Dorel Pojar: “Vreau ca Jucu sa ajunga intr-o zi, un oras”

Jucu_primar_top

“Principalul investitor al comunei este Nokia”. “Bugetul comunei Jucu nu simte criza economică”, a declarat pentru cititorii Gazetei de Cluj, primarul comunei Jucu, Dorel Pojar.

Reporter: Ca primar, cum vedeţi comuna Jucu şi ce puteţi să ne spuneţi despre localnicii ei?

Dorel Pojar: Comuna Jucu are 5000 de locuitori şi se află la interferenţa a două mari unităţi de relief: Podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei. Jucu este o comună în care localnicii se bazează pe agricultură, iar după venirea firmei Nokia putem spune că suntem şi o comună dezvoltată din punct de vedere economic. În comuna noastră există cinci sate: Jucu de Sus, Jucu de Mijloc, Jucu Herghelie, Gădălin şi Vişea. Localnicii sunt oameni foarte harnici care se ocupă cu agricultura, mulţi dintre ei lucrează în construcţii, iar aproximativ 100 de oameni din comună lucrează la Nokia.


Rep.: Comuna Jucu a început să fie în vizorul investitorilor de când Nokia şi-a deschis fabrica aici. Ce alte firme au ales să învestească în Jucu?

D.P.: Principalul investitor al comunei ar fi Nokia, dar pe lângă acesta există un depozit de mobilă Ikea, un alt depozit de materiale de construcţii, care este o investiţie austriacă, Hover şi două fabrici de pâine unde sunt angajaţi aproximativ 400 de jucani. De asemenea, în comună îşi mai are sediul herghelia de la Jucu, un brand foarte important pentru comună. Încă de la începutul mandatului am spus că simbolul Jucului va fi calul.


Rep.: În ce măsură a schimbat venirea Nokiei la Jucu imaginea comunei?

D.P.: Pot spune că imaginea comunei s-a schimbat în bine, iar rezultatele sunt vizibile. Atât oamenii, prin locurile de muncă pe care le au acolo, cât şi noi, primăria comunei, toţi am avut de câştigat de pe urma venirii firmei Nokia. Cred că şi viitorul comunei se va schimba, mai ales că este aproape de Cluj-Napoca, aproape de aeroport şi probabil Jucu va ajunge într-o zi un oraş.


Rep.: Cât de mult se construieşte în comuna Jucu?

D.P.: Anul trecut am eliberat 250 de autorizaţii de construire, pe terenurile cu pricina urmând a se realiza mai multe case şi un ansamblu de locuinţe. În prezent sunt finalizate trei blocuri cu câte 30 de apartamente fiecare, care deja au început să fie cumpărate. În prezent suntem în discuţii cu o firmă din Cluj care doreşte să realizeze o staţiune balneo-climaterică, urmând ca societatea cu pricina să investească peste 25 milioane de euro.


Rep.: Încă suntem în plină criză economică. Cum resimte bugetul comunei Jucu această criză?

D.P.: Deocamdată nu se simte. Taxele şi impozitele care le primim de la firmele din comună ne ajută la buget. Există criză economică, dar în Jucu încă nu şi-a făcut simţită prezenţa. Avem bani şi de la bugetul judeţului şi vreau să mulţumesc preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe care ne-a ajutat mereu în proiectele noastre.


Rep.: Comuna Jucu nu are un cămin clutural. De ce nu s-a gândit nimeni până acum să construiască unul?

D.P.: Este adevărat că Jucu nu are nici un cămin cultural şi nici nu a avut. Sper ca în colaborare cu firma Nokia, pentru că am avut nişte discuţii cu ei, să reuşim să construim o casă de cultură. Dacă nu vom reuşi aşa, atunci vom apela la fondurile europene, pentru că acesta este un proiect important pentru comună. Proiectul este unul grandios şi va fi o casă de cultură modernă. Vreau să mulţumesc Congregaţiei care a donat primăriei 60 de arii pentru construcţia unei grădiniţe şi a unei sălii de sport.


Rep.: Ce ar putea vizita turiştii care vin în comuna Jucu?

D.P.: Există un Han la intrarea în comuna Jucu, care este frumos şi este amplasat într-o zonă foarte bună. Aici s-a născut George Bariţiu şi dorim să facem o casă memorială, pentru că ar fi vizitată cu siguranţă. De asemenea, Herghelia de la Jucu mai este un punct de atracţie pentru turişti şi fosta Herghelie imperială. În comună mai avem biserici vechi, încă din anul 1820  care pot fi vizitate. Dacă se va construi şi complexul balnear cred că s-ar putea face turism în comuna Jucu. Deocamdată nu avem evenimente locale, specifice comunei, dar începând cu anul viitor dorim să organizăm “Fiii satului” şi să finalizăm monografia comunei.


Rep.: Comuna Jucu s-a dezvoltat mult în ultima perioadă. Credeţi că viitorul comunei poate fi mai bun decât este în prezent?

D.P.: Este adevărat că s-a dezvoltat mult şi în ultimul an am reuşit să facem multe pentru comuna Jucu. Mulţi localnici spun ca într-un an s-a dezvoltat, mai mult decât în zece. Sper ca în viitor această comună să fie un oraş.

Realizările primarului Pojar


Reabilitarea cu lianţi hidraulici, 2,3 km din DC Jucu de Mijloc (şase miliarde)
Alimentarea cu apă a cătunului Molitură, Deasupra Morii (8,6 miliarde)
Dispensar uman (15 miliarde)
Sediul nou al primăriei (6,7 miliarde)
Parc de joacă pentru copii, în colaborare cu Nokia
Locuri de joacă pentru copii în localităţile Jucu de Sus şi Jucu Herghelie
Se doreşte realizarea de locuri de joacă şi în localitatea Jucu de Mijloc şi Gădălin
Se lucrează la canalizarea localităţilor Jucu de Mijloc, Jucu Herghelie, Jucu de Sus cu fonduri primite prin OG 7/2006 (58,8 miliarde)
După finalizarea procedurilor de achiziţie publică se vor începe construcţiile la „Vestiare, tribune acoperite, sală de forţă şi patru terenuri de sport” (12 miliarde)
Şcoala generală cu clasele I-XII este în construcţie
Construirea unui parc în centrul comunei
Reabilitarea şcolilor
Acreditarea comunei Jucu, cu mulţumiri pentru preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe

Perspective

Finalizarea stadionului şi a terenurilor de sport în toate localităţile comunei
Iluminatul public DN 1 C
Canalizare localitate Jucu de Sus
Reabilitare Cămin Cultural Gădălin
Creşă
Alimentare cu apă – extindere
Asfaltare 1,2 km de drum
Proiecte pe Fondul de Mediu: înlocuire sisteme clasice de încălzire cu pompe de căldură, realizare parcuri, realizarea unei Case de Cultură prin accesarea de fonduri europene
Promovarea echipei de fotbal Unirea Jucu în Liga a III-a


Beatrice Golondzac

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (55 voturi)



Imagini:


Jucu_primar_thumb Jucu_primarie_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Alin Tise



Articol vizualizat de 2605 ori



Comentarii

anastasie daniel a postat la 10-09-2011 08:01
inca o nota de zece pt primarie si cel care o coduce dl pojar dorel BRAVOOOOOOOOO
un om de bine a postat la 22-07-2011 22:47
daca esti adevaratul Vladimir care toata comuna stie ce ai facut si ce ai vandut cand ai fost primar,matale ai fost condamnat penal asa ca nu face pe altii" penali "care nu au nici o problema cu legea Si mai inceteaza cu atatea barfe la adresa Primarului pentru ca nu isi au rostul.Cand faci afirmatii trebuie sa le demonstrezi.
un om de bine a postat la 24-06-2011 19:56
d-l tapandac folosesteti adevaratul nume daca ai curaj si esti corect,oricum se banuieste cine esti . Orice "afacere" care se face in comuna Jucu se face numai pentru binele si dezvoltarea comunitatii. Nota 10 pentru d-l Primar,pentru ceea ce face in satele comunei Jucu. Felicitari d-l primar,tineti-o tot asa.
paroan alin a postat la 02-06-2010 07:09
nota 10 pt dorel pojar pt ce a realizat in jucu . cei cu invidie sa se abtina .
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia