Alexander Baumgarten: „E posibil sa culturalizezi o natiune punand-o in criza”
„Cultura ne poate influenţa viaţa cotidiană păstrându-ne o rezervă de suspiciune educată în faţa culturii imaginii. Un om cult este un om rezistent în faţa seducţiei comerciale şi a falsificării vieţii pe care aceasta o aduce”. „În Cluj nu avem o piaţă publică, am umplut Clujul cu monumente oribile”. „România are nevoie de o mie de mii de Băsescu, care să le spună filosofilor că sunt neintegrabili”, a declarat într-un interviu acordat Gazetei de Cluj, Alexander Baumgarten, cancelar al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, membru în Consiliul directoral al Institului Cultural Român
Rep.: Cum încearcă Institutul Cultural Român să ajute la dezvoltarea culturală a României? Cât de uşor este să “culturalizezi” o naţiune care a renunţat, într-o oarecare măsură, la dorinţa de a citi?
A.B.: ICR nu are ca misiune dezvoltarea culturală a României, ci promovarea culturii române în lume. A doua întrebare a dumneavoastră, însă, este în sine interesantă şi provocatoare, fără legătură însă cu ICR-ul. E posibil să culturalizezi o naţiune punând-o în criză. Din păcate, acum criza e financiară, dar ea putea fi de la început spirituală sau demografică sau de orice alt ordin : în toate crizele există instinctul firesc al oamenilor de a se îndrepta spre abstracţiuni şi spre principii, şi totodată de a le uita în clipe de bunăstare. Orice criză este reflexivă şi orice prosperitate este candidă. Iar acum trăim un moment favorabil, de vreme anul acesta a adus în universităţi candidaţi pentru ştiinţe umaniste incomparabil mai mulţi ca în anii trecuţi.
Rep.: Aţi declarat anterior că pentru realizarea de performanţe reale în cultură nu este suficient efortul singular, ci este nevoie de un sistem instituţional care să ne garanteze standardul formării noastre. Care credeţi că sunt paşii pe care ar trebui să îi facă orice român în formarea sa? Şi implicit, cât de important este rolul statului în formarea individuală şi colectivă a unui popor?
A.B.: Criticând natura singulară a efortului, m-am gândit la exemple ilustre ale culturii române care cimentează tradiţia „omului-instituţie”, de la Maiorescu la Daicoviciu. Această tradiţie are măreţia şi tragicul ei, iar tragicul ei constă în discontinuitatea pe care o aduce cu sine. Acum, statul trebuie să intervină pentru a forţa evitarea repetării infinite şi seci a acestei tradiţii coagulând în institute de cercetare doctorii pe care universităţile îi produc şi pe care nu mai au cum să îi sprijine. Odată cu desfiinţarea carierelor academice „pe viaţă” şi instalarea contractelor de cercetare temporară, cred că vom asista şi la coagularea unor proiecte de cercetare, sistematice şi de grup, reunite de interesul comun de a rezista în spaţiul cercetării.
Rep.: Cum influenţează şi cum ar trebui să influenţeze cultura viaţa de fiecare zi a unui om? De ce credeţi că s-a pierdut interesul pentru cultură?
A.B.: Nu pot dezvolta aici un răspuns general, ci doar unul contextual la epoca noastră. Cultura ne poate influenţa viaţa cotidiană păstrându-ne o rezervă de suspiciune educată în faţa culturii imaginii. Un om cult este un om rezistent în faţa seducţiei comerciale şi a falsificării vieţii pe care aceasta o aduce. Un om cult este cel care primeşte tot ceea ce i se dă spunându-şi în gând că toate acestea ar putea fi şi altfel, că lumea dată nu e ultima lume în care trăim.
Rep.: Cum este văzut Clujul pe plan naţional şi internaţional din punct de vedere cultural? Care este potenţialul oraşului? Cum este văzut Clujul în viziunea conducerii Institului Cultural Român?
A.B.: Întrebaţi un ieşean. De acasă, există tentaţia de a fi critic (nu avem o piaţă publică, am umplut Clujul cu monumente oribile etc.). Dar am mai întâlnit şi suspinul respectuos care însoţeşte admiraţia de a fi studiat la Universitatea din Cluj, care încă are un renume fabulos în România. Categoric, potenţialul oraşului este cel universitar, iar dovada o avem sub ochi privind doar chipurile care umplu şi schimbă Clujul toamna.
Rep.: Care consideraţi că este stadiul actual al învăţământului românesc? Unde ar avea acesta nevoie de îmbunătăţiri şi cât de urgente sunt acestea?
A.B.: Sunt foarte multe de evocat aici, dar să începem cu un primat al culturii umaniste. Cum să creezi oameni educaţi fără logică în licee? Cum să angajezi profesori la recomandarea consiliilor de părinţi? Toate acestea sunt subiecte intense de meditaţie pentru orice minte responsabilă.
Rep.: Cum arată un filosof contemporan? Mai sunt atraşi tinerii spre acest domeniu în societatea contemporană, în condiţiile în care, cel puţin în momentul de faţă filosofia aduce mai mult satisfacţii de ordin profesional decât cele de ordin material?
A.B.: Un filosof contemporan arată altfel decât toţi oamenii. Îi puteţi recunoaşte după faptul că pe gâtul lor stau două capete în loc de unul. Vreau să spun: gândirea contemporană obligă filosoful la exersarea unei ştiinţe alternative din perspectiva căreia gândeşte lumea în care trăieşte, oferind acelei ştiinţe o dimensiune reflexivă. Poţi fi sociolog, filolog clasic, matematician, politician sau muzician, convertind aceste preocupări la filosofie. E cel mai tonic mod de a te feri să închizi discursul în cuvinte autoreferenţiale.
Rep.: Chiar dacă este un stereotip folosit frecvent, cunoaşterea, chiar înseamnă putere. Din punctul dumneavoastră de vedere care sunt oamenii puternici din România de astăzi: politicienii, filosofii, preşedinţii, miniştrii?
A.B.: Oamenii puternici de azi sunt oamenii-imagine, cei care ne apar şi ni se strecoară în suflet pe neştiute prin reclame, reviste, cei pe care îi vedem vrând nevrând. Eliberarea de ei conduce sufletul la o recâştigare a timpului pierdut şi a alternativelor. Aţi citit Momo, a lui Michael Ende?
Rep. : Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că în România se nasc filosofi neintegrabili. De ce are nevoie şcoala de filosofie din România?
A.B.: De o mie de mii de Băsescu, care să le spună frecvent acest lucru. Numai aşa se poate provoca o reacţie în lanţ, care să conducă la un imperiu de reflexivitate, profesionalitate, la umanişti cultivaţi şi gata mereu de argumente şi, în general, la un spaţiu al „neintegrabililor” care să aibă în mod fluid exerciţiul de a spune „sunt un om liber fiindcă ştiu că tot ceea ce mi se dă putea fi şi altfel”.
Tiberiu Hrihorciuc
Reporter : Aţi fost numit în consiliul de conducere al Institului Cultural Român. Care sunt atribuţiile dumneavoastră şi ce intenţionaţi să faceţi din respectiva postură?
Alexander Baumgarten: Vă rog din suflet să nu vedeţi un fapt ieşit din comun în numirea mea în acest Consiliu. Timp de patru ani, voi încerca doar să gândesc şi să sugerez conducerii Institutului Cultural Român care sunt cele mai înţelepte şi mai eficiente căi de promovare a culturii române în plan internaţional. De la un principiu al reprezentării echilibrate a domeniilor culturii la promovarea prin şcoli de vară, traduceri în limbi străine, burse, adică tot ceea ce interfaţa online a Institutului face cunoscut tuturor. Aici există, desigur, o tradiţie, nişte linii directoare asumate, dintre care unele trebuie îndreptate, altele continuate, altele inventate.
Alexander Baumgarten: Vă rog din suflet să nu vedeţi un fapt ieşit din comun în numirea mea în acest Consiliu. Timp de patru ani, voi încerca doar să gândesc şi să sugerez conducerii Institutului Cultural Român care sunt cele mai înţelepte şi mai eficiente căi de promovare a culturii române în plan internaţional. De la un principiu al reprezentării echilibrate a domeniilor culturii la promovarea prin şcoli de vară, traduceri în limbi străine, burse, adică tot ceea ce interfaţa online a Institutului face cunoscut tuturor. Aici există, desigur, o tradiţie, nişte linii directoare asumate, dintre care unele trebuie îndreptate, altele continuate, altele inventate.
Rep.: Cum încearcă Institutul Cultural Român să ajute la dezvoltarea culturală a României? Cât de uşor este să “culturalizezi” o naţiune care a renunţat, într-o oarecare măsură, la dorinţa de a citi?
A.B.: ICR nu are ca misiune dezvoltarea culturală a României, ci promovarea culturii române în lume. A doua întrebare a dumneavoastră, însă, este în sine interesantă şi provocatoare, fără legătură însă cu ICR-ul. E posibil să culturalizezi o naţiune punând-o în criză. Din păcate, acum criza e financiară, dar ea putea fi de la început spirituală sau demografică sau de orice alt ordin : în toate crizele există instinctul firesc al oamenilor de a se îndrepta spre abstracţiuni şi spre principii, şi totodată de a le uita în clipe de bunăstare. Orice criză este reflexivă şi orice prosperitate este candidă. Iar acum trăim un moment favorabil, de vreme anul acesta a adus în universităţi candidaţi pentru ştiinţe umaniste incomparabil mai mulţi ca în anii trecuţi.
Rep.: Aţi declarat anterior că pentru realizarea de performanţe reale în cultură nu este suficient efortul singular, ci este nevoie de un sistem instituţional care să ne garanteze standardul formării noastre. Care credeţi că sunt paşii pe care ar trebui să îi facă orice român în formarea sa? Şi implicit, cât de important este rolul statului în formarea individuală şi colectivă a unui popor?
A.B.: Criticând natura singulară a efortului, m-am gândit la exemple ilustre ale culturii române care cimentează tradiţia „omului-instituţie”, de la Maiorescu la Daicoviciu. Această tradiţie are măreţia şi tragicul ei, iar tragicul ei constă în discontinuitatea pe care o aduce cu sine. Acum, statul trebuie să intervină pentru a forţa evitarea repetării infinite şi seci a acestei tradiţii coagulând în institute de cercetare doctorii pe care universităţile îi produc şi pe care nu mai au cum să îi sprijine. Odată cu desfiinţarea carierelor academice „pe viaţă” şi instalarea contractelor de cercetare temporară, cred că vom asista şi la coagularea unor proiecte de cercetare, sistematice şi de grup, reunite de interesul comun de a rezista în spaţiul cercetării.
Rep.: Cum influenţează şi cum ar trebui să influenţeze cultura viaţa de fiecare zi a unui om? De ce credeţi că s-a pierdut interesul pentru cultură?
A.B.: Nu pot dezvolta aici un răspuns general, ci doar unul contextual la epoca noastră. Cultura ne poate influenţa viaţa cotidiană păstrându-ne o rezervă de suspiciune educată în faţa culturii imaginii. Un om cult este un om rezistent în faţa seducţiei comerciale şi a falsificării vieţii pe care aceasta o aduce. Un om cult este cel care primeşte tot ceea ce i se dă spunându-şi în gând că toate acestea ar putea fi şi altfel, că lumea dată nu e ultima lume în care trăim.
Rep.: Cum este văzut Clujul pe plan naţional şi internaţional din punct de vedere cultural? Care este potenţialul oraşului? Cum este văzut Clujul în viziunea conducerii Institului Cultural Român?
A.B.: Întrebaţi un ieşean. De acasă, există tentaţia de a fi critic (nu avem o piaţă publică, am umplut Clujul cu monumente oribile etc.). Dar am mai întâlnit şi suspinul respectuos care însoţeşte admiraţia de a fi studiat la Universitatea din Cluj, care încă are un renume fabulos în România. Categoric, potenţialul oraşului este cel universitar, iar dovada o avem sub ochi privind doar chipurile care umplu şi schimbă Clujul toamna.
Rep.: Care consideraţi că este stadiul actual al învăţământului românesc? Unde ar avea acesta nevoie de îmbunătăţiri şi cât de urgente sunt acestea?
A.B.: Sunt foarte multe de evocat aici, dar să începem cu un primat al culturii umaniste. Cum să creezi oameni educaţi fără logică în licee? Cum să angajezi profesori la recomandarea consiliilor de părinţi? Toate acestea sunt subiecte intense de meditaţie pentru orice minte responsabilă.
Rep.: Cum arată un filosof contemporan? Mai sunt atraşi tinerii spre acest domeniu în societatea contemporană, în condiţiile în care, cel puţin în momentul de faţă filosofia aduce mai mult satisfacţii de ordin profesional decât cele de ordin material?
A.B.: Un filosof contemporan arată altfel decât toţi oamenii. Îi puteţi recunoaşte după faptul că pe gâtul lor stau două capete în loc de unul. Vreau să spun: gândirea contemporană obligă filosoful la exersarea unei ştiinţe alternative din perspectiva căreia gândeşte lumea în care trăieşte, oferind acelei ştiinţe o dimensiune reflexivă. Poţi fi sociolog, filolog clasic, matematician, politician sau muzician, convertind aceste preocupări la filosofie. E cel mai tonic mod de a te feri să închizi discursul în cuvinte autoreferenţiale.
Rep.: Chiar dacă este un stereotip folosit frecvent, cunoaşterea, chiar înseamnă putere. Din punctul dumneavoastră de vedere care sunt oamenii puternici din România de astăzi: politicienii, filosofii, preşedinţii, miniştrii?
A.B.: Oamenii puternici de azi sunt oamenii-imagine, cei care ne apar şi ni se strecoară în suflet pe neştiute prin reclame, reviste, cei pe care îi vedem vrând nevrând. Eliberarea de ei conduce sufletul la o recâştigare a timpului pierdut şi a alternativelor. Aţi citit Momo, a lui Michael Ende?
Rep. : Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că în România se nasc filosofi neintegrabili. De ce are nevoie şcoala de filosofie din România?
A.B.: De o mie de mii de Băsescu, care să le spună frecvent acest lucru. Numai aşa se poate provoca o reacţie în lanţ, care să conducă la un imperiu de reflexivitate, profesionalitate, la umanişti cultivaţi şi gata mereu de argumente şi, în general, la un spaţiu al „neintegrabililor” care să aibă în mod fluid exerciţiul de a spune „sunt un om liber fiindcă ştiu că tot ceea ce mi se dă putea fi şi altfel”.
Tiberiu Hrihorciuc
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Tise in teritoriu publicat în data de 10-11-2009
- Audiente in teritoriu publicat în data de 16-11-2009
- Consiliul Judetean reduce cheltuielile publicat în data de 24-11-2009
- Sedinta suspendata si certuri la CJ Cluj publicat în data de 26-11-2009
- DGASPC, premiata de Fundatia Mederic Alzheimer publicat în data de 01-12-2009
Tag-uri
Articol vizualizat de 909 ori
Înapoi
Reportaje video
Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator
Un cameramam si-a filmat propria moarte
VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.