Liderii PDL Cluj se tem de reforma propusa de Grupul Preda

Daniel_buda_top

Succesul obţinut de Partidul Democrat Liberal la alegerile prezidenţiale din iarna anului trecut, care-i permite controlul asupra majorităţii pârghiilor puterii, nu a scutit nici această formaţiune politică de convulsii interne. Grupul politicienilor PDL proveniţi din societatea civilă, Cristian Preda, Sever Voinescu şi Monica Macovei, a lansat câteva propuneri de reformare a partidului, inclusiv de schimbare a denumirii în Partid Popular sau a siglei, din trandafir în măr. Şansele de reuşită a acţiunii promovate de acest grup sunt discutabile. Aceasta întrucât liderii PDL Cluj chestionaţi de Gazeta de Cluj au manifestat reticenţă faţă de propunerile celor trei reformişti.

Fostul PD, partid de stânga, fost membru în internaţionala socialistă, s-a transformat, în mandatul trecut, la o simplă solicitare a preşedintelui Traian Băsescu, într-un partid de dreapta, popular, formaţiune căreia i s-a alăturat imediat dizidenţa liberală condusă de Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Mona Muscă. Ultimii sosiţi în PDL, Cristian Preda, Sever Voinescu şi Monica Macovei (cu notabila excepţie a lui Traian Ungureanu, care, deocamdată, tace prudent), consideraţi intelectualii partidului, au lansat deja în dezbatere publică câteva idei de reformare a partidului. Ţinta principală este asigurarea şi pe viitor a succesului electoral al acestei formaţiuni, în condiţiile în care nu va mai beneficia transferul de simpatie populară dinspre „locomotiva” Traian Băsescu. Astfel, Cristian Preda vorbeşte în ultima perioadă de o nevoie de modernizare a grupării democrate, o „rebranduire”, de stabilirea unei doctrine clare, respectiv de schimbarea siglei şi a denumirii partidului. Tot Preda, deocamdată cel mai vocal din grupul reformiştilor democrat-liberali, critică tendinţa de „oligarhizare” a PD-L, afirmând că „oamenii cu bani au ajuns să facă regulile în partid”. Toate aceste afirmaţii au fost postate de către europarlamentar pe blogul său, în momentul în care când Honorius Prigoană, fiul deputatului Silviu Prigoană, unul dintre cei mai bogaţi politicieni ai partidului, a fost desemnat candidatul PDL pentru alegerile din Colegiul 1 al Capitalei.

Gurzău: „ideea că PDL s-a oligarhizat este o prostie”

Contactaţi de Gazeta de Cluj, liderii locali ai partidului au exprimat reţineri faţă de propunerile avansate de „Grupul Preda”. Mai mult, grupul este bănuit de activiştii clujeni de intenţii nu tocmai onorabile, mai precis că şi-ar promova o campanie electorală mascată. Deputatul Petru Călian Petru a declarat pentru Gazeta de Cluj  că mass media ar da prea multă importanţă propunerilor lansate de Grupul Preda. „Unii dintre colegii mei doresc să fie mai vizibili pentru a-şi pregăti o eventuală candidatură. Există opinii, păreri, care pot fi discutate la anumite nivele şi, într-un final, se va decide asupra modificărilor. Eu cred că treaba merge foarte bine în PDL şi nu vreau să comentez acele chestiuni privind oligarhizarea partidului. În acest moment trebuie să ne axăm pe guvernare şi nu pe altceva”, a opinat Călian.                                                          
Deputatul Adrian Gurzău consideră că declaraţiile publice ale colegilor săi de partid nu pot fi interpretate decât ca o campanie electorală nedeclarată. Temele avansate de Grupul Preda trebuie dezbătute în interiorul partidului, nu în afară, crede Gurzău. ”Aceste lucruri se ştiu, dar sunt greu de schimbat, e greu să rebranduieşti un partid, iar cu privire la oligarhizare, despre care se tot discută, eu cred că este o prostie. Partidul se axează pe o bună comunicare, iar dovada cea mai bună este votul foarte mare pe care l-am primit”, a declarat Gurzău pentru Gazeta de Cluj. Alt deputat PDL de Cluj, Mircia Giurgiu, a declarat sec: „Având în vedere că vor avea loc alegeri anul acesta, fiecare va veni cu noi reforme şi cu propuneri de îmbunătăţiri a activităţii partidului”.

Buda crede că PDL este curat

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, este de părere că orice partid care se respectă are nevoie de un proces de reformă, iar PDL-ul va realiza această reformă internă. „Orice partid trebuie să-şi revizuiască identitatea pe scena politică şi are nevoie de o modernizare. Riscul oligarhizării există în fiecare partid, însă în PDL nu putem vorbi de o asemenea tendinţă, noi trebuie să prevenim apariţia unui astfel de fenomen”, a declarata Buda pentru Gazeta de Cluj. Senatorul PDL Mihail Hărdău a declarat, citat de cotidianul „Ziua de Cluj”,  că „dacă se fac modificări, acestea trebuie să fie de substanţă, nu doar la nivelul siglei partidului. Lucrurile se mai rafinează în timp. Probabil că se doreşte ca partidul să fie pe aceleaşi frecvenţe cu celelalte partide populare europene. Cred că are dreptate şi Cristian Preda că este nevoie de o clarificare doctrinară. Eu consider că provizoratul trebuie să dispară din analiza noastră politică. Un partid nu trebuie să se conducă doar după reacţii la evenimente, de aceea trebuie o clarificare doctrinară foarte clară.”

Mărul copt ia locul trandafirului ofilit

Clarificarea doctrinei, relaţia partidului cu societatea, schimbarea numelui şi a siglei, politica de resurse umane, modul de selectare şi promovare a oamenilor în partid şi în funcţii publice (teme avansate de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei în primul guvern Tăriceanu) sunt de importanţă majoră pentru orice partid politic. Sever Voinescu doreşte schimbarea denumirii în Partid Popular şi sigla să nu mai fie trandafirul. ”Trandafirii sunt simbol socialist. M-am gândit că denumirea Partidul Popular ar fi mult mai potrivită, mai clară şi ar exprima mult mai bine ceea ce suntem noi acum. În ceea ce priveşte doctrina, suntem membri ai Partidului Popular European, trebuie să ne asumăm în mod formal doctrina popular-europeană, care, după cum ştim, este o doctrină în care se regăsesc mai multe nuanţe de centru-dreapta - liberalismul clasic, creştin-democraţia, conservatorismul, social-creştinismul -, în măsura în care răspunde unor cerinţe şi aşa mai departe. Cred că lucrurile astea trebuie asumate clar, tranşant, să explicăm oamenilor ce suntem, pentru ce ne batem, care sunt ideile noastre, care sunt valorile noastre", a precizat Sever Voinescu. Europarlamentarul Cristian Preda nu are nimic de obiectat în privinţa actualei denumiri a partidului. “E bine să rămână şi termenul de democrat şi cel de liberal, nu este nici o problemă în privinţa culorii, e foarte bine că este portocalie, însă sigla creează într-adevăr nişte discuţii, trandafirul fiind un simbol socialist. Voi propune partidului, ca siglă, un măr, pentru că e un semn de sănătate, de deschidere, de simpatie şi e un fruct pentru toată lumea. Oricine poate să mănânce un măr".  Preda scria pe blogul său că: “politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă. Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume. Ideile aduc victoria, nu pumnii!

Stolojan vrea ca PDL să evite greşeala lui Adrian Năstase

Modificarea denumirii Partidului Democrat Liberal a fost susţinută şi de Vasile Blaga, unul dintre greii formaţiunii. “Cred că este momentul să reuşim, în cei doi ani până la alegeri, să o impunem public. De ce să nu ne numim Partidul Popular? Am mai discutat, dar până când va lua partidul o decizie, va trebui să mai aşteptăm. Partidele populare au o componentă creştin-democrată puternică", a declarat Blaga la finalul şedinţei de luna trecută a Biroului Permanent Naţional.
Şi Theodor Stolojan a sesizat concentrarea periculoasă de putere în partid.  “Activitatea de partid nu se poate înlocui prin actul guvernării. Un partid nu poate rămâne inactiv pentru că liderii de la nivel local, naţional, fac parte din actul guvernării, pentru că, astfel, există riscul să te trezeşti că ai pierdut legăturile cu cetaţenii, cu oamenii de afaceri, cu alte partide care fac parte din familia europeană. Relaţia PD-L cu cetăţenii nu trebuie suplinită de relaţia Guvernului cu aceştia. Asta e greşeala pe care a făcut-o Năstase în 2004", a avertizat Stolojan.

Adina Botîrcă

Scorul actual:
3.2/5 Stele. (28 voturi)



Imagini:


Daniel_buda_thumb Petru_calian_thumb Adrian_gurzau__5__thumb 4_04cristian_preda_rompres_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

PDL Romania



Articol vizualizat de 556 ori



Comentarii

horea a postat la 03-02-2010 18:04
cine se teme . buda si apostu au distrus ce a cladit boc
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia