Bartolomeu Anania, mitropolitul rosu
Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, ar fi primit de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), decizia de colaborator al fostei Securităţi, potrivit cotidianului Evenimentul zilei. Ca probă ar sta două note informative în care Anania, sub numele de cod „Apostol”, l-a fi turnat pe fostul Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, Antonie Plămădeală.
Gazeta de Cluj a chestionat câţiva foşti colegi de detenţie de la Aiud ai actualului ierarh clujean despre posibila sa implicare în procesul de reeducare comunistă. Este posibil, potrivit unor supravieţuitori ai Aiudului, ca Anania să fi început colaborarea cu regimul comunist mult mai devreme decât cea cu Securitatea, dezvăluită de cotidianul citat.
Foşti deţinuţi de la Aiud au povestit în cărţile lor despre experienţa din detenţie cum Valeriu Anania, astăzi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a contribuit la procesul de reeducare realizat de Gheorghe Crăciun, comandantul penitenciarului. Grigore Caraza, Nistor Chioreanu şi Demostene Andronescu au scris despre rolul clericului în reeducarea prin propagandă şi redactarea cărţii care cuprindea mărturisirile celor reeducaţi. De asemenea, trimiterea lui Anania în Statele Unite după eliberare a fost considerată o urmare a colaborării acestuia cu Securitatea.
„Un cap luminat, aşa cum a fost şi Lucifer”
Grigore Caraza a declarat pentru Gazeta de Cluj că l-a cunoscut pe Valeriu Anania la Aiud în timpul reeducărilor pe care acesta le-a realizat alături de Gheorghe Crăciun, dar numele său îi era cunoscut încă din 1946, din timpul grevelor studenţeşti. Anania a fost unul dintre conducătorii acestei greve, care a escaladat într-un conflict atât de amplu încât Crăciun, pe atunci chestorul poliţiei din Cluj, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petru Groza au venit să stea de vorbă cu studenţii. Caraza povesteşte cum studenţii s-au baricadat în facultate şi, când uşile au fost sparte, au ajuns pe acoperiş şi de acolo au aruncat cu ţigle în capul celor care încercau să pătrundă în universitate. Valeriu Anania a fost arestat de două ori de Securitate înainte de întemniţarea sa la Aiud şi a fost salvat de Patriarhul Justinian, al cărui aghiotant a fost datorită inteligenţei sale: „un cap luminat, aşa cum a fost şi Lucifer”, după expresia lui Caraza. Pentru că se cunoştea foarte bine cu Dej, Patriarhul şi-a permis să intre de două ori în sediul Securităţii şi să-l scoată afară pe Anania, ţinându-l apoi ascuns de agenţii poliţiei secrete. Potrivit lui Grigore Caraza cei de la Securitate erau „proşti cu duiumul şi cu vagonul, analfabeţi şi cei mai răi oameni din ţară”, dar când l-au arestat pentru a treia oară pe Valeriu Anania, securiştii l-au dus în alt oraş pentru a nu mai fi găsit de Justinian şi de acolo a ajuns la Aiud în 1959.
Ziare, cărţi, ţigări şi dormitoare spaţioase pentru reeducaţi, foame pentru ceilalţi
Penitenciarul Aiud are un Celular în formă de T cu parter şi trei etaje a câte 78 de celule şi 2 camere mari. Caraza povesteşte cum „la parter camera numărul 78 era ocupată de Anania, care avea mâncare la dispoziţie, ţigări, că fuma ca un turc, avea ziare, cărţi şi se pregătea continuu pentru reeducarea celor 7.000 de oameni pe care i-a dus în prăpastie.” Cei reeducaţi stăteau la Fabrică („Stoica”, gard în gard cu penitenciarul), unde s-au amenajat dormitoare spaţioase şi aveau de toate, inclusiv cărţi şi ziare „în schimbul vânzării sufletului”, spune Caraza. La Zarcă se dormea pe jos şi se murea de foame. Deţinuţii de acolo primeau adesea încălţăminte pentru acelaşi picior şi o masă la trei zile. „De exemplu, dacă primeam mâncare în 31 decembrie 1963, următoarea masă era în 3 ianuarie 1964: un sfert de pâine şi o zeamă de frunze şi arpacaş, dacă era fasole, erau numai 15-16 bucăţi. Se murea de foame şi se cădea noaptea pe jos”. Peste 7.000 de deţinuţi au semnat că sunt de acord să participe la reeducare, în timp ce în Zarcă au rezistat doar 56. „Ei spuneau că au rezistat mai puţini, nişte oameni care nu erau sănătoşi la cap, dar au fost profesori universitari, doctori, chiar foşti miniştri”, a explicat Caraza pentru Gazeta de Cluj. Principele Alexandru Ghica a fost închis, în anul 1963, timp de 75 de zile la izolare, urmat fiind de Grigore Caraza, care a stat 65 de zile într-una dintre aceste celule fără foc unde deţinutul stătea doar cu hainele de pe el, iar pereţii erau daţi cu grund cu sare, era umed permanent şi „nu se putea rezista.”
În curtea Zărcii, unde cele trei biserici – ortodoxă, catolică şi calvinistă – au fost transformate în depozite, s-a amenajat la mijloc o sală de mese, iar deţinuţii erau duşi acolo să îl asculte pe Anania. „Avea această calitate de orator şi aducea mereu vorba lui sub imperiul sentimentului. De fiecare dată a rupt unul-doi care nu mai rezistau şi mergeau la el”, îşi aminteşte Caraza. Anania a fost parte a procesului de reeducare prin propagandă, dacă nu chiar conducătorul ei, potrivit acestuia: a lucrat direct cu Crăciun spre a-i determina pe deţinuţi să cedeze prin presiuni psihologice. „Reeducările de la Aiud s-au făcut pe alte considerente decât la Piteşti, nu cu bătăi şi crime, ci cu intervenţii: izolare, foame şi presiune continuă. Pentru a vedea mersul reeducării, la Aiud veneau doi generali care făceau verificări: Nicolae Ceauşescu şi Pantiuşa (Timofei Bodnarenko – n.red.), un trimis al Moscovei care a condus în timpul ocupării sovietice toate nenorocirile care s-au înfăptuit în România”, spune fostul deţinut politic.
„Eu am fost ultimul care s-a eliberat, după mine s-au închis porţile Aiudului.”
La Aiud, spune Caraza, Crăciun a făcut cu Anania exerciţii de reeducare între anii 1960 şi 1964. Valeriu Anania a fost primul de pe lista comitetului de reeducare, ai cărei membri au fost puşi, spune fostul deţinut, în ordinea periculozităţii pentru regimul comunist şi nu în ordine alfabetică. Când s-a eliberat în 27 august 1964, cu două zile înaintea lui Grigore Caraza, Anania a fost întrebat de acesta, proaspăt ieşit din Zarcă şi lăsat prin curte, care e diferenţa dintre ei, de vreme ce şi el, care a rezistat presiunilor iese tot atunci. Răspunsul lui Anania a fost că cineva trebuia să fie sacrificat. „Noi care am stat în Zarcă ce am fost?” - i-a spus atunci Caraza. În 1964 s-au eliberat 56 de deţinuţi din Zarcă, oameni care au suferit chinuri groaznice. Potrivit lui Grigore Caraza, acesta este numărul real al celor care au rezistat presiunilor reeducării şi nu 17, cum scrie Anania în memoriile sale. „Sunt foarte multe lucruri pe care le spune pe dos, eu nu am citit cartea, că spune minciuni. Anania, călugărul, e azi mitropolit pentru că a fost cu Securitatea şi a făcut război româno-român”, consideră el. Caraza este de părere că Anania a fost trimis în Statele Unite să îl discrediteze pe episcopul Valerian Trifa, care înfiinţase 38 de parohii şi pe care comuniştii voiau să-l înlocuiască, dar nu a avut credit la comunitatea românească de acolo şi a trebuit să se întoarcă înapoi.
După 21 de ani de temniţă, Grigore Caraza a mers în exil pentru tot atâţia ani în Statele Unite. Acolo a cerut alături de alţi compatrioţi drepturi şi libertăţi pentru români la ONU, în Congres, la Casa Albă, la „Europa Liberă” şi BBC şi a organizat proteste împotriva imperiului sovietic. Comunitatea de români din America cunoştea toate maşinăriile de partid şi a privit cu suspiciune campania lui Valeriu Anania de îndepărtare a episcopului ortodox.
Anania: comunismul a redat oamenilor demnitatea
Contactat de Gazeta de Cluj, Nicolae Purcărea, alt fost deţinut politic la Aiud în aceeaşi perioadă cu tânărul Valeriu Anania, a declarat că l-a cunoscut pe acesta în timpul detenţiei de la Aiud, când au lucrat împreună la zidărie, dar că nu l-a întâlnit niciodată în timpul reeducărilor. Acesta a spus că existau zvonuri cum că Anania a fost un agent al reeducării, dar că acestea pot distorsiona realitatea. În legătură cu rolul clericului în redactarea Cărţii Albe (culegere de mărturii ale deţinuţilor care au trecut prin reeducare, în care aceştia lăudau – sub efectul torturii – „binefacerile” regimului comunist), Purcărea a povestit că existau discuţii că actualul mitropolit al Clujului ar fi contribuit la scrierea acesteia, dar un rol mai important în acest sens ar fi jucat scriitorul Petre Pandrea.
Demostene Andronescu, în cartea sa „Reeducarea de la Aiud”, menţionează mărturia unui deţinut, Valeriu Turtureanu, despre implicarea lui Anania în reeducarea prin propagandă. Începând cu primăvara lui 1964, reeducările au slăbit, iar deţinuţii din Zarcă (una din cele trei secţii ale închisorii, în care deţinuţii erau ţinuţi în izolare) erau scoşi uneori la şedinţe în care vorbeau personalităţi cunoscute din rândul deţinuţilor. Printre aceste personalităţi este amintit şi Valeriu Anania (fost legionar – n.red.), care „a vorbit îndelung despre „demagogia” legionarilor care – spunea el – promiteau să asigure poporului obidit doar o bucată de pâine mai albă şi un cearşaf de pat, spre deosebire de comunişti care au schimbat complet condiţiile de viaţă ale muncitorilor şi ţăranilor, eliberându-i de exploatare şi redându-le demnitatea de oameni. Despre Valeriu Anania se vorbeşte şi cu referire la colecţia de „mărturii” ale deţinuţilor, obţinute „prin teroare, şantaj şi tot felul de silnicii” - potrivit autorului. Acesta a fost numit responsabil al unui colectiv format din deţinuţi „şcoliţi şi reeducaţi”, însărcinat în 1963 de colonelul Crăciun „să stilizeze, să sistematizeze şi să dea coerenţă (…) bogatei recolte de declaraţii, demascări şi autodemascări.”
Valeriu Anania a protestat faţă de îndoctrinarea bolnavilor din penitenciar
Într-un articol din periodicul „Puncte cardinale” din aprilie 2006, Andronescu îi ia apărarea ÎPS Bartolomeu Anania relativ la „denigrarea” acestuia în cotidianul România liberă. În ianuarie 2006, ziarul a publicat un articol în care actualul mitropolit este numit „torţionarul deţinuţilor din Arad”. Autorul articolului se întreba în ce fel Valeriu Anania a contribuit la activităţile de reeducare de la Aiud în timpul celor şase ani de detenţie pentru ca la scurt timp după eliberare să fie trimis în America de Nord (în condiţiile în care fostului patriarh Teoctist comuniştii au refuzat să-i dea viză, pentru aceeaşi misiune în SUA). De asemenea, el menţiona mai multe cărţi în care „se dezvăluie adevărata identitate a ierarhului”, printre care „Morminte vii” de Nistor Chioreanu şi „Aiud însângerat”, cartea lui Grigore Caraza. Despre acesta din urmă Demostene Andronescu scrie, în răspunsul său la articolul „defăimător”, că „a trăit eroic până la capăt”, fără a face nici un compromis, dar „nu face parte dintre cei pe care suferinţa i-a înţelepţit”. Astfel, Andronescu afirmă că Grigore Caraza exagerează atunci când îl numeşte pe Valeriu Anania „şef al Comitetului de reeducare” şi că, de fapt, un asemenea comitet nici măcar nu exista. La Aiud, potrivit acestuia, erau „cluburi” care aveau „moderatori”, ce „conduceau discuţiile din „clubul” respectiv, puneau întrebări celor ce se „spovedeau”, întocmeau rapoartele pentru administraţie etc”. Aceşti şefi erau cunoscuţi de către deţinuţi, iar Demostene Andronescu scrie că nu a ştiut de vreun club care să-l aibă drept şef pe Valeriu Anania. L-a cunoscut pe fostul conducător al grevei studenţeşti abia în 1963, când a ajuns în fabrică şi povesteşte cum, după eliberare, un prieten care şi-a petrecut cea mai mare parte a reeducării la TBC i-a vorbit despre perioada când a fost coleg cu Valeriu Anania. În această secţie presiunile nu erau atât de mari datorită stării deţinuţilor, dar, atunci când şeful clubului a început să ţină „lecţii de ateism ştiinţific”, Anania a protestat şi, drept urmare, a fost mutat.
Anania: „nimeni nu părea constrâns”
În ceea ce priveşte contribuţia lui Valeriu Anania la scrierea cărţii despre reeducare, numită şi „Cartea Albă”, Demostene Andronescu insistă că aceasta a fost o operă colectivă ce conţine declaraţiile celor care au luat cuvântul în „cluburi” şi că ierarhul a contribuit doar la scrierea efectivă a acesteia. În cartea sa, Andronescu vorbeşte despre un comitet compus din deţinuţi cu şcoală ce a fost însărcinat de Crăciun să redacteze culegerea de mărturisiri, din care făceau parte Petre Pandrea, Stere Mihalexe, Petre Ţuţea şi alţii, alături de Valeriu Anania.
Întrebat de Gazeta de Cluj despre afirmaţiile lui Demostene Andronescu, Grigore Caraza a declarat că acesta este unul din cei reeducaţi „care s-a gândit să-l apere pe Anania crezând că poate să iasă el mai bine.” Caraza a trimis un răspuns la articolul din „Puncte cardinale”, periodic al cărui redactor-şef adjunct este Andronescu, însă acesta nu i-a fost publicat niciodată. În urma apariţiei articolului, Caraza a stat de vorbă cu acesta şi a rupt ulterior orice legătură pentru că „Andronescu a înotat prin smârcuri şi mlaştini, este în aceeaşi barcă cu Anania.” Grigore Caraza a declarat că mulţi nu au spus nimic de frică despre ce s-a întâmplat la Aiud, însă „o singură viaţă am şi nu am să o vând cât timp voi fi întreg la minte, iar Anania este un diavol, care nu poate şterge niciodată ce a făcut.”
Cotidianul Evenimentul Zilei din 11 ianuarie detaliază deconspirarea de către CNSAS a lui Bartolomeu Anania ca informator al Securităţii în dosarul de urmărire al fostului mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, sub numele de cod „Apostol”. Prima notă informativă a fost dată la doar câteva zile după ieşirea de la Aiud, în august 1964 şi corespundea cu informaţiile date în cadrul unui interogatoriu în arest din 1959. Tot în dosarul lui Plămădeală, scrie cotidianul, se vorbea şi despre Valeriu Anania, de exemplu într-o notă a informatorului „Dan” referitoare la o discuţie a lui Antonie Plămădeală cu Arsenie Papacioc: „Arsenie îi spunea lui Plămădeală că Anania Vartolomeu a fost numit «bestia de la Aiud» de ceilalţi deţinuţi pentru că era referent în şedinţele de reeducare şi că s-ar fi exprimat cât se poate de rău în privinţa credinţei şi deci e un trădător al credinţei. Antonie spune că Anania ar fi pus calitatea de a fi creştin cu aceea de a fi legionar, fapt care îl coboară pe Anania din nivelul de intelectual, căci aceste sfere nici nu se ating, dar încă să se acopere”.
În articolul de săptămâna trecută, Evenimentul Zilei prezintă şi un fragment din „Memoriile” lui Bartolomeu Anania în care acesta povesteşte cum a trecut în rândul celor reeducaţi: „Într-o bună zi, pe uşa clubului (de reeducare - n.red.) a apărut o listă cu numele a vreo zece - cincisprezece inşi care aderaseră la reeducare. A doua zi, lista s-a lungit cu încă cinci-şase; a treia zi, cu vreo zece… Nimeni nu părea constrâns, forţat în vreun fel: de cum se hotăra, fiecare se ducea la listă şi îşi scria numele. Rezistenţii de până ieri se agitau prin curte, în consultări de câte doi-trei şi se grăbeau spre uşa clubului, voind parcă să scape de vina de a fi printre ultimii. Când lista s-a umplut mai mult de jumătate, mi-am pus şi eu numele pe ea”, a scris Anania în Memorii.
Diana Gabor
Gazeta de Cluj a chestionat câţiva foşti colegi de detenţie de la Aiud ai actualului ierarh clujean despre posibila sa implicare în procesul de reeducare comunistă. Este posibil, potrivit unor supravieţuitori ai Aiudului, ca Anania să fi început colaborarea cu regimul comunist mult mai devreme decât cea cu Securitatea, dezvăluită de cotidianul citat.
Foşti deţinuţi de la Aiud au povestit în cărţile lor despre experienţa din detenţie cum Valeriu Anania, astăzi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a contribuit la procesul de reeducare realizat de Gheorghe Crăciun, comandantul penitenciarului. Grigore Caraza, Nistor Chioreanu şi Demostene Andronescu au scris despre rolul clericului în reeducarea prin propagandă şi redactarea cărţii care cuprindea mărturisirile celor reeducaţi. De asemenea, trimiterea lui Anania în Statele Unite după eliberare a fost considerată o urmare a colaborării acestuia cu Securitatea.
„Un cap luminat, aşa cum a fost şi Lucifer”
Grigore Caraza a declarat pentru Gazeta de Cluj că l-a cunoscut pe Valeriu Anania la Aiud în timpul reeducărilor pe care acesta le-a realizat alături de Gheorghe Crăciun, dar numele său îi era cunoscut încă din 1946, din timpul grevelor studenţeşti. Anania a fost unul dintre conducătorii acestei greve, care a escaladat într-un conflict atât de amplu încât Crăciun, pe atunci chestorul poliţiei din Cluj, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petru Groza au venit să stea de vorbă cu studenţii. Caraza povesteşte cum studenţii s-au baricadat în facultate şi, când uşile au fost sparte, au ajuns pe acoperiş şi de acolo au aruncat cu ţigle în capul celor care încercau să pătrundă în universitate. Valeriu Anania a fost arestat de două ori de Securitate înainte de întemniţarea sa la Aiud şi a fost salvat de Patriarhul Justinian, al cărui aghiotant a fost datorită inteligenţei sale: „un cap luminat, aşa cum a fost şi Lucifer”, după expresia lui Caraza. Pentru că se cunoştea foarte bine cu Dej, Patriarhul şi-a permis să intre de două ori în sediul Securităţii şi să-l scoată afară pe Anania, ţinându-l apoi ascuns de agenţii poliţiei secrete. Potrivit lui Grigore Caraza cei de la Securitate erau „proşti cu duiumul şi cu vagonul, analfabeţi şi cei mai răi oameni din ţară”, dar când l-au arestat pentru a treia oară pe Valeriu Anania, securiştii l-au dus în alt oraş pentru a nu mai fi găsit de Justinian şi de acolo a ajuns la Aiud în 1959.
Ziare, cărţi, ţigări şi dormitoare spaţioase pentru reeducaţi, foame pentru ceilalţi
Penitenciarul Aiud are un Celular în formă de T cu parter şi trei etaje a câte 78 de celule şi 2 camere mari. Caraza povesteşte cum „la parter camera numărul 78 era ocupată de Anania, care avea mâncare la dispoziţie, ţigări, că fuma ca un turc, avea ziare, cărţi şi se pregătea continuu pentru reeducarea celor 7.000 de oameni pe care i-a dus în prăpastie.” Cei reeducaţi stăteau la Fabrică („Stoica”, gard în gard cu penitenciarul), unde s-au amenajat dormitoare spaţioase şi aveau de toate, inclusiv cărţi şi ziare „în schimbul vânzării sufletului”, spune Caraza. La Zarcă se dormea pe jos şi se murea de foame. Deţinuţii de acolo primeau adesea încălţăminte pentru acelaşi picior şi o masă la trei zile. „De exemplu, dacă primeam mâncare în 31 decembrie 1963, următoarea masă era în 3 ianuarie 1964: un sfert de pâine şi o zeamă de frunze şi arpacaş, dacă era fasole, erau numai 15-16 bucăţi. Se murea de foame şi se cădea noaptea pe jos”. Peste 7.000 de deţinuţi au semnat că sunt de acord să participe la reeducare, în timp ce în Zarcă au rezistat doar 56. „Ei spuneau că au rezistat mai puţini, nişte oameni care nu erau sănătoşi la cap, dar au fost profesori universitari, doctori, chiar foşti miniştri”, a explicat Caraza pentru Gazeta de Cluj. Principele Alexandru Ghica a fost închis, în anul 1963, timp de 75 de zile la izolare, urmat fiind de Grigore Caraza, care a stat 65 de zile într-una dintre aceste celule fără foc unde deţinutul stătea doar cu hainele de pe el, iar pereţii erau daţi cu grund cu sare, era umed permanent şi „nu se putea rezista.”
În curtea Zărcii, unde cele trei biserici – ortodoxă, catolică şi calvinistă – au fost transformate în depozite, s-a amenajat la mijloc o sală de mese, iar deţinuţii erau duşi acolo să îl asculte pe Anania. „Avea această calitate de orator şi aducea mereu vorba lui sub imperiul sentimentului. De fiecare dată a rupt unul-doi care nu mai rezistau şi mergeau la el”, îşi aminteşte Caraza. Anania a fost parte a procesului de reeducare prin propagandă, dacă nu chiar conducătorul ei, potrivit acestuia: a lucrat direct cu Crăciun spre a-i determina pe deţinuţi să cedeze prin presiuni psihologice. „Reeducările de la Aiud s-au făcut pe alte considerente decât la Piteşti, nu cu bătăi şi crime, ci cu intervenţii: izolare, foame şi presiune continuă. Pentru a vedea mersul reeducării, la Aiud veneau doi generali care făceau verificări: Nicolae Ceauşescu şi Pantiuşa (Timofei Bodnarenko – n.red.), un trimis al Moscovei care a condus în timpul ocupării sovietice toate nenorocirile care s-au înfăptuit în România”, spune fostul deţinut politic.
„Eu am fost ultimul care s-a eliberat, după mine s-au închis porţile Aiudului.”
La Aiud, spune Caraza, Crăciun a făcut cu Anania exerciţii de reeducare între anii 1960 şi 1964. Valeriu Anania a fost primul de pe lista comitetului de reeducare, ai cărei membri au fost puşi, spune fostul deţinut, în ordinea periculozităţii pentru regimul comunist şi nu în ordine alfabetică. Când s-a eliberat în 27 august 1964, cu două zile înaintea lui Grigore Caraza, Anania a fost întrebat de acesta, proaspăt ieşit din Zarcă şi lăsat prin curte, care e diferenţa dintre ei, de vreme ce şi el, care a rezistat presiunilor iese tot atunci. Răspunsul lui Anania a fost că cineva trebuia să fie sacrificat. „Noi care am stat în Zarcă ce am fost?” - i-a spus atunci Caraza. În 1964 s-au eliberat 56 de deţinuţi din Zarcă, oameni care au suferit chinuri groaznice. Potrivit lui Grigore Caraza, acesta este numărul real al celor care au rezistat presiunilor reeducării şi nu 17, cum scrie Anania în memoriile sale. „Sunt foarte multe lucruri pe care le spune pe dos, eu nu am citit cartea, că spune minciuni. Anania, călugărul, e azi mitropolit pentru că a fost cu Securitatea şi a făcut război româno-român”, consideră el. Caraza este de părere că Anania a fost trimis în Statele Unite să îl discrediteze pe episcopul Valerian Trifa, care înfiinţase 38 de parohii şi pe care comuniştii voiau să-l înlocuiască, dar nu a avut credit la comunitatea românească de acolo şi a trebuit să se întoarcă înapoi.
După 21 de ani de temniţă, Grigore Caraza a mers în exil pentru tot atâţia ani în Statele Unite. Acolo a cerut alături de alţi compatrioţi drepturi şi libertăţi pentru români la ONU, în Congres, la Casa Albă, la „Europa Liberă” şi BBC şi a organizat proteste împotriva imperiului sovietic. Comunitatea de români din America cunoştea toate maşinăriile de partid şi a privit cu suspiciune campania lui Valeriu Anania de îndepărtare a episcopului ortodox.
Anania: comunismul a redat oamenilor demnitatea
Contactat de Gazeta de Cluj, Nicolae Purcărea, alt fost deţinut politic la Aiud în aceeaşi perioadă cu tânărul Valeriu Anania, a declarat că l-a cunoscut pe acesta în timpul detenţiei de la Aiud, când au lucrat împreună la zidărie, dar că nu l-a întâlnit niciodată în timpul reeducărilor. Acesta a spus că existau zvonuri cum că Anania a fost un agent al reeducării, dar că acestea pot distorsiona realitatea. În legătură cu rolul clericului în redactarea Cărţii Albe (culegere de mărturii ale deţinuţilor care au trecut prin reeducare, în care aceştia lăudau – sub efectul torturii – „binefacerile” regimului comunist), Purcărea a povestit că existau discuţii că actualul mitropolit al Clujului ar fi contribuit la scrierea acesteia, dar un rol mai important în acest sens ar fi jucat scriitorul Petre Pandrea.
Demostene Andronescu, în cartea sa „Reeducarea de la Aiud”, menţionează mărturia unui deţinut, Valeriu Turtureanu, despre implicarea lui Anania în reeducarea prin propagandă. Începând cu primăvara lui 1964, reeducările au slăbit, iar deţinuţii din Zarcă (una din cele trei secţii ale închisorii, în care deţinuţii erau ţinuţi în izolare) erau scoşi uneori la şedinţe în care vorbeau personalităţi cunoscute din rândul deţinuţilor. Printre aceste personalităţi este amintit şi Valeriu Anania (fost legionar – n.red.), care „a vorbit îndelung despre „demagogia” legionarilor care – spunea el – promiteau să asigure poporului obidit doar o bucată de pâine mai albă şi un cearşaf de pat, spre deosebire de comunişti care au schimbat complet condiţiile de viaţă ale muncitorilor şi ţăranilor, eliberându-i de exploatare şi redându-le demnitatea de oameni. Despre Valeriu Anania se vorbeşte şi cu referire la colecţia de „mărturii” ale deţinuţilor, obţinute „prin teroare, şantaj şi tot felul de silnicii” - potrivit autorului. Acesta a fost numit responsabil al unui colectiv format din deţinuţi „şcoliţi şi reeducaţi”, însărcinat în 1963 de colonelul Crăciun „să stilizeze, să sistematizeze şi să dea coerenţă (…) bogatei recolte de declaraţii, demascări şi autodemascări.”
Valeriu Anania a protestat faţă de îndoctrinarea bolnavilor din penitenciar
Într-un articol din periodicul „Puncte cardinale” din aprilie 2006, Andronescu îi ia apărarea ÎPS Bartolomeu Anania relativ la „denigrarea” acestuia în cotidianul România liberă. În ianuarie 2006, ziarul a publicat un articol în care actualul mitropolit este numit „torţionarul deţinuţilor din Arad”. Autorul articolului se întreba în ce fel Valeriu Anania a contribuit la activităţile de reeducare de la Aiud în timpul celor şase ani de detenţie pentru ca la scurt timp după eliberare să fie trimis în America de Nord (în condiţiile în care fostului patriarh Teoctist comuniştii au refuzat să-i dea viză, pentru aceeaşi misiune în SUA). De asemenea, el menţiona mai multe cărţi în care „se dezvăluie adevărata identitate a ierarhului”, printre care „Morminte vii” de Nistor Chioreanu şi „Aiud însângerat”, cartea lui Grigore Caraza. Despre acesta din urmă Demostene Andronescu scrie, în răspunsul său la articolul „defăimător”, că „a trăit eroic până la capăt”, fără a face nici un compromis, dar „nu face parte dintre cei pe care suferinţa i-a înţelepţit”. Astfel, Andronescu afirmă că Grigore Caraza exagerează atunci când îl numeşte pe Valeriu Anania „şef al Comitetului de reeducare” şi că, de fapt, un asemenea comitet nici măcar nu exista. La Aiud, potrivit acestuia, erau „cluburi” care aveau „moderatori”, ce „conduceau discuţiile din „clubul” respectiv, puneau întrebări celor ce se „spovedeau”, întocmeau rapoartele pentru administraţie etc”. Aceşti şefi erau cunoscuţi de către deţinuţi, iar Demostene Andronescu scrie că nu a ştiut de vreun club care să-l aibă drept şef pe Valeriu Anania. L-a cunoscut pe fostul conducător al grevei studenţeşti abia în 1963, când a ajuns în fabrică şi povesteşte cum, după eliberare, un prieten care şi-a petrecut cea mai mare parte a reeducării la TBC i-a vorbit despre perioada când a fost coleg cu Valeriu Anania. În această secţie presiunile nu erau atât de mari datorită stării deţinuţilor, dar, atunci când şeful clubului a început să ţină „lecţii de ateism ştiinţific”, Anania a protestat şi, drept urmare, a fost mutat.
Anania: „nimeni nu părea constrâns”
În ceea ce priveşte contribuţia lui Valeriu Anania la scrierea cărţii despre reeducare, numită şi „Cartea Albă”, Demostene Andronescu insistă că aceasta a fost o operă colectivă ce conţine declaraţiile celor care au luat cuvântul în „cluburi” şi că ierarhul a contribuit doar la scrierea efectivă a acesteia. În cartea sa, Andronescu vorbeşte despre un comitet compus din deţinuţi cu şcoală ce a fost însărcinat de Crăciun să redacteze culegerea de mărturisiri, din care făceau parte Petre Pandrea, Stere Mihalexe, Petre Ţuţea şi alţii, alături de Valeriu Anania.
Întrebat de Gazeta de Cluj despre afirmaţiile lui Demostene Andronescu, Grigore Caraza a declarat că acesta este unul din cei reeducaţi „care s-a gândit să-l apere pe Anania crezând că poate să iasă el mai bine.” Caraza a trimis un răspuns la articolul din „Puncte cardinale”, periodic al cărui redactor-şef adjunct este Andronescu, însă acesta nu i-a fost publicat niciodată. În urma apariţiei articolului, Caraza a stat de vorbă cu acesta şi a rupt ulterior orice legătură pentru că „Andronescu a înotat prin smârcuri şi mlaştini, este în aceeaşi barcă cu Anania.” Grigore Caraza a declarat că mulţi nu au spus nimic de frică despre ce s-a întâmplat la Aiud, însă „o singură viaţă am şi nu am să o vând cât timp voi fi întreg la minte, iar Anania este un diavol, care nu poate şterge niciodată ce a făcut.”
Cotidianul Evenimentul Zilei din 11 ianuarie detaliază deconspirarea de către CNSAS a lui Bartolomeu Anania ca informator al Securităţii în dosarul de urmărire al fostului mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, sub numele de cod „Apostol”. Prima notă informativă a fost dată la doar câteva zile după ieşirea de la Aiud, în august 1964 şi corespundea cu informaţiile date în cadrul unui interogatoriu în arest din 1959. Tot în dosarul lui Plămădeală, scrie cotidianul, se vorbea şi despre Valeriu Anania, de exemplu într-o notă a informatorului „Dan” referitoare la o discuţie a lui Antonie Plămădeală cu Arsenie Papacioc: „Arsenie îi spunea lui Plămădeală că Anania Vartolomeu a fost numit «bestia de la Aiud» de ceilalţi deţinuţi pentru că era referent în şedinţele de reeducare şi că s-ar fi exprimat cât se poate de rău în privinţa credinţei şi deci e un trădător al credinţei. Antonie spune că Anania ar fi pus calitatea de a fi creştin cu aceea de a fi legionar, fapt care îl coboară pe Anania din nivelul de intelectual, căci aceste sfere nici nu se ating, dar încă să se acopere”.
În articolul de săptămâna trecută, Evenimentul Zilei prezintă şi un fragment din „Memoriile” lui Bartolomeu Anania în care acesta povesteşte cum a trecut în rândul celor reeducaţi: „Într-o bună zi, pe uşa clubului (de reeducare - n.red.) a apărut o listă cu numele a vreo zece - cincisprezece inşi care aderaseră la reeducare. A doua zi, lista s-a lungit cu încă cinci-şase; a treia zi, cu vreo zece… Nimeni nu părea constrâns, forţat în vreun fel: de cum se hotăra, fiecare se ducea la listă şi îşi scria numele. Rezistenţii de până ieri se agitau prin curte, în consultări de câte doi-trei şi se grăbeau spre uşa clubului, voind parcă să scape de vina de a fi printre ultimii. Când lista s-a umplut mai mult de jumătate, mi-am pus şi eu numele pe ea”, a scris Anania în Memorii.
Diana Gabor
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- România pierde pe mâna magistratilor publicat în data de 14-10-2008
- România, în topul celor mai vulnerabile tari publicat în data de 14-10-2008
- Interceptarile ilegale, o moda în România publicat în data de 14-10-2008
- Starea justitiei în România publicat în data de 14-10-2008
- Bulgaria si România, cele mai sarace tari ale UE publicat în data de 16-10-2008
Articol vizualizat de 2372 ori
Înapoi
Reportaje video
VEZI protestele de la Cluj-Napoca
Violentele de la Bucuresti
Trei barbati cu muschi
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii