Cabinet medical din bani proprii la Baciu

Baciu_-_medic_top

“Hipertensiunea arterială apare şi la oamenii de vârstă medie”. “Dacă veniturile scad, ne vom descurca din ce în ce mai greu”. “Primăria nu are bani pentru a realiza un nou cabinet medical”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, medicul de familie din comuna Baciu, Sorin Zaharia.


Reporter: De cât timp sunteţi medic de familie în comuna Baciu şi câţi pacienţi aveţi înscrişi la cabinet?

Sorin Zaharia: În comuna Baciu sunt medic de familie din anul 1990. La cabinet sunt înscrise aproximativ 1100 de persoane. Chiar dacă am un număr destul de mare de pacienţi, pot sa spun că reuşesc să fac faţă şi să mă descurc fără a întâmpina probleme în ceea ce priveşte consultaţiile pacienţilor mei.
 

Rep.: Care sunt bolile cele mai frecvente de care suferă pacienţii dumneavoastră?

S.Z.: Dacă ne referim la bolile cronice, atunci cele mai frecvente boli sunt hipertensiunea arterială, diabetul zaharat şi bolile reumatismale. Pe acestea le întâlnesc cel mai des, dar, bineînţeles, oamenii se mai confruntă şi cu alte boli, aşa cum se întâmplă peste tot. Bolile de care am discutat nu le întâlnesc numai la oamenii în etate, ci şi la cei care au o vârstă medie. De exemplu, hipertensiunea arterială poate apărea nu neaparat la o vârstă înaintată, tocmai de aceea şi persoanele mai tinere se confruntă cu astfel de probleme.


Rep.: Aveţi un buget alocat pentru salarii şi cheltuieli. Cum vă descurcaţi cu aceşti bani?

S.Z.: Eu primesc nişte bani de la Casa de Asigurări pentru activitatea mea şi trebuie să fac faţă tuturor cheltuielilor. În această categorie intră salariul asistentei, al meu şi cheltuielile cabinetului. Nu pot spune că este un buget, pentru că este mai mult un salar. Acum, venitul lunar a scăzut, iar dacă se va întâmpla aşa cum se spune, anume că veniturile vor scădea şi mai mult, ne vom descurca din ce în ce mai greu.


Rep.: Este cabinetul dumneavoastră dotat cu toate utilităţile de care aveţi nevoie pentru a consulta pacienţii?

S.Z.: Cabinetul de faţă îl împart cu o colegă şi ne descurcăm destul de bine. Însă, în momentul de faţă, realizez din propriii mei bani un cabinet, care mai trebuie mobilat şi utilat. Nu este încă funcţional, pentru că mai am de muncit la el, momentan neavând suma necesară de bani pentru a-l finaliza. Ştiu că primăria nu are bani pentru a finanţa acest cabinet şi de aceea îl fac din propriul venit, puţin câte puţin. Momentan, noi nu plătim chirie pe acest spaţiu, dar va veni o vreme în care aceste spaţii vor putea fi cumpărate, deocamdată existând unele probleme legale. Am încercat, mai demult, să cumpăr acest spaţiu, dar deocamdată nu există acte pe clădire. Primăria nu are actele clădirii şi nici dacă aş putea nu aş reuşi să o cumpăr.


Rep.: Oraşul Cluj-Napoca este foarte aproape de comuna Baciu, iar unii localnici pot merge în oraş pentru a-şi trata bolile. Credeţi că medicii din Baciu au de suferit din cauza acestei apropieri faţă de oraş?

S.Z.: Nu , cred că au numai de câştigat. Din punctul de vedere al adresării medicului specialist, la spitale sau policlinici, pacientul are de câştigat. Dacă pacientul are de câştigat, atunci, inevitabil, şi medicul de familie câştigă. Cred că ştim cu toţii de ce.


Rep.: Cum vedeţi, pe viitor, sistemul sanitar din comuna Baciu?

S.Z.: La nivel de comună, cel mai probabil lucrurile vor rămane tot aşa. Probabil se vor vinde spaţiile într-un viitor oarecare şi bineînţeles că interesul medicilor de a investi în respectivele cabinete va creşte. Totuşi, depinde foarte mult de ce fondurile care vor fi alocate pentru sănătate şi pentru medicii de familie. Faţă de anii trecuţi, sistemul sanitar s-a schimbat mult. Sunt dezamăgit de faptul că nu mai practic atât de mult, ci am hârtii de completat. Acest lucru ocupă 90% din timpul acordat unui pacient. Consult un pacient în zece minute, dar scriu 20 de minute. Să nu uităm că, la sfârşit de lună, am alte foi de completat pentru Casa de Asigurări, care ocupă foarte mult timp. Există un program care acum se implementează, dar nu funcţionează prea bine pentru că nu este bine pus la punct. Însă până ce se va forma baza de date a programului, va fi foarte greu.


Rep.: Dacă sistemul sanitar se confruntă cu aşa multe probleme, credeţi că mai sunt interesaţi tinerii să profeseze această meserie?

S.Z.: Tinerii vor fi mereu atraşi de meseria de medic, pentru că rolul principal este de a ajuta oamenii. Însă, din punct de vedere financiar, meseria de medic nu este motivantă. Un medic se formează greu, în mulţi ani, cu multă muncă şi multe studii. Mereu trebuie să înveţi si să fii la curent cu toate tratamentele şi bolile. Situaţia materială nu este tocmai strălucită, iar sănătatea este un domeniu care „mănâncă” fonduri. Dacă analizăm puţin şi partea financiară, este mai avantajos să fii medic într-un spital decât medic de familie.


Beatrice Golondzac
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (42 voturi)



Imagini:


Baciu_-_medic_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Guvern



Articol vizualizat de 2679 ori



Comentarii

www ceausescu cc e site interzis! a postat la 10-02-2010 17:42
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat !
www ceausescu cc e site interzis! a postat la 10-02-2010 17:41
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat !
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times Dorel Goia Horea Ciorcila Tehnofrig Dedeman decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei