Monumentul arhitectural din Piata Cipariu, intr-o noua etapa

Catedrala_proiect_top

Luni, 21 septembrie 2009, s-a inaugurat, în complexul Catedralei din Piaţa Cipariu, Aula Cardinal dr. Iuliu Hossu” şi s-a prezentat proiectul bisericii episcopale, edificată în cinstirea Martirilor şi Mărturisitorilor credinţei, în secolul XX.
    
Episcopul dr. Florentin Crihălmeanu, împreună cu un sobor de preoţi, a binecuvântat Aula, o reuşită exemplară, deosebit de utilă pentru manifestări de spiritualitate creştină. În continuare, a arătat că Biserica, a cărei piatră de temelie s-a pus în 1991 de către Cardinalul Todea, este deja funcţională pe două niveluri, iar proiectul iniţial s-a modificat considerabil. Viitorul lăcaş de cult va respecta arhetipul bizantin, dar cupola va reaminti de Bazilica Sf. Petru din Roma, deoarece cultul catolic face parte din biserica universală. Protejarea edificiului şi finisările interioare ale spaţiilor de la cota de 5,00 metri s-au realizat cu sprijinul Guvernului României, Ministerului culturii, cultelor şi patrimoniului naţional, Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliului Judeţean Cluj. Continuarea lucrărilor va necesita cheltuieli estimate la 5 milioane de euro, până când construcţia (structura de rezistenţă) va ajunge la 93,60 de metri.
    
A vorbit apoi monseniorul Tertulian Langa care, alături de I.P.S. George Guţiu, a fost ctitorul Catedralei. În cuvinte emoţionante, părintele Langa a arătat că pe acest lăcaş de cult l-a visat încă din anii de temniţă şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să îndrăznească a visa în continuare. Şi-a manifestat satisfacţia că o parte din clădire este funcţională, exprimându-şi speranţa că, dacă se va manifesta perseverenţă, această biserică se va termina într-un termen rezonabil.
    
Inginerul Vasile Podoabă, care de ani buni este nu numai coordonatorul lucrărilor, ci şi sufletul lor, a expus detaliat proiectul modificat şi a mulţumit întregului colectiv tehnic (arhitecţi, ingineri constructori) şi firmelor implicate în înfăptuirea acestui grandios monument arhitectural. Sintetic, a enumerat dificultăţile întâmpinate, din care principala a fost lipsa de resurse financiare. Ca o pată de culoare, domnul Podoabă a remarcat că, dacă ar câştiga la Loteria română o sumă considerabilă, o parte din finanţare ar fi rezolvată. A răspuns întrebărilor mass-media şi credincioşilor prezenţi, care au solicitat unele lămuriri.
    
La sfârşit, P.S. Florentin a subliniat că, oricât de importantă ar fi această Catedrală, esenţial este să se clădească biserici în sufletul credincioşilor.
    
A fost o ceremonie sobră, dar emoţionantă. Bineînţeles, au lipsit autorităţile, dar acest lucru este nota obişnuită.
    
Sunt finisate, pe lângă Capela Sf. Iosif şi Aula inaugurată, o sală pentru librăria Viaţa Creştină şi 28 de încăperi pentru diverse destinaţii, cum ar fi asociaţii social-caritative, tineret, cateheză etc. Toate se prezintă la standarde europene.

Adrian Man


24 septembrie 2009
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (53 voturi)



Imagini:


Catedrala_proiect_thumb Aula-iuliu-hossu2_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Alin Tise



Articol vizualizat de 1734 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Pensiune_side4
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6