Akademia Center, un mall mult prea indepartat

Akademia_center_top

Proiectul pentru cel de-al treilea mall clujean, Akademia Center, riscă să fie abandonat ca urmare a preconizatei rezilieri a contractului dintre dezvoltatorul Nisco Invest şi Consiliul Judeţean Cluj. Nerespectarea termenelor prevăzute în contract este motivul pentru care CJ Cluj doreşte rezilierea contractului. Reprezentanţii companiei susţin însă că întârzierea finalizării investiţiei ar fi cauzată de faptul că CJ Cluj şi-a îndeplinit cu foarte mare întârziere obligaţiile asumate în contractul de concesiune a terenului, mai precis că au predat amplasamanetul liber de sarcini la peste doi ani de la semnarea documentului.

Nisco Invest, firma omului de afaceri clujean Dan Nistor, a trimis CJ o cerere pentru prelungirea perioadei de finalizare a proiectului, dar aceasta a fost respinsă. Preşedintele CJ Cluj a declarat anul trecut pentru Gazeta de Cluj că perioada de executare a reprezentat unul din criteriile care au dus la câştigarea licitaţiei şi că va respecta prevederile caietului de sarcini.  
Contactată de Gazeta de Cluj, Alina Silaghi, office manager al companiei Nisco Invest a oferit mai multe informaţii care vin să clarifice conflictul cu CJ Cluj şi Soil Tech Drilling. În legătură cu motivul pentru care termenul executării investiţiei prevăzute în contractul de concesiune a fost depăşit, Silaghi susţine că obligaţia de predare a terenului concesionat, liber de orice sarcini şi construcţii, nu a fost îndeplinită de către Consiliul Judeţean decât cu mare întârziere faţă de momentul semnării contractului. De asemenea, CJ a refuzat corelarea termenelor contractuale cu data efectivă de predare a amplasamanetului. Parcela de teren concesionată SC Nisco Invest SRL nu avea o situaţie juridică clar determinată (delimtarea proprietăţii publice a judeţului de cea a oraşului) şi, în plus, existau anexe gospodăreşti neautorizate care nu au fost demolate de cedentul terenului. CJ Cluj a rezolvat această problemă ca urmare a insistenţelor firmei abia după un an, stabilind într-un final şi limita de proprietate între terenul concesionat de Nisco şi terenul Municipiului Cluj Napoca. Astfel, decizia de desfiinţare a construcţiilor improvizate neautorizate a fost emisă de către CJ Cluj la sfârşitul lunii aprilie 2008, adică la patru luni după ce firma a obţinut autorizaţia de construire (din 21.12.2007), după numeroase insistenţe al investitorului.



De asemenea, reprezentanţii Nisco au declarat că terenul concesionat era străbătut de instalaţia de canalizare a spitalului de pneumoftiziologie, care trebuia mutată de CJ Cluj înainte de predarea amplasamentului, pe propria cheltuială. Această obligaţie nu a fost îndeplinită, iar Nisco Invest s-a văzut obligată să aloce resurse suplimentare pentru a muta instalaţia de canalizare. Astfel, CJ Cluj, care trebuia să construiască noua canalizare a spitalului ”Leon Daniello”, nu a predat niciodată în întregime terenul concesionat, aşa cum prevedeau dispoziţiile contractuale, întârziind începerea efectivă a lucrărilor, a declarat Alina Silaghi pentru Gazeta de Cluj.
”Dacă luăm în considerare data la care, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune şi a anexelor acestuia, Consiliul Judeţean trebuia să ne predea terenul concesionat liber de orice sarcină şi construcţii de orice fel (30 zile de la semnarea contractului) şi o comparăm cu data la care Primăria a ieşit juridic şi faptic de pe terenul concesionat şi s-au terminat lucrările de mutare a noii instalaţii de canalizare a Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, în fapt data la care noi am avut la dispoziţie un amplasament liber pentru a putea să începem lucrările de construcţie a zidurilor perimetrale, se observă că cei de la Consiliul Judeţean au întârziat predarea amplasamentului cu 930 de zile”, a declarat Alina Silaghi, Office Manager al SC Nisco Invest SRL, pentru Gazeta de Cluj.
Dezvoltatorii proiectului Akademia Center au depus memorii şi rapoarte de sute de pagini la Consiliul Judeţean în vederea corelării termenelor prevăzute în contractul de concesiune cu data la care amplasamentul a fost dat în funcţiune. CJ nu a dat nici un răspuns firmei până în acest moment, iar cererea transmisă nu a fost niciodată discutată în plenul Consiliului Judeţean Cluj, a completat Silaghi.

Pânza freatică, descoperită după semnarea contractului

Un alt motiv pentru întârzierea finalizării construcţiei îl constituie, potrivit reprezentanţilor Nisco Invest, nerespectarea termenelor de execuţie de către Soil Tech Drilling, firma contractată să realizeze fundaţia. Nisco Invest a reziliat contractul cu această firmă, după ce Soil Tech Drilling  au avut deja o întârziere de 8 luni faţă de termenele prevăzute în contract. Lucrările vor fi reluate după semnarea unui act adiţional cu CJ Cluj, iar astfel, conform reprezentanţilor Nisco, restul de 25 de milioane de euro al investiţiei va putea fi ”cheltuit” în judeţul Cluj.
În legătură cu repetatele inundări ale spitalului ”Leon Daniello”, Gazeta de Cluj a solicitat Nisco Invest informaţii cu privire la realizarea unui studiu geodezic care să releve măsura în care prezenţa pânzei freatice poate afecta rezistenţa construcţiei. Reprezentanţii firmei au declarat că înainte de demararea construcţiei au fost realizate două studii geotehnice, în 1996 şi 1997, de o firmă de specialitate. În urma acestor studii s-au identificat mai multe probleme subterane ale terenului de pe strada Hasdeu. Însă aceste probleme nu au fost comunicate firmei Nisco Invest de către Consiliul Judeţean şi nu au putut astfel fi luate în considerare la semnarea contractului de concesiune. Acest lucru a dus la cheltuieli suplimentare pentru dezvoltatori, care au fost nevoiţi să adopte măsuri care necesită un timp de execuţie mai lung, prelungind termenele prevăzute în momentul semnării contractului. La găsirea unor soluţii constructive în rezolvarea acestor probleme au participat şi partenerii Nisco Invest, inginerii britanici de la Petter Brett A., alături de cei portughezi de la Engexpor.
Apele subterane au fost identificate ”la diferite adâncimi determinând proiectanţii de la  Quadrante (Portugalia) să adopte o soluţie de construire a unei incinte din ziduri perimetrale susţinute prin planţşe de subsol ce vor fi betonate succesiv de sus în jos, pe măsură ce se realizează excavaţia (soluţie de construcţie top-down). La partea inferioară, această incintă se va închide cu un radier de rezistenţă. Această soluţie permite construcţia stâlpilor structurii practic într-un mediu uscat, pe piloţi foraţi până la 25-35m adâncime. Astfel vom avea garanţia faptului că apele subterane nu vor afecta rezistenţa construcţiei şi a celor din jur, soluţia adoptată de către specialişti fiind trecerea apelor freatice pe sub cladire şi nu pe lângă, ca să afecteze clădirile învecinate.”
Specialiştii în geotehnică contacaţi de Gazeta de Cluj au explicat necesitatea executării studiului geologic al perimetrului unde urma sa se construiască clădirea, care constă în foraje de prospecţiune pentru a determina ce tip de strate se află sub sol, de exemplu dacă este vorba de un strat argilos sau nisipos care se comportă diferit şi trebuie stabilizate, ca măsură de siguranţă privind clădirea. Aceste foraje de prospecţiune sunt necesare pentru a înţelege dacă există o continuitate a stratelor şi dacă pânza freatică este prezentă printre acestea. Atunci când aceste elemente sunt cunoscute şi măsurile corecte sunt luate pentru a opri apa să iasă la suprafaţă, nu ar trebui să se producă inundări ale vecinilor. Acest lucru se poate întampla dacă stratul de rocă de deasupra pânzei este perforat în timpul executării fundaţiei, apa din panza freatică aflată sub presiune găsind locul cu cea mai mică rezistenţă pentru a ieşi la suprafaţă.

Amplasamentul trebuia predat de acum trei ani

Pe terenul de pe strada Hasdeu urmează să fie construit un spaţiu multifuncţional care să cuprindă birouri, un centru medical, spaţii comerciale şi de joacă şi un parking. Akademia Center este un proiect cu o suprafaţă de 41.000 mp, dintre care 18.000 mp vor fi închiriaţi. La nivelele superioare va funcţiona o clinică privată, construită de un operator internaţional pe o suprafaţă de 3000 mp, investiţie estimată la 20 de milioane de euro. „Parkingul, cu o capacitate de 350 de locuri va reduce aglomerarea maşinilor din centrul oraşului”, a declarat Dan Nistor, patronul Nisco Invest pentru Ziarul financiar. De la demararea proiectului, în 2007, până la începutul anului 2009, 70 la sută din spaţiile comerciale au fost închiriate, conform reprezentanţilor companiei.
Într-o conferinţă de presă din 2008, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, menţiona că anumite elemente alte contractului cu Nisco Invest pot prejudicia interesul public. Este vorba de acordarea unei extinderi a terenului concesionat şi de abrogarea interdicţiei de transferare a drepturilor şi obligaţiilor contractuale către terţi. Hotărârea de extindere a suprafeţei concesionate cu aproape 3000 mp a fost luată în august 2006, fără a mai fi organizată o altă licitaţie, Consiliul Judeţean angajându-se să predea amplasamentul la 9 luni de la data închierii actului de concesiune, adică în octombrie 2006, conform site-ului de internet al instituţiei cjcluj.ro .

Un bonus de 3.000 mp adăugaţi la contract

Încă de la început concesionarea terenului pentru o perioadă de 49 de ani firmei Nesco Invest a ridicat semne de întrebare. Gazeta de Cluj a detaliat într-un articol din 2008 desfăşurarea licitaţiei în urma căreia pe terenul din incinta spitalului ”Leon Daniello” urma să se construiască un parking. În ultimul moment a fost inclusă drept criteriu construirea unui heliport. Acest element a scos din cursă celelalte trei firme interesate de investiţie. Una dintre dorea să construiască un centru de dializă pe terenul din zona Clinicilor. După câştigarea licitaţiei, Nisco Invest a renunţat la construirea heliportului, iar parcela respectivă va fi destinată unui spaţiu multifuncţional, cu un centru medical, spaţii comerciale şi birouri.
Terenul de aproximativ 3000 mp adăugat proiectului este destinat unui parking subteran de 350 de locuri. Radu Spânu, pe atunci arhitectul şef al judeţului, a considerat că este necesară această extindere a proiectului, iar acordarea terenului fără licitaţie a fost motivată de faptul că SC Nisco Invest SRL a realizat că terenul iniţial nu era suficient pentru realizarea proiectulu şi că, la întocmirea contractului de concesionare, Direcţia Tehnică de Urbanism a CJ Cluj a făcut o greşeală.
În iulie 2008 firma Soil Tech Drillin a fost desemnată să realizeze fundaţia pentru proiect. Lucrările la fundaţie au ridicat probleme din pricina forării la 25 de metri adâncime, pentru care a fost adus echipament special din Germania. Lucrările au fost oprite din aprilie 2009, fapt care s-ar datora nerespectării obligaţiilor firmei care executa forările. CJ Cluj ”aşteaptă soluţionarea litigiului dintre SC Nisco Invest SRL şi SC Soil Tech Drilling SRL, care are ca obiect instituirea unui drept de retenţie asupra terenului care a făcut obiectul contractului de concesiune”. O altă firmă, Hunnebeck, ce urma să ia parte la construirea mall-ului aşteaptă finalizarea fazei de realizare a fundaţiei, fiind asigurată de Nisco Invest că lucrările vor fi reluate şi proiectul va fi finalizat.
Pe site-ul proiectului Akademia Center, în iunie 2009 compania anunţa că proiectul va fi finalizat în primul trimestru al anului 2011 şi că întârzierea ar fi cauzată, printre altele, de criza financiară care afectează toţi dezvoltatorii imobiliari. Tot atunci, Dan Nistor declara că fundaţia este realizată în proporţie de 75 la sută şi că au început discuţiile cu firmele de construcţii care vor realiza structura de rezistenţă şi finisajele şi că toate detaliile legate de realizarea proiectului au fost puse la punct. Investiţia până în acel moment se ridica la 5 milione de euro.

Au inundat Spitalul ”Leon Daniello”


Proiectul a întâmpinat şi alte dificultăţi de-a lungul timpului: de la dificultăţi în a primi aprobările necesare de la comisia de patrimoniu până la conflicte juridice cu spitalul de pneumoftiziologie în curtea căruia este construit. În aprilie 2008, cotidianul Foaia Transilvană a prezentat traiectoria parcursă de Akademia Center prin comisiile de arhitecţi pentru a primi aprobările necesare. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nu a aprobat proiectul, la fel Direcţia Monumente şi Arheologie a Ministerului Culturii şi Cultelor. Nici la Direcţia Generală a Patrimoniului Cultural Naţional investitorul nu a avut mai mult noroc, respingerea fiind motivată de faptul că nu se conformează indicatorilor urbanistici din zona Clinicilor. După contestarea acestei decizii, avizul favorabil a fost acordat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.
În repetate rânduri, spitalul ”Leon Daniello” a fost inundat în timpul lucrărilor de forare. Curtea spitalului a fost inaccesibilă pentru ambulanţe, iar inundarea beciului a afectat centrala termică. Canalizarea, aflată pe un drum de acces comun terenului concesionat şi spitalului, a fost înfundată cu noroi. Aceasta trebuia deviată de către Consiliul Judeţean odată ce terenul a fost clar delimitat pentru a nu afecta activitatea de construire. Conducerea spitalului a sesizat autorităţile, iar Nisco Invest a fost amendată de Poliţia Comunitară. Ulterior compania a contestat în justiţie amenda, iar Vasile Mureşan, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie a fost chemat ca martor în instanţă pentru a-şi susţine plângerile. El a declarat pentru Gazeta de Cluj că nu mai ştie nimic despre evoluţia proiectului de când lucrările au fost sistate, la începutul anului 2009.
Pe terenul concesionat de CJ Cluj pe strada B.P. Hasdeu nu au mai fost observate nici un fel de lucrări în ultima vreme. Investiţia firmei SC Nisco Invest SRL, de circa 30 de milioane de euro, cu o finanţare acordată de BCR în iunie 2008, pentru realizarea căreia urmau să lucreze aproximativ 1000 de oameni, şi-a depăşit deja termenul de finalizare, adică anul 2009. Conform CJ Cluj, Nisco Invest este la zi cu plata redevenţei (13.960 Euro/lună, pe o perioadă de 25 de ani), doar că investitorul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de finalizare a investiţiei în termen de 20 de luni de la emiterea autorizaţiei de construcţie (eliberată la sfârşitul anului 2007), cum prevede contractul).

Diana Gabor

Scorul actual:
3.2/5 Stele. (28 voturi)



Imagini:


Akademia_center_thumb Akademia_center2_thumb Akademia_center3_thumb Akademia_center4_thumb Akademia_center6_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj



Articol vizualizat de 899 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia