Discreditarea adversarului, principalul proiect din campania electorala

Traian_basescu_top

Filmuleţe trucate, acuze de viol, scandaluri vechi de ani buni scoase la iveală în ultima săptămână din campania electorală: principalele ocupaţii ale staff-urilor de campanie ale celor doi candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al României

 Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a dat verdictul: filmuleţul în care Traian Băsescu loveşte un copil este trucat

Atacuri electorale menite să manipuleze alegătorii


Cu o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, unul dintre marii contestatari ai lui Traian Băsescu şi sisţinător al candidatului PSD la funcţia de preşedinte, Mircea Geoană, omul de afaceri Dinu Patriciu a adus în faţa electoratului un filmuleţ în care Traian Băsescu loveşte un copil peste faţă în campania electorală pentru prezidenţialele din 2004. Filmuleţul a fost preluat de toate marile televiziuni şi a stârnit dezbateri înfocate în toată mass-media românească. Deşi a apărut după cinci ani, nimeni nu şi-a pus întrebarea “De ce aşa târziu?”, “De ce în campania electorală?”. Într-o campanie în care Traian Băsescu obţinea cu doar câteva procente mai mult decât Mircea Geoană. La scurt timp, nici staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu nu s-a lăsat mai prejos şi a adus în atenţia publicului un scandal în care a fost implicat Mircea Geoană în anul 1994 când a terorizat o familie pentru ocuparea abuzivă a unei vile. Acest scandal a fost, însă, “dosit” de marile trusturi de presă.

Filmuleţul buclucaş

Filmuleţul în care Traian Băsescu apare lovind un copil are 18 secunde şi a fost filmat în timpul unui miting electoral la Ploieşti. În imagini apare o femeie care încearcă să ajungă la candidatul alianţei “D.A.” la preşedinţie în 2004, Traian Băsescu, pentru a-i înmâna acestuia un memoriu. Băsescu întinde mâna spre femeie pentru a lua un teanc de hârtii din mâna acesteia “Vă rog să luaţi acest memoriu. Nu mi se face dreptate în Ploieştiul ăsta. Sunt disperată. M-am ales cu un copil handicapat” sunt strigătele disperate ale femeii către candidatul la preşedinţie. Lângă femeie se află un copil care urmăreşte discuţia femeii cu Traian Băsescu. La un moment dat, Băsescu, cu mâna întinsă spre femeie întoarce puţin privirea spre respectivul copil şi îl loveşte pe acesta peste faţă cu mâna. Copilul face câţiva paşi în spate, râzând către Traian Băsescu. Dezbaterea generată de respectivul filmuleţ este cunoscută de toată opinia publică. Dar necunoscuta este reprezentată de consecinţele pe care le va avea acest filmuleţ asupra rezultatului din turul doi al alegerilor prezidenţiale. Deşi, la sfârşitul săptămânii trecute verdictul a fost dat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC): FILMULEŢUL A FOST TRUCAT! Această informaţie nu a mai fost, însă, la fel de mediatizată. Astfel că imaginea candidatului Traian Băsescu în ochii electoratului nu a mai putut fi “spălată” la timp. Ciudat este şi faptul că, niciuna dintre televiziuni nu a luat în considerare, de exemplu şi faptul că cererea femeii respective a fost rezolvată după ce Traian Băsescu a ajuns preşedinte.

Geoană şi aventurile familiei

Pe de altă parte, candiatul PSD, Mircea Geoană a fost implicat într-un scandat ce a fost foarte repede dat uitării. Asociaţia Academică şi de Administraţie Publică „Europa” a readus în atenţia publicului un scandal mai vechi în care a fost implicat Mircea Geoană şi a cerut acestuia să îşi explice public faptele comise atunci când a încercat să ocupe abuziv o vilă din cartierul bucureştear Primăverii. În 1994 Mirce Geoană a obţinut o repartiţie falsă în Cartierul Primăverii pentru o casă aflată lângă cea a soacrei sale, Margareta Costea. Geoană, la vremea respectivă secretar de stat în Ministerul de Externe şi purtător de cuvânt al respectivei instituţii a obţinut o repartizare de la ICRAL Herăstrău. Respectiva locuinţă a fost confiscată abuziv de comunişti de la o familie ai cărei urmaşi încercau să o redobândească, lucru şi reuşi în anul 1994, anul în care Geoană obţinuse repartiţia pentru acelaşi imobil. Deşi s-a constatat legalitatea obţinerii de către beneficiarii de drept, a respectivului imobil şi anume moştenitorii celor de la care a fost confiscată casa, familia Geoană a încercat ocuparea abuzivă a respectivului imobil. Proprietarii de drept au fost chiar agresaţi de „însoţitorii” familiei Geoană. Totuşi, această întâmplare a rămas şi atunci şi acum, departe de ochii presei şi ai electoratului. Mircea Geoană nu a dat niciun fel de explicaţie cu privire la această „ispravă” şi, oricum, nimeni nu s-a sinchisit să îi ceară vreuna.

“Imoral, pragmatic”

Sociologul Vasile Dâncu vorbeşte despre efectele pe care le au aceste “atacuri” asupra candidaţilor la prezidenţiale. “Am făcut câteva studii referitoare la aceste atacuri de campanie. O să le public, cu siguranţă, după alegeri. Vreau să scriu o carte despre această campanie, pentru că a fost o campanie bogată şi merită toată atenţia. Am studiat cât de credibile sunt criticile în campanie şi am observat că aproape 60% din populaţie nu crede ele. Consideră că ar trebui să le privim, mai degrabă cu suspiciune decât ca pe nişte critici constructive. Efectele acestui filmuleţ în care apare Traian Băsescu nu cred că sunt majore. Am văzut şi ceeea ce a măsurat Insomar, am măsurat şi eu.  Aproape 50% din populaţie nu credea că acest film este autentic. Aproximativ 30% din populaţie credea în acest fimuleţ, iar cei care credeau, în geral erau adversarii lui Traian Băsescu. Până la urmă, asemenea “dezvăluiri” reuşesc mai degrabă să întărească convingerile electoratului. Nu au o influenţă decisivă. Au fost influenţate câteva procente din electorat. Sunt două efecte la aceste atacuri. În primul rând a fost mobilizat electoratul lui Traian Băsescu lucru observat în sondaje după ce a apărut acest film. În al doilea rând, vorbim şi de celălalt efect şi anume că Traian Băsescu a pierdut, cu siguranţă, nişte procente. Vom mai face şi studii pe această temă, dar cred că efectele nu sunt chiar atât de mari”, este de părere sociologul. Dâncu spune că aceste “dezvăluiri” făcute în campania electorală nu sunt, nicidecum, acte de moralitate. “Aceste dezvăluiri se fac acum pentru că acum contează. Acum pot să aibă un efect major, cel puţin aşa se gândesc cei care le folosesc. Le scot acum, pentru că acum le pot vinde cel mai bine capetelor partidelor. Alţii fac asemenea dezvăluiri pentru că acum e momentul să lovească cel mai tare în adversar. E o chestiune de strategie şi de tactică. Nu se doreşte servirea moralităţii publice, ci mai degrabă este vorba despre un act pragmatic menit să aducă profit, avantaje”, ne-a declarat Vasile Dâncu.

Concluziile avizului INEC

“Înregistrarea contestată conţine elemente de editare computerizată, în sensul alterării integrităţii. Nu e autentică şi nu este o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice”.

Simona Curcian-Maleş
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (41 voturi)



Imagini:


Traian_basescu_thumb Mircea_geoana_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

PDL Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu



Articol vizualizat de 634 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia