Autostrada Transilvania s-a triplat in cinci ani. La bani.

Emil_boc_la_autostrada_top

Autostrada Transilvania a ajuns să coste 13 milioane de euro/km, chiar dacă contractul iniţial prevedea costuri de 5,3 milioane de euro pentru un km de autostradă. Segmentul dintre Câmpia Turzii şi Gilău va fi dat în folosinţă în 1 decembrie, cu un an întârziere. Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în direcţia greşită, lăsând sectoarele dintre Turda şi Gilău şi cel dintre Suplacu de Barcău şi Borş fără o legătură între ele

Autostrada Transilvania se scumpeşte pe zi ce trece. Dacă iniţial contractul a fost semnat în aşa fel încât pentru toţi cei 415 kilometri dintre Braşov şi Borş să se plătească suma de 2,2 miliarde euro, preţul autostrăzii a crescut progresiv, de la 5,3 milioane euro pentru un kilometru în 2004, la 7 milioane de euro în 2008, iar în momentul de faţă statul plăteşte 13 milioane de euro pentru fiecare km de autostradă de pe segmentul dintre Câmpia-Turzii şi Gilău. Bechtel a reuşit să primească astfel, pentru 42 de kilometri de autostradă, peste 500 milioane de euro, în contextul în care compania americană a construit o autostradă de dimensiuni similare, în Croaţia, la un preţ de 7,35 milioane de euro/km. Astfel, costul pentru Autostrada Transilvania a crescut de aproximativ trei ori într-o perioadă de cinci ani, de când au început lucrările. Statul român va plăti, în aceste condiţii pentru întreg proiectul Autostrada Transilvania aproximativ 5,39 miliarde de euro. De asemenea, porţiunea dintre Turda şi Gilău va fi dată în folosinţă la 1 decembrie, conform promisiunilor autorităţilor, deşi pe segmentul dintre Câmpia Turzii şi Gilău ar fi trebuit să se circule încă din 2008. Premierul interimar Emil Boc, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au avut săptămâna trecută o întrevedere cu reprezentanţii Bechtel pentru a analiza stadiul lucrărilor. „Putem oferi garanţii clujenilor că pe 1 decembrie vor circula pe Autostrada Transilvania. În acest an am pus accentul pe proiectele de infrastructură, dovadă fiind faptul că proiectele începute au o valoare totală de 40 de miliarde de euro”, a declarat Emil Boc pe şantierul Autostrăzii Transilvania.

Autostrada Transilvania, finalizată în 2018


De altfel, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a susţinut că în cazul în care fondurile disponibile pentru domeniul infrastructurii nu vor fi suficiente, Autostrada Transilvania ar putea fi terminată în 2018. „Dacă nu se vor investi în continuare fonduri în infrastructură ca şi în acest an, există posibilitatea ca să finalizăm lucrările la Autostrada Transilvania în 2018”, a susţinut Berceanu. Ministru a afirmat că proiectul trebuie continuat în direcţia Turda-Târgu-Mureş din cauză că pe acea porţiune sunt disponibile terenurile, deşi lucrările ar trebui continuate înspre vama Borş. În momentul de faţă, Bechtel efectuează lucrări pe două din cele opt sectoare ale Autostrăzii Transilvania, însă aceste sectoare nu sunt legate între ele. Sectorul 2B Câmpia Turzii-Gilău ar trebui să fie legat de celălalt sector pe care se efectuează lucrări, 3C Suplacu de Barcău-Borş, prin intermediul începerii lucrărilor la sectorul 3A, Gilău-Mihăieşti, şi 3B, Mihăieşti- Suplacu de Barcău. Autorităţile nu doresc legarea acestor sectoare, astfel încât autostrada va fi construită pe porţiuni separate între ele. Radu Berceanu a explicat că în următoarea fază se doreşte continuare autostrăzii pe sectorul dintre Turda şi Târgu Mureş. Cel mai probabil ministrul Transporturilor are în plan legarea Clujului de Târgu-Mureş prin Autostrada Transilvania pentru ca sectorul dintre Târgu Mureş şi Braşov să fie concesionat companiei Bechtel. În cadrul vizitei sale la Cluj, Berceanu a explicat că a negociat cu numeroşi reprezentanţi ai Bechtel despre concesionarea segmentului respectiv. „Cel puţin în perioada următoare lucrările la Autostrada Transilvania trebuie să se concentreze pe porţiunea care duce la Târgu-Mureş. Am avut discuţii cu diverşi reprezentanţi ai Bechtel, de la cei din judeţul Cluj, până la oficialii mai înalţi ai companiei însă discuţiile nu s-au concretizat încă. Dorim semnarea unui acord public-privat pentru ca o societate, fie ea Bechtel, fie altă companie, să construiască segmentul dintre Târgu Mureş şi Braşov pentru că nu vor fi bani de la bugetul de stat şi pentru aceste lucrări”, a explicat Berceanu.

Emil Boc apelează la divinitate


Premierul Emil Boc a declarat că speră că divinitatea va fi de partea autorităţilor pentru a finaliza  cei 42 de kilometri de autostradă dintre Turda şi Gilău în acest an până în 1 decembrie. „Sperăm că cineva de sus ne va ajuta în finalizarea celor 42 de kilometri de autostradă până la 1 decembrie. Mai avem nevoie doar de zece zile în care să nu plouă, din cele 30 rămase până la perioada când trebuie să dăm în folosinţă acest sector”, a declarat Emil Boc în cadrul unei vizite pe aliniamentul Autostrăzii Transilvania. De asemenea, Premierul consideră că direcţionarea a numeroase fonduri către infrastructură a produs efecte care vor fi benefice cetăţeanului. „Anul acesta am acordat 20% din buget către proiectele de infrastructură şi se poate spune că finalizarea celor 42 de kilometri de autostradă reprezintă un efect vizibil pentru cetăţean. Sperăm că şi anul viitor vom putea acorda o mare parte a bugetului infrastructurii pentru că investiţiile în acest domeniu reprezintă o ieşire din criză”, a continuat Boc. Primul-ministru a vizitat şi centura Cluj Est şi a susţinut că în acest an clujenii vor putea circula pe 42 de kilometri de autostradă, dar şi pe centura Vâlcele-Apahida.

Tiberiu Hrihorciuc
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (50 voturi)



Imagini:


Emil_boc_la_autostrada_thumb Radu_berceanu_thumb Autostrada_transilvania_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern



Articol vizualizat de 1512 ori



Comentarii

WW.CEAUSESCU.CC a postat la 09-02-2010 04:12
interzis
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia