PSD a ales Ministerul de Interne, Transporturile revin PDL
Conducerea PSD a decis, se pare să aleagă Ministerul de Interne ca primă opţiune, lăsând portofoliul de la Transporturi pentru democrat-liberali.
În cadrul negocierilor cu PDL, prima opţiune a fost decisă prin vot, social-democraţii alegând între Ministerul Transporturilor şi cel de Interne, portofoliul ales în final fiind cel al MIRA.
Astfel, democrat-liberalilor le revine, potrivit înţelegerii, Ministerul Transporturilor.
Şedinţa conducerii PSD continuă, pentru următorul pachet de două ministere pe care social-democraţii îl vor alege, potrivit algoritmului stabilit cu partenerii de coaliţie de la PDL.
După ce liderii PSD îşi vor definitiva opţiunile în ceea ce priveşte portofoliile ministeriale, repartizarea celorlalte funcţii de membru al Guvernului se va face în sistem paritar, fiecare parte alegând pe rând câte două dintre celelalte funcţii.
Această distribuire a portofoliilor se va face de către două comisii ale fiecărui partid, formate din câte cinci reprezentanţi.
Imagini:
Articol vizualizat de 271 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Care varianta a numelui actualului Municipiu Cluj-Napoca o preferati ca si varianta oficiala?
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă
Fata săptămânii
AllModels - Cristina
- Nume: Cristina
- Anul naşterii: 1985
- Înălţime: 168 cm
- Greutate: 52 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 87/62/90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.










Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.