Campania electorala, cu ochii spre cer

Catedrala_ortodoxa_top

Niciunul dintre candidaţii cu şanse la alegerile prezidenţiale nu a ratat, în această campanie electorală, „o vizită” în preajma bisericii. Liderii politici au apariţii tot mai dese alături de liderii religioşi, iar mesajele „pioase” conţin tot mai multe promisiuni şi obiective publice, mai ales în perioada alegerilor

„Pentru că anul 2008 a fost un an electoral, partidele şi politicienii s-au grăbit să facă legi care favorizează Biserica Ortodoxă. Unii critici au acuzat că această „apropiere” s-a realizat pentru a câştiga bunăvoinţa Bisericii în timpul perioadei electorale”, se arată într-un raport american. La fel se întâmplă şi în această campanie electorală, când bătălia pentru scaunul de la Cotroceni se apropie de final. Astfel, Crin Antonescu a fost miruit de un preot din Suceava pentru campanie, Mircea Geoană a fost mereu „la braţ” cu Preasfinţitul Daniel, Sorin Oprescu a încheiat un protocol cu o biserică protestantă, iar Traian Băsescu are numele înscris pe clopotul bisericii Cotroceni.  

Politicienii credincioşi

Chiar dacă, aparent, este mai puţin prezent „în poze” alături de preoţi, Crin Antonescu, a vizitat o biserică din Moldova, după ce a fost validat preşedinte al PNL. De curând, liderul liberalilor a declarat că primul lucru pe care îl va face după ce va fi ales preşedintele României este acela  de a se întâlni cu Patriarhul Daniel, pentru un posibil parteneriat cu Biserica Ortodoxă. „Patriarhul este un lider spiritual pentru cei mai mulţi dintre români şi poate acţiona în conlucrare cu preşedintele României în acest sens. Mijloacele sunt diferite, scopul poate fi comun”, a declarat Crin Antonescu. Printre cei care şi-au făcut campanie chiar în curtea Patriarhiei se află şi candidatul PSD Mircea Geoană. În luna august a acestui an Geoană a participat la Liturghia arhierească cu ocazia ridicării în rangul de Arhiepiscop onorific a Episcopului Ioan Selejan, la Biserica din Miercurea-Ciuc. La sfârşitul lunii septembrie, liderul PSD „s-a pozat” alături de Patriarhul Daniel, iar în octombrie acesta a participat la sfinţirea clopotelor Bisericii Evanghelice din Bistriţa. Nici primarul Oprescu nu ratează nicio şansă de a se „poza” alături de Prea Fericiţii BOR. De asemenea, acesta a semnat un protocol de colaborare cu pastorul Cristian Modan de la Biserica Adventistă Ziua a Şaptea, cu scopul de a sprijini şi astfel de biserici, nu doar pe cele ortodoxe. Mereu prezenţi la toate evenimentele organizate de Biserica Ortodoxă sunt Vadim Tudor şi Gigi Becali, acesta din urmă fiind şi cunoscut sponsor al unor biserici. Cu toate că reprezentanţii bisericii nu sunt de acord cu ideea ca spaţiul divin să fie folosit drept spaţiu electoral, analiştii politici sunt de altă părere. Aceştia consideră că există o oarecare legătură între biserică şi vot. „Politicienii cred, deşi acest lucru nu s-a demonstrat, că există o legătură directă între susţinerea bisericii şi vot. Aceştia speră ca în acest fel să obţină, dacă nu o susţinere, măcar o indulgenţă, deoarece potrivit sondajelor, încrederea în biserică se traduce în vot, dar niciun studiu nu a demonstrat că există o legătură între cele două. Politicienii folosesc spaţiul bisericii drept spaţiu electoral şi acest lucru nu se întâmplă numai în campanie”, a declarat analistul politic, Cristian Pârvulescu.

Băsescu, ctitor  de  Cotroceni

Administraţia Prezidenţială a cheltuit aproximativ un milion de euro din banii românilor pentru reconstrucţia bisericii din incinta Palatului Cotroceni. În ajunul campaniei electorale, Preşedintele Traian Băsescu şi-a pus numele, în calitate de ctitor, pe clopotul bisericii. Conform calculelor efectuate pe baza documentelor publice, Administraţia Prezidenţială a cheltuit din fondurile bugetare pentru inaugurarea bisericii, în pragul campaniei electorale, circa 3,3 milioane lei, adică aproximativ un milion de euro. „Mulţumesc mult tuturor, mulţumesc Bisericii Ortodoxe Române, mulţumesc tuturor românilor şi îi asigur că parteneriatul dintre puterea politică şi Biserica Ortodoxă Română, parteneriatul dintre preoţi şi cetăţenii României este soluţia care ne duce în unitate şi bine mai departe”, a declarat Băsescu în cadrul slujbei de sfinţire a bisericii. Numele actualului şef al statului este trecut pe noul clopot al Bisericii, pe care sunt de asemenea imprimate Stema României şi Stema Patriarhiei Ortodoxe Române.
 
Biserica, spaţiu electoral

Biserica Ortodoxă se bucură de  un procent mare de încredere în rândul populaţiei. Potrivit unor studii efectuate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, aproximativ 85% dintre români au cea mai mare încredere în biserică. Deoarece politicienii participă la evenimentele organizate de BOR, bisericile ajung să fie uneori un spaţiu electoral. Numai în ultimii 20 de ani au fost înălţate peste 4.000 de lăcaşe de cult, 3.000 dintre acestea fiind ortodoxe. De asemenea, sumele alocate bisericilor, de la bugetul statului a crescut simţitor de la an la an. Dacă în anul 1999 se alocau 10.000 de dolari, în anul 2008, suma a ajuns la 100 milioane de euro. Acest lucru a fost observat şi de către Departamentul de Stat american care face referire la apariţia publică a liderilor BOR alături de politicieni. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe sunt de părere că biserica nu influenţează credincioşii în ceea ce priveşte alegerile şi că lăcaşele de cult nu sunt folosite în scopuri electorale. „Politicienii au propriile lor raţiuni pentru care participă la evenimentele organizate de Biserică. Din punctul nostru de vedere, aceştia participă la slujbe în calitate de credincioşi şi li se oferă respectul cuvenit. Nu cred că biserica influenţează alegătorii şi nici nu a făcut-o niciodată, cel puţin Biserica Ortodoxă, care s-a delimitat de activitatea politică. Noi nu îndemnăm credincioşii pe cine să aleagă sau pe cine nu. Noi am făcut apeluri ca politicienii să păstreze această neutralitate politică, să nu folosească bisericile în scopuri electorale”, a declarat preotul Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului.

Beatrice Golondzac
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (37 voturi)



Imagini:


Catedrala_ortodoxa_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern



Articol vizualizat de 995 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia