a Securităţii, specializată în lupta anti KGB. Motivul ar fi fost legăturile acestuia” cu trei cetăţeni” din oraşul Roman, aflaţi de asemenea sub investigare, pentru unul dintre ei fiind dovedită vinovăţia. „Această persoană, care nu îmi aduc aminte cine era, a fost prinsă în timp ce făcea schimb de informaţii cu un reprezentant al KGB România”, a spus Şerban, precizând că deţine această informaţie din perioada când era preşedintele comisiei parlamentare de control al SIE. Cele trei persoane erau Vera Kiss, rezident sovietic în România, Traian Bădoi, director OJT Roman, şi „un domn Sass „, lucrător la fabrica de ţevi Roman. Potrivit deputatului liberal, ancheta securităţii a fost întreruptă după 1989 atât din cauza poziţiei deţinute de Timofte în CFSM, cât şi din aceea a sustragerii unei părţi a arhivei din Roman, lucru de care fostul senator nu ar fi străin.
În replică, Timofte a declarat că Şerban „ bate câmpii” şi că nu recunoaşte nici una din persoanele la care s-a referit acesta. În schimb, Timofte n-a „bătut câmpii” când a ordonat o anchetă internă, pentru a afla cine nu respectă principalul consemn al instituţiei, adică „Mucles!” Aşa au fost maziliţi generalii: Vasile Lupu, fost prim-adjunct al directorului SRI, Grigorie Zagarin, fost şef la Contraspionaj- trecut în retragere, Bujorel Iamandi, fost şef la Diviziunea Protecţie.

Averea „clanul Butur”
În jurul lui Eugen Butur se învârt sume fabuloase, însă prin persoane interpuse, Butur preferă să nu apară direct în aceste „combinaţii”. Directorul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, Eugen Butur, este implicat direct, sau prin rude şi persoane apropiate, în mai multe afaceri oneroase. Învăţând la şcoala fostei securităţi, Eugen Butur a acţionat ca un adevărat profesionist. Din punctul de vedere al averii, se poate spune că Eugen Butur este un fel de Sorin Ovidiu Vântu al Iaşiului, păstrând proporţiile, desigur. Surse din anturajul său estimează că averea directorului DRV ar fi de ordinul câtorva sute de mii de dolari, la care s-au adăugat vilele, apartamentele şi maşinile pe care acesta le-a dobândit în toţi aceşti ani. Instruit de regimul ceauşist, fostul ofiţer de contrainformaţii Eugen Butur a acumulat averi impresionante, care însă sunt trecute pe numele rudelor sale.
Începând cu anul 2000, în satul Ciurea a început construirea unei vile imense. În mare parte, ridicarea acestui adevărat palat s-a produs anul trecut, în decursul câtorva luni. Vila nu este încă terminată, lucrările demarând în trombă anul acesta, odată cu topirea zăpezii. Numele proprietarului este incert în acest moment, declaraţiile directorului Butur şi ale primarului din Ciurea contrazicându-se între ele. Terenul pe care a fost construit vila aparţine soacrei lui Eugen Butur. „Iniţial, proprietarul vilei a fost soacra domnului Butur. Ulterior, a fost făcută o adresă la primărie prin care se făcea o modificare, noul proprietar devenind domnul Buzdug, nepotul domnului Butur, care este plecat de câţiva ani în Canada”, ne-a declarat primarul comunei Ciurea.  Sătenii din Ciurea, şi mai ales vecinii ne-au spus că vila respectivă este a „şefului de la Vamă”. Potrivit directorului DRV, impresionanta vilă aparţine cumnatului său Vasile Buzdug, care a plecat anul trecut în Canada. „Eu nu am nici o casă în Ciurea. Vila despre care vorbiţi este a cumnatului meu, care este plecat de anul trecut în Canada. El a trimis bani de acolo pentru vilă”, susţine directorul DRV. Deci, dacă ar fi să judecăm după spusele lui Eugen Butur, vila s-a ridicat în lipsa proprietarului şi de bunul mers al lucrurilor s-ar fi ocupat soacra sa, o bătrână de 70 de ani. Chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, ar mai fi problema imensei sume de bani investiţi în acea casă. Este vorba de peste 60.000 USD, iar terminarea şi mobilarea completă a vilei ar mai fi necesari cel puţin 100.000 USD. Casa a fost ridicată fără autorizaţie de construirea din partea Primăriei Ciurea. „ Vila respectivă nu are nici o autorizaţie de construire eliberată de către Primărie. A fost depusă o cerere pentru aprobarea unei autorizaţii, dar noi nu am dat nici o autorizaţie”, ne-a declarat primarul comunei Ciurea.
O nouă coincidenţă
Reporterii ZIUA de Iaşi au descoperit un alt imobil, care se pare că îl are coproprietar pe Eugen Butur. Este vorba de o vilă situată la ieşirea din oraş, pe şoseaua Iaşi-Hlincea.
În actele oficiale, proprietarul imobilului este Bodea Stan, directorul de aprovizionare al Societăţii Construcţii Căi Ferate Iaşi. Vila are o structură simetrică, fiind proiectată pentru două familii. Din informaţiile pe care le avem, se pare că jumătate din vilă este a familiei Butur, însă ei nu apar trecuţi în acte. Menţionăm că CCF Iaşi este firma de construcţii care a efectuat lucrări de profil la Vama Albiţa şi, în prezent, lucrează la Vama Sculeni. Aceste două vămi sunt direct subordonate DRV Iaşi şi, implicit directorului Eugen Butur. Apare iarăşi o nouă „coincidenţă”: Eugen Butur, în calitate de beneficiar ca director la DRV, şi Bodea Stan, în calitate de prestator, ca director de aprovizionare la CCF Iaşi, sunt proprietarii aceleiaşi vile!
Cum recepţia situaţiilor de lucrări este făcută de Eugen Butur, există posibilitatea ca o parte din cantităţile de lucrări şi materiale să nu se regăsească la sediile celor două vămi, ci la vila de pe şoseaua Iaşi – Hlincea. La fel ca şi până acum, Eugen Butur a tratat şi această problemă cu nonşalanţă. „Am să tratez cu domnul director să-mi dea şi cealaltă jumătate de vilă”, ne-a replicat directorul DRV.
Familia Butur mai deţine un apartament pe strada Arcu, a cărui valoare de piaţă este de peste 10.000 de dolari, un autoturism Opel Tigra, de aproximativ 10.000 de dolari şi 50 la sută din părţile sociale ale firmei Dingo-Tex. La toate acestea, se pare că s-ar mai adăuga şi câteva conturi „grase” în valută.
Din informaţiile pe care le deţinem, reiese că Eugen Butur profită de funcţia de director al Direcţiei Regionale Vamale şi îşi însuşeşte o parte din bunurile pe care vama le confiscă. Chiar la începutul lunii martie a avut loc un astfel de caz.

Vameşul şi păcătoasa
Una din verigile acestui „lanţ al slăbiciunilor” este chiar fiica directorului DRV Iaşi, Oana Roxana Butur. Partea oficială a afacerilor clanului Butur este condusă de către Oana Roxana. Astfel din 9 septembrie 1999, Butur Oana Roxana a devenit administrator cu puteri depline la societatea Dingo-Tex SRL, firmă la care deţine 50 la sută din părţile sociale.
Deşi în anul 2000, firma fiicei lui Butur a avut o cifră de afaceri de câteva zeci de mii de dolari, la sfârşitul anului, societatea a înregistrat pierderi. Singura afacere legală a familiei Butur este societatea Dingo-Tex care, judecând după bilanţuri, nu este profitabilă.
Cu toate acestea, în clanul Butur se trăieşte pe picior mare. Ca şi Agilent, firma cumnatului directorului Eugen Butur şi Dingo-Tex, societatea Oanei Roxana Butur, activează pe domenii care au directă legătură cu vama. Principala activitate declarată a firmei fiicei directorului DRV Iaşi este „producţie de mărfuri, importul pentru producţie şi desfacerea bunurilor proprii pe piaţa internă şi externă”.
Cu toate că implicarea sa în unele afaceri dubioase este evidentă, directorul Eugen Butur susţine că intersectarea intereselor personale cu cele profesionale nu este decât o coincidenţă. Însă aceste aşa zise „coincidenţe” sunt destul de multe. De exemplu, fiica fostului ofiţer de contrainformaţii, Oana Butur, este angajată a unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate comercializarea unei mărci de autoturisme străine. Firma respectivă importă aceste autoturisme din Uniunea Europeană şi le distribuie în mai multe judeţe din Moldova.
Pentru autoturismele importate, firma trebuie să întocmească informaţii vamale sumare fără garanţie. Aceste declaraţii sunt avizate doar de către directorul DRV Iaşi, Eugen Butur. Cu alte cuvinte, pentru aprobările date firmei importatoare de către Eugen Butur, fiica acestuia primeşte lunar o sumă importantă de bani, ca angajată a acestei societăţi. Cu toate acestea, o parte din angajaţii societăţii respective nu cunosc care sunt atribuţiile Oanei Butur, din moment ce acestea nu prea este prezentă la locul de muncă.
Menţionăm că firma importatoare a beneficiat, în mai multe rânduri, de aprobarea de către Eugen Butur a declaraţiilor sumare vamale fără garanţie, din momentul angajării fiicei directorului DRV Iaşi. Eugen Butur tratează acest fapt cu indiferenţă, considerându-l un lucru normal.
„Firma la care lucrează fiica mea a beneficiat, în ultimele şase luni, de aprobarea declaraţiilor vamale sumare fără garanţie. Dar asta nu are nici o legătură cu faptul că fiica mea este angajată la acea firmă”, ne-a declarat Eugen Butur, directorul DRV Iaşi.

Dorin Petrişor