Chinezii au invadat Maramureşul! Criza economică a animat un orăşel liniştit şi conservator ca Ulmeniul cu personaje ca „Rază de soare”, pe care localnicii îi strigă simplu „chinezu”. De mai bine de o jumătate de an, 30 de chinezi trăiesc „Romanian Dream” la o fabrică de confecţii din Ulmeni. „Importul de chinezi” a generat situaţii hazlii ca şi „campionatul neoficial de mâncat seminţe”, a crescut consumul de orez cu 500 de kilograme lunar şi „producţia” de bancuri cu chinezi. Mai mult, în mai se va naşte primul chinez din Ulmeni: Gheorghe.
 

Când tanti Anuca din Ulmeni l-a văzut pe „Rază de Soare”, a aruncat cât colo sacoşa, şi-a făcut cruce şi atât a putut zice: „Tulai-Doamne!”. Badea Victor, mai văzuse chinezi în filmele cu „Jackie Chan”, dar şi el s-a minunat de omuleţul zâmbitor care tot dădea din cap şi zicea repede „ciao-ciao”.
Apoi, încet s-au obişnuit cu noii consăteni. Şi tanti Anuca, şi badea Victor, şi restul localnicilor.
Asta mai ales după ce „chinezu’” şi gaşca lui de şase-şapte băieţi au început să iasă seara la „braseria lui Traian” să împartă două beri şi să mănânce o pungă de seminţe pe nerăsuflate, în 5 minute, de şi-au pus mâinile-n cap de uimire toţi martorii episodului. Apoi, unui localnic nu-i pornea maşina din cauza frigului. Şi chinezii au sărit să dea o mână de ajutor. Nea Mircea le-a strigat „trankyu” cum a ştiut, şi ei au răspuns „ok, ok”. De atunci, chinezii au devenit „ulmeneni cu acte-n regulă”. Localnicii îi privesc cu simpatie. Nu prea înţeleg ei de ce vorbesc aşa repede, de ce mănâncă seminţe şi mai repede, dar de când au venit ei, toate bătrânele au învăţat să salute cu „ciao”. Ş-apoi, s-o spună şi pe aia dreaptă, nici n-au cum se certa: că ei nu vorbesc chinezeşte şi chinezii nu ştiu româneşte.

Patronul se înţelege cu chinezii în italiană

Povestea „cartierului chinezesc” din Ulmeni a început odată cu criza economică. Anul trecut. Gheorghe Covaci, administratorul unei fabrici de confecţii care livrează blugi de firmă străinilor spune că odată cu recesiunea economică mulţi dintre clienţii săi au ales să plece în Bangladesh, Rusia, Tunisia sau China. Cum şi el avea nevoie de o soluţie de amortizare a investiţiilor făcute şi de redresare economică s-a gândit că, decât să plece în China, mai bine să aducă China în Ulmeni: „Am avut şi eu probleme pentru că în zonă sunt mulţi şomeri care ar fi dorit de lucru. Dar întotdeauna ei pun problema salariului înainte să vadă ce pot da în schimb. Întreabă ce salar îmi dai dar nu-ţi spune ce dă şi el. Salariile din China depind de zone. Acolo sunt salarii de 50 de euro pe lună  sau 200 de euro, iar în zona capitalei sunt mai mari. Chinezii noştri sunt toţi dintr-o zonă din sudul Chinei. Cum am ajuns să-i aducem? Interesant e că nu i-am adus prin intermediari. Am studiat toate legile care sunt în acest sens, am colaborat cu Oficiul de Imigrări, am văzut că există contingent aprobat de Guvern pentru străini. Eu i-am cunoscut printr-un chinez care a lucrat 13 ani în Italia pe acest segment. Şi colaborând cu Italia la un moment dat ne-am cunoscut. El a avut o secţie de confecţii în Italia. Şi a venit cu propunerea să deschidem o secţie şi în România. Aşa că împreună cu acest chinez am stabilit să deschidem o linie. El a vorbit cu cumnatul său care lucrează la o primărie în sud şi am recrutat. Au experienţă în domeniu pentru ca eu am avut nevoie de aşa ceva. Au experienţă de la 6 luni până la 3 ani. Le-am oferit tot ce au nevoie, cazare, masă şi loc de muncă.”
După două zile şi două nopţi, cu avionul, trenul şi autocarul, chinezii au ajuns în Bucureşti. Iniţial erau uşor speriaţi că poate vor lua „ţeapă”, dar Covaci i-a aşteptat cu un autocar şi s-au împrietenit imediat.
Aşa că, în august 2009 au ajuns în Ulmeni 30 de chinezi. Între timp, soţul unei femei n-a mai fost de acord cu „Romanian Dream” şi au rămas 29.
Problema era că Gheorghe Covaci nu ştie chineza, iar chinezii, româneşte aşa că se înţeleg în ...italiană: „Păcat că nu reuşim încă să comunicăm. Ştiu unele cuvinte ce ţin de respect, de salut, „bună ziua”. Este de apreciat că toţi şi-au luat dicţionare şi în fiecare zi încearcă să înveţe cuvinte noi. Scopul lor este să înveţe limba română”.

Dau ţuica de trandafiri pe horincă

De mai bine de o jumătate de an, practic, în Ulmeni s-a format un mini-cartier chinezesc. Chinezii locuiesc într-o clădire separată şi lucrează separat de ceilalţi angajaţi, dar sunt trataţi şi plătiţi la fel.  
De altfel, Covaci spune că nu era vorba şi de eficienţă: „De exemplu sunt anumite vânzări rapide şi au nevoie urgent de completări. Lucrând cu ei am văzut că se reduce ciclul de fabricaţie, la productivitatea pe care o au. Sunt puţin mai harnici, dar nu cu mult. Dar au mai multă răbdare şi nu ţin cont neapărat dacă-i sâmbătă sau duminică. Plus că neavând problemele sociale gen probleme acasă, grija copiilor, nu-s stresaţi să termine repede să plece. Asta pentru că aici mănâncă, dorm, au sală de mese la etaj şi tot aici şi lucrează. Este ca şi cum ai lucra acasă.”.

Chinezii din Ulmeni au nume cu semnificaţie. Wen Ri Chu adică  „Rază de Soare”, Chi Min, adică „Înţeleptul”. Sau au alinturi: Lo Bin, Lu Pin etc. Localnicii i-au botezat însă mai simplu. Rodica Hotea spune că unul dintre cei care ies mai des în oraş şi a început să „rupă” pe româneşte e poreclit „Chinezu”. Spre deosebire de ceilalţi, care salută cu „ciao”, „Chinezu” spune „salut” şi a învăţat şi câteva cuvinte de bază. E drept că localnicii se distrează învăţându-i şi câteva înjurături neaoşe, a la Maramu’.
Fiind şi isteţ, „Chinezu” şi-a găsit şi o prietenă în Ulmeni. Idila a fost urmărită cu maxim interes de localnici. Şi cum de câteva zile fata tot întreabă de „Chinez”, ulmenenii nu ştiu dacă cei doi nu s-au văzut ori s-au despărţit pe motiv de „comunicare deficitară”.

Oricum, chinezii din Ulmeni sunt foarte ordonaţi. Şi-au făcut singuri un regulament intern pe care îl respectă. Şi sunt chibzuiţi.
Cum nu s-au prea adaptat cu slana maramureşeană, au o bucătăreasă din China. Covaci spune că angajaţii chinezi mănâncă lunar 500 de kilograme de orez: „Le-am arătat şi cum e horinca de Maramureş şi le-a plăcut. Acum mi-au promis că îmi aduc ţuică de-a lor, de orez. Mi-au dat în schimb ţuică de trandafiri. Încă ţuică de orez n-am băut, dar asta de trandafiri e chiar interesantă. Îţi rămâne o aromă de petale de trandafir şi e destul de tare. Are aproape 50 de grade. Ar fi interesant să încercăm experimental să facem o ţuică de orez, dar încă n-am încercat”, glumeşte Covaci.

Chinezii din Ulmeni n-au ambiţii mari. Vor doar să-şi ajute familiile, majoritatea sunt căsătoriţi şi să plece din când în când acasă, deşi drumul e cam scump. E drept, după ce au venit la Ulmeni, şi telefonul era cam scump: „La început am plătit lunar 50 de milioane factura de telefon. Firma le plăteşte telefonul iar cei care depăşeau o anumită sumă dădeau diferenţa din salar. Dar acum au găsit o ofertă foarte convenabilă. S-au informat vizavi de soluţii şi au găsit o ofertă mult mai ieftină”.

N-au serbat Revelionul chinezesc, dar au petrecut de Crăciun

Acum, chinezii de Ulmeni se pregătesc de petrecere. La ei 14 februarie e Anul Nou, aşa că în Ulmeni va fi organizat un „Revelion chinezesc”. Gheorghe Covaci spune: „chiar ieri am discutat că ar fi vrut să aibă liber de Revelion, în 14, dar au venit nişte comenzi şi au acceptat să lucreze. O să vedem când le vom face petrecerea de Revelion”.
Oricum, chinezii au sărbătorit şi Revelionul românesc, şi Crăciunul. Unul în stil tradiţional. S-au minunat cum taie maramureşenii porcul şi-l pârlesc cu paie. Au băut ţuică şi vin şi au ascultat colinde.

Chinezii din Ulmeni nu s-au împrietenit însă doar cu localnicii, ci şi cu primarul. Lucian Morar e mândru că oraşul pe îl conduce e campion la diversitate culturală: „În primă fază oamenii au privit cu surprindere că într-o localitate aşa de liniştită cum e Ulmeniul, destul de colorată, a devenit şi mai pigmentată cu aceşti chinezi. Dar vrând să devenim Capitală Multiculturală a Maramureşului, atunci o să fie cât mai diversificată cultura la noi la Ulmeni. Oamenii au fost extem de toleranţi. Puţin circumspecţi din punct de vedere al faptului că ocupă forţă de muncă, dar după ce s-a văzut că nu sunt daţi oameni afară şi li s-a explicat situaţia, n-au mai fost comentarii. Chinezii sunt foarte civilizaţi, n-au făcut nicio problemă. Din punctul meu de vedere e un lucru pozitiv”.

În luna mai a acestui an, tanti Anuca va striga din nou „tulai-Doamne”. Una dintre chinezoaice va naşte un băieţel pe care doreşte să-l boteze după numele patronului său: Gheorghe. Primul chinez de Ulmeni.  
 
Chinezii au salvat Working Blue

Gheorghe Covaci, administratorul societăţii Working Blue spune că iniţial localnicii credeau că îşi vor pierde locurile de muncă din cauza chinezilor: „Partea de confecţii ne-o făceau colaboratorii. Deci eu contractez producţia, şi o componentă a producţiei, partea de confecţii am semnat contracte de colaborare cu alte secţii în alte localităţi. Eu plăteam partea de confecţii la alte secţii. Aşa că noi nu i-am adus pentru a-i sacrifica pe oamenii din Working Blue, ci dimpotrivă pentru a salva Working Blue. Working Blu a rămas în timp numai cu partea de prelucrări speciale, de finisaj, vopsiri, prespălări”. Covaci spune că s-a ataşat de angajaţii din China: „Mie cel puţin îmi sunt tare dragi. Şi cred că şi în comunitate s-au integrat bine că n-am avut incidente. Cu doi dintre ei am fost de exemplu la colindat. Încă n-am apucat să facem excursii pentru că pentru ei primul obiectiv e munca şi apoi distracţia. Probabil ei sunt formaţi într-un alt mod, au un alt cult asupra muncii. Ei în zona lor trăiau mai mult din agricultură iar veniturile nu erau constante. Având condiţii de trai, normal că vor să-şi păstreze locul de muncă şi să facă un ban. Unii se gândesc chiar să-şi facă o afacere. Am chiar un inginer care se gândeşte să-şi facă permisul de conducere şi pe viitor nu explude lucrări de construcţii. Doi dintre ei aveau permis şi l-am predat şi le-am făcut permis românesc. Unii nu exclud să-şi deschidă o firmă şi să facă altceva”.

A crescut „producţia” de bancuri cu chinezi

De când au venit chinezii la Ulmeni, nu se mai poartă bancuri cu Bulă, ori cu Ion şi Maria, ci bancuri cu chinezi, pe care le ştiu chiar şi autorităţile locale:
* La evidenţa populaţiei din China şi-au dat seama că se consumă prea multă hârtie pentru poze. Şi s-au înţeles să se prefacă atunci când le fac poze, dar de fapt să folosească aceeaşi poză. După ce emit vreo 10 milioane de buletine, unul se uită mirat când îşi ridică actul de identitate. Funcţionatul în întreabă: „domnu, aveţi o problemă, nu vă recunoaşteţi? La care ăla zice: ba, eu mă recunosc dar nu-mi recunosc cravata”, sau „Ştiţi când o să fie foamea mondială? Când i-om vedea pe chinezi că mănâncă cu lingura”.
Tot în glumă, a apărut ideea de a face la Ulmeni ţuică de orez, care ar atrage turiştii şi ar genera profituri frumuşele.

„Facem un român acum”

În luna mai, se va naşte primul chinez de Ulmeni. Gheorghe Covaci povesteşte că: „au venit doi tineri căsătoriţi de 20 respectiv 21 de ani şi deja e gravidă. Aşa că ne-am spus că facem un român acum. În mai trebuie să nască. Deci se va demonstra că din doi chinezi poate să iasă un român (hohote). Unii mai glumeau că îi vor pune şi numele meu. Aşa că poate o să fie un bebeluş chinez cu nume Gheorghe”.


Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL